Contestație decizie de concediere. Decizia 4629/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2813/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4629R
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta Editura, împotriva sentinței civile nr.510 din data de 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect "contestație decizie de concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul personal, legitimat în fața instanței, lipsind recurenta EDITURA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 17.06.2009, de către intimat, note scrise. Prin fax, în data de 22.06.2009, ora 8.20, recurenta EDITURA a depus la dosar o cerere de probe.
Curtea pune în discuție cererea de probe, astfel cum a fost formulaăt de recurenta EDITURA
Intimatul solicită respingerea cererea de probe formulaăt de recurenta EDITURA, întrucât la dosar nu mai alte înscrisuri de depus.
Curtea respinge cererea de probe astfel cum a fost formulată de recurenta EDITURA, față de împrejurarea că nu s-au indicat actele spre probațiune și nici nu au fost depuse înscrisurile pe care înțelege să-și susțină cererea de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatului cuvântul în combaterea recursului.
Intimatul solicită respingerea recursului declarat de EDITURA, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform notelor scrise depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.510 din data de 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Editura, a fost anulată decizia de concediere nr.1/19.08.2008, emisă de intimată, a fost dispusă reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținute anterior concedierii și a fost obligată intimata la plata unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că Decizia de concediere nr.1/19.08.2008 emisă de intimată concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analizarea cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
În acest context, sub aspectul cerințelor de formă obligatorii, art. 74 din codul muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa conțină in mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului si lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziției pentru a ocupa un loc de munca vacant, in condițiile art. 64 din codul muncii.
Din analiza deciziei de concediere tribunalul a constatat că aceasta nu este motivată în fapt, situația de fapt trebuind indicată în materialitatea ei - în ce constă ea - și nu sub forma unor generalități și afirmații vagi cum ar fi "desființarea posturilor de "redactor" ca urmarea a "reorganizării firmei" (iar nu reorganizarea activității societății, noțiuni ce sunt distincte ca semnificație și efecte juridice întrucât noțiunea "reorganizării firmei" din motivarea decizie se poate confunda cu reorganizarea persoanei juridice, ceea ce nu este cazul în speță, context în care nu sunt clare cauzele desființării postului ocupat de salariat), simpla arătare a împrejurării că desființarea posturilor de "redactor" este urmarea reorganizării firmei nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea, întrucât nu se arată necesitatea acestei măsuri, actul decizional prin care s-a luat hotărârea desființării postului, existența unor motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea desființării acestui post, salariatul având dreptul de a cunoaște care sunt acele motive care justifică măsura desfacerii contractului său individual de muncă.
Potrivit art. 74 alin.1 lit. b din codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină in mod obligatoriu durata preavizului, înțelegându-se prin aceasta atât durata (numărul de zile de preaviz acordate) cat si menționarea datei in care termenul de preaviz a început sa curgă si cea a expirării sale, pentru a se putea verifica daca la momentul emiterii deciziei de concediere a expirat sau nu termenul de preaviz ori daca acesta a suferit suspendări (art.74 alin.2 din codul muncii ).
În legătura cu acest aspect, instanța de fond a reținut ca decizia contestata nu cuprinde nici o mențiune din cele arătate referitoare la durata termenului preaviz, (numărul de zile de preaviz acordate), fiind încălcate prevederile legale referitoare la mențiunile obligatorii ale deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului întrucât, potrivit art. 73 alin. 4 din codul muncii, numai la expirarea acestuia (in lipsa unei cauze de suspendare) contractul de muncă poate fi desfăcut.
Tot sub aspectul verificării condițiilor de formă s-a constatat ca decizia contestată nu cuprinde lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul 1-a avut la dispoziție pentru a opta pentru un loc de munca vacant in condițiile art. 64 din codul muncii.
Or, analizând decizia contestată prin prisma acestei cerințe obligatorii, de formă și de fond, s-a precizat că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligația să menționeze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât și obligația să acorde reclamantului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menționeze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menționeze faptul că la nivelul unității nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerință legală obligatorie, nu este respectată.
Prevederile art.64 din codul muncii referitoare atât la obligația legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului cât și la mențiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit. d din codul munciia listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din codul muncii care indică expres mențiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art. 68 din codul muncii, respectiv mențiunea de la litera c, fiind evidentă intenția legiuitorului ca restul mențiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, art. 74 lit. d din codul muncii instituie direct o condiție de formă, iar indirect o condiție de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conținutul acestuia.
Tribunalul reține că, deși in cuprinsul deciziei de concediere nu se arată dacă societatea nu dispune de locuri de muncă vacante din analiza comparativă a organigramelor prezentate instanței rezultă faptul că în luna septembrie 2008, postul de șef de redacție apare ca fiind neocupat (fostul redactor șef ocupând funcția de director adjunct iar postul acestuia fiind vacant).
Aceeași concluzie, a existenței postului vacant, se desprinde și din anunțurile în publicitate date de intimată chiar la momentul concedierii salariatului în vederea ocupării posturilor de editor și redactor adică chiar postul ocupat anterior de contestator.
În acest context, in absența arătării în cuprinsul deciziei a listei locurilor de muncă disponibile în unitate la momentul concedierii contestatorului și având în vedere existența unor posturi vacante la momentul concedierii rezultată din studiul organigramelor și dedusă din publicarea concomitent cu desființarea postului contestatorului a unui anunț pe internet pentru ocuparea unui post de același fel cu postul ocupat de salariatul concediat, respectiv "redactor profil umanist", conduc la concluzia că anterior emiterii deciziei angajatorul nu a luat toate masurile legale in vederea evitării concedierii salariatului, cu consecința încălcării de către angajator a obligației legale pozitive anterioare concedierii prevăzute de art. 74 lit. d si art. 64 din codul muncii referitoare la oferirea posibilității angajatului a cărui loc de muncă a fost desființat de a opta pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege și efectuarea concedierii cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege, constituie, potrivit art. 76, raportat la art. 74 alin 1 din codul muncii, cauza de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută " ad validitatem".
S-a considerat că, în conformitate cu prevederile art.65 alin. 1 din codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă al salariatului, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 al.2 din codul muncii ).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
S-a constatat, din analiza deciziei de concediere, că din cuprinsul acesteia nu rezultă caracterul efectiv, real și serios al concedierii.
Sub acest aspect este de remarcat că din cuprinsul deciziei contestate, cât și a celorlalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, nu rezultă caracterul real și obiectiv al desființării locului de muncă, respectiv nu rezultă că, în realitate, desființarea locului de muncă ocupat de contestator a fost cauzată de reorganizarea determinată de existența unor motive obiective fără legătură cu persoana salariatului, nu rezultă existența motivelor temeinice vizând reorganizarea activității societății, existența unor studii, analizarea unor date sau indicatori etc, din care sa reiasă caracterul necesar al desființării postului, din acest punct de vedere decizia fiind practic nemotivată.
Mai mult, din cuprinsul deciziei contestate nu rezultă nici caracterul real al cauzei desființării locului de muncă al contestatorului și deci caracterul obiectiv al acestei măsuri, decizia nerelevând motivul obiectiv care a dus la reorganizarea activității, respectiv nu rezultă din aceasta că reorganizarea activității și implicit desființarea postului se impuneau cu necesitate pentru rațiuni legate de eficientizarea activității, având la bază studii temeinice privind activitatea intimatei.
Din aceeași perspectivă este de remarcat că din cuprinsul deciziei contestate cât și a celorlalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, nu rezultă caracterul efectiv și serios al desființării locului de muncă, respectiv nu rezultă că în realitate a avut loc o suprimare efectivă și definitivă a acestuia din structura funcțional-organizatorică a angajatorului ca urmare a unor cauze obiective, în condițiile în care intimata nu a făcut nici o dovadă a desființării tuturor posturilor de redactor, așa cum a menționat în cuprinsul decizie contestate, dimpotrivă, chiar actele depuse de aceasta în apărare dovedesc că această mențiune este.
Astfel, intenția de angajare la scurtă vreme a unei alte persoane în același loc de muncă sau pe un post identic lipsește desființarea locului de muncă, ce a constituit cauza concedierii salariatului ce-1 ocupa, de caracterul său efectiv și duce implicit la constatarea netemeiniciei deciziei de concediere.
Din actele dosarului din care rezultă intenția intimatei de angajare la scurt timp după desființarea locului de muncă al contestatorului și concedierii acestuia, în lunile august și septembrie 2008, pe posturile de redactor desființate a altor persoane, acest aspect rezultă fără echivoc din anunțurile în publicitate date de intimată chiar la momentul concedierii salariatului în vederea ocupării posturilor de editor și redactor adică chiar postul ocupat anterior de contestator, demonstrează fie reînființarea postului contestatorului, fie caracterul fictiv al desființării postului, fie existența acestuia ca post vacant în cadrul societății la momentul concedierii contestatorului, situație în care s-ar fi impus desființarea postului vacant sau oferirea acestuia contestatorului în îndeplinirea obligației legale pozitive a angajatorului prevăzută de art.64 și 71 lit.d din codul muncii și art.78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
Intimata nu numai că nu a făcut referire în cuprinsul deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, de existența unui act decizional al reorganizării și desființării tuturor posturilor de "redactor", ci a depus un înscris intitulat "proces verbal" cu nr.1325/11.08.2008 din care rezultă că în realitate a fost desființat un singur post de redactor, acela ocupat de contestator, însă nu datorită reorganizării activității societății ci din motive ce țin de persoana salariatului, respectiv desființarea postului acestuia a vizat persoana acestuia, arătându-se explicit că "s-a analizat activitatea redactorului" iar activitatea acestuia "nu acoperă salariul său" și "efortul financiar de a menține postul domnului nu se justifică", astfel încât se impune disponibilizarea sa, ceea ce echivalează în fapt cu vizarea chiar a persoanei salariatului concediat.
Aceeași concluzie se desprinde și din concluzii scrise, în care se arată că societatea a procedat la concedierea salariatului său care nu justifica activitatea desfășurată decât pentru 5 luni din cele 10 lucrate și nici salariul încasat, care nu a făcut dovada eficienței sale de la angajare, nu relaționează suficient de bine cu autorii și cu documentele școlare ( ce se lucrează într-o perioadă scurtă, pe baza unui caiet de sarcini și a unui calendar precis, cu colective largi de autori care trebuie organizate și mobilizate), iar contestatorul nu a convins că poate realiza această activitate, și nu a lăsat o impresie bună la instituțiile la care a mai lucrat.
In concluzie, din succesiunea evenimentelor și din analiza întregului material probator, Tribunalul a arătat că reducerea activității s-a făcut în scopul îndepărtării contestatorului și în consecință, desființarea postului nu este reală, efectivă și nu are un caracter serios.
Întrucât unul dintre efectele constatării nulității deciziei îl constituie repunerea părților in situația anterioara, iar contestatorul a solicitat reintegrarea, instanța va obliga angajatorul sa-i acorde toate drepturile de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat. Cum instanța a dispus reintegrarea, pe cale de consecința contestatorul va beneficia si de dreptul de a i se considera vechime în munca perioada cuprinsa intre data concedierii si data reintegrării efective, deoarece salariatul, ca urmare a anulării concedierii trebuie sa fie pus in situația de a-și recupera toate drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului: recăpătarea statutului de salariat, funcția si postul, locul de munca, primește drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate cu titlu de despăgubiri, perioada in discuție constituie vechime in munca si stagiu de cotizare in sistemul asigurărilor sociale de stat.
Împotriva acest hotărâri a declarat recurs intimata Editura, solicitand modificarea sentintei recurate si respingerea actiunii ca neintemeiata.
În motivarea recursului recurenta arată că intimatul a fost angajatul societății din data de 15.10.2007 până în data de 05.09.2008 pe postul de redactor. data de 05.09.2008 contractul de muncă al domnului a încetat în conformitate cu prevederile art. 65 litera 1 ca urmare a desființării locului de muncă a salariatului datorită restrângerii activității departamentului din care acesta face parte. Arata recurenta ca toate dispozițiile legale privind efectuarea concedierii au fost respectate iar sentință pronunțată în acesta cauză nu a luat în considerare argumentele societății în acest sens.
Astfel instanța de judecată (pagina 4 și 5 din hotărâre) aduce următoarele critici sub aspectul valabilității deciziei de concediere:
- aceasta nu ar cuprinde termenul de previz deoarece acesta ar trebui menționat atât ca număr de zile cât si ca dată de început si sfârșit. Consideră recurenta că acest argument nu a luat în considerare: adresa numărul 1334/18.08.2008 prin care domnului i s-a adus la cunoștință atât faptul că are loc o restrângere a activității societății cât și faptul că beneficiază de un preaviz de 15 zile care începe în data de 18.08.2008 și se termină în data de 05.09.2008 precum și faptul că decizia de concediere făcea trimitere la textul legal aplicabil în cauză respectiv articolul 73 aliniatul 1 din codul muncii. Consideră că cele două acte menționate acoperă cerința legală a comunicării termenului de preaviz
- aceasta nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază concedierea obligație ce trebuie respectată de angajator conform art. 74 aliniatul 1 deoarece conține afirmații vagi precum "desființarea postului de redactor" si "reorganizarea societății". Societatea consideră că și în acest caz nu au fost luate în considerare actele depuse la dosar și anume procesul verbal nr. 1325 prin care se analiza situația redactorilor scopul fiind acela de a se eficientiza activitatea societății prin reorganizarea ei dacă acest lucru este necesar. Acesta este documentul ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere a intimatul iar decizia nu a făcut decât să sumarizeze cele constatate în urma analizei activității. codul muncii art 74 aliniatul 1 precizează că decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana angajatului trebuie să conțină motivele ce au determinat concedierea, or, acest motiv respectiv "reorganizarea societății" este conținut de decizie și completat de procesul-verbal nr. 1325.
- aceasta nu ar cuprinde lista locurilor de muncă vacante precum si intervalul de timp în care angajatul trebuie să-si exprime optiunea privind acestea. Art. 74 aliniatul 1 litera dam enționat ca obligație doar necesitatea precizării locurilor de muncă vacante neacoperind situația în care acestea nu există. Or, dacă "legea nu menționează o astfel de obligație" înseamnă că nu se poate reține că decizia ar fi lovită de nulitate absolută datorită necuprinderii situației când nu există locuri vacante.
Arata recurenta ca din analiza organigramei se poate observa faptul că în mod real, efectiv și serios a fost întreprinsă o modificare a posturilor și a organizării societății, modificare care a presupus și o eficientizare a acesteia ce a necesitat o reducere de personal.
Precizeaza recurenta ca procesul verbal nr. 1325/11.08.2008 a fost semnat nu numai de doamna ce a devenit Director Adjunct prin reorganizarea societății ci și de cei doi asociați ai acesteia dintre care unul îndeplinește și funcția de administrator. Având în vedere acest aspect consideră recurenta că nu se poate reține inexistența actului decizional al organelor de conducere deoarece tocmai aceste organe au semnat procesul-verbal menționat.
Mai arata recurenta ca nu a susținut că intimatul nu este bun în meseria sa ci doar că activitatea pe care el a depus-o, deși bună calitativ, prin contribuția pe care a avut-o la obținerea de venituri nu mai poate fi susținută prin plata salariului.
In drept, recursul se intemeiaza pe dispozitiile art. 299 - 316 Cpc.
Prin note scrise, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, in raport de criticile formulate si de temeiurile de drept invocate de către recurentă, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 65 codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă".
Reorganizarea unitatii in scopul eficientizarii activitatii poate constitui temei al efectuarii unor concedieri pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, insa trebuie trebuie indeplinite cerintele prevazute de lege, si anume ca desfiintarea postului sa fie efectiva, iar cauza sa fie reala si serioasa. Or, in cauza de fata, asa cum a retinut si tribunalul, nu se poate retine indeplinirea cerintelor privitoare la efectivitatea desfiintarii postului si realitatea cauzei concedierii.
Astfel, in perioada concedierii intimatului reclamant, recurenta a publicat un anunt in vedere ocuparii unui post de redactor profil umanist, ceea ce conduce la concluzia ca un astfel de post era necesar si ca desfiintarea postului nu a fost decat formala, urmand a fi ocupat de un nou angajat. Faptul ca in organigrama societatii nu mai apare acel post nu reprezinta o prezumtie absoluta ca defiintarea este efectiva, caracterul efectiv urmand a fi stabilit prin aprecierea tuturor imprejurarilor legate de concediere si de activitatea angajatorului. Nu poate fi ignorata publicarea acestui anunt in acelasi timp cu concedierea unui salariat care ocupa un post similar, asa cum a retinut si tribunalul.
Totodata, Curtea retine ca recurenta motiveaza concedierea intimatului de imprejurarea ca activitatea acestuia nu este de natura sa sustina plata salariului. Or, aceasta nu este compatibila cu reorganizarea unitatii pe care o invoca recurenta in decizia ce face obiectul contestatiei. Din inscrisul intitulat "proces verbal" cu nr.1325/11.08.2008 retinem ca a fost desființat un singur post de redactor, arătându-se explicit că "s-a analizat activitatea redactorului" iar activitatea acestuia "nu acoperă salariul său" și "efortul financiar de a menține postul domnului nu se justifică". Este cert, in raport de cele precizate de insusi angajatorul, ca motivul concedierii nu este de persoana salariatului, ci vizeaza in mod direct persoana acestuia.
Mai mult, eficientizarea activitatii este putin probabil sa fi fost realizata numai prin concedierea unei singure persoane din angajatii recurentei, iar aceasta, coroborata cu cele expuse mai sus, lipseste cauza concedierii de realitate si caracterul ei serios.
Criticile tribunalului privind neindicarea duratei preavizului nu sunt insa intemeiate, avand in vedere ca salariatul a beneficiat de durata de preaviz, iar finalitatea legii a fost realizata.
Cat priveste lista locurilor vacante, retinem ca obligatia angajatorului de a indica aceasta lista exista, dupa cum rezulta in mod clar din prevederile art. 74 lit d codul muncii, numai in cazul concedierii pentru motivul prevazut de art. 64 codul muncii, respectiv 61 lit c si d, ceea ce in speta nu este cazul. In consecinta, tribunalul a retinut in mod eronat acest motiv de nulitate a deciziei de concediere.
Insa, data fiind neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 65 codul muncii, in mod corect decizia de concediere a fost anulata, iar, in temeiul art. 76 si 78 codul muncii, au fost admise si cererile accesorii.
Sustinerile recurentei in sensul ca nu se pastreaza un echilibru intre drepturilor si obligatiile salariatului si angajatorului nu sunt relevante in solutionarea recursului. In conditiile in care legea stabileste anumite conditii in care angajatorul are dreptul de a lua anumite masuri, in speta, concedierea salariatului, indeplinirea acestora trebuie sa fie reala, iar nu sa se mentina la un nivel formal. In caz contrar, dreptul salariatului de a contesta masura ar fi lipsit de continut, iar posibilitatea instantei de a cenzura aceasta masura ar fi limitata.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Editura, împotriva sentinței civile nr.510 din data de 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
17.07.2009
Jud. fond:; a
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1110/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5180/2009. Curtea... → |
|---|
