Contestație decizie de concediere. Decizia 465/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6235/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.465/
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.5109/R din 13 iulie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (3606/2009), în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE proprietari --, sector 3, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul, personal, intimata Asociația de Proprietari - prin reprezentant, cu împuternicire atașată la fila 15 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care învederează instanței că s-a depus la dosar, răspuns la întâmpinare de către contestatorul, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 26.01.2010.
Se înmânează un exemplar al răspunsului la întâmpinare reprezentantului intimatei Asociația de Proprietari -.
Contestatorul, personal, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Contestatorul, personal, depune la dosar concluzii scrise; susține verbal motivele contestației inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, anularea deciziei civile atacate și rejudecarea recursului.
Reprezentantul intimatei Asociația de Proprietari - arată că nu are studii juridice și depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.5109/R/13.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis recursul declarat de recurenta-intimată - Asociația de Proprietari - împotriva sentinței civile nr.1512/23.02.209 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-; a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a respins pretențiile aferente perioadei 4.04.2005-30.04.2005, pentru autoritate de lucru judecat; a menținut restul dispozițiilor; a respins recursul declarat de recurentul-contestator împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Recursul declarat de Asociația de proprietari - 2 fost apreciat ca fiind fondat, și ca atare admis, întrucât prima instanță a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor legale, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
Astfel, prima instanța nu a reținut incidența autorității de lucru judecat pentru o parte din pretențiile salariale aferente lunii aprilie 2005, obligând pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale pentru întreaga perioadă, și anume 01.04.2005-30.04.2005.
Prin sentința civilă nr.2492/22.05.2006 pronunțată de Tribunalul Bucureștis -a dispus admiterea contestației formulate de împotriva unei alte decizii de concediere și obligarea Asociației de proprietari - 2 la plata sumelor reprezentând despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate pentru perioada 04.04.2005-30.06.2005 si pentru perioada 01.07.2005 până la reintegrarea efectivă.
A reținut instanța de recurs că, pentru pretențiile aferente perioadei 04.04.2005-30.04.2005 există triplă identitate de obiect, cauză și părți, prevăzută de art.1201 civ, care conduce la existenta autorității de lucru judecat. În consecință, sentința recurată a fost modificată sub acest aspect, în sensul că au fost respinse pretențiile aferente perioadei 4.04.2005-30.04.2005, pentru autoritate de lucru judecat.
S-a apreciat irelevant în combaterea excepției autorității de lucru judecat faptul că în recurs a recunoscut că a primit sumele de bani aferente perioadei 04.04.2005-30.04.2005, cât timp în cererea introductivă de instanță acesta a solicitat plată drepturilor pe întreaga luna aprilie 2005, fără nicio circumstanțiere, iar întrunirea celor trei condiții s-a apreciat prin raportarea dispozițiilor unei sentințe la petitele înscrise în cea de-a doua acțiune.
Totodată, instanța de recurs nu a reținut susținerea recurentei-pârâte, în sensul că a achitat integral drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru luna aprilie 2005, întrucât din înscrisurile depuse la dosar (recipisa de consemnare eliberata de CEC, fila 9 recurs) a rezultat că au fost achitate numai drepturile conform sentinței civile nr.2492/22.05.2006. Or, așa cum s-a menționat mai sus, prin această sentință reclamantului i s-au acordat numai drepturile salariale aferente perioadei 04.04.2005-30.04.2005, rămânând neacoperite și neplătite trei zile din luna aprilie 2005, respectiv intervalul 01.04.2005-03.04.2005, pentru care recurenta nu a prezentat dovezi că ar fi efectuat plata.
În ceea ce privește recursul reclamantului, acesta a fost apreciat ca nefondat și a fost respins ca atare.
Nulitatea deciziei de concediere, ca urmare a semnării acesteia de către doamna, care ar ocupa în mod ilegal funcția de președinte al asociației, nu a putut fi reținută de instanța de control judiciar. Așa cum rezulta din cuprinsul deciziei, aceasta a fost luată pe baza hotărârii adunării generale a proprietarilor, întrunită la data de 15.07.2007, ceea ce înseamnă că a exprimat voința majorității membrilor care compun asociația, și nu voința președintelui acesteia.
S-a statuat că, pretinsa nelegalitate a modului în care dna ar fi ocupat funcția de președinte trebuia constatată prin hotărâre judecătorească, pronunțată într-o cerere care să aibă exact acest obiect, adică anularea hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, prin care s-a hotărât alegerea acesteia în funcția de președinte. O astfel de acțiune trebuia promovată în interiorul unui termen prevăzut de legislația care reglementează organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Câtă vreme nu s-a prezentat o hotărâre judecătorească prin care să se constate aspectele semnalate de recurentul-reclamant, alegerea acesteia în funcția de președinte s-a prezumat că a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale și statutare și, prin urmare, și actele subsecvente, cum este și decizia de concediere semnată de președintele asociației, îndeplinesc condiția de legalitate referitoare la semnatarul lor.
Susținerile recurentului-reclamant referitoare la activitatea asociației de proprietari, care se desfășoară după propriul statut, și nu după legea societăților comerciale, au fost apreciate a nu avea relevanță în cauză. Prima instanță nu a reținut astfel de aspecte, ci a apreciat că desființarea postului reclamantului a fost determinată de necesități de ordin economic. Împrejurarea că o asociație de proprietari nu are drept scop obținerea de profit, așa cum se întâmplă în cazul societăților comerciale, nu înseamnă ca aceasta nu poate fi interesată de reducerea costurilor, știut fiind faptul că, cheltuielile cu salariile angajaților asociației se reflectau în mod direct în costul cotelor de întreținere suportate de locatari. Or, tocmai acest aspect a fost învederat de instanța de fond, că prin externalizarea serviciilor, inclusiv a celor de casierie, îndeplinite de recurentul-reclamant, s-au redus cheltuielile asociației.
A mai susținut recurentul că nu s-a făcut dovada în cauză că, prin încheierea contractului cu - SA, asociația ar fi realizat o reducere a costurilor. A considerat instanța de recurs că o astfel de dovadă nu era necesar a fi realizată în detaliu, până la ultimul calcul, ci este suficientă o apreciere globală, pe baza elementelor speței. Astfel, salariul brut al reclamantului era de 835 lei/lună la nivelul lunii iulie 2007, la care se adăuga toate celelalte contribuții aferente acestui salariu, pe care le suporta exclusiv angajatorul și care se ridica la încă aproape 30% din aceasta sumă. Pentru acest salariu, reclamantul îndeplinea numai funcția de casier, acesta fiind postul pe care era încadrat, conform contractului individual de muncă. Or, - SA a preluat pentru suma de 3.300 lei lunar toate atribuțiile privind organizarea și desfășurarea activității de administrare, contabilitate, casierie, consultanță juridică și curățenie pe părțile comune, așa cum rezulta din cuprinsul contractului nr.709/24.11.2005, de la file 36 din dosarul de fond.
Cât despre atribuțiile concrete ale recurentului-reclamant, care a susținut ca era contabil, casier și administrator, și nu doar casier, așa cum apare in contractul de munca, s-a apreciat că acestea nu au fost dovedite, deși obligația de depunere a fișei postului revine nu doar angajatorului, ci și salariatului, care trebuie să fie diligent în a obține pentru sine un exemplar de pe aceasta fișă. În speță, întrucât niciuna dintre părți nu a înfățișat această fișă a postului, au fost avute în vedere mențiunile din contractul de muncă, potrivit căruia recurentul-reclamant a fost angajat numai pe funcția de casier, iar din celelalte înscrisuri depuse la dosar nu rezultat o altă situație.
Recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea încheierii contractului între asociație și - SA, pe motiv că acesta ar fi fost încheiat în baza hotărârii adunării generale a asociației din data de 28.08.2005, care la rândul ei ar fi fost anulată, pentru nelegalitate. Nici acest motiv de recurs nu a fost reținut, întrucât contractul respectiv produce toate efectele între părțile care l-au încheiat, conform art.969 civ. iar pretinsa cauza de nulitate relativă poate fi invocată numai de părțile semnatare, conform regimului juridic al nulității.
Cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat prin sentința reflectă culpa procesuală a reclamantului, care a declanșat litigiul și ale cărui pretenții s-au dovedit a fi, într-o proporție foarte mare, nefondate.
Prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 274.proc.civ. stabilind în mod corect obligația reclamantului de suportare a cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant, întemeiată pe dispozițiile art-318 Cod pr.civilă.
Se arată în dezvoltarea contestației în anulare formulată că în dispozitivul deciziei civile nr.5109/R/l3.07.2009 Curtea menționează că "respinge pretențiile aferente perioadei 4.04.2005-30.04.2005, pentru autoritate de lucru judecat", iar în motivarea deciziei se stipulează: "Nu interesează în reținerea autorității de lucru judecat faptul că în recurs recunoaște că a primit sumele de bani aferente perioadei 4.04. 2005 -30.04.2005, cât timp în cererea introductivă de instanță acesta solicită plata drepturilor pe întreaga lună aprilie 2005, fără nicio circumstanțiere".
însă contestatorul greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat pentru pretențiile aferente perioadei 4.04.4005-30.04.2005 de către instanța de recurs, raportat la conținutul în date al acțiunii introductive de instanță, a completărilor și precizărilor acesteia (atașate la fila 56 dosar fond), a susținerilor sale din dezbaterile orale și concluziile scrise atașate la instanța de fond (fila 309 dosar), în care s-a solicitat doar plata sumei cuvenite pentru perioada lucrată din luna aprilie 2005 până la data concedierii.
Toate cele trei înscrisuri susmenționate aflate la dosarul primei instanțe dovedesc clar că pretențiile sale se referă strict la sumele datorate de angajator până la data primei concedieri (04.04.2005), iar instanța de recurs, neobservându-le, a dat o dezlegare care este rezultatul unei greșeli materiale.
Se pretinde, de asemenea, că desființarea locului de muncă al contestatorului nu a fost efectivă, instanța de recurs nesocotind dispozițiile art.65 Codul muncii, art.287 din același Cod, cât și probatoriile încuviințate și administrate în cauză.
Astfel, la filele 13-14 dosar recurs, motivul 4 de modificare invocat se arată că intimata, căreia îi incumbă sarcina probei, nu face referire nici în întâmpinarea depusă la prima instanță (filele 20-21) și nici în vreun alt document, la desființarea efectivă a locului de muncă, care constituie o condiție obligatorie de legalitate, conf. art. 65 Codul muncii.
Ori, pretinde contestatorul, a învederat instanței de recurs că la dosar nu se regăsește niciun înscris care să dovedească desființarea efectivă a postului. Încheierea contractului cu firma, care poate avea la bază o diversitate de motive, nu poate constitui o astfel de dovadă. De altfel, însuși angajatorul recunoaște cu privire la adevăratul motiv al semnării contractului cu că "s-a ajuns la situația de a apela la serviciile firmei deoarece și singurul angajat al blocului a depus demisia, deci nu am avut cu cine să desfășurăm activitatea".
contestatorul că a învederat acest aspect și în ultima parte a motivului 6 de recurs.
Nu numai că angajatorul nu a depus dovezi din care să rezulte că desființarea locului de muncă a fost efectivă, respectiv că postul nu se mai regăsește în structura acestuia, dar acesta nu s-a conformat nici măcar să facă cunoscută structura sa organizatorică. Astfel, s-a învederat că intimata, căreia îi revine sarcina probei, nu a depus organigrama și statul de funcțiuni, deși acestea au fost solicitate încă din 2007 (fila 56 dosar fond).
Susține contestatorul că intimata nu a probat desființarea efectivă a postului, mai mult, în dosar există documente care dovedesc situația contrară: înscrisurile de la filele 15,16,47 dosar fond, prin care intimata îi aduce la cunoștință în anii 2006 și 2007, deci mult după data de 01.12.2005(când pretinde că a fost desființat postul), că va respecta întocmai hotărârea judecătorească irevocabilă, ceea ce include și reintegrarea pe post(implicit rezultând că postul nu a fost desființat). De altfel notificarea filele 16 și 47 face trimitere expresă la art.278 Codul muncii, care se referă la reintegrarea în muncă; notificarea de la fila 31 dosar fond, fila 66 dosar recurs prin care angajatorul îi trimite o invitație după emiterea deciziilor sale de concediere pe motivul desființării postului, pentru a discuta chiar despre locul său de muncă, respectiv funcția de casier-plătitor din cadrul asociației; înscrisurile de la filele 192,242 dosar fond, prin care intimata recunoaște explicit, legat de documentul de la fila 16, că " dlui i-a fost trimisă notificarea nr.75/ 15.06.2007 aducându-i-se la cunoștință să se prezinte la locul de muncă în vederea reintegrării".
În plus, la dosarul de recurs arată contestatorul, a depus copia propunerii de tranzacție din data de 11.11.2008 (filele 48-49) care, la punctul ce prevede renunțarea definitivă și irevocabilă de către acesta la reintegrarea efectivă pe funcția deținută și pe care președintele intimatei declară că o susține și este să o semneze, în temeiul hotărârii ultimei Adunări generale (proces-verbal din 11.11.2008 fila 47). Este evident că dacă postul nu ar fi existat în noiembrie 2008 (deci mult după pretinsa desființare din 2005 și chiar după emiterea deciziilor de concediere din 2007), acesta nu ar fi putut face obiectul unei tranzacții, de altfel, chiar președintele intimatei recunoaște (încheiere de ședință din 06.07.2009, fila 104 verso) că după rezilierea contractului cu firma, în februarie 2008 intimata a încheiat un nou contract pentru postul de casier cu o persoană fizică. Acest fapt dovedește încă o dată că postul exista și nu fusese desființat efectiv. Susținerile intimatei despre lipsa aprobării adunării generale nu sunt în opinia contestatorului decât speculații neprobate. Oricum ele sunt lipsite de relevanță, pentru că nici la angajarea firmei nu a existat aprobarea adunării generale și nimeni nu a invocat nulitatea celor două contracte.
Trebuie avut în vedere că orice post din structura intimatei poate fi desființat numai prin hotărârea Adunării generale,cu modificarea statutului și aprobarea noii organigrame, iar la dosar nu există o astfel de probă, deși sarcina acesteia revine angajatorului.
Prin motivul 4 al recursului, pretinde contestatorul că a învederat instanței aceste aspecte și a solicitat să se precizeze care sunt înscrisurile care dovedesc suprimarea efectivă a postului din structura organizatorică a acestuia, în condițiile în care la dosar nu există organigrama și statul de funcțiuni ale intimatei, aceasta nu a răspuns concret prin întâmpinarea depusă la niciunul din motivele de fapt și de drept ale recursului, deși avea obligație în acest sens conform prevederilor Codului d e procedură civilă iar la dosar există înscrisuri și recunoașteri ale intimatei care probează tocmai faptul că postul nu a fost desființat efectiv.
Respingând recursul său, instanța a omis din greșeală să cerceteze acest motiv de modificare.
Prin motivul 5 de modificare (filele 14-15 dosar recurs) arată contestatorul că a învederat instanței despre o serie de înscrisuri din dosarul primei instanțe, depuse chiar de intimata ulterior întâmpinării de la filele 20-21, prin care aceasta, contrar celor declarate în întâmpinare, susține și recunoaște fără echivoc cu privire la atribuțiile sale:
La data de 04.04.2005 încetează "activitatea de contabil-casier (remunerat) cu atribuții neoficiale de administrator (neremunerat) " - filele 163, 212 -", administrator-contabil-casier în perioada noiembrie 2004-martie 2005"-filele 164,213; "d-nul nu a avut niciodată în cadrul asociației decât ocupația de contabil-casier, cu atribuții de administrator (neremunerat) - filele 191,241; "funcția deținută de contestator în cadrul asociației era de casier-contabil cu atribuții de administrator - filele 206, 256 și chiar depune în sprijinul acestor susțineri documentele de la filele 112.115. Ba mai mult, referindu-se la atribuțiile contestatorului, chiar intimata enumera încă din data de 02.10.2005 activitățile acestuia (fila 273 dosar fond, fila 83 dosar recurs): 280 de chitanțe de încasare lunar, depunerea banilor la bancă, plata facturilor la furnizori, contabilizarea actelor, întocmirea listelor cu cotele de contribuție la cheltuielile asociației (repartizarea cheltuielilor), contrazicând mențiunea din sentința instanței de fond care a reținut că reclamantul nu deținuse atribuția de "repartizare a cheltuielilor pe fiecare proprietate". De altfel intimata, căreia îi incumbă sarcina probei conform art.287 Codul muncii, nu a dovedit că pe perioada noiembrie 2004-aprilie 2005 trebuit să mai angajeze oad oua persoană pentru desfășurarea în bune condiții a activităților asociației,așa cum susținuse în întâmpinare.
Respingând recursul său, instanța a omis din greșeală să cerceteze și să se pronunțe cu privire la aceste aspecte și înscrisuri.
Prin motivul 7 de modificare dezvoltat la filele 16,17 pretinde contestatorul, ar fi învederat instanței că desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 65 Codul muncii reprezintă o concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Într-o atare situație angajatorul trebuia să depună la dosar toate probele care să susțină legalitatea și temeinicia desființării locului de muncă, fără nicio legătură cu persoana salariatului care ocupă acel post.
Se impune a se constata că dosarul abundă tocmai în documente care, pe parcursul a zeci de pagini, conțin acuze și atacuri directe la persoana salariatului, pentru o serie de infracțiuni, niciuna fondată sau care să fi fost recunoscută ca atare printr-o sentință irevocabilă. În lipsa unor probe clare care să susțină temeinicia deciziilor de concediere, intimata a recurs la denigrarea sa nelegală.
Ori, este evident că angajatorul nu are nicio problemă cu postul, care a existat și continuă să existe, nefiind desființat niciodată. C vizat este de fapt salariatul, aspect probat cu prisosință, iar intimata a încercat să disimuleze adevăratul motiv sub pretextul unei desființări a locului de muncă.
Prin motivul 8 de modificare (dosar recurs fila 17) se invocă faptul că s-ar fi solicitat plata unei diferențe și nu a întregului salariu aferent lunii martie 2005. Contestatorul nu a negat niciodată primirea sumei înscrisă în statul de plată de la fila 49 dosar fond și nu a solicitat achitarea ei încă o dată, ba chiar a recunoscut explicit (filele 56,309 dosar fond) că suma netă înscrisă în acest stat i-a fost plătită.
Susține de asemenea, că ar fi precizat clar încă în dosarul de fond (filele 56 și 309) că solicită plata de către angajator doar a unei diferențe care rezultă din luarea în calcul a deducerii personale la care are dreptul conform art.56 Legea 571/2003 (Codul fiscal) și de care nu s-a ținut cont la întocmirea inițială a statului de plată, fiind necesară refacerea acestuia.
Intimata nu a răspuns prin întâmpinările depuse la instanțele de fond și recurs la acest capăt de cerere, acceptându-l în mod tacit.
Pe de altă parte art.165 Codul muncii prevede că "acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor".
Se impune a se observa că de fapt însăși intimata recunoaște temeinicia cererii sale. La fila 46 dosar recurs se află un al drepturilor salariale lunare cuvenite contestatorului, cu semnătura și stampila angajatorului,în care se ține seama de această dată de deducerea personală la care are dreptul. Din acest centralizator reiese clar că unui salariu brut de încadrare de 690 RON (6.900.000 lei vechi) îi corespunde o sumă netă de 518,74 RON (sau 5.187.400 lei vechi). Având în vedere că prin statul de plată de la fila 49 nu i s-a achitat decât suma de 4.810.680 lei vechi, a considerat că cererea sa este îndreptățită și a solicitat obligarea intimatei la plata diferenței cuvenite. Respingând recursul său, instanța a omis din greșeală să cerceteze acest motiv de modificare.
Prin motivul 9 de recurs (filele 17,18) arată recurentul, a solicitat și admiterea capătului 6 de cerere, respectiv plata daunelor morale, despre care instanța de fond a specificat că pot fi datorate pentru acte ale intimatei care să aibă legătură cu drepturile și obligațiile ce derivă din contractul individual de muncă încheiat între părți.
A învederat instanței reaua-credință a angajatorului, care a refuzat să-și îndeplinească cea mai mare parte a obligațiilor care îi reveneau, chiar din prima zi a intrării în vigoare a contractului de muncă: astfel, nu i-a achitat în totalitate drepturile salariale până la prima concediere; nu i-a achitat în totalitate drepturile cuvenite conform sentinței irevocabile (filele 9-14 fond); nu a depus statele de plată la. conform obligațiilor legale (dosar fond fila 64); nu i-a înmânat fișele fiscale anuale conform obligațiilor ce îi reveneau ( Codul muncii art.40, pct.2, lit.h), nici măcar după ce a obținut sentința irevocabilă nr.3708/07.09.2006 a Tribunalului București în acest sens; nu a depus declarațiile privind evidența nominală a asiguraților și nu a plătit contribuțiile de asigurări sociale pe numele său în conformitate cu contractul de muncă ( Codul muncii art. 40 pct 2 lit.f și art. 6 Legea 19/2001), nici măcar pentru o zi, ceea ce îl prejudiciază la drepturile de pensie; nu a depus în conturile stabilite la bugetul statului sumele reținute de la contestator cu titlu de contribuții de asigurări sociale,de șomaj și de sănătate (ceea ce constituie infracțiune potrivit art.280 Codul muncii ); nu a asigurat condițiile organizatorice corespunzătoare pentru desfășurarea în bune condițiuni a activității salariatului, în conformitate cu contractul de muncă lit.M pct.4 alin.c și Codul muncii art. 40 pct. 2 lit.
După declanșarea litigiului de muncă angajatorul a inițiat acțiuni de hărțuire, de formulare de acuze neîntemeiate și de denigrare a activității sale la avizierul asociației,în adunările asociației și în actualul dosar, prin reclamații neîntemeiate la poliție și parchet, etc. cu scopul de a-l determina să renunțe la cererile din instanță. Aceste acțiuni au fost întreprinse prin reprezentanții legali ai intimatei președinții și, cu semnătura și ștampila asociației și au adus o importantă atingere demnității,imaginii și prestigiului său. Dovadă în acest sens stau mențiunile de la filele 52,67,68,102,128,129,136,137,163-165,180-181,186-193,205-209, 212-214, 235,236, 238-243, 255-259, 273,316-319 dosar fond, filele 38-41 și 83,84,85 dosar recurs. Chiar trecând peste faptul că de 4 ani angajatorul refuză stingerea amiabilă a litigiului și aplicarea hotărârii judecătorești, recurgând la concedieri succesive, se impune a se observa totodată, că prin acțiunile abuzive ale acestuia, săvârșite cu o rea-credință, au fost lezate grav o serie de valori morale. Nu trebuie neglijat că față de plângerea penală neîntemeiată depusă de angajator, Poliția și Parchetul au dispus neînceperea urmăririi penale față de contestator (filele 57,58 dosar fond). Cu toate acestea angajatorul a continuat acuzele nefondate (sustragere de la control financiar, nepredarea documentelor,abuz și neglijență în serviciu, fals material în înscrisuri și uz de fals, fraudarea legii și delapidare, etc). Totodată, Decizia nr.III din 02.12.2002 invocată de angajator nu are legătură cu contestatorul, în condițiile în care în anul 2002 nici măcar nu era angajatul asociației.
Menționează contestatorul că în anii 2004-2005 s-a bucurat de un mare prestigiu în rândul locatarilor din bloc, ca urmare a corectitudinii sale și a îndeplinirii în bune condiții a atribuțiilor de serviciu, fiind chiar ales în data de 06.07.2005 (proces-verbal fila 59 dosar recurs) vicepreședinte al asociației în locul d-lui (cel care perturba activitatea de încasări și a organizat prima sa concediere), însă prin acțiunile răuvoitoare ale intimatei prestigiul, demnitatea, onoarea și imaginea sa în rândul locatarilor din bloc și în public au avut mult de suferit. Respingând recursul său, instanța a omis din greșeală să cerceteze și motivul de modificare prezentat mai sus.
Prin motivul 10 de modificare a solicitat reducerea și chiar anularea (în cazul admiterii integrale a recursului) a cheltuielilor de judecată la care a fost obligat. În susținere a învederat instanței următoarele aspecte: intimata a solicitat obligarea sa la plata onorariu expert, în sumă de 700 lei.
Se impune a se observa că este vorba nu de o expertiză contabilă, cum din eroare a consemnat instanța de recurs, ci de o expertiză criminalistică, dispusă de instanța de fond la cererea intimatei, care a invocat un pretins fals al contractului de muncă. La primul termen de judecată intimata a depus întâmpinare și s-a discutat asupra probatoriului de administrat; deși copia contractului de muncă se afla atașată la cererea de chemare în judecată, intimata nu a invocat vreun fals al acestuia nici în întâmpinare și nici la cererea de probe. La al doilea termen a depus răspunsul său la întâmpinarea intimatei, prin care demonta veridicitatea motivelor de concediere, nesusținute de probe. În aceste condiții, abia la al treilea termen de judecată și după ce probatoriul de administrat fusese deja încuviințat de instanță, nereușind să mai producă alte dovezi intimata a recurs la invocarea, cu rea-credință, a unui pretins fals al contractului de muncă, pentru a tergiversa soluționarea dosarului.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize criminalistice de către, pentru aceasta s-a plătit taxă de expertiză criminalistică, conform adresei nr.365/01.10.2008 (fila 148) și nu onorariu expert.
Raportul de expertiză criminalistică (291-301) nu a confirmat pretinsul fals, de asemenea nici instanța de fond și nici cea de recurs nu au reținut vreo culpă a sa legată de pretinsul fals.
În aceste condiții, instanța de recurs nu a avut în vedere art.274 alin.(l) pr.civ. ce prevede că: "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Or, contestatorul pretinde că el este partea ce a căzut în pretențiuni, potrivit deciziei irevocabile a Curții de Apel, față de obiectul principal al dosarului (contestație decizie de concediere), nu și față de pretinsul fals, la care niciuna din instanțe nu a reținut culpa sa, așa încât nu sunt motive ca acesta să suporte taxa de expertiză criminalistică. De altfel, taxa precizată a fost solicitată de către intimata cu rea-credință, lucru dovedit cu prisosință dacă se examinează declarația de la filele 128,161 dosar fond, fila 78 dosar recurs, a dlui, președintele asociației și reprezentantul intimatei la proces. Această declarație, dată în 12.01.2007, consemnează fără echivoc că acesta a semnat dlui "un contract de muncă cu durată nedeterminată pentru funcția de casier plătitor" (punct E din contractul individual de muncă).
Ori, este evident că solicitarea expertizei criminalistice de către intimată a constituit un abuz procedural (art.723 pr.civ.), a condus la o întârziere de peste un an a soluționării dosarului și contestatorul era îndreptățit să solicite daune pentru acest abuz și nu intimata.
Totodată, contractul de asistență juridică nr.539 de la fila 324 dosar fond prevede: asistență juridică și reprezentare în dosar nr- al -Secția VIII-a; asistență juridică în dosar penal nr.3036/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3; onorariul convenit este în cuantum de 5200 RON inclusiv TVA. Rezultă clar că onorariul plătit de intimată, în cuantum de 5200 lei, corespunde serviciilor avocațiale prestate în două dosare: cel de față (nr-), pentru care are obligația de plată funcție de mărimea culpei procesuale, și dosarul penal 3036/P/2007, în care nu are nicio obligație de plată.
contestatorul că, intimata a săvârșit în două împrejurări o faptă ilicită culpabilă și prejudiciabilă, care îi angajează răspunderea civilă delictuală. O dată pentru că a solicitat de la contestator foloase necuvenite (plata onorariului avocațial în dosarul nr.3036/P/2007), iar a doua oară pentru abuzul de drept săvârșit atunci când și-a dat acordul pentru un onorariu avocațial exagerat. În dosarul de față serviciile avocațiale s-au rezumat la redactarea întâmpinării de la filele 20-21 dosar fond și reprezentarea la termenele din 10.09.2007, 22.10.2007, 19.11.2007, când s-a discutat pe marginea dosarului, precum și la alte două termene (28.01.2008 și 25.02.2008) la care judecarea s-a amânat din lipsa relațiilor solicitate. După termenul din 25.02.2008 și până la finalizarea dosarului intimata nu a mai fost reprezentată prin apărător. Consideră contestatorul că suma plătită este exagerată, instanța de recurs având posibilitatea să cenzureze cuantumul onorariului de avocat, conform prevederilor art.274 alin.(3) pr.civ. În sprijinul acestei susțineri invocă și "MINUTA întâlnirii dintre conduce rea și membrii Comisiei unificarea practicii judiciare - cu președintele Secției civile de la ICCJ, reprezentantul PICCJ și președinții secțiilor civile, conflicte de muncă și asigurări sociale a curților de apel pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară din 11 iunie 2008.
Contestatorul susține, prin motivul 10 de recurs că obligația sa la plata taxei de expertiză criminalistică nu se justifică atâta timp cât niciuna din instanțe nu a reținut vreo culpă a sa legată de obiectul expertizei. De asemenea, nu există niciun temei legal pentru a fi obligat să suporte onorariul avocațial plătit de intimată în dosarul penal nr.3036/P/2007, care nu face obiectul cauzei de față, însă instanța, respingând recursul său, a omis din greșeală să cerceteze motivul de modificare prezentat mai sus și să se pronunțe în mod concret față de aspectele învederate.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând contestația în anulare formulată, sub aspectul motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea o apreciază nefondată pentru aspectele ce vor fi înfățișate în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Potrivit art.318 Cod pr.civilă, invocat ca temei juridic al contestației în anulare promovată, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare. Textul are în vedere greșeli pe care le comite instanța cu caracter procedural (de exemplu: respingerea ca tardiv a unui recurs, deși exista dovada declarării în termen; anularea unui recurs ca netimbrat deși exista proba achitării taxei de timbru, etc.) care au determinat pronunțarea unei soluții eronate.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Ori, prin prezenta contestație în anulare tocmai spre aceasta se tinde, respectiv la reaprecierea probelor, reexaminarea fondului cauzei, din perspectiva interpretării realizate de recurent, a normelor de drept aplicabile cauzei.
Însă, prin dispozițiile procedurale invocate ca temei al contestației în anulare formulate nu s-a urmărit să se deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceiași instanță sub motivul că s-ar fi stabilit eronat situația de fapt.
Drept urmare, constatând că textul art.318 Cod pr.civilă este de strictă interpretare, prin greșeli materiale înțelegându-se așa cum s-a mai arătat greșeli de ordin procedural, de mică importanță, ce au determinat pronunțarea unei soluții greșite, evident că nu se poate reaprecia în cadrul contestației în anulare formulate modul de soluționare al pretențiilor bănești deduse judecății de către instanța de recurs față de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat în cauză, lipsa caracterului efectiv al desființării postului contestatorului, a cauzei reale și serioase a desființării sale, raportat la dispozițiile art.278 Codul muncii, aspectul inexistenței structurii organizatorice a recurentei-pârâte la dosarul cauzei (în susținerea recurentului-reclamant), a pagubei materiale create angajatorului prin cumularea funcțiilor de administrator-contabil-casier de către contestator, modul de soluționare al capătului de cerere privind plata daunelor morale, a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, corecta cenzurare a acestora potrivit art.274 al.3 Cod pr.civilă.
Totodată, se invocă și omisiunea cercetării unor motive de recurs, fără a se individualiza care dintre motivele prevăzute limitativ de art.304 Cod pr.civilă a fost omis a fi analizat în cauză, respectiv care dintre cele nouă motive (de casare sau modificare) consacrate de textul în discuție.
În realitate, contestatorul realizează o confuzie între critica concretă adusă sentinței atacate și motivul de recurs în care s-ar fi încadrat fiecare din aceste critici, concluzie desprinsă și din împrejurarea că, în concret contestatorul a indicat ca temei juridic al recursului său dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și dispozițiile art.3041Cod pr.civilă (fila 18 dosar recurs.
Nu trebuie neglijat, de asemenea, că dispozițiile art.318 Cod pr.civilă invocate în cauză sancționează doar omisiunea cercetării unui motiv de recurs, situație inexistentă în cauză, argumentele (criticile) formulate putând fi grupate și răspunsul să fie comun, ceea ce a realizat în fapt instanța de recurs, grupând criticile formulate și conferind un răspuns comun atunci când aceasta se impunea (de exemplu - analiza temeiniciei deciziei contestate sub aspectul caracterului efectiv al desființării postului, a cauzei reale și serioase a desființării acestuia).
Dacă instanța de recurs a analizat însă complet motivul de recurs, neînsușirea lui nu constituie motiv de contestație în anulare.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.318 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată, dezlegarea dată de instanța de recurs nefiind rezultatul unei greșeli materiale, aceasta neomițând a analiza vreunul din motivele de recurs invocate de contestator, respectiv motivele de recurs invocate, art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.5109/R din 13 iulie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (3606/2009), în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI --, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LU.
Dact.LG/2 ex./17.02.2010
Jud.recurs:;;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 719/2009. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
