Contestație decizie de concediere. Decizia 719/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 719
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de "" I împotriva sentinței civile nr. 387 din 5.03.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta "" I și avocat pentru intimata, lipsă fiind aceasta din urmă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen.
Avocat pentru recurenta "" I depune la dosar un număr de 8 înscrisuri. un exemplar al setului de acte apărătorului intimatei. Arată că aceste înscrisuri nu au mai fost depuse la dosar.
Avocat pentru intimata depune delegație la dosar și arată că nu solicită termen pentru studiul înscrisurilor ce i-au fost comunicate la acest termen.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta "" I solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea contestației. Arată că contestatoarea nu putea să-și încheie activitatea prin demisie fără preaviz. Precizează că acesteia i s-a acordat un salariu diminuat, dar în contractul colectiv de muncă se arată că personalului i se acordă salariul în funcție de îndeplinirea programului de fabricație. Iar programul de fabricație a fost făcut în parte. Mai arată că directorul general a emis câte o decizie în fiecare lună prin care se dispune ca salariul să se acorde proporțional cu efectuarea programului de fabricație. Timpul de lucru al contestatoarei era integral. Contractul colectiv de muncă se aplică tuturor angajaților, mai ales ca intimata este chiar unul din semnatarii lui. Consideră că intimata nu putea să-și dea demisia fără preaviz și că în perioada de preaviz societatea a procedat corect la concediere. Mai solicită să se aibă în vedere practica judiciară și un bun simț juridic, economic și social. Mai precizează că orice salariat care s-ar simți vinovat de o abatere disciplinară și-a da demisia și nu ar mai putea fi sancționat disciplinar. Cercetarea disciplinară nu poate fi blocată prin demisie. Indică faptul că intimata nu era un salariat oarecare având pregătire profesională. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata solicită respingerea recursului. Arată că în articolul invocat din contractul colectiv de muncă se arată că personalului i se acordă salariul negociat. Precizează că este ilegal să modifici unilateral un contract de muncă. Mai arată că convocarea la societate a clientei sale s-a făcut pentru ora 13.30 și nu avea legătură cu cercetarea prealabilă și desfacerea contractului de muncă. Procedura cercetării prealabile a început după ce intimata și-a dat demisia. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și chitanța nr.154 din 15.06.2009 în valoare de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 8635 din 05.11.2008, contestatoarea a chemat în judecată intimata pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună modificarea sau anularea deciziei de concediere nr. 11/02.08.2008 emisă de către intimată, cu obligarea acesteia la emiterea unei ale decizii în sensul constatării încetării contractului individual de muncă în baza demisiei și dispunerea, în consecință, a efectuării modificărilor în cartea de muncă.
De asemenea, contestatoarea a mai solicitat obligarea intimatei la plata drepturilor salariale neachitate aferente lunilor martie, aprilie și mai 2008 precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a precizat că în data de 11.07.2008 și-a înaintat demisia, ce a fost înregistrată la angajator sub nr. 2204/11.07.2008, astfel încât în 02.08.2008, data în care a fost emisă decizia de concediere contestată, contractul său de muncă nu mai era în vigoare, încetând prin demisie. A mai menționat contestatoarea că demisia sa a fost fundamentată pe prevederile art. 79, alin. 8 din Codul muncii și anume, fără obligația preavizării angajatorului, având în vedere că angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a drepturilor salariale pentru lunile martie, aprilie și mai 2008.
A mai arătat, de asemenea, că în perioada 04. - 10.07.2008 s-a aflat în concediu de odihnă aprobat de conducere, însă în dimineața zilei de 11.07.2008 nu a mai putut intra în Biroul oficiului juridic, întrucât, între timp, a fost schimbată încuietoarea de la ușă.
Consideră că decizia de concediere emisă ulterior înregistrării demisiei sale trebuia să constate încetarea contractului său de muncă în baza art. 79 alin. 8 Codul muncii și nu în baza unor demersuri ulterioare.
Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat - pe cale de excepție - tardivitatea formulării contestației, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației.
În motivarea excepției invocate, intimata a precizat că decizia de concediere nr. 11/02.08.2008 a fost comunicată prin poștă reclamantei la adresa de domiciliu și primită sub semnătură la data de 04.08.2008, iar față de data înregistrării contestației pe rolul Tribunalului Iași, respectiv 05.11.2008, consideră că a fost depășit termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de disp. art. 283 alin. 1 lit. a Codul muncii.
Pe fondul cauzei, intimata a menționat că reclamanta a fost angajată în funcția de consilier juridic prin contractul individual de muncă înregistrat la ITM I sub nr. -/11.05.2006, atribuțiile sale fiind stabilite prin fișa postului. În conformitate cu aceasta, contestatoarea avea printre obligațiile principale de serviciu conceperea și redactarea cererilor de executare silită, de chemare în judecată, a întâmpinărilor, a căilor de atac și a altor acte similare, apărarea societății, reprezentarea intereselor societății în fața instanțelor judecătorești.
La data de 29.02.2008 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iașio cerere de deschidere a procedurii insolvenței formulată împotriva intimatei de către un creditor al acesteia pentru o creanță de 42.400 lei, pentru ca, ulterior, la dosar să fie primite și cererile altor doi creditori pentru creanțele de 21.986,96 lei și 16.530,26 lei.
Primul termen de judecată din 01.05.2008, a fost ulterior preschimbat la 22.05.2008, iar apoi, în baza unei cereri de amânare pentru pregătirea apărării, s-a acordat termen la 26.06.2008. Cea de-a doua cerere de amânare a fost respinsă și instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererile de insolvență.
Instanța s-a pronunțat prin sentința nr. 321/S/26.06.2008 dispunând deschiderea procedurii insolvenței motivându-și soluția în special prin aceea că nu a răsturnat prezumția de insolvență instituită prin art. 3 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și nu a făcut dovada contrară prin vreun extras de cont care să evidențieze fluxul de numerar și să ateste existența disponibilităților necesare pentru plata creditelor.
A mai menționat intimata că la nici unul din cele două termene de judecată nu a fost reprezentată în instanță, nu s-a formulat contestația prevăzută de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și nu s-au administrat probe în apărare.
În ziua de 03.07.2008 conducerea intimatei a aflat despre existența sentinței judecătorești de deschidere a procedurii insolvenței și a încercat contactarea contestatoarei pentru soluționarea situației, aceasta fiind în concediu de odihnă, solicitat și aprobat la începutul lunii iulie 2008, pentru perioada 04.07 - 10.07.2008.
Întrucât contestatoarea nu a răspuns la telefonul de serviciu, în 04.07.2008 societatea a angajat un apărător, care a studiat dosarul și și-a exprimat opinia cu privire la situația creată și soluțiile de adoptat prin adresa nr. 2160/04.07.2008.
La data întoarcerii contestatoarei din concediul de odihnă la data de 11.07.2008, Directorul General al intimatei a solicitat declanșarea cercetării disciplinare cu privire la situația creată (ce s-a finalizat cu emiterea deciziei nr. 11/02.08.2008), iar în aceeași zi contestatoarea și-a depus demisia.
Cu privire la această cerere de demisie, intimata precizează prin întâmpinare că reclamanta nu era îndreptățită la a înceta unilateral raportul de muncă prin demisie fără preaviz în temeiul disp. art. 79 alin. 8 Codul muncii, întrucât și-a îndeplinit obligația de plată a salariului în perioada martie - mai 1008 în condițiile reglementate prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2007 - 2009 înregistrat la - I sub nr. 131/01.06.2007. Potrivit acestor prevederi personalului i se acordă salariul negociat, proporțional cu timpul efectiv lucrat, cu gradul de îndeplinire a sarcinilor proprii de serviciu și cu gradul de îndeplinire a Programului de fabricație pe luna respectivă.
Întrucât programul de fabricație pe lunile martie, aprilie și mai 2008 nu a fost îndeplinit, personalul, din care făcea parte și reclamanta, a primit un salariu diminuat proporțional cu gradul de realizare a programului de fabricație, fapt ce nu echivalează cu nerespectarea obligațiilor privind plata drepturilor salariale.
Intimata a mai precizat că încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, în temeiul prevederilor art. 61 lit. a Codul muncii, are întâietate față de încetarea prin demisie din inițiativa unilaterală a salariatului, opinând că în condițiile în care demisia a intervenit în intervalul legal de 30 de zile în care angajatorul are dreptul de a sancționa o abatere disciplinară, dar și după demararea procedurii de cercetare disciplinară, angajatorul are dreptul de a finaliza procedura de concediere disciplinară, prin emiterea deciziei de concediere.
La termenul de judecată din 10.12.2008, intimata, prin apărător, a precizat că nu mai insistă în susținerea excepției tardivității formulării contestației, având în vedere că anterior acestui termen de judecată a fost întocmit un referat de către un grefier din cadrul biroului de registratură a Tribunalului Iași, prin care s-a menționat că data certă a primirii acțiunii este 29.08.2008, aceasta fiind înregistrată abia în 05.11.2008 întrucât, cel mai probabil, acțiunea a fost atașată din eroare la un alt dosar.
Instanța a luat act de precizarea apărătorului intimatei.
Referitor la capătul de cerere privind efectuarea de mențiuni în carnetul de muncă, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea acestuia.
Prin sentința civilă nr. 387/05.03.2009, Tribunalul Iașia dispus următoarele:
A admis acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata
A anulat decizia de concediere nr. 11 din 2.08.2008, emisă de intimată.
A obligat intimata să emită o nouă decizie de concediere în sensul constatării încetării contractului individual de muncă ca urmare a voinței unilaterale a contestatoarei.
A obligat intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale restante pentru lunile martie, aprilie și mai 2008.
A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A disjuns și declinat cererea contestatoarei privind efectuarea modificărilor corespunzătoare în carnetul de muncă, în favoarea Judecătoriei Iași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajata intimatei I în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM I sub nr. -/11.05.2006, încheiat pe durată determinată de 3 luni și a ocupat funcția de consilier juridic.
Prin actul adițional nr. 332/12.06.2006 s-a modificat contractul individual de muncă al contestatoarei în sensul că a fost încheiat pe durată nedeterminată, cu creșterea salarială de la 1200 lei la 2000 lei începând cu 01.06.2006.
Ulterior, prin actul adițional nr.57/01.04.2008 s-a convenit asupra creșterii salariale de la 2000 lei la 3500 lei începând cu 01.04.2008.
Potrivit capitolului M din contractul individual de muncă, intitulat "Drepturi și obligații generale ale părților", punctul 1, lit. a) salariatul are, în principal, dreptul la salarizare pentru munca depusă.
De asemenea, potrivit disp. art. 40, alin. 2, lit. c) angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
În speță, contestatoarei i-au fost diminuate drepturile salariale aferente lunilor martie, aprilie și mai, stabilirea acestora făcându-se corespunzător unor procente de 80 % din retribuția de bază pentru lunile martie și aprilie 2008 și de 90 % din retribuția de bază pentru luna mai 2008.
Argumentul invocat de către intimată referitor la aceste diminuări salariale a constatat în faptul că prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2007-2009, înregistrat la - I sub nr. 131/01.06.2007 s-a prevăzut că personalului i se va acorda salariul negociat, proporțional cu timpul efectiv lucrat, cu gradul de îndeplinire a sarcinilor proprii de serviciu și cu gradul de îndeplinire a Programului de fabricație pe luna respectivă (art. 52 alin. 4, pct. 4) iar în lunile în discuție programul de fabricație nu a fost îndeplinit, drept pentru care s-au primit salarii diminuate proporțional cu gradul de realizare a acestui program.
Instanța nu a reținut această apărare a intimatei, având în vedere că prin deciziile nr.8/14.04.2008, nr. 9/12.05.2008 și nr. 10/13.06.2008 (filele 94, 97 și 100 dosar), emise de către Directorul General al s-au stabilit drepturile salariale pentru lunile martie, aprilie și mai 2008 corespunzător unor procente de 80 % și, respectiv 90 %, pentru timpul efectiv lucrat, nicidecum raportându-se la gradul de îndeplinire al programului de fabricație.
Din înscrisurile ce atestă modul de calcul al drepturilor salariale ale contestatoarei 8filele 86 și 89 dosar), rezultă pentru luna martie 2008 o diminuare cu 400 lei, pentru luna aprilie 2008 o diminuare cu 467 lei, iar pentru luna mai 2008 o diminuare cu 250 lei.
Deși potrivit disp. art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, unitatea intimată nu a făcut dovada, prin depunerea pontajelor, că în lunile martie, aprilie și mai 2008 timpul efectiv lucrat de către contestatoare a fost mai mic decât cel normal, drept pentru care s-ar fi impus diminuările salariale.
Potrivit disp. art. 79, alin. 8 din Codul muncii salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
În speță, intimata I nu a plătit în integralitate drepturile salariale ale contestatoarei, inițiind unilateral diminuări ale acestora, astfel încât contestatoarea a fost îndreptățită să înainteze demisia fără preavizarea angajatorului, în conformitate cu prevederile susmenționate.
Astfel, prin depunerea și înregistrarea demisiei sale în registrul angajatorului în 11.07.2008, contractul individual de muncă al contestatoarei a încetat începând cu aceeași dată, devenind ineficientă cercetarea disciplinară efectuată ulterior acestei date, decizia de concediere nr. 11/02.08.2008 fiind practic emisă în lipsa elementului esențial, respectiv contractul individual de muncă a cărui desfacere s-a dispus.
Instanța nu a reținut susținerea intimatei că încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul disp. art. 61 lit. a Codul muncii, are întâietate față de încetarea prin demisie, din inițiativa salariatului, având în vedere că nu există nici o prevedere legală care să dispună în acest sens, sau care să interzică salariatului înaintarea demisiei în cazul în care angajatorul intenționează să demareze o cercetare disciplinară.
Mai mult, în speța de față nu există dovezi că reclamanta, în momentul înaintării demisiei sale, ar fi cunoscut intenția angajatorului de inițiere a unei cercetări disciplinare. Dimpotrivă, prin precizările de la fila 83 dosar reclamanta susține că și-a prezentat demisia în 11.07.2008 la ora 8,15, ca urmare a faptului că nu i s-a permis intrarea în birou, iar convocarea la cercetarea disciplinară i-a fost înmânată la ora 13,oo în aceeași zi.
Față de aceste considerente, instanța a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata I, a anulat decizia de concediere nr. 11/02.08.2008, emisă de intimată, și a obligat intimata să emită o nouă decizie în sensul constatării încetării contractului individual de muncă, ca urmare voinței unilaterale a contestatoarei.
Față de măsura diminuării salariale, analizată anterior, instanța a obligat intimata să plătească contestatoarei diferențele de drepturi salariale reținute aferente lunilor martie, aprilie și mai 2008.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la efectuarea modificărilor în carnetul de muncă, instanța l-a disjuns și l-a declinat în favoarea Judecătoriei Iași având în vedere că, potrivit disp. art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, Judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea care a făcut înscrierile în carnetul de muncă este competentă a soluționa astfel de cereri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că în mod greșit instanța de fond a considerat că reclamanta era îndreptățită la a înceta unilateral raportul de muncă prin demisie fără preaviz în condițiile art. 79 alin. 8 Codul muncii.
În cazul de față și-a îndeplinit obligația invocată de reclamanta intimată - cea de plată a salariului în perioada martie - mai 2008 în condițiile reglementate în prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2007 -2009.
Concret, arată recurenta, este adevărat că reclamanta a primit un salariu diminuat în perioada martie -mai 2008, dar acest fapt a fost întemeiat pe prevederile art. 52 alineat 4 pct. 4 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2007-2009 înregistrat la - I sub nr. 131/01.06.2007.
Potrivit acestor prevederi "salarizarea personalului din cadrul societății se face respectând următoarele forme de salarizare: [] 4.Personalul - se acordă salariul negociat, proporțional cu timpul efectiv lucrat, cu gradul de îndeplinire a sarcinilor proprii de serviciu și cu gradul de îndeplinire a Programului de fabricație pe luna respectivă".
Programul de fabricație pe lunile martie, aprilie și mai 2008 nu a fost îndeplinit și drept urmare personalul, din care făcea parte și reclamanta, a primit un salariu diminuat proporțional cu gradul de realizare a programului de fabricație.
Consideră reclamanta că instanța de fond a analizat și a interpretat în mod greșit actele depuse de societate în dovedirea incidenței în speță a prevederilor art. 52 alin. 4 pct. 4 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2007 -2009.
Instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile penultimului paragraf din deciziile 8,9,10 și a analizat izolat deciziile nr. 8 din 14.04.2008, nr. 9 din 12.05.2008 și nr. 10 din 13.06.2008 emise de directorul general fără a le corobora cu programul de fabricație și respectiv situația realizării programului de fabricație pentru fiecare lună în parte.
Instanța a considerat în mod greșit că stabilirea drepturilor salariale la 80% se făcea numai în funcție de timpul efectiv lucrat.
În realitate, prezența sintagmei pentru timpul efectiv lucrat este perfect normală pentru două considerente:
-80% din retribuția de bază era un procent general, general aplicabil în societate, procent hotărât de directorul general prin depășirea și rotunjirea în favoarea salariaților a gradului de realizare a programului de fabricație care era de 75%.
-acest procent de 80% nu se aplică însă la retribuția de bază contractuală,ci se aplică la retribuția care se cuvenea fiecărui salariat în funcție de timpul efectiv lucrat de fiecare în parte.
Este normal -susține recurenta- ca directorul să stabilească cu titlu generic eventuala diminuare a drepturilor salariale raportat la gradul de îndeplinirea programului de fabricație și să menționeze tot cu titlu generic că acest procent de 80% se va aplica la retribuția cuvenită pentru timpul efectiv lucrat, acest din urmă criteriu urmând a fi individualizat în funcție de pontaje pentru fiecare salariat în parte.
De altfel, introducerea criteriului "timpul efectiv lucrat" este prevăzută în prevederile art. 52 alin. 4 pct. 4 din contractul colectiv de muncă în care se arată personalului se acordă salariul negociat proporțional cu timpul efectiv lucrat cu gradul de îndeplinire a sarcinilor proprii de serviciu și cu gradul de îndeplinire a programului de fabricație pe luna respectivă.
Pentru reclamanta intimată nu s-a pus niciodată problema reducerii salariului ca urmare a unui eventual timp lucrat mai mic și nici o parte nu a invocat o eventuală absență a reclamantei de la serviciu în perioada martie -mai 2008.
În consecință, solicită recurenta a constata că instanța de fond a interpretat greșit prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate și prevederile deciziilor directorului general, amestecând nejustificat criteriul timpului efectiv lucrat cu criteriul gradului de îndeplinire al programului de fabricație.
Drept urmare, diminuarea salariului acordat reclamantei în perioada martie, aprilie, mai 2008 s-a făcut în condiții contractuale, motiv pentru care nu se poate reține o diminuare nejustificată a drepturilor salariale cuvenite acesteia, deci nu se poate reține nici o culpă a societății în derularea raporturilor de muncă.
Consecința acestui fapt, este aceea că salariatul putea demisiona doar cu acordarea termenului de preaviz de 15 zile calendaristice prevăzut de art. 1 lit. c) din contractul individual de muncă -/11.05.2006 și ar fi trebuit să presteze activitate normală până la data de 25.07.2008.
Mai motivează recurenta că în mod greșit instanța de fond a considerat că contestatoarea era liberă să înceteze contractul individual de muncă prin demisie, indiferent de cercetarea disciplinară demarată de angajator.
Este adevărat faptul că nu există nici o prevedere legală care să prevadă că încetarea contractului din inițiativa angajatorului pe motive disciplinare ar avea întâietate față de încetarea prin demisie, însă această concluzie se impune din analiza scopului existenței reglementărilor art. 61 din Codul muncii.
A considera că o demisie intervenită după demarare procedurii de cercetare disciplinară poate duce la imposibilitatea emiterii legale a deciziei de concediere înseamnă a statua că un salariat poate întotdeauna să eludeze dreptul angajatorului de a aplica o sancțiune disciplinară prin simpla prezentare a demisiei, înseamnă a consacra practic deplinul drept al salariaților de a săvârși orice abatere disciplinară fără posibilitate de a fi sancționați, înseamnă a consacra indisciplina muncii, iar o asemenea concluzie nu poate fi primită.
Pe fondul chestiunii, se mai arată în motivarea recursului, instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamanta nu ar fi știut la momentul demisiei despre intenția angajatorului de inițiere a cercetării disciplinare și că aceasta și-ar fi prezentat demisia la data de 11.07.2008 ora 8,15.
În primul rând, inițial, cercetarea disciplinară a avut loc la data de 10.07.2008 prin referatul directorului general nr. 2198 din 10.07.2008.
În al doilea rând, situația reală de fapt este următoarea: în dimineața zilei de 1.07.2008 intimata -contestatoare s-a prezentat la sediul societății și, constatând faptul că nu putea intra în biroul său (a cărei încuietoare fusese schimbată) a intrat în secretariat unde, din discuțiile purtate cu secretara, a aflat faptul că directorul general procedase la schimbarea încuietorii urmare a faptului că era nemulțumit de mai multe aspecte cu aparență de abatere disciplinară din comportamentul reclamantei, printre care cel mai grav era legat de deschiderea procedurii insolvenței împotriva SA, și că intenționa să ia măsuri legale drept consecință.
Urmare a acestei discuții, reclamanta a părăsit imediat sediul firmei și a revenit în jurul prânzului cu o demisie tehnoredactată în care invoca prevederile art. 79 alin. 8 Codul Muncii, demisie ce a fost înregistrată sub nr. 2204 din 11.07.2008.
Imediat după depunerea demisiei, contestatoarei i-a fost comunicată convocarea la cercetarea disciplinară, convocare ce fusese întocmită în ziua anterioară dar care nu îi putuse fi comunicată.
Consideră recurenta că relevant este faptul că reclamanta și-a prezentat demisia după ce a aflat de nemulțumirile conducerii și de intenția de a se lua măsuri împotriva sa, situație de fapt care trebuie analizată mai ales prin prisma calificării profesionale a reclamantei, ce deținea toate cunoștințele necesare pentru a înțelege imediat semnificația situației de fapt descrise de secretară, consecințele juridice care se puteau produce în defavoarea sa și mai ales cunoștea căile juridice prin care ar fi putut contracara potențialele afecte negative în persoana sa.
Recurenta a criticat sentința de fond și sub aspectul disjungerii și declinării cererii privind efectuarea modificărilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Apreciază că tribunalul putea menține spre competentă soluționare acest capăt de cerere date fiind dispozițiile art. 17 Cod procedură civilă potrivit cărora "cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală".
Cererea reclamantei privind efectuarea modificărilor corespunzătoare în carnetul de muncă nu era o cerere cu caracter principal, ci doar o cerere accesorie celor privind anularea deciziilor de concediere și schimbare a temeiului încetării raportului de muncă.
Caracterul accesoriu al acestei cereri permitea ca ea să fie soluționată de către Tribunalul Iași ceea ce ar fi fost în acord și cu principiul celerității soluționării litigiilor de muncă.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea contestației.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinate.
În recurs au fost depuse înscrisuri, și anume referate privind gradul de îndeplinire a programului de fabricație pentru lunile aprilie -iulie 2008, foile colective de prezență, cererea de concediu a contestatoarei din 14.04.2008 și declarația extrajudiciară a numitei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile Curtea de Apel constată că recursul este fondat.
Astfel, în mod greșit a reținut prima instanță că intimata contestatoare era îndreptățită să înceteze unilateral raporturile de muncă prin demisie fără preaviz.
Conform disp. art. 79 alin. 8 Codul muncii "salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă".
Ori, în contractul individual de muncă al contestatoarei s-a prevăzut că dispozițiile sale se completează cu dispozițiile Codului muncii și ale contractului colectiv de muncă aplicabil.
Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru perioada 2007 -2009, înregistrat sub nr. 131/1.06.2007 la. I, s-a prevăzut la art. 52 pct. 4 că personalului i se acordă salariul negociat, proporțional cu timpul efectiv lucrat, cu gradul de îndeplinire a sarcinilor proprii de serviciu și cu gradul de îndeplinire a Programului de fabricație pe luna respectivă.
Potrivit art. 93, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părțile semnatare, iar contractul a fost semnat în numele angajatorului SC SA inclusiv de contestatoare, în calitate de consilier juridic, astfel încât avea cunoștință despre existența dispozițiilor privind salarizarea.
Instanța de fond a reținut în mod greșit susținerile contestatoarei privind neîndeplinirea obligațiilor de plată ale salariatului de către angajator pe perioada martie -mai 2008.
Salariul diminuat privind pe contestatoare în această perioadă a fost consecința nerealizării programului de fabricație așa cum rezultă din referatele întocmite de directorul economic (18,20,22 dosar recurs). Din acestea reiese că gradul de realizare a programului de fabricație a fost de 75% în luna martie 2008, de 73% în luna aprilie 2008 și de 88% în luna mai 2008.
În aceste condiții au fost emise deciziile nr. 8/14.04.2008, nr. 9/12.05.2008 și nr.10/13.06.2008 ale directorului general al SC SA (94,97,100 dosar fond), prin care s-a dispus că drepturile salariale pentru luna martie 2008 se stabilesc corespunzător unui procent de 80% din retribuția de bază, pentru timpul efectiv lucrat, față de 75% reprezentând gradul de îndeplinire al programului de fabricație; drepturile salariale pe luna aprilie 2008 se stabilesc corespunzător unui procent de 80% din retribuția de bază, pentru timpul efectiv lucrat, față de 73% reprezentând gradul de îndeplinire al programului de fabricație; iar drepturile salariale pentru luna mai 2008 se stabilesc corespunzător unui procent de 90% din retribuția de bază, pentru timpul efectiv lucrat, față de 88% reprezentând gradul de îndeplinire al programului de fabricație.
Ca urmare, procentele de 80% și 90% din retribuția de bază contractuală se aplicau pentru timpul efectiv lucrat de 100%, raportat la gradul de îndeplinire al programului de fabricație, în temeiul dispozițiilor Contractului colectiv de muncă aplicabil (art. 52 pct. 4), iar dacă timpul efectiv lucrat ar fi fost mai mic aceste procente s-ar fi raportat și la timpul efectiv lucrat, retribuția fiind în acest caz diminuată sub procentele stabilite pentru timpul de lucru normat.
Astfel, se reține că în mod greșit a considerat prima instanță că, deși timpul efectiv lucrat de contestatoare nu a fost mai mic decât cel normal, i-au fost aplicate diminuările salariale. În realitate, aceste diminuări salariale au fost aplicate tuturor salariaților, în raport de gradul de îndeplinire al programului de fabricație și timpul efectiv lucrat, în conformitate cu prevederile art. 52 pct. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2007 -2009.
În consecință, neputându-se constata că diminuarea salariului pentru perioada martie -mai 2008 s-a făcut cu încălcarea obligațiilor contractuale asumate de angajator, nu puteau fi aplicabile dispozițiile art. 79 alin. 8 din Codul muncii, iar contestatoarea ar fi putut demisiona doar cu acordarea dreptului de preaviz de 15 zile calendaristice, conform contractului individual de muncă și art. 79 din Codul muncii.
Ca atare, demisia fără preaviz neproducându-și efectele, angajatorul era în drept să inițieze și să desfășoare procedura cercetării disciplinare a salariatului, respectiv să dispună concedierea disciplinară, așa cum s-a întâmplat în speță, prin decizia nr. 11/02.08.2008 emisă de
Cum, pe fondul deciziei de concediere, societatea a dovedit existența abaterilor disciplinare grave săvârșite de contestatoare (inclusiv absența nemotivată a acesteia de la serviciu în perioada 11.07.-23.07.2008, ce ar fi trebuit să constituie perioada de preaviz), Curtea de Apel constată că se impunea menținerea deciziei nr. 11/02.08.2008 și respingerea acțiunii formulate de.
Cât privește disjungerea și declinarea capătului de cerere referitor la efectuarea modificărilor în carnetul de muncă, se reține că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea disp. art. 8 alin. 2 din Decretul 92/1976 și art. 296 din Codul muncii (cu referire la.OUG 148/2008).
Raportat tuturor considerentelor expuse, constatând că în cauză sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă, respectiv că hotărârea a fost pronunțată de Tribunalul Iași cu interpretarea greșită a legii și a probatoriului administrat, Curtea de Apel va admite recursul declarat de SA I, în conformitate cu disp. art. 312 Cod procedură civilă, și va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata SC SA I împotriva sentinței civile nr. 387 din 5.03.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Respinge acțiunea formulată de contestatoarea - în contradictoriu cu intimata I privind anularea sau modificarea deciziei de concediere 11 din 2.08.2008, constatarea încetării contractului individual de muncă în baza demisiei, plata drepturilor salariale și a cheltuielilor de judecată.
Menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Pt. președinte aflat în
Grefier,
Red.
Tehnored.
14.07.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1710/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 465/2010. Curtea de... → |
|---|
