Contestație decizie de concediere. Decizia 4682/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.7130/2008
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4682/
Ședința Publică din data de 23 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
************************
Pe rol fiind, pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.4348 din data de 23.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31018/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata " PRESS " - (fostă "" - ) - având ca obiect"contestație decizie concediere".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 16 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate intimatei de a formula și prezenta la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 23 iunie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.4348 din data de 23.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata -
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr.1804 din data de 03.09.2007 s-a dispus sancționarea salariatei cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, reținându-se, în fapt, că aceasta nu a efectuat durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, în perioada 02.05.2007 - 31.07.2007, lipsind nemotivat în timpul programului de lucru.
S-a mai reținut că decizia sus-menționată cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii, angajatorul respectându-și și obligația de efectuare a cercetării disciplinare, ce a avut loc la data de 27 august 2007, încheiată cu întocmirea procesului-verbal nr.1089/27.08.2007, care constată existența faptei ce constituie abatere disciplinară, adus la cunoștința Președintelui Consiliului de Administrație în vederea aplicării sancțiunii.
Prima instanță a apreciat că nu corespunde adevărului susținerea contestatoarei în sensul că, pentru aceeași abatere disciplinară, i s-ar fi aplicat două sancțiuni și că, în acest mod, ar fi fost încălcate dispozițiile art.265 alin.2 din Codul muncii.
Aceasta întrucât, din cuprinsul deciziei nr.1730/15.08.2007, rezultă că sancțiunea reducerii salariului a fost luată pentru nerespectarea sarcinii de serviciu de a se deplasa la agențiile din țară, pentru a lua cunoștință de problemele companiei, având în vedere funcția de inspector de concurență.
Or, a constatat instanța de fond, prin decizia ce face obiectul prezentei contestații, salariata a fost sancționată pentru nerespectarea programului de lucru, astfel că decizia este legală prin prisma prevederilor art.265 alin.2 din Codul muncii.
În ceea ce privește termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art.268 alin.1 din Codul muncii, prima instanță a apreciat că acesta curge de la data la care reprezentantul angajatorului - persoană juridică, abilitat să aplice sancțiuni disciplinare, a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Astfel, instanța a apreciat că termenul legal sus-menționat nu curge de la data săvârșirii faptelor sau de la data la care comisia de disciplină a fost sesizată cu solicitarea de a proceda la cercetarea faptei imputate salariatei, ci de la data la care rezultatele cercetării au fost aduse la cunoștința conducerii, prin referatul cu care s-a încheiat cercetarea disciplinară.
S-a considerat, așadar, că la încheierea cercetării disciplinare se poate vorbi despre"săvârșirea unei abateri disciplinare",expresie folosită de alineatul 1 al art.268 din Codul muncii, întrucât textul nu are în vedere data săvârșirii faptei, ci data la care aceasta poate fi caracterizată ca abatere disciplinară.
Or, a apreciat instanța de fond, întrucât, în cauză, cercetarea disciplinară s-a finalizat la dat de 27.08.2007, acela este momentul la care conducerea societății a fost sesizată să ia măsurile de rigoare, astfel că, față de data aplicării sancțiunii disciplinare - data de 03.09.2007, termenul legal de 30 de zile a fost respectat.
Față de cele reținute, prima instanță a concluzionat că măsura aplicării sancțiunii disciplinare este temeinică, întrucât salariata se face vinovată de săvârșirea faptei imputate, din foaia colectivă de prezență rezultând existența unor ore în care aceasta a absentat nemotivat în intervalul de timp reținut în decizia de concediere disciplinară, aspect care, de altfel, nici nu a fost contestat de către contestatoare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinței atacate, iar, pe fondul cauzei, admiterea contestației, așa cum a fost formulată, cu consecința anulării deciziei de sancționare nr.1804/03.09.2007.
În dezvoltarea motivelor de recurs, arată că angajatorul a încălcat dispozițiile art.265 alin.2 din Codul muncii, în sensul că, pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica o singură sancțiune.
Or, susține recurenta-contestatoare, ea a mai fost sancționată anterior, prin decizia nr.1730/15.08.2007, cu reducerea salariului de bază cu 10% pentru o perioadă de 3 luni, deoarece: "În perioada mai - iulie 2007 nu s-a efectuat norma de lucru prevăzută în și ", aspect ce rezultă și din convocatorul de cercetare disciplinară înregistrat sub nr.92/11024/14.08.2007 și din referatul cu nr.11023/13.08.2007, înscrisuri aflate la dosar.
Solicită instanței de recurs să observe că se identifică în ce constă abaterea disciplinară, precum și perioada pentru care salariata a fost supusă cercetării disciplinare și pentru care se aplică sancțiunea - perioada mai - iulie 2007, care coincide cu cea menționată în Decizia de concediere disciplinară nr.1804/03.09.2007 (conform tabelului invocat în decizie).
Mai mult, învederează recurenta-contestatoare, din decizia sus-menționată rezultă că i se desface contractul individual de muncă, fiind eliberată din funcția de inspector de concurență, pentru abateri de la disciplina muncii, respectiv pentru neefectuarea duratei normale a timpului de lucru. Astfel, s-a reținut în decizie că, în mod cert, salariata nu și-a efectuat norma de lucru, precum și că ea ar fi recunoscut acest fapt, respectiv că în perioada mai - iulie 2007 nu ar fi prestat nici un serviciu pentru societatea angajatoare.
Mai susține că angajatorul a încălcat și dispozițiile art.268 alin.1 in Codul muncii, care prevăd că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii printr-o decizie, emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
Precizează că în - pontajul se efectuază electronic, iar calculul drepturilor salariale se face pe baza foilor de pontaj, ce sunt verificate până la data de 02 ale fiecărei luni, de către managerii/șefii de departamente, după care sunt predate operatorului de pontaj. Astfel, pe baza prezenței angajaților, se introduc în programul de salarizare numărul de zile lucrate, numărul de ore lucrate, concediile de odihnă și medicale și, tot în baza pontajului, se calculează și numărul de tichete de masă ce revin fiecărui salariat, conform perioadei lucrate, iar pentru absențele nemotivate în foaia de pontaj se reduce proporțional numărul de tichete de masă.
Recurenta-contestatoare arată că aspectele de mai sus se reflectă și în Regulamentul de Ordine Interioară () al -
Solicită instanței de recurs să constate că în perioada mai - iulie 2007 ea a primit integral tichetele de masă, fapt ce rezultă din extrasele de pe statele de salarii (fluturașii de salarii), depuse la dosar, de unde se poate deduce că ea nu a lipsit nemotivat de la locul de muncă, iar societatea angajatoare nu i-a solicitat niciodată returnarea acestor tichete.
Cât privește cercetarea disciplinară efectuată de către angajator, recurenta-contestatoare susține că, în cadrul acesteia, ea a dat explicații cu privire la perioada mai - iulie 2007.
Învederează că deține funcția de lider de sindicat și că în perioada mai - iulie 2007 au avut loc negocierile cu privire la Contractul Colectiv de Muncă () al - pentru anii 2007 - 2008.
Invocă prevederile art.143 alin.1 din aplicabil pe anii 2006 - 2007, potrivit cărora: "Membrii aleși din conducerea sindicatului, care lcurează nemijlocit în calitate de salariat, au următoarele drepturi: 5 zile pe lună cu scoatere din producție, pentru desfășurarea activității de sindicat, cu înștiințarea șefului locului de muncă.".
Precizează că perioada pentru care a fost sancționată și anume, perioada mai - iulie 2007, coincide cu perioada în care au avut loc negocierile privitoare la al -, contract ce este depus în prezentul dosar.
Susține că, mai mult, ea și-a respectat obligația de a-și înștiința șeful direct (șeful locului său de muncă), sens în care depune la dosar biletul de învoire pentru perioada mai iulie 2007, ce se află și în arhiva angajatorului, alături de celelalte bilete.
Ma arată că ea a solicitat eliberarea, în fotocopie, a acestor bilete de învoire sau eliberarea unei adrese din care să rezulte situația privind orele sale de învoire, acordate de către angajator, însă niciodată - nu a dat curs solicitării sale.
Totodată, mai arată că foaia de pontaj prezentată de către angajator nu este conformă situației de fapt și nici nu este certificată pentru autenticitate.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 12 - 15 din dosarul de recurs), intimata PRESS - (fosta - ), a solicitat respingerea, recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate.
În esență, intimata invocă faptul că a fost de rea-credință recurenta-contestatoare atunci când a încercat să induc ă în eroare Tribunalul, în acest sens anexând Decizia nr. 1730 din data de 15.08.2007 și susținând că aceasta din urmă privește aceeași abatere, fapt ce este total neadevărat.
Solicită instanței de recurs să observe că decizia de sancționare sus-menționată are la bază o cu totul altă abatere disciplinară și anume, neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Or, câtă vreme decizia nr. 1804/03.09.2007 și Decizia nr.1730/15.08.2007 privesc abateri disciplinare diferite, motiv pentru care susținerile recurentei-contestatoare pe acest aspect sunt nefondate.
Intimata consideră că instanța de fond în mod corect a dat eficiență apărărilor sale, apreciind că salariata nu a fost sancționată de două ori pentru aceeași abatere disciplinară.
Referitor la faptul că, în calitate de angajator, ar fi dispus aplicarea sancțiunii cu încălcarea dispozițiilor art. 268 pct. 1 din Codul muncii, intimata precizează că decizia de sancționare a fost emisă în termenul legal, iar absențele nemotivate reies din fișa electronică de pontaj, această probă nefiind contestată cu prilejul judecării cauzei în fond.
Cât privește aspectul că recurenta-contestatoare este lider de sindicat, iar în perioada mai - iulie 2007 ea ar fi lipsit de la serviciu pentru a participa la negocierile privind Contractul Colectiv de Muncă, intimata precizează că o condiție de bază pentru a se putea dispune "scoaterea din producție" o reprezintă înștiințarea șefului locului de muncă.
Or, susține intimata, recurenta-contestatoare nu a respectat această cerință și, mai mult, aceasta încearcă să inducă în eroare instanța, invocând existența unui bilet de învoire, pe care ea îl califică drept o cerere adresată conducătorului unității, în sensul art. 143 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, însă o atare cerere nu a existat.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurenta-contestatoare nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, invocând doar generic dispozițiile art.304 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza prezentul recurs prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că orice decizie de sancționare disciplinară, inclusiv decizia de aplicare a sancțiunii extreme a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, trebuie să respecte cerințele statuate prin dispozițiile imperative ale art. 267 din Codul muncii, referitoare la procedura de efectuare a cercetării disciplinare prealabile, precum și prin dispozițiile, de asemenea, imperative art. 268 din Codul muncii, referitoare la cerințele de formă și de fond ale unei atari decizii.
Încălcarea dispozițiilor invocate mai sus atrage nulitatea actului de concediere, nulitatea fiind absolută, astfel încât însuși legiuitorul utilizează sintagma"nulitate absolută",pentru a înlătura orice dubiu cu privire la felul nulității ce intervine.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 din Codul muncii:
"(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.".
În alineatul 2 al aceluiași articol se prevede că:
"(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabilesau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.".
Față de dispozițiile legale sus-citate, examinând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea constată că, sub aspectul legalității, este nulă Decizia de concediere disciplinară nr.1804/03.09.2007(filele 3 și 4 din dosarul de fond), întrucât nu respectă cerințele imperative prevăzute de dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. c) din Codul muncii.
Faptul că societatea intimată nu a menționat, în cuprinsul deciziei de sancționare, ce se contestă în speță, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariata în timpul cercetării disciplinare prealabile, constituie o cauză de nulitate (absolută) a actului de sancționare.
Astfel, Curtea constată că din Procesul-verbal nr. 1089/27.08.2007 rezultă că salariata a susținut că în perioada avută în vedere de angajator la aplicarea sancțiunii ea a participat la negocierea Contractului Colectiv de Muncă, aspecte ce nu se regăsesc în cuprinsul (motivarea) deciziei.
Întrucât, pentru a interveni nulitatea actului de sancționare (concediere disciplinară,) nu este necesar să fie încălcate, cumulativ, toate cerințele legale imperative, ci este suficientă încălcarea doar a uneia dintre acestea și cum nu mai este posibil ca decizia de sancționare să fie completată, de către emitent (angajator), cu prilejul judecării contestației formulată împotriva acesteia, rezultă că, în prezenta cauză, nulitatea subzistă.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea apreciază că sunt fondate criticile formulate de recurenta-contestatoare, astfel că vor fi primite ca atare, iar hotărârea fondului fiind criticabilă sub aspectul mai sus precizat, urmează a fi modificată, în tot.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-contestatoare și va modifica, în tot, sentința atacată, în sensul că va admite contestația și va dispune anularea deciziei nr.1804/03.09.2007 emisă de -, cu toate consecințele ce decurg din aceasta și anume: va obliga angajatorul la reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior concedierii și la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și a tuturor celorlalte drepturi care i s-ar fi cuvenit salariatei, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.4348 din data de 23.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31018/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata " PRESS " - (fostă "" - )
Modifică, în tot, sentința atacată, în sensul că:
Admite contestația.
Dispune anularea deciziei nr.1804/03.09.2007, emisă de -
Obligă angajatorul la reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior concedierii.
Obligă angajatorul la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și a tuturor celorlalte drepturi care i s-ar fi cuvenit salariatei, de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
tehnoredact.
2 ex. / 10.09.2009
Jud. fond:;
Cu opinia minoritară a d-nei judecător - - -, în sensul că se impunea repunerea cauzei pe rol, pentru a se pune în discuția contradictorie a părților nulitatea absolută a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. c) din Codul muncii.
Motivarea opiniei separate:
În opinia separată se susține că se impunea ca motivul de ordine publică prevăzut de art. 268 alin.2 lit.c) din Codul Muncii, în baza căruia s-a soluționat recursul, să fie pus în discuția prealabilă a părților,conform dispozițiilor exprese ale art. 306 alin.2 pr.civ.
Textul stipulează că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care este însă obligată să le pună în dezbaterea părților.
Or, soluționând cauza pe baza acestui motiv de ordine publică reținut din oficiu, fără a-l pune în discuția părților, pe de o parte instanța a depășit limitele învestirii, pronunțându-se asupra unor temeiuri de drept neinvocate de contestatoare nici la fond, nici în recurs, pe de altă parte, nepunându-l în dezbaterea părților, a nesocotit principiile contradictorialității, respectării dreptului la apărare al intimatei care ar fi avut interes să-l combată și asigurării egalității armelor părților în proces, ca părți componente ale unui proces echitabil.
JUDECĂTOR,
- - -
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de concediere. Decizia 198/2010. Curtea de... → |
|---|
