Contestație decizie de concediere. Decizia 469/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.469/
Ședința publică de la 28 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTORI: Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol
- - -
GREFIER -
La ordine a venit spre pronunțare recursul civil declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1704/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- ( nr. format vechi 4715/2006 ).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată că:
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău și înregistrată sub nr. 3095/23.08.2006 d-l a chemat în judecată SC SRL Sascut solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia nr.4/01.08.2006, să se dispună reintegrarea sa în funcția avută, cu plata drepturilor salariale aferente până la data reintegrării efective, să fie obligată pârâta să-i plătească indemnizația de concediu cuvenită pe ultimii 3 ani, mai puțin pentru 5 zile de concediu cât a efectuat în anul 2006, precum și orele suplimentare și orele de muncă prestate sâmbăta și duminica în aceeași perioadă.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a lucrat pentru societatea pârâtă ca mecanic în perioada 01.06.2001-01.08.2006 când a fost disponibilizat pe motiv că societatea își lichidează stocul de marfă. În toată această perioadă nu a beneficiat niciodată de concediu de odihnă și nici de zile libere în compensare pentru zilele de sâmbătă și duminică lucrate iar după ce a cerut patronului concediul de odihnă pentru anul 2006 și i-a fost aprobată o săptămână, a fost chemat, atât el cât și soția sa, și anunțat că se lichidează stocul de marfă, deși în urma sa au fost aduse alte persoane care să continue activitatea. Sub presiunea patronului a formulat o cerere pentru șomaj iar la data de 01.08.2006 a fost nevoit să semneze o decizie de încetare a contractului de muncă conform art.65 Codul muncii, ceea ce scoate în evidență motivul real al disponibilizării sale.
La sesizarea sa, a mai arătat reclamantul, ITM Bae fectuat verificări în urma cărora s-a constatat că nu a primit banii pe concediul de odihnă pe ultimii 3 ani, fapt ce rezultă și din adresa nr.503/11.08.2006 expediată reclamantului.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv un tabel cu calculul orelor suplimentare și a sâmbetelor și duminicilor lucrate în ultimii trei ani, calcul efectuat de către reclamant (4,5), adresa nr.503/11.08.2006 expediată de ITM B soției reclamantului, (6), deciziile nr.511/28.07.2006 și nr.4/28.07.2006 (12,13), alte înscrisuri (11,14,105) a solicitat audierea martorilor și (101,119). De asemenea, reclamanta a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtei (92,93,100,102,118) precum și efectuarea unei expertize contabile, întocmită de expert (40-49). Același expert a întocmit și suplimente la raportul de expertiză inițial, urmare a admiterii obiecțiunilor formulate de către reclamant (85-91,98,99,111,134-134,152,153,159-167,169,170,181-187).
precizări ulterioare, d-l a arătat că solicită ca drepturile bănești cuvenite pentru orele suplimentare să fie calculate potrivit art.120 din 53/2003, respectiv prin acordarea unui spor de 75% din salariul de bază, cele cuvenite pentru orele prestate sâmbăta și duminica să fie calculate prin acordarea unui spor de 2x75% din salariul de bază - art.132 alin.2 și 133 alin.2, iar drepturile bănești cuvenite pentru orele prestate în cadrul sărbătorilor legale prin acordarea unui spor de 100% din salariul de bază (98,99). A arătat, de asemenea, reclamantul că timp de 9 luni din an a lucrat 4 ore suplimentar/zi, 8 ore sâmbăta și 6 ore duminica iar iarna, deci timp de 3 luni pe an programul de lucru se reducea cu o oră, deci a lucrat 3 ore/zi în cursul săptămânii, 7 ore sâmbăta și 5 ore duminica (111).
La termenul de judecată din data de 29.09.2006 reclamantul a arătat că renunță la judecata cererilor privind anularea deciziei nr.6/1.08.2006 și reintegrarea în funcția avută anterior iar pretențiile sale bănești privesc doar ultimii 3 ani (21).
Acțiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit art.285 Codul muncii.
întâmpinare prin reprezentanții săi legali, SC SRL Bas olicitat respingerea acțiunii arătând că decizia contestată a fost modificată în sensul că s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art.55 lit.b) Codul muncii în loc de art.65 din același act normativ față de cererea reclamantului înregistrată sub nr.1/19.07.2006, astfel încât primul capăt de cerere a rămas fără obiect iar cel de-al doilea este nefondat față de încetarea contractului de muncă prin acordul părților.
În ceea ce privește drepturile bănești, a arătat societatea pârâtă că a făcut plata tuturor drepturilor cuvenite reclamantului pentru concediul de odihnă, negând faptul că acesta ar fi efectuat ore suplimentare (14).
În dovedirea susținerilor sale, pârâta a depus la dosar înscrisuri, respectiv contract individual de muncă încheiat cu reclamantul la data de 15.06.2001, cerere formulată de reclamant și înregistrată în evidențele societății sub nr.1/19.07.2006, decizia nr.7/5.09.2006, notă contabilă privind suma datorată reclamantului cu titlu de indemnizație pentru concediul de odihnă, alte înscrisuri (15-20). A solicitat, de asemenea, societatea pârâtă audierea martorilor și (94,139).
Față de poziția reclamantului de nerecunoaștere a semnăturii aflate pe contractul de muncă depus de către pârâtă la dosar, în temeiul art.177 și urm. Cpc, instanța a procedat la verificarea de scripte, luând reclamantului specimene de semnătură (112) și a solicitat ITM B comunicarea unui exemplar certificat al înscrisului supus verificării precum și precizări privind carnetul de muncă al reclamantei (124-129).
Prin sentința civilă nr. 1704/D/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5305,52 lei datorată pentru orele suplimentare efectuate în perioada 2003-2006 precum și suma de 8223,96 lei datorată pentru orele suplimentare prestate în zilele de repaus săptămânal în perioada 2003-2006.
S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumelor constând în compensarea concediilor de odihnă aferente anilor 2003-2005 și parțial 2006.
S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererilor având ca obiect anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrare și drepturi salariale cuvenite până la reintegrare.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele considerente:
D-l și SC SRL B, prin reprezentantul său legal, au încheiat contractul individual de muncă din data de 15.06.2001 (15), reclamantul urmând să presteze activități de vânzător cu începere din 1.06.2001, cu o normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, iar salariul negociat de 1.517.000 rol lunar. Reclamantul a contestat semnătura aflată pe exemplarul contractului individual de muncă depus de către societate arătând că exemplarul rămas în posesia sa nu prevede durata timpului de lucru, însă nu s-a înscris în fals.
Împrejurarea că părțile au convenit sau nu durata timpului de lucru nu are, însă, nici o relevanță asupra obligației angajatorului de a plăti salariatului orele de muncă suplimentară, în temeiul art. 117-121 Codul muncii, în condițiile în care se dovedește că au fost efectuate astfel de ore iar în cauză această dovadă s-a făcut.
Astfel, martorii audiați - și (101,119) - au confirmat susținerile reclamantului, arătând că acesta, împreună cu soția lui, lucra de dimineața de la orele 7 și până seara, pe la orele 20 în timp de vară, respectiv până pe la orele 19 în timp de iarnă, de asemenea și sâmbăta și duminica. Martora care locuiește în apropierea magazinului în care reclamantul și-a desfășurat activitatea precizează că multă vreme a crezut că soții sunt patronii societății, datorită faptului că îi vedea în magazin și că pe adevărații patroni nici nu îi cunoaște, nevăzând lucrând acolo vreo altă persoană cu excepția reclamantului și a soției acestuia.
În ceea ce privește declarațiile martorilor audiați la cererea societății pârâte - și (94,139), instanța apreciază că mărturia celei de-a doua nu poate fi considerată pe deplin obiectivă având în vedere relațiile dintre martor și fiica patronului societății (nași-fini de cununie) iar cel dintâi, deși arată că seara, le diferite ore îi vedea, de obicei, pe administratori, arată că îi vedea la magazin atât pe administratori cât și pe salariați, fără a furniza prea multe informații despre persoanele pe care le vedea în magazin sâmbăta și duminica.
Pretențiile reclamantului privind efectuarea orelor suplimentare au fost considerate ca fiind dovedite având în vedere și faptul că din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert contabil rezultă că societatea nu a ținut condica de prezență a salariaților și nici nu a întocmit foaia colectivă de prezență, documente primare pe baza cărora se stabilește timpul de lucru efectiv lucrat (46,47).
Același raport de expertiză a fost completat ulterior, stabilindu-se astfel cuantumul drepturilor salariale pe care societatea pârâtă le datorează reclamantului pentru orele de muncă prestate suplimentar, așa cum au fost precizate de acesta: 5305,52 lei pentru 3 ore de muncă prestate zilnic în perioada 2003-2006 precum și pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică în aceeași perioadă, respectiv 8223,96 lei (181-187).
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la compensarea în bani a concediilor de odihnă pentru perioada 2003-2006, neefectuate, instanța a constatat că cererea este neîntemeiată având în vedere că societatea a calculat și achitat reclamantului suma de 652 lei pentru concediul de odihnă cuvenit și neefectuat în perioada 2003-2006, astfel cum rezultă din adresa fără număr expediată reclamantului, necontestată de acesta precum și din nota de calcul, înscrisuri aflate la filele 18,19 dosar precum și din concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora suma cuvenită reclamantului ca indemnizație de concediu este de 647 lei și a fost achitată de pârâtă prin mandat poștal nr.1074/22.09.2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâta.
Recursul a fost motivat prin cererea de recurs.
Pârâta a criticat sentința primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând următoarele motive:
Instanța de fond a greșit atunci când a pus la îndoială sinceritatea martorilor propuși de pârâtă.
Nu există vreo prevedere legală care să oblige angajatorii să țină condici de prezență și/sau foi de pontaj.
O prezumție simplă ne arată că reclamantul nu avea cum să lucreze peste program o perioadă atât de lungă de timp fără ca anterior acesta să fi formulat măcar o singură cerere de mărire a salariului sau de plată a orelor suplimentare.
Intimatul a depus întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri ( relații de la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B ).
Verificând sentința recurată din prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă, pe baza probelor administrate în cauză, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Prima instanță a reținut că reclamantul ar fi lucrat suplimentar ( peste programul de 8 ore pe zi ) în mod constant, o lungă perioadă de timp ( trei ani ) bazându-se în esență exclusiv pe declarațiile a doi martori și. Aceștia au arătat însă că nu cunoșteau în mod exact programul de lucru al acestuia.
În aceste condiții, din rațiuni de echitate, s-a fi impus ca prejudiciul suferit de reclamant să fie stabilit prin apreciere. Astfel, Curtea consideră că o sumă globală de 6764 lei ( 50%din valoarea pretinsă ) în loc de 13529,48 lei ar fi mai rezonabilă.
Nu s-ar fi impus respingerea în totalitate a acțiunii astfel cum susține recurenta deoarece, dubiul care ar fi trebuit să profite debitorului nu se referă la prestarea în sine a orelor suplimentare atât în zilele lucrătoare cât și în zilele de repaus săptămânal ci la întinderea în timp a acestora. Cu alte cuvinte nu existența creanței ar fi dubitabilă, ci lichiditatea ei, în sensul că ea ar fi cuprinsexact fiecarezi din săptămânătimp de 3 ani de zile (2003-2006 ).
Declarațiile martorilor propuși în apărare de către pârâtă în mod corect nu au fost luate în considerare la deliberare de către instanța de fond întrucât,ele nu se coroborează cu vreun înscris pe care pârâta ar fi putut să-l întocmească în legătură cu programul de lucru al salariaților.
Este adevărat că legea nu obligă angajatorii să țină condici de prezență a angajaților însă, cel puțin la fel de adevărat este și faptul că în lipsa unui astfel de document sau a altuia similar, pe care pârâtal-ar fi putut întocmi cu ușurință de-lungul timpului, dovada respectării clauzei contractuale care se referă la programul normal de lucru de 8 ore pe zi este aproape imposibil de făcut de către cel interesat, în speță pârâta.
În acest sens ( necesitate al probaționem și nu ad validitatem) trebuie înțeleasă referirea instanței de fond la condica de prezență și foaia colectivă de prezență.
Ținând seama și de principiul de drept conform căruia nemo auditur turpitudinem allegans, Curtea concluzionează că reclamantul a dovedit cu certitudine faptul că a lucrat peste programul normal de lucru o mare parte de timp în perioada 2003-2006, cât a avut calitatea de angajat.
Pentru aceste considerente va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va stabili cuantumul debitului la 6764 lei în loc de 13529,48 lei.
Celelalte dispoziții din sentința recurată vor fi menținute.
Față de dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă cererea intimatului de obligare a
recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1704/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- ( nr. format vechi 4715/2006 ).
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligația de plată a pârâtei este în cuantum total de 6764 lei în loc de 13529,48 lei.
Menține celelalte dispoziții din sentința recurată.
Respinge ca nefondată cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Pîrjol
GREFIER,
red.sent.
red.dec.
tehnored. /3 ex.
26/27.06.
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1422/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 345/2009. Curtea de... → |
|---|
