Contestație decizie de concediere. Decizia 4911/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4911
Ședința din Camera de Consiliu de la 20 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 06 iunie 2008, privind judecarea recursurilor declarate de contestator și intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA PRIN SUCURSALA JUDEȚEANĂ G, împotriva sentinței civile nr.1903 din 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr. 83/CM/2004, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 iunie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 13.06.2008, și respectiv, 20.06.2008.
În urma deliberării,
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 1903 de la 25 octombrie 2007 admis în parte contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata - Sucursala Județeană
A anulat decizia nr. 61/08.12.2003 emisă de intimată și a dispus reintegrarea contestatoarei pe funcția de ofițer credite.
A obligat intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale cuvenite începând cu data de 09.12.2003 și până la efectiva reintegrare.
A respins cererea pentru daune morale.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, contestatoarea a fost angajată la. - Sucursala N pe postul de ofițer de credit, până la data de 09.12.2003, când prin decizia nr. 61/08.12.2003 a fost concediată disciplinar în baza art. 61 lit. a coroborat cu art. 264 lit. f Codul Muncii, reținându-se în sarcina sa săvârșirea mai multor abateri disciplinare constatate cu ocazia controlului efectuat în perioada iunie -iulie 2003, rezultat consemnat în nota nr. 1305/10.07.2003.
Concomitent cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, intimata a formulat plângere penală împotriva contestatoarei, întocmindu-se de către dosarul nr. 82/P/2004, în care a fost întocmit rechizitoriul din 30.03.2006, în privința contestatoarei propunându-se neînceperea urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 1.000 lei RON.
Conform art.52 lit. c Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului sau, salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, urmând ca în conformitate cu art. 52 alin.23Codul Muncii, în cazul în care se va constata nevinovăția celui în cauză, salariatul să își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale o despăgubire egală, plus salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Este evident astfel că în situația în care angajatorul a formulat plângere penală, împotriva salariatului, sau există o sesizare din oficiu, privind săvârșirea unor fapte incompatibile cu funcția deținută, se poate dispune suspendarea contractului individual de muncă fără ca, în mod concomitent să se dispună și desfacerea disciplinară a contractului de muncă, deoarece și în materie disciplinară este aplicabil principiul penalul ține loc civilul.
În acest context, angajatorul poate opta între suspendarea și menținerea salariatului pe post, dar nu și între suspendare și concediere disciplinară, suspendarea în acest caz având caracter obligatoriu și împiedicând concedierea disciplinară.
Pe de altă parte, referitor la motivele de nulitate absolută invocate de contestatoare, cu privire la neîndeplinirea condițiilor de formă ale deciziei de concediere impuse prin art.268 Codul Muncii, instanța a constatat că în conținutul deciziei nu sunt cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei, formulate prin nota explicativă dată, însă, sunt menționate faptele pentru care s-a dispus concedierea disciplinară.
Față de această situație, tribunalul a apreciat că intimata nu a făcut dovada temeiniciei și legalității măsurii de concediere disciplinară a contestatoarei, din probatoriu rezultând nelegalitatea deciziei de concediere, atât din punct de vedere al neîndeplinirii condițiilor de formă, cât și din punct de vedere al măsurii luate, astfel încât a admis în parte contestația și în baza art. 78 Codul Muncii, a anulat decizia nr. 61/08.12.2003 și a dispus reintegrarea contestatoarei pe funcția de ofițer credite, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data concedierii și până la efectiva reintegrare.
Având în vedere dispozițiile art.269 Codul Muncii, ce stabilesc răspunderea angajatorului numai pentru prejudiciul material cauzat salariatului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, instanța a respins cererea contestatoarei pentru acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și recurs contestatoarea, precum și intimata.
Contestatoarea în cererea de repunere în termen a arătat că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să formuleze recursul în termenul de 10 zile de la primirea sentinței, această împrejurare constând în faptul că a suferit o criză cardiacă ce a împiedicat-o să desfășoare orice activitate în perioada 02 - 06 ianuarie 2008.
În ceea ce privește recursul a criticat sentința pentru faptul că instanța nu i-a admis cererea cu privire la acordarea dreptului de a cumpăra acțiuni ale intimatei, drept pe care l-au avut toți salariații acesteia.
O altă critică a vizat faptul că în mod greșit instanța de fond i-a respins cererea privind acordarea daunelor morale.
Intimata BCR SA - Sucursala G în recursul formulat a criticat sentința pentru faptul că instanța de judecată a stabilit în mod greșit că în speța dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 52 din Codul muncii.
BCR, în calitate de angajator, nu a formulat nici o plângere penală împotriva contestatoarei, astfel că nu erau aplicabile dispoz. art. 52, iar măsura disciplinară a concedierii nu a fost afectată concomitent cu formularea unei plângeri penale.
Concedierea a avut ca temei dispoz.art.61 lit.a Codul muncii coroborat cu art.63 din același cod, iar urmărirea penală împotriva contestatoarei a început din oficiu și nu la plângerea băncii.
Altă greșeală a instanței de fond a fost aceea că a reținut că, contestatoarea a fost urmărită penal într-un singur dosar și din moment ce a fost scoasă de sub urmărire penală în mod automat trebuia să fie reintegrată în muncă. Această concluzie este eronată, deoarece contestatoarea a fost urmărită penal în mai multe dosar ale DNA și a fost trimisă în judecată în calitate de inculpat în dosarul nr.1287/2005 aflat pe Tribunalul Sibiu.
Un alt motiv de critică a fost acela că în mod greșit instanța de fond a reținut că în conținutul deciziei nu sunt cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei, în condițiile în care în decizia respectivă, la art.2 și 3 sunt precizate clar motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile.
Analizând recursurile formulate instanța reține următoarele:
Cu privire la cererea de repunere în termen formulată de recurenta contestatoare, art. 103 Cod pr.civilă prevede că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Împrejurarea mai presus de voința părții și care să o împiedice pe aceasta să formuleze calea de atac în termenul legal trebuie, pe de o parte să fie în mod cert dovedită, iar pe de altă parte această împrejurare trebuie să se manifeste pe toată durata termenului în care partea trebuia să formuleze calea de atac.
De asemenea, împrejurarea respectivă trebuie să împiedice partea atât să formuleze calea de atac respectivă, cât și să încunoștințeze instanța de imposibilitatea formulării căii de atac.
În speță, recurenta - contestatoare a invocat în dovedirea împrejurării care a împiedicat-o să exercite calea de atac în termenul prevăzut de lege o adeverință medicală prin care i se recomanda repaus la pat 3 zile și anume în perioada 3-6.01.2008, rezultatul investigațiilor medicale făcute de medicul respectiv fiind ischemie preexistentă.
Pe lângă faptul că adeverința respectivă nu face dovada certă că recurenta-contestatoare era în imposibilitate totală de a formula cerere de recurs, recomandându-i și nu impunându-i repaus la pat, sau interzicându-i desfășurarea oricărei activități, această adeverință dovedește doar că această recomandare viza doar perioada 03 - 06.01.2008.
Recurenta a primit sentința pe data de 24 decembrie 2007 și nimic nu o împiedica să formuleze recursul în perioada 24 decembrie - 3 ianuarie.
Având în vedere aceste considerente, cererea de repunere în termen va fi respinsă și pe cale de consecință recursul va fi respins ca fiind tardiv introdus.
Cu privire la recursul formulat de intimată, acesta urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Din considerentele instanței de fond reiese că aceasta a soluționat cauza reținând că decizia de concediere nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei formulate în nota explicativă.
Analizând decizia respectivă, la art.3 din decizie se poate observa că apărările formulate de către contestatoare în nota explicativă au fost înlăturate cu motivarea că nu conțin elemente de natură să înlăture vinovăția salariatului, încălcarea atribuțiilor din fișa postului și a prevederilor din contractul colectiv de muncă.
Reiese deci, că în mod greșit instanța de fond a reținut nulitatea deciziei respective pentru motivul mai sus arătat și nu a intrat în cercetarea fondului contestației și analizarea vinovăției sau nevinovăției acesteia.
Instanța mai greșește, de asemenea, atunci când reține că în situația în care angajatorul a formulat plângere penală sau există o sesizare din oficiu privind săvârșirea unor fapte incompatibile cu funcția deținută angajatorul nu poate opta între suspendarea contractului de muncă și concediere, suspendarea având caracter obligatoriu.
Suspendarea în acest caz nu are caracter obligatoriu, ci este la latitudinea angajatorului dacă suspendă sau concediază salariatul sau pur și simplu nu ia nici o măsură.
Având în vedere faptul că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și 312 pct. 5 Cod pr.civilă va fi admis recursul intimatei, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.
În rejudecare, instanța va analiza contestația sub aspectul vinovăției sau nevinovăției contestatoarei în săvârșirea abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa a existenței acestor abateri și a măsurii disciplinare aplicate de intimată în raport cu gravitatea abateriilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge cererea de repunere în termen formulată de.
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.1903 din 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 83/CM/2004.
Admite recursul BCR SA prin Sucursala Județului G, împotriva sentinței civile nr.1903 din 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 83/CM/2004.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
26.06.2008
Red.jud.-
4 ex/AS
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 579/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7789/2008. Curtea... → |
|---|
