Contestație decizie de concediere. Decizia 579/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 579
Ședința publică de la 18 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Manuela
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata - INSTITUTULUI DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA împotriva deciziei civile nr.1056 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns delegat G pentru recurenta intimată - INSTITUTULUI DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA, lipsind intimatul contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei intimate - INSTITUTULUI DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA, delegat G, a depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față.
A constatat că la data de 07 iunie 2007, reclamantul a chemat în judecată - Institutul de Cercetări și Energetice SA pentru a se dispune anularea dispoziției de concediere nr. 113/30 aprilie 2007, obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi bănești, actualizate cu indicele de inflație la data achitării efective: indemnizația egală cu salariul negociat pe o lună pentru că a fost concediat fără acordarea preavizului, indemnizația egală cu 4 salarii de bază brute conform art.43 din, sporul de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, în perioada 01 septembrie 2005 - 01 octombrie 2006, contravaloarea a 180 tichete de masă neacordate în perioada 1 aprilie - 31.12.2005.
S-a motivat că a fost angajat al societății pârâte în funcția de recepționer cărbune până în mai 2007, când i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.56 lit. j Codul muncii, însă, motivarea deciziei este nelegală, deoarece raporturile de muncă trebuiau să înceteze în baza art.65 Codul muncii, deoarece contractul individual de muncă nu a fost încheiat pe durată determinată, nu s-a încheiat nici un act adițional în acest sens, iar motivul real al încetării contractului de muncă l-a constituit încetarea contractului comercial încheiat cu - ROMAG, ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art.65 Codul muncii.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a susținut că prin actul adițional din data de 14 februarie 2006, s-a schimbat durata contractului de muncă în perioadă determinată, situație impusă de încetarea contractului comercial încheiat de intimată cu - ROMAG.
A susținut că reclamantului prin scrisoarea nr.4748/19.12.2006 i s-a comunicat că-i încetează contractul individual de muncă întrucât la aceeași dată încetează și contractul comercial pentru activitatea de recepție a cărbunelui încheiat cu ROMAG și astfel nu a avut obligația de a acorda preaviz.
Referitor la tichetele de masă, a susținut că ele nu au mai fost acordate, deoarece s-au înregistrat arierate față de bugetul statului.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 1056 de la 10 octombrie 2007 admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, împotriva intimatei - INSTITUTUL DE CERCETĂRI SI ENERGETICE SA ( SA)
A constatat nulitatea dispoziției nr.113/30 aprilie 2007 emisă de intimata SA
A obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariul cuvenit pe luna aprilie 2007 în sumă de 735 lei; suma de 1900 lei reprezentând plata orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și 1293 lei, reprezentând contravaloare tichete de masă, sume nete și actualizate în raport de inflație la 28.09.2007.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 850 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte în funcția de recepționer cărbune din data de 01.06.2004 conform contractului individual de muncă nr. 1311/2002.
La data de 14.02.2006, s-a încheiat un act adițional la contractul de muncă, prin care s-a negociat salariul și avansările.
Atât în contractul de muncă, cât și în actul adițional, durata contractului este nedeterminată.
Prin Dispoziția nr. 113/30.04.2007, contractul individual de muncă s-a desfăcut începând cu data de 01.01.2007 în temeiul art.56 lit. j Codul muncii.
Decizia de desfacere a contractului de muncă este nulă, deoarece contractul de muncă al reclamantului s-a încheiat pe perioadă nedeterminată, iar temeiul în care acesta s-a desfăcut îl reprezintă art.56 lit. j Codul muncii, respectiv expirarea termenului contractului încheiat pe durată determinată.
Nici actul adițional încheiat la data de 14.02.2006 nu a schimbat durata contractului.
Intimata a susținut contrariul, motivând că durata contractului a fost determinată, respectiv până la data expirării unui contract comercial încheiat cu - ROMAG, invocând în acest sens, sintagma inserată la capitolul "alte clauze": s-a luat la cunoștință că prezentul contract va înceta în momentul în care vor înceta raporturile comerciale cu ROMAG D Tr. S pentru activitatea de recepție cărbune pentru care a fost angajat.
Contractul individual de muncă pe durată determinată este reglementat de art.12 al.2 Codul muncii care prevede și cazurile în care se încheie un astfel de contract.
Potrivit art.80 al.2 Codul muncii, contractul individual de muncă se poate încheia în formă scrisă (condiție ad probationem), cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie, acesta fiind un element esențial al contractului.
In cazul de față în actul adițional, durata contractului nu fost modificată, ea rămânând în continuare nedeterminată, rubrica cu durata determinată fiind necompletată.
Potrivit art.268 Codul muncii al.2 sub sancțiunea nulității absolute trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statut care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată.
In cazul de față, temeiul de drept invocat de pârâtă nu este corect indicat, ceea ce atrage nulitatea deciziei, nefiind vorba de o eroare materială, care ar putea fi îndreptată de instanță în situația în care pârâta nu ar contesta-o, susținând că a expirat durata pentru care a fost încheiat contractul de muncă.
Față de dispozițiile art.78 Codul muncii, pârâta a fost obligată la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate și reactualizate.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că, salariul net și indexat ce l-ar fi primit reclamantul pentru luna aprilie 2007 este 735 lei, sumă la care pârâta va fi obligată să o plătească, sumă ce va fi acordată sub forma unor despăgubiri în condițiile prevăzute de art. 78 CM, întrucât reclamantul nu a prestat muncă, fiind angajat la altă societate.
De asemenea, pârâta a fost obligată și la plata orelor efectuate de reclamant pe perioada repausului săptămânal pe perioada 01 septembrie 2005 - 01 octombrie 2006.
Din verificarea statului de salarii din această perioadă de către expertul desemnat în cauză, rezultă că reclamantul a prestat muncă în zilele de sâmbătă și duminică, fără a avea zile libere, așa cum susține pârâta.
Din rezultă că aceste ore se plătesc cu un spor de 100% la salariul de bază.
Referitor la acordarea tichetelor de masă, s-a constatat că reclamantului i se cuvine un număr de 171 tichete a căror valoare netă și actualizată este de 1.293 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, se susține că, în mod greșit instanța de fond a reținut că prin actul adițional din 14.02.2006 s-au negociat numai salariul și avansările, apreciind că prin acest act adițional nu a fost modificată durata contractului.
Recurentul a mai susținut că instanța de fond a analizat în mod eronat dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, reținând că decizia este afectată de nulitate absolută pentru neindicarea corectă a temeiului juridic. De aceea, susține recurentul, motivarea instanței este străină de natura pricinii, iar hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii.
Mai susține recurentul că instanța de fond nu a motivat respingerea apărării formulate la fond cu privire la lipsa interesului procesual al cererii de anulare a dispoziției de încetare a contractului individual de muncă.
Recurentul critică și raportul de expertiză efectuat în cauză.
Analizând cuprinsul actului adițional din 14.02.2006, intimatul-reclamant susține că acest act nu a modificat contractul individual de muncă sub aspectul duratei pentru care s-a încheiat, contractul fiind negociat de la început ca fiind pe durată nedeterminată.
Mai susține că în cauză a avut loc o reorganizare a activității angajatorului, încetând activitatea de recepție cărbune, fapt ce a atras desființarea tuturor locurilor de muncă de recepționeri, motiv pentru car e pârâta avea obligația de a continua procedura începută la 19.12.2006.
Cu privire la referirea la art. 268 din Codul muncii, intimatul susține că acesta constituie o greșeală de colaționare din partea operatorului care a redactat hotărârea.
Cu privire la nepronunțarea asupra excepției lipsei de interes, intimatul susține că instanța de fond s-a pronunțat implicit.
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu conform art.304 ind.1 pr.civ. Curtea constată că hotărârea este afectată de motivul de casare prevăzut de art.312 al.5 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța nu a cercetat fondul cauzei.
Astfel, este întemeiată susținerea recurentului, că instanța a reținut nulitatea absolută a deciziei, motivat de faptul că temeiul de drept indicat în decizia de desfacere a contractului de muncă nu a fost corect indicat și această situație vine în contradicție cu fondul cauzei.
Așa cum rezultă din decizia contestată temeiul legal al măsurii dispuse de intimată a fost art.56 lit. j din Codul muncii, respectiv a încetat de drept contractul individual de muncă la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată și se reține că nu este indicat corect temeiul de drept invocat.
Sub acest aspect, deși reține că se impunea încetarea contractului individual de muncă pe alt temei legal, instanța își motivează soluția pe sancțiunea nulității absolute prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii, care se aplică în cazul sancțiunilor disciplinare și de aceea este justificat acest motiv de recurs invocat de intimată la punctul 2 din motivele de recurs.
Deși în speță nu au fost invocate dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii, instanța de fond a soluționat pricina prin prisma dispozițiilor acestui text, fără a pune această chestiune în discuția părților, încălcând astfel principiul contradictorialității în defavoarea ambelor părți.
. să motiveze în acest fel soluția, instanța nu a cercetat fondul cauzei în raport de limitele învestirii, întrucât nu s-a pronunțat asupra măsurii care a fost dispusă de intimată, chiar dacă instanța a dispus anularea dispoziției contestate.
După cum este motivată contestația, în baza căreia s-a efectuat investirea instanței se poate observa că recurentul reclamant face referire la o concediere întemeiată pe prev. art.65 din Codul muncii în funcție de care invocă obligațiile care revin intimatei din prev. art.64 alin.2, art.74 (1) lit.d, art.75 -76 și art.269 din Codul muncii, astfel că asupra acestora instanța nu s-a pronunțat deși în drept contestația se întemeiază pe aceste prevederi legale.
Ca atare, în temeiul art.312 alin.5 pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, prilej cu care se va soluționa cauza pe fond în limitele investirii, în raport de precizările pe care părțile au înțeles să le facă și se vor avea în vedere celelalte critici invocate prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta - INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA B, împotriva sentinței civile nr.1056 de la 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2007.
Președinte, Judecător, Judecător
- - - - - - --
Grefier,
29.02.2008
Red.jud.--
4 ex/AS
FL.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Corneliu Maria, Manuela
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 216/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 4911/2008. Curtea... → |
|---|
