Contestație decizie de concediere. Decizia 4994/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(2725/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4994/
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta intimată - NAȚIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE SA, împotriva sentinței civile nr.724 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 28023/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 02.07.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.724 din 29.01.2009 pronunțată în dosarul nr.28023/3/LM/2008 de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea contestației formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - NAȚIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE - SA; a fost anulată decizia nr.675/10.06.2008 emisă de intimată; s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținute anterior concedierii; a fost obligată intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și ce celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la data reintegrării efective, a fost obligată intimata la plata sumei de 3200 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în esență că contestatorul salariat al societății intimate ocupând funcția de referent specialitate în cadrul Serviciului Management din cadrul Direcției Marketing și a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii și art. 42 lit. f din Regulamentul Intern anexă la CCM la nivel de unitate pe anii 2007-2008, prin decizia nr.675/10.06.2008.
În decizia de sancționare s-a reținut că în data de 12.05.2008 în timpul programului de lucru, în biroul unde își desfășura activitatea, salariatul l-a lovit cu o la nivelul capului pe d-nul șef Serviciu provocându-i o sângerare care a necesitat îngrijiri medicale.
Tribunalul a reținut din analiza deciziei de concediere că contestatorul a fost sancționat pentru încălcarea obligației de a respecta disciplina muncii prevăzută de art.39 alin. 2 lit. b din Codul muncii și art. 24 alin. 2 din CCM pentru anul 2007-2008.
S-a reținut că în cauză intimata a încălcat prevederile legale referitoare la comunicarea convocării conform legii, pentru toate faptele pentru care salariatul urma să fie cercetat și cu indicarea expresă a abaterilor disciplinare comise, iar nerespectarea dreptului acestuia de a fi înștiințat despre toate faptele ce i se impută, pentru a-și putea face apărări și a aduce probe în susținerea nevinovăției sale.
A reținut Tribunalul în acest sens că salariatul a fost internat în spital în perioada 22.05.-30.05.2008 interval în care a fost finalizat procesul verbal de cercetare, fără ca acesta să aibă posibilitatea concretă de a lua la cunoștință de acesta.
Cercetarea s-a limitat la luarea de declarații scrise atât ale contestatorului, cât și ale colegiilor care au asistat la incident, precum și ale colegilor de serviciu ai salariatului, fără a se lămuri contextul general în care a avut loc evenimentul, împrejurările, motivele producerii acestuia și încadrarea din punct de vedere juridica faptei.
În al doilea rând u s-a ținut cont de apărările salariatului, nu i s-a dat posibilitatea să aducă probe în apărarea sa, chiar dacă acesta a recunoscut fapta.
Tribunalul a reținut că nulitatea deciziei de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă se impune în raport de dispozițiile art. 268 din Codul muncii și se referă la faptul că fapta nu a fost descrisă în concret și nu au fost arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului.
S-a reținut de asemenea că decizia nu cuprinde nici instanța competentă la care sancțiunea să fie contestată, condiție de asemenea cerută sub sancțiunea nulității absolute.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, intimata prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.
În motivarea recursului se invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9. proc. civ.
De asemenea, recurenta-intimată invocă ca primă critică a sentinței recurate excepția tardivității formulării contestației cu motivarea că decizia nr.675/10.06.2008 a fost comunicată contestatorului la data de 13.06.2008 prin scrisoare recomandată, iar acesta a înregistrat acțiunea la Tribunalul București la data de 22.07.2008, deci după împlinirea termenului legal de 30 de zile stabilit conform art.283 alin. 1 lit. b din Codul muncii.
Cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4. proc. civ. constând în faptul că "instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut", recurenta-intimată arată că contestatorul a solicitat anularea deciziei de concediere, reintegrarea în funcția anterior deținută și respect plata drepturilor salariale restante și dobânda aferentă, iar Tribunalul a dispus obligarea sa "la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii și până la efectiva reintegrare".
Astfel că consideră recurenta că ne aflăm în situația în care instanța de judecată a acordatplus petita, atâta timp instanța avea obligația să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată, în limitelepetitei.
Cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9) proc. civ. recurenta arată că termenul de la care măsura disciplinară își va produce efectele nu este lăsat la latitudinea angajatorului, acesta este un termen legal, iar sancțiunea își va produce efectele de la data comunicării deciziei de sancționare, respectiv de la data comunicării din data de 13.06.2008.
În privința procesului-verbal de cercetare disciplinară prealabilă se arată că susținerile instanței de recurs nu au suport legal deoarece textul e lege invocat art. 75 din CCM se referă la dreptul salariatului de a cunoaște toate actele și faptele cercetării și să solicite în apărare probele pe care le consideră necesare.
Prin urmare susține recurenta că în opinia sa cercetarea prealabilă a fost concludentă și a lămurit cauza sub toate aspectele sale de drept și de fapt.
Astfel se arată în motivarea criticilor la adresa sentinței că apărările contestatorului au fost analizate și puse în balanță alături de împrejurări în care a fost săvârșită fapta, vinovăția salariatului și consecințele grave.
În ceea ce privește nulitatea deciziei pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 268 din Codul muncii, recurenta arată că toate susținerile instanței de fond nu se coroborează cu documentele și lucrările cercetării prealabile, rezultând cu precizie fapta săvârșită.
Intimatul a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, invocate cât și din oficiu în conformitate cu art. 3041. proc. civ. Curtea pentru considerentele care se vor arăta urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
Astfel cu privire la critica excepției tardivității contestației, Curtea reține potrivit înscrisurilor existente la dosarul de fond că decizia contestată a fost comunicată la data de 13.06.2008, iar contestația a fost trimisă prin poștă cu confirmare de primire și conținut declarat din data de 11.07.2008, deci în cadrul termenului de 30 de zile și în acord cu dispozițiile legale consfințite de art. 104. proc. civ. potrivit căruia "Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui".
Prin urmare această critică este nefondată în raport de dispozițiile legale menționa, precum și de dovezile de la fila 10 dosar de fond unde se găsește plicul cu dovada atașată din care rezultă conținutul său și cu ștampila ce menționează data de 11.07.2008.
Cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6), proc. civ. constând în faptul că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, Curtea constată că prin contestația formulată contestatorul-intimat a solicitat și "obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale restante și dobânda aferentă", iar Tribunalul constatând nulitatea deciziei de concediere a dispus în acord și cu cererea contestatorului de reintegrare obligarea angajatorului la plata "despăgubirilor egale cu salariile indexate majorate și reactualizate și ce celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la data reintegrării efective", dar această exprimare a instanței nu poată fi cenzurată prin prisma dispozițiile art. 304 pct. 6) C.proc. civ.deoarece pe de o parte contestatorul a solicitat reintegrarea și plata drepturilor restante, iar pe de altă parte Tribunalul s-a supus dispozițiilor legale prevăzute de art. 78 din Codul muncii cu privire la sancționarea concedierilor netemeinice sau nelegale care statuează următoarele"(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere".
Prin urmarea, critica este nefondată datorită faptului că Tribunalul s-a supus dispozițiilor legale în ceea ce privește efectele reintegrării contestatorului.
Cu privire la criticile întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9), Curtea le găsește și pe acestea nefondate, deoarece, Tribunalul a reținut în mod temeinic și legal că decizia contestată este lovită de nulitate absolută datorită faptului că nu îndeplinește condițiile de formă cerute de art. 268 din Codul muncii.
În acest sens s-a reținut că au fost încălcate mai multe temeiuri prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 268 alin. 1 lit. a) c) și f) din Codul muncii.
Astfel, examinând decizia contestată și care a fost anulată de prima instanță rezultă că aceasta nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, în acest sens este de arătat că decizia se referă la o faptă de loviri și alte violențe și nu la ce anume constituie abatere disciplinară, mărginindu-se să arate că este unul și același lucru, de asemenea nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, cu motivarea că acesta ar recunoaște fapta comisă.
Întrebarea care se pune este ce faptă a recunoscut intimatul, fapta de lovire sau fapta care constituie abatere disciplinară constând în respectarea obligației privind disciplina în muncă.
O altă condiție care este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute de către art. 268 din Codul muncii se referă la menționarea în decizie a instanței competentă la care sancțiunea poate fi contestată, unde în mod eronat este trecută Secția conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, când corect ar fi trebuit să fie menționat " Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale",normă ce are drept scop protejarea salariaților și accesul lor la justiție în mod concret și nu iluzoriu având în vedere natura raporturilor de muncă care se bucură de dreptul la o judecată de urgență.
Prin urmare având în vedere și celelalte critici formulate, dar luând în considerare dispozițiile art. 268 alin. 1 și 2 din Codul muncii care dispun că "Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:",mențiunile descrise pe larg mai sus și analizate în mod temeinic și legal de către instanța de fond; Curtea reține că aceste cerințe nu trebuie să existe în mod cumulativ, ci existența uneia dintre ele este suficientă pentru a interveni nulitatea absolută, pentru condiții de formă.
Astfel că urmează să constate că nu se mai impune analizarea sentinței și sub aspectul temeiniciei deciziei, întrucât nelegalitatea este prioritară atunci când o instanță este învestită cu soluționarea unei contestații împotriva unei decizii de sancționare și cu atât mai mult în cazul de față când avem de a face cu o decizie de concediere.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ.urmează să dispună respingerea recursului ca nefundat, și de asemenea văzând dispozițiile art. 274. proc. civ. cu privire la dovada depusă de intimat constând în efectuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2600 lei, urmează a fi obligat recurenta la plata acestei sume cu titlul de cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-intimată - NAȚIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE - SA împotriva sentinței civile nr.724 din 29.01.2009 pronunțată în dosarul nr.28023/3/LM/2008 de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimatul-contestator, ca nefondat.
Obligă recurenta-intimată la 2600 lei cheltuieli de judecată către intimatul-contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Tehnoredact//2 ex./ 20.07.2009
Jud. fond:,.
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 989/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 639/2010. Curtea de... → |
|---|
