Contestație decizie de concediere. Decizia 516/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 516
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de împotriva sentinței civile nr. 421 din 13 03 2008 Tribunalului Iași, intimată fiind BANCA COOPERATISTĂ P, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentului.
Recurentul precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul recurentului atât pe excepția de tardivitate a recursului invocată de intimată prin întâmpinare cât și în recurs.
Recurentul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției iar în ce privește cererea de recurs, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată. Împotriva sa au fost luate o serie de sancțiuni progresive, acesta având cu intimata o serie de litigii după cum dovedesc și înscrisurile pe care le depune constând în copii de pe decizii și sentințe ale litigiilor avute cu intimata.
Concluzionând, solicită admiterea recursului.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 20/3.09.2007 emisă de intimata Banca Cooperatistă P, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei și plata despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatorul a susținut că decizia de concediere a fost emisă cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege, astfel: a fost emisă de un organ necompetent; nu conține cerințele prevăzute de art. 74 alin. 1 Codul muncii; desființarea locului de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă, nemenționându-se, în mod concret, în ce a constat reorganizarea activității și care au fost dificultățile economice; nu a fost respectată durata preavizului de 15 zile lucrătoare, prevăzută de art. 73 alin. 1 Codul muncii; cu rea credință, angajatorul nu a menționat în decizie locurile disponibile în unitate; nu s-a produs o desființare a locului de muncă dintre cele prevăzute în organigrama angajatorului și în Regulamentul de organizare și funcționare.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, de către organul competent.
Părțile au depus copii de pe înscrisuri și au solicitat proba cu interogatoriul.
Prin sentința civilă nr. 421 din 13 martie 2008, Tribunalul Iașia respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Banca Cooperatistă P și a obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia de concediere nr. 20 din 3.09.2007 emisă de intimata Banca Cooperatistă P, prin reprezentant legal, s-a decis încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 28.04.2007, dată la care expiră preavizul de 15 zile lucrătoare. Măsura a fost dispusă ca urmare a desființării locului de muncă de inspector de credite ocupat de salariatul cu studii medii din compartimentul de creditare, ca urmare a reorganizării activității și dificultăților economice ale instituției de credit.
Din documentația depusă la dosar, a rezultat că, în urma unei analize privind activitatea economico-financiară a societății în perioada 1.01.2007-30.04.2007, reținându-se o activitate nesatisfăcătoare a compartimentului de creditare, plasamente mici la împrumuturi în comparație cu timpul disponibil al acestora, dificultățile economice, fondurile proprii limitate, lipsa resurselor atrase, Consiliul de Administrație a hotărât reorganizarea activității Băncii Cooperatiste P, prin desființarea postului de șef de compartiment credite, a postului de inspector credite și reducerea numărului de salariați din cadrul compartimentului de credite cu atribuții similare.
În acest sens a fost emisă Hotărârea nr. 3/6.08.2007, prin care au fost aprobate și noua organigramă și statul de funcții, ca urmare a reorganizării activității. Banca Centrală Cooperatistă B, prin adresa nr. VI/CC/4585/31.08.2007, și-a dat acordul pentru structura organizatorică și a avizat favorabil măsurile luate de consiliul de administrație, reținându-se că desființarea locului de muncă de inspector de credite cu studii medii a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. 2 Codul muncii.
Constatând că fostul contract individual de muncă al contestatorului a fost încheiat între Banca Cooperatistă P, în calitate de angajator, prin președinte în calitate de reprezentant legal, (unitate ce poară și denumirea de Banca Cooperatistă P), și contestatorul, instanța a apreciat că, în mod corect, decizia de concediere a fost emisă de angajator prin reprezentantul legal, în prezent directorul general, în deplin acord cu dispozițiile Codului muncii și Regulamentul de ordine interioară.
Au fost respectate și dispozițiile art. 74 alin. 1 Codul muncii în ceea ce privește conținutul deciziei de concediere, menționându-se care au fost motivele ce au determinat concedierea, durata preavizului, care a fost de 15 zile lucrătoare și faptul că în unitate nu sunt disponibile locuri de muncă. Nefiind o concediere colectivă, nu se impunea menționarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități.
Așa cum reiese din foaia colectivă de prezență pentru luna și octombrie 2007, angajatorul a respectat perioada de preaviz de 15 zile, respectiv 14.09.2007-3.10.2007. Data efectivă a încetării contractului individual de muncă este 3.10.2007, dată la care a încetat preavizul de 15 zile lucrătoare, ultima plată către contestator făcându-se prin dispoziția de plată 1227/1.11.2007, bani pe care acesta i-a încasat. Contestatorul, în răspunsurile sale la interogator, nu a contestat că a lucrat și a fost pontat până la data de 3.10.2007, ci a afirmat că nu știe dacă suma primită, 226 lei, prin dispoziția de plată din noiembrie 2007, reprezintă plata tuturor drepturilor salariale până la 3.10.2007, deoarece el are procese pe rol.
Raportat acestor considerente, instanța a constatat că acțiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civilă, se susține, în primul rând, că decizia de concediere a fost emisă de un organ necompetent întrucât locurile de muncă au fost stabilite prin Hotărârea Adunării Generale, nu prin Hotărârea Consiliului de Administrație. Neexistând o hotărâre a Adunării Generale de desființare a locului de muncă, hotărârea Consiliului de Administrație de a desființa locul de muncă este nelegală și nu poate produce consecințe juridice. Consideră recurentul că instanța de fond nu a examinat acest motiv de nelegalitate a deciziei de concediere, respectiv că desființarea locului de muncă s-a realizat printr-un organ de conducere care nu era competent.
În al doilea rând, desființarea locului de muncă nu este efectivă și nu are o cauză reală și serioasă. Angajatorul nu a avut în vedere reorganizarea activității, ci exclusiv intenția de a-l îndepărta pe recurent din unitate. Împotriva recurentului au fost luate și aplicate sancțiuni disciplinare progresive, abuzive, având același scop, de a-l îndepărta din unitate. Atât sancțiunea avertisment scris, cât și cea de reducere a salariului de bază cu 10%, au fost anulate de instanțele de judecată, așa încât angajatorul a inventat soluția desființării locului de muncă. În considerentele sentinței, prima instanța nu a examinat și precizat care sunt dificultățile economice ale angajatorului care au impus desființarea locului de muncă. Din probele administrate nu a rezultat că a avut loc o reorganizare efectivă a angajatorului și că acesta a avut dificultăți economice, dimpotrivă, volumul creditelor a crescut în perioada analizată.
De asemenea, instanța de fond nu a motivat în considerente că recurentul are studii superioare și nici nu a avut în vedere perioada foarte mare de timp în care a fost în raporturi de muncă cu angajatorul pentru a pronunța o soluție temeinică și legală.
Mai susține recurentul că angajatorul nu a respectat perioada de preaviz de 15 zile, prevăzută de lege. În mod nelegal, instanța de fond a considerat că această perioadă a fost respectată, fiind cuprinsă între 14.09.2007-3.10.2007. Raportul de muncă a încetat pe data de 28.09.2007, conform carnetului de muncă, din care rezultă și că s-a încadrat la SC Asigurări SA la data de 1.10.2007, așa încât durata preavizului nu putea fi până la 3.10.2007.
Recurentul a depus copii de pe hotărâri judecătorești.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Banca Cooperatistă Pai nvocat, prin prisma datei la care a fost comunicată sentința către contestatorul recurent și data depunerii recursului, tardivitatea recursului.
Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a arătat că toate susținerile recurentului sunt nefondate. Afirmația acestuia, că decizia de concediere emisă de intimată în calitate de angajator este nelegală și netemeinică și că nu ar exista o cauză reală și serioasă pentru a fi concediat, este și în contradicție cu argumentația făcută în mod laborios și judicios de către instanța de fond.
Cu privire la excepția tardivității introducerii recursului, invocată de intimata Banca Cooperatistă P, Curtea constată că această excepție este neîntemeiată.
Sentința civilă nr. 421 din 13 martie 2008 Tribunalului Iașia fost comunicată recurentului la data de 20.05.2008, iar termenul de recurs, prelungit conform art. 101 alin. 5 Cod proc. civilă, s-a împlinit la data de 2.06.2008, deoarece data de 31.05.2008, când s-a sfârșit termenul de 10 zile, a fost într-o zi nelucrătoare.
Cererea de recurs a fost depusă la Oficiul poștal P 1 la data de 2.06.2008, așa încât, în conformitate cu dispozițiile art. 104 Cod proc. civilă, se consideră că recursul a fost exercitat în termenul legal, urmând ca excepția invocată de intimată să fie respinsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată următoarele:
Prin cererea depusă la Tribunalul Iași, recurentul contestator a susținut, în primul rând, că decizia de concediere este nelegală deoarece a fost emisă de un organ necompetent. Prima instanță a examinat cine a fost emitentul deciziei și a constatat că acesta este angajatorul, prin reprezentant legal, în prezent directorul general, în deplin acord cu dispozițiile Codului muncii și Regulamentului de ordine interioară.
Este evident că emitentul deciziei de concediere, necompetent conform susținerilor recurentului, examinate de instanța de fond, nu se confundă cu organul de conducere care a decis desființarea locului de muncă. Recurentul critică hotărârea instanței de fond sub aspectul neexaminării competenței organului de conducere care a decis desființarea locului de muncă, deși, în motivarea contestației, nu a susținut nelegalitatea deciziei de concediere sub acest aspect, așa încât prima instanță nu l-a examinat.
Cu privire la organul de conducere competent să hotărască desființarea locului de muncă, se constată că, potrivit actului constitutiv al intimatei, art. 28, Adunarea Generală nu are, printre atribuțiile sale, și pe aceea de stabilire și desființare a locurilor de muncă, așa cum susține recurentul.
Potrivit art. 52 alin. 4 din actul constitutiv, Consiliul de Administrație, care a emis Hotărârea nr. 3 din 6.08.2007, menționată de prima instanță, are printre atribuțiile sale și pe cea de analizare a activității economico-financiare, precum și pe cea de elaborare a regulamentului de organizare și funcționare a băncii, prin care se stabilesc structura organizatorică, atribuțiile fiecărui compartiment și competențele salariaților.
Nu sunt fondate nici susținerile recurentului privind neexaminarea, de către prima instanță, a dificultăților economice ale angajatorului. În considerentele sentinței se menționează că, la compartimentul de creditare, în perioada analizată, respectiv 1.01.2007-30.04.2007, s-a reținut o activitate nesatisfăcătoare ca urmare a plasamentelor mici, precum și existența dificultăților economice, care sunt arătate în raportul de analiză a activității economico-financiare a intimatei, menționat de prima instanță.
Din acest raport, rezultă că, în perioada 1.01.2007-30.04.2007, situația economico-financiară a intimatei s-a înrăutățit, înregistrându-se o pierdere în sumă de 21.164 lei. Susține recurentul că volumul creditelor a crescut în perioada analizată, însă, din același raport de analiză activității economico-financiare, rezultă că soldul plasamentelor nu a crescut, deși dobânda la credite scăzuse la 15% pe an. Prin urmare, a existat o cauză reală și serioasă care a condus la desființarea locului de muncă, neputându-se reține, așa cum se susține, că singura intenție a intimatei, care-l sancționase disciplinar de două ori, ambele sancțiuni fiind anulate de instanțele de judecară, a fost aceea de a-l înlătura pe recurent.
De asemenea, împrejurarea că recurentul are studii superioare, nemenționată de prima instanță în considerente, nu are relevanță sub aspectul legalității sau temeiniciei deciziei de concediere a salariatului al cărui loc de muncă a fost desființat, în condițiile art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu au legătură cu persoana acestuia.
În același sens, este irelevantă și perioada, mai mică sau mai mare, în care recurentul s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu intimata.
În ceea ce privește nerespectarea termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare, se constată că în mod corect a stabilit prima instanță că termenul de preaviz a expirat la data de 3.10.2007, care este și data încetării contractului individual de muncă al recurentului, și nu la data menționată în decizia de concediere, respectiv 28.09.2007. Aceasta în condițiile în care, ulterior emiterii deciziei, pe care recurentul a refuzat să o primească la data de 3.09.2007, în perioada de preaviz, acesta a beneficiat de 3 zile de concediu medical, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de preaviz și, implicit, modificarea datei încetării raportului de muncă, modificare ulterioară efectuării mențiunilor în carnetul de muncă. De asemenea, menționarea, în carnetul de muncă, a datei de 1.10.2007, ca dată a încadrării recurentului la SC Asigurări SA, nu este de natură să modifice data la care raporturile de muncă dintre recurent și intimată au încetat efectiv
În consecință, față de considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civilă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității introducerii recursului invocată de către intimată.
Respinge recursul formulat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 421 din 13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.C/
2 ex.
22.09.2008
Tribunalul Iași:
-
- -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Cristina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 239/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1/2009. Curtea de... → |
|---|
