Contestație decizie de concediere. Decizia 520/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 520/R-CM
Ședința publică din 16 Iulie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Florinița
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata SA B -, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.232/CM din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata-contestatoare, lipsă fiind recurentul-intimat SA B -
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Intimata-contestatoare, precizează că nu are de formulat cereri prealabile în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Intimata-contestatoare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică de deciziei de fond, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 06.08.2007, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata B - Sucursala P, solicitând anularea deciziei nr.162/08.02.2007 emisă de intimată, reintegrarea sa în funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă, cu plata drepturilor bănești indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat, de la data de 08.02.2007 și până la efectiva reintegrare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a susținut de către contestatoare că din 1990 și până în prezent și-a desfășurat activitatea de însoțitor permanent al d-lui, iar prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul individual de muncă pe motiv că nu s-a prezentat la locul de muncă și nici nu a depus certificat medical sau un alt act care să justifice absențele, însă s-a omis a se efectua o cercetare disciplinară prealabilă, nefiind convocată în scris în acest sens.
S-a mai invocat de către contestatoare că decizia contestată a fost emisă tardiv, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.1, data constatării absențelor nemotivate fiind 16.11.2006. S-a susținut în continuare de către contestatoare că a fost transferată de la. Pitești doar pentru a-l însoți permanent pe, accidentat la locul de muncă, respectiv la intimată, în timp ce-și îndeplinea sarcinile de serviciu.
În toată perioada de la transfer, din 1990 și până în prezent, locul său de muncă a fost la domiciliul acestei persoane, potrivit înțelegerii intervenită între fostul Combinat Pitești și Ministerul Industriei Chimice. Postul pe care a fost angajată la intimată a fost creat scriptic și nu faptic, fiind special înființat pentru a putea fi salarizată și niciodată nu a fost la locul de muncă pe care a fost angajată la intimată.
La data de 24.10.2007 intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației pentru următoarele considerente:
- decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu este tardiv emisă întrucât termenul curge de la data la care cel îndreptățit a dispune măsura sancționării a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare prin intermediul unui act scris, înregistrat la registratura unității; conducătorul unității a luat cunoștință despre abaterea disciplinară la data de 12.01.2007, iar la data de 08.02.2007 a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei;
- contestatoarea a fost convocată la efectuarea cercetării disciplinare prealabile dar aceasta a refuzat sistematic să primească corespondență din partea intimatei, acest refuz neputând fi considerat ca o lipsă a convocării la cercetarea disciplinară; refuzul contestatoarei de a primi corespondența nu-i poate fi imputat intimatei;
- prin Decizia nr.1080/14.11.2006 intimata a reintegrat-o pe contestatoare în funcția avută anterior, respectiv de pompagiu în cadrul Secției Conversie, iar începând cu data de 16.11.2006 aceasta trebuia să se prezinte la locul de muncă; întrucât nu s-a prezentat la locul de muncă, a fost pontată absent nemotivat, dispunându-se concedierea acesteia pentru absențe nemotivate;
- intimata răspunde patrimonial față de fostul salariat, plătindu-i acestuia despăgubiri materiale până la încetarea stării de nevoie, constând în diferența dintre pensia de invaliditate și salariul pe care acesta l-ar fi încasat dacă ar fi prestat activitate în muncă în continuare;
- fostul salariat nu mai poate beneficia și de însoțitor plătit, având posibilitatea de a alege între indemnizația de însoțitor sau asistent personal, iar fostul salariat a optat pentru prima dintre variante.
La data de 23.08.2007 contestatoarea a formulat aceeași contestație, cu aceeași motivație, cauza fiind înregistrată pe rolul aceluiași tribunal sub nr-.
La termenul din data de 07.11.2007 tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art.163 Cod procedură civilă, cele două cauze fiind reunite sub nr-.
În ședința publică din data de 09.01.2008 apărătorul contestatoarei a invocat excepția nulității absolute a deciziei de concediere, pe motiv că a fost emisă fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, precum și excepția tardivității emiterii deciziei.
Prin sentința civilă nr.232/CM din 11 martie 2008, Tribunalul Argeșa admis contestația formulată de contestatoarea și a anulat decizia nr.162/08.02.2007 emisă de intimată.
A fost obligată intimata să o reintegreze pe contestatoare în funcția avută anterior concedierii și să-i plătească acesteia drepturile salariale, precum și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat, majorate, actualizate și indexate de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Totodată, a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că n luna octombrie 1978 avut loc un accident în cadrul intimatei, în urma căruia a fost rănit și, care și-a pierdut complet și definitiv vederea. În urma înțelegerii intervenite între intimată și Ministerul Industriei Chimice, acestuia i-a fost desemnat un însoțitor permanent, tot salariat al intimatei (88-89).
La data de 26.09.1990 contestatoarea a solicitat a i se aprobe transferul în interesul serviciului la intimată, tocmai în vederea de a fi însoțitor permanent pentru, cerere ce i-a fost încuviințată.
La data de 09.02.2006 i s-a emis contestatoarei decizia de concediere nr.24, datorită reorganizării activității intimatei și desființării postului de pompagiu.
Decizia a fost contestată, iar prin decizia nr.507/R-CM/17.10.2006 a Curții de APEL PITEȘTI, s-a admis recursul contestatoarei, a fost casată sentința de fond, iar contestația a fost admisă, fiind anulată decizia de concediere nr.24/09.02.2006, cu consecința reintegrării acesteia în postul avut anterior și obligării intimatei la acordarea drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă.
Având la bază această decizie, irevocabilă, s-a emis de către intimată decizia nr.1080/14.11.2006, prin care contestatoarea a fost reintegrată în funcția de pompagiu în cadrul Secției Conversie, începând cu data de 16.11.2006, iar pentru perioada 09.01.2006-16.11.2006 i s-au acordat toate drepturile bănești.
Ulterior, intimata a emis o nouă decizie, cea cu nr.162/08.02.2007, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei, pentru încălcarea prevederilor art.29.1 pct.1 din Regulamentul Intern, respectiv pentru absențe nemotivate.
Prin adresa nr.79/15.01.2007 intimata a convocat-o pe contestatoare în vederea justificării absențelor nemotivate, însă aceasta nu s-a prezentat.
Contestatoarea a recunoscut personal că de la data transferului său la intimată și până la emiterea acestei noi decizii nu a mers niciodată la locul de muncă indicat în contractul individual de muncă, sarcina sa fiind aceea de a fi însoțitor permanent pentru fostul salariat al intimatei,.
La dosar nu s-a găsit niciun fel de dovadă din care să reiasă că, contestatoarea a luat cunoștință de conținutul deciziei de reintegrare sau că a luat cunoștință de faptul că s-a stabilit în sarcina sa de a se prezenta efectiv la locul de muncă pentru care a fost reintegrată.
Potrivit art.8 din Codul muncii, relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe, iar pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc. Dispozițiile art.37 din Codul muncii prevăd că drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere.
Potrivit înțelegerii părților, intervenită în anul 1990, sarcina contestatoarei era aceea de a avea permanent grijă de fostul salariat accidentat la locul de muncă, iar modificarea acestor condiții nu a fost adusă și la cunoștința contestatoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata B - Pitești, criticând-o ca fiind neîntemeiată și dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, deși din actele depuse la dosarul instanței de fond de către intimata Pitești reiese că, în realitate, contestatoarea refuză în mod frecvent să primească plicurile poștale expediate de, așa cum a procedat și în cazul primei desfaceri a contractului de muncă în baza art.65-66 din Codul muncii, în mod greșit tribunalul reține încălcarea principiului consensualismului și bunei-credințe prevăzut de art.8 din Codul muncii.
În speța dedusă judecății, angajatorul a dat dovadă de bună-credință și de numeroase eforturi în încercarea de a comunica actele ce o priveau pe contestatoare, respectând întru totul art.8, 37 și 268 alin.4 din Codul muncii, astfel încât, în mod greșit a fost admisă contestația.
În susținerea recursului, s-a depus la dosarul cauzei adresa nr.203 din 06.11.2006 (264).
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și note scrise (270-276).
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art.304 pct.9 și art.304/1 Cod de procedură civilă, și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, a reținut prima instanță că, n luna octombrie 1978 avut loc un accident în cadrul intimatei, în urma căruia a fost rănit, care și-a pierdut complet și definitiv vederea. În urma înțelegerii intervenite între intimată și Ministerul Industriei Chimice, acestuia i-a fost desemnat un însoțitor permanent, tot salariat al intimatei.
La data de 26.09.1990 contestatoarea a solicitat a i se aproba transferul în interesul serviciului la intimată, tocmai în scopul de a fi însoțitor permanent pentru, cerere ce i-a fost încuviințată, aceasta urmând să desfășoare activitatea la domiciliul lui în raport de evoluția stării de invaliditate a acestuia.
Într-adevăr, așa cum în mod corect a subliniat prima instanță, dispozițiile art.37 din Codul muncii prevăd că drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere, astfel cum s-a și întâmplat inițial în ceea ce o privește pe intimată, astfel încât, acesteia nu i se poate imputa felul în care continuă să își îndeplinească obligațiile.
În ceea ce o privește însă pe recurentă, din susținerile acesteia exprimate în concluziile scrise, reiese că este nemulțumită de modalitatea în care se desfășoară obligațiile sale, impuse în considerarea accidentului produs în urmă cu 24 de ani, urmărind de fapt modificarea raportului de muncă existent între părți.
În aceste condiții, evident că recurenta e ținută în demersurile ei de respectarea art.8 din Codul muncii care statuează cu valoare de principiu fundamental aceea că, relațiile de muncă se bazează pe consensualism și bună-credință.
Pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, obligație care îi incumbă în continuare recurentei, potrivit legii, cel puțin până la edificarea asupra modului în care va proceda în privința respectării obligației asumate în raport cu numitul, prima instanță reținând corect starea de fapt care rezultă din probele administrate precum și dispozițiile legale incidente în cauză.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de intimata B - Pitești, împotriva sentinței civile nr.232/CM din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata B -, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.232/CM din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind contestatoarea .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./21.07.2008
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Paula Andrada Coțovanu, Florinița
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 524/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1/2009. Curtea de... → |
|---|
