Contestație decizie de concediere. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.53/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta " ", împotriva sentinței civile nr.1547 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 19 ianuarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 26 ianuarie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin contestația înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr.-, contestatorul Gas olicitat, în contradictoriu cu intimata - SRL B, constatarea nulității absolute a deciziei nr.1193/13.03.2008 emisă de intimată, prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, reintegrarea sa în postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariul de care a r fi beneficiat din 26.02.2008 până la reîncadrarea sa efectivă în muncă, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri echivalentă cu indemnizația pentru concediile de odihnă pentru ultimii 4 ani în care și-a desfășurat activitatea la societatea intimată și la plata unei despăgubiri reprezentând salariul pentru lunile ianuarie - februarie 2008, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.1547/17.10.2008, Tribunalul Brașova admis în parte cererea de chemare în judecată și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.1193/13.03.2008 de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului, a dispus reintegrarea acestuia în postul deținut anterior emiterii deciziei, a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariul de care ar fi beneficiat de la 5 martie 2008 până la reintegrarea efectivă în muncă, a obligat intimata la plata unei despăgubiri egală cu indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat în perioada 3.10.2005 - 31.03.2008 și a salariului cuvenit pentru lunile ianuarie și februarie 2008, respingând restul pretențiilor contestatorului.
Pentru a pronunțata această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societatii parate din data de 03.10.2005 pana la data de 05.03.2008, initial in calitate de paznic iar ulterior in calitate de agent de paza si ordine, conform contractului individual de munca nr.4/22400 si a actului aditional nr.1048/21.01.2008.
Prin Decizia nr.1193/13.03.2008 emisa de catre parata a fost desfacut contractul individual de munca al reclamantului in temeiul disp. art.61 lit.a din Codul muncii.
In motivarea acestei decizii s-a aratat ca la data de 26.02.2008-04.03.2008 reclamantul a savarsit abaterea disciplinara constand in mai mult de trei absente nemotivate consecutive incalcand astfel prevederile art.61 lit.a din Codul muncii.
Astfel dupa cum in mod corect sustine reclamantul, aceasta decizie este lovita de nulitate absoluta deoarece in cuprinsul sau nu sunt indicate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern ori contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de catre reclamant prin fapta ce i se imputa.
Aceasta omisiune este sanctionata expres cu nulitatea absoluta de catre legiuitor prin dispozitiile art.268 alin.2 lit.b muncii.
De asemenea, in cuprinsul deciziei nu este indicata instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata conform prevederilor art.268 alin.2 lit.f muncii, omisiune care este de asemenea sanctionata cu nulitatea absoluta prin norma legala mentionata.
Sub acest aspect s-a reținut ca simpla mentiune facuta in decizie in sensul ca s-au avut in vedere prevederile Regulamentului intern cu privire la regulile de disciplina a munci in societate si raspundererea ce revine salariatilor in cazul nerespectarii acestora respectiv mentiunea conform careia prezenta decizie poate fi contestata la instanta judecatoreasca competenta nu satisface exigentele textelor legale anterior indicate, in conditiile in care nu s-a aratat concret care prevederi din regulamentul intern s-au avut in vedere si care anume este instanta judecatoreasca competenta pentru solutionarea contestatiei.
Asertiunea paratei din intampinare conform careia este obligatia reclamantului sa stie care este instanta competenta apare ca fiind neintemeiata intrucat obligatia generica a reclamantului de a cunoaste legea nu inlatura obligatia concreta a sa de indicare in decizia de concediere a instantei competente la care sanctiunea aplicata poate fi contestata, obligatie prevazuta in mod direct si fara echivoc in art.268 alin.2 lit.f muncii.
In consecinta, decizia atacata in speta este nula absolut pentru motivele aratate iar aceasta nulitate nu poate fi in nici un mod inlaturata.
In ceea ce priveste restul motivelor de nulitate a deciziei s-a retinut ca reclamantul a fost legal convocat de catre parata, la punctul de lucru din-, intre orele 9,00-10,00 pentru data de 12.03.2008, in vederea efectuarii cercetarii prealabile, prin notificarea nr.1172/05.03.2008 pe care a primit-o la data de 06.03.2008. Reclamantul in mod nejustificat nu s-a prezentat la convocare si nici nu a instiintat societatea in prealabil care sunt motivele acestei lipse. Abia la data de 11.03.2008 a intocmit un raspuns la notificare, pe care l-a expediat paratei prin posta la data de 13.03.2008, adica dupa expirarea datei la care a fost convocat si chiar in ziua emiterii deciziei contestate.
In consecinta, in mod incorect sustine contestatorul ca decizia respectiva este lovita de nulitate sub pretextul ca nu sunt aratate motivele pentru care au fost inlaturate apararile sale in conditiile in care la data emiterii deciziei aceste aparari nu existau ( nu fusesera aduse la cunostinta societatii parate).
De asemenea in mod gresit invoca contestatorul nulitatea deciziei pe motiv de inexistenta a cercetarii prealabile de prevederile art.267 alin.3 din Codul muncii conform carora neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile prevazute la alin.2 fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile .
de cele de mai sus s-a constataz ca analiza temeiniciei deciziei contestata, raportat la fapta ce i se imputa contestatorului, este superflua.
Petitul 4 din cererea de chemare in judecata este nefondat intrucat potrivit dispozitiilor exprese ale art.141 alin.4 din Codul muncii compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca .
Ca atare, in conditiile in care in speta se constata nulitatea deciziei de concediere, compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat de catre contestator nu este permisa intrucat acesta nu se afla in situatia incetarii contractului individual de munca urmand ca, dimpotriva, sa se dispuna reintegrarea sa in postul detinut anterior.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata - SRL B, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs a fost invocată excepția tardivității introducerii contestației, arătându-se că aceasta trebuia formulată în termen de 30 de zile de la data primirii, respectiv data de 17 martie 2008, "termen care se termină în data de 16 martie 2008, acțiunea fiind înregistrată în 18 martie 2008".
Cu privire la fondul cauzei se arată că, în mod greșit prima instanță a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.1193/13.03.2008 pentru nerespectarea dispozițiilor art.268 Codul muncii.
Totodată se invocă nelegalitatea dispozițiilor sentinței privind obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat în perioada 3.10.2005 - 31.03.2008 și contrarietatea dintre această dispoziție și considerentele sentinței.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 raportat la art.3041Cod procedură civilă.
Examinând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
Art.268 Codul muncii prevede sub sancțiunea nulității absolute, conținutul deciziei de sancționare. Astfel, potrivit alin.2 lit.b al art.268, decizia de sancționare trebuie să cuprindă precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Întrucât decizia nr.1193/13.03.2008 emisă de recurentă nu îndeplinește această cerință, este în mod evident, lovită de nulitate absolută.
În ce privește motivul de recurs privind obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, se reține existența unei contradicții vădite între considerentele sentinței și dispozitiv, precum și dispozițiile art.141 alin.4 Codul muncii, conform cărora compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Având în vedere că în cauză s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior, ca urmare a constatării nulității absolute a Deciziei nr.1193/13.03.2008 emisă de intimata - SRL B, nu este posibilă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Pentru aceste considerente,în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, art.141 alin.4 Codul muncii, Curtea va admite în parte recursul declarat de recurenta intimata - SRL B împotriva sentinței civile nr.1547/17.10.2008 a Tribunalului Brașov, conform celor ce urmează.
Excepția tardivității formulării contestației, invocată de recurenta intimată va fi respinsă, având în vedere, data primirii deciziei 17 martie 2008, recunoscută de ambele părți și data depunerii cererii de chemare în judecată, 16 aprilie 2008 (data menționată pe plic), fiind respectat termenul de 30 de zile pentru contestarea deciziei.
Este evidentă eroarea materială existentă în cererea de recurs, cu privire la calcularea acestui termen, recurenta precizând în mod greșit că termenul de 30 de zile expiră în data de 16 martie 2008, în condițiile în care începe să curgă din 17 martie 2008.
În baza prevederilor art.1161 cod civil va fi respinsă ca nedovedită cererea formulată de recurentă pentru acordarea cheltuielilor de judecată și în baza art.276 Cod procedură civilă, având în vedere admiterea numai în parte a pretențiilor formulate de recurentă, va fi admisă în parte cererea formulată de intimatul contestator, fiind obligată recurenta la plata către acesta în parte a cheltuielilor de judecată, respectiv în cuantum de 1500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității formulării contestației invocată de recurenta intimată - SRL
Admite în parte recursul declarat de recurenta intimată - SRL B împotriva sentinței civile nr.1547/17.10.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea intimatei la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat în perioada 3.10.2005 - 31.03.2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge celelalte pretenții formulate de recurenta intimată - SRL B în recurs.
Obligă recurenta intimată - SRL B la plata către intimatul contestator Gas umei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor intimatului contestator privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red./29.01.2009
Tehnored. 30.01.2009 - 3 ex.
Jud. fond / DO
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria
| ← Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... | Contestație decizie de concediere. Decizia 186/2010. Curtea de... → |
|---|
