Contestație decizie de concediere. Decizia 5335/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3266/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 5335R
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Sprînceană Camelia Mioara
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta ASOCIAȚIA DE proprietari A 14-14A, împotriva sentinței civile nr.741 din 29.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.41195/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta, prin serviciul registratură, a depus la dosar înscrisuri, la data de 05.10.2009.
Cutea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.41195/3/LM/2007, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 14 - 14/A pentru a fi obligată la anularea Deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 2/15.10.2007, prin care Asociația de Proprietari. 14-14 a dispus desfacerea contractului său individual de munca nr. 4297/12.11.2003, ca nelegală, cu consecința reintegrării in funcția deținută anterior si cu obligarea angajatorului la plata drepturilor cuvenite, reprezentând indemnizațiile de concediu medical pentru perioada 06.06.2007 - 30.10.2007, a căror valoare o va preciza ulterior pe baza unui calcul detaliat; obligarea intimatei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte calitatea contestatoarei de salariat și perioada care a beneficiat de concediu medical în ultimele 12 luni; obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2007, in valoare de 400 lei, conform contractului individual de munca nr. 4297/12.11.2003 si actului adițional nr. 04/03.01.2006; obligarea intimatei la plata indemnizației de concediu de odihna, pentru perioada 24.04.2007 - 22.05.2007 in valoare de 386,57 lei.
Prin sentința civilă nr.741/29.01.2009, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietarii Bloc 14-14, a anulat decizia de concediere nr. 2/15.10.2007 emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția și postul deținute anterior concedierii; a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate inclusiv cu plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata începând cu data concedieri 15.10.2007 și până la reintegrarea efectivă; a obligat intimata la plata indemnizației de concediu medical pentru perioada 06.06.-15.06 și 19.06 - 31.08.2007 și a respins în rest pretențiile cu acest titlu ca neîntemeiate; a obligat intimata la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte calitatea de salariat a reclamantei și perioada în care a beneficiat de concediu medical în ultimele 12 luni anterioare formulării cererii, a obligat intimata la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, aferentei lunii ianuarie 2007; a obligat intimata la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru concediul de odihnă efectuat în anul 2007; a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 476 lei, către contestatoare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 2/15.10.2007 emisă de Asociația de Proprietari a blocului 14-14, Scările 1,2 și 3, prin care s-a dispus încetarea (contractului de muncă al contestatoarei, în temeiul art. 61 litera a din Codul muncii.
In acest context, mai multe aspecte urmează a fi analizate de prima instanța referitoare la circumstanțele în care a avut loc sancționarea disciplinară a salariatei si la legalitatea deciziei contestate.
Decizia nr. 2 din 15.10.2007 emisa de intimata si prin care s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatoarei începând cu data de 15.10.2007, ca sancțiune disciplinară este nelegala.
Astfel, sub aspectul legalității, Tribunalul București reține incalcarea de către intimata, atât anterior cat si la momentul emiterii deciziei contestate, a unor dispoziții legale imperative sancționate de lege cu sancțiunea nulității absolute.
Articolul 63 din Codul muncii prevede in termeni imperativi: "concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii, poate fi dispusa numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile.
Aceleași prevederi sunt reluate de art. 267 alin. 1 din Codul muncii, care sancționează cu nulitatea absoluta masurile dispuse in lipsa efectuării cercetării prealabile.
Punctul de pornire în efectuarea cercetării disciplinare îl constituie convocarea, în scris, a salariatului, de persoana împuternicită de angajator să realizeze această operațiune, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii (art.267 al.2 din Codul muncii ).
Numai neprezentarea salariatului la convocarea astfel făcută, fără nici un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării prealabile (art.267 al.3 din Codul muncii ).
Or, Tribunalul București constată că în cauză, neprezentarea contestatoarei la cercetarea disciplinară prealabilă a fost determinată de motive obiective, aduse la cunoștința angajatorului prin corespondența înregistrată la sediul acestuia sub nr. 94/26.09.2007, determinate de starea gravă a sănătății salariatei, dovedită prin adeverința medicală nr. 9494/21.09.2007 eliberată de Institutul B din care rezultă că salariata a fost diagnosticata eu neoplasm ovarian stadiul IV, cu determinări secundare peritoneale hepatice, ca se află în cursul tratamentului polichimioterapeutic, ultima ședința de tratament fiind efectuata în perioada 17.09.2007 - 20.09.2007, urmând ca pe data de 09.10.2007 să se prezinte pentru continuarea tratamentului medical.
In aceeași corespondență a arătat salariata că pentru eliberarea certificatului medical corespunzător îi este necesară o adeverință din care să rezulte calitatea de salariat ce urmează să fie depusă la Casa de Sănătate.
Anterior, la prin adresa nr. 79/24.008.2007, reclamanta salariată solicita plata concediilor medicale conform certificatelor medicale depuse cât și eliberarea unor adeverințe de salariat din care să rezulte dacă în ultimele 6 luni a mai beneficiat de concediu medical, tocmai în vederea obținerii unor certificate de concediu medical, la care avea dreptul, potrivit prevederilor Ordinului comun al Ministerul Sănătății Nr. 233 din 14 martie 2006 și al Casei Națională de Asigurări de Sănătate Nr. 125 din 14 martie 2006, pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical și a instrucțiunilor privind utilizarea și modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizații asiguraților din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 254 din 21 martie 2006, care, la art. 9 din Anexa 2 prevede: (1) Eliberarea certificatului de concediu medical se va face pe baza adeverinței de la plătitor, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în lista aprobată prin hotărâre a Guvernului. (2) va menționa în adeverință, în mod obligatoriu, numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni.
Or, în chiar adresa de convocare aflată la fila 12 din dosar intimata solicită salariatei să-și justifice absența de la locul de muncă prin prezentarea unui certificat sau a unei scutiri medicale ori să anunțe motivul absentării, ceea ce contestatoarea a și făcut.
In acest context, față de împrejurarea că, pe de o parte, salariata a adus la cunoștința angajatorului imposibilitatea de prezentare la cercetarea disciplinară la care a fost convocată, faptul că aceasta a prezentat o adeverință medicală și a anunțat motivul absentării, iar pe de altă parte împrejurarea că aceasta a fost în imposibilitatea de a obține și de a prezenta un certificat medical din culpa chiar a intimatei care nu și-a îndeplinit obligația de a-i elibera adeverințe de salariat din care să rezulte dacă în ultimele 12 luni a mai beneficiat de concediu medical, tocmai în vederea obținerii unor certificate de concediu medical, la care avea dreptul, potrivit prevederilor Ordinului comun al Ministerul Sănătății nr. 233 din 14 martie 2006 și al Casei Națională de Asigurări de Sănătate nr. 125 din 14 martie 2006, Tribunalul București constată că absenta salariatei la convocarea la cercetarea disciplinară prealabilă a fost justificată și ca a avut un motiv obiectiv în sensul art. 267 alin. 3 din Codul muncii, adus la cunoștința angajatorului și justificat prin acte doveditoare.
Tribunalul București constată că prezentarea înscrisurilor și actelor medicale din care rezultă că se află sub tratament polichimioterapeutic, coroborat cu prezentarea unor certificate medicale anterioare ce dovedeau boala de care suferă salariata, sunt suficiente pentru dovedirea imposibilității de prezentare la cercetarea disciplinară prealabilă, întrucât, certificatului de concediu medical eliberat în condițiile legii, constituie document justificativ pentru calculul și plata indemnizațiilor prevăzute de art. 36 alin. 1 din nr.OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, iar până la obținerea acestuia salariatul poate prezenta un alt act medical constatator al stării sale, act care, până la anularea sa potrivit legii sau constatarea caracterului fals ori fictiv se bucură de prezumția de veridicitate și de legalitate, făcând dovadă deplină cu privire la situația pe care o atestă.
Aceeași concluzie se desprinde și din împrejurarea că la momentul emiterii deciziei contestate intimata cunoștea faptul că salariata nu poate da curs convocării și că neprezentarea salariatei la convocarea făcută s-a datorat unui motiv obiectiv, pe care însă l-a ignorat fără nici un fel de justificare ori motivare, context în care sancționarea disciplinară a contestatoarei apare a fi făcută cu încălcarea dreptului acesteia la apărare, conform art. 267 alin. 4 din Codul muncii, ceea ce echivalează cu lipsa cercetării prealabile și a verificărilor privind apărările salariatului înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare ceea ce oferă un caracter nelegal deciziei de sancționare disciplinară astfel emisa, în lumina prevederilor art. 267 alin. 1 și alin. 4 din Codul muncii.
Mai mult, tot în legătură cu procedura cercetării disciplinare prealabile, Tribunalul București mai reține și că din procesul-verbal ce consemnează cercetarea disciplinară, aflat la fila 84 dosar, rezultă faptul că, deși acest document trebuia întocmit la data de 26.09.2007, dată pentru care a fost convocată salariata la efectuarea cercetării disciplinare prealabile și ar fi trebuit să releve lucrările Comisie de disciplină, să analizeze faptele și să propună motivat aplicarea unei sancțiuni, în realitate, o asemenea cercetare disciplinară nu a avut loc anterior emiterii deciziei și aplicării sancțiunii disciplinare cu desfacerea contractului individual de muncă al salariatei, respectiv anterior sau cel puțin concomitent datei de 15.10.2007, procesul verbal al Comisiei de disciplină fiind întocmit și înregistrat ulterior emiterii deciziei de concediere, respectiv la data de 18.10.2007, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul său.
In plus, din analiza aceluiași proces verbal, rezultă faptul că obiectul cercetării disciplinare a fost diferit de obiectul convocării la cercetarea disciplinară, vizând și fapte pentru care salariata nu a fost înștiințată că va fi cercetată disciplinar, astfel încât, chiar dacă sancțiunea a fost aplicată doar pentru una din fapte, salariata a fost prejudiciată atât prin efectuarea așa-zisei cercetări disciplinare în lipsa sa, cât și prin aceea că s-a ținut cont de restul faptelor (a pricinuit daune pârâtei, a avut un comportament neadecvat în timpul prestării serviciului) la individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate.
Toate acestea reprezintă încălcări atât a prevederilor legale ce reglementează procedura cercetării disciplinare prealabile, cât și ale prevederilor art. 75 alin. alin. 2, alin. 7, alin. 8, alin. 9 și alin. 11 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil pe anii 2007-2010, înregistrat sub numărul 2895/29.12.2006, referitoare la constituirea comisiei de disciplină și la componenta acesteia "(2) Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat";m conformitate cu care: "(7) salariatul are dreptul să cunoască toate actele și faptele cercetării și să solicite în apărare probele pe care le consideră necesare. (8) Comisia propune aplicarea sau neaplicarea unei sancțiuni disciplinare după finalizarea cercetării (9) Lucrările comisiei de disciplină se consemnează într-un registru de procese-verbale", la întocmirea unui proces-verbal care să consemneze lucrările comisiei de disciplină "Lucrările comisiei de disciplină se consemnează într-un registru de procese-verbale"; la existența unei propuneri motivate a Comisie de disciplină în vederea aplicării unei sancțiuni "(11) In baza propunerii comisiei de disciplină angajatorul va emite decizia de sancționare."
Aceste prevederi sunt în concordanță și vin în completarea prevederilor art. 267 alin. 4 din Codul muncii referitoare la realizarea cercetării disciplinare.
In lumina acestor texte cât și a principiilor fundamentale specifice dreptului muncii, în special a principiului consensualismului și bunei-credințe ce guvernează relațiile de muncă, consacrat de art. 8 din Codul muncii, este evident faptul că reglementările relative la procedura cercetării disciplinare prealabile sunt norme de favoare pentru salariat, constituind o garanție a respectării dreptului la apărare al salariatului anterior sancționării sale și a legalității aplicării sancțiunii disciplinare numai după ascultarea salariatului și după administrarea tuturor probelor relevante.
In acest context, aplicarea sancțiunii cu ignorarea apărărilor salariatei referitoare la motivul împiedicării prezentării, lipsa oricăror dovezi din care să rezulte desemnarea unei comisii de cercetare disciplinară anterior aplicării sancțiunii disciplinare și a întrunirii acesteia la data pentru care a fost convocată salariata în vederea consemnării rezultatelor cercetării disciplinare prealabile, efectuarea cercetării și pentru fapte ce nu au făcut obiectul convocării la cercetarea disciplinară prealabilă, reprezintă o gravă încălcare atât a principiului respectării dreptului la apărare al salariatului anterior aplicării sancțiunii disciplinare prealabile cât și a principiului consensualismului și al bunei-credințe pe care trebuie să se bazeze relațiile de muncă.
In concluzie, Tribunalul București constată emiterea deciziei de sancționare disciplinară cu încălcarea prevederilor legale care reglementează efectuarea cercetării disciplinare prealabile și procedura aplicării sancțiunii disciplinare prevăzută de contractul colectiv de muncă unic la nivel național, ceea ce echivalează cu lipsa acestei cercetări și imprimă caracter nelegal sancționării disciplinare astfel dispuse potrivit art. 267 alin. 1 și alin. 4 din Codul muncii, ceea ce atrage nulitatea concedierii, în condițiile art. 76 din Codul muncii aceasta fiind dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
Sub aspectul condițiilor de formă, Tribunalul București constată că decizia, nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată la momentul cercetării disciplinare prealabile, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, nu cuprinde instanța judecătorească competenta la care aceasta se contestă, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de dispozițiile art. 268 din Codul muncii, respectiv litera b, c si
In acest sens, Tribunalul București retine prevederile art. 268 din Codul muncii care, stabilesc in mod expres si sub sancțiunea nulității absolute, mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancționare disciplinara: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariate) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, f) instanța judecătorească competenta la care sancțiunea poate fi contestată.
Astfel din cuprinsul deciziei de concediere disciplinară contestată rezultă faptul că nu au fost precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încălcate de salariată.
Or, față de împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, în lipsa arătării și indicării normelor încălcate de salariatul concediat disciplinar, Tribunalul este pus în imposibilitatea de a verifica dacă fapta reținută în sarcina salariatei reprezintă abatere disciplinară, dea verifica împrejurarea că această faptă constituie m mod concret și prin modul de săvârșire încălcări ale prevederilor legale, ale contractului individual de muncă, regulamentului intern sau a altor asemenea prevederi pe care salariata era ținută să le respecte, întrucât nu poate aprecia asupra conduitei culpabile atribuite salariatei, asupra gravității acestei fapte, asupra întrunirii de către această faptă a tuturor elementelor prevăzute de lege pentru a fi considerată abatere disciplinară.
In plus, decizia nu precizează motivele pentru care in condițiile art. 267 alin. 2 litera c teza II din Codul muncii au fost înlăturate apărările formulate de salariată la momentul cercetării disciplinare prealabile.
Cum salariata a comunicat intimatei prin adresa înregistrata de intimată cu nr. 94/26.09.2007, că nu se poate prezenta la cercetarea disciplinara prealabila deoarece a fost diagnosticata eu neoplasm ovaran stadiul IV cu determinări secundare peritoneale hepatice, ca se află în cursul tratamentului polichimioterapeutic, ultima ședința de tratament fiind efectuata în perioada 17.09.2007-20.09.2007 și a prezentat intimatei adeverința medicală eliberată de Institutul B în data de 21.09.2007, Tribunalul constată că aceste apărări au fost formulate de salariată tocmai în legătură cu convocarea sa la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, astfel încât, angajatorul avea obligația fie să țină cont de aceste susțineri fie să le înlăture motivat, neputând în nici un caz să le ignore și să nu menționeze in nici un fel adresa trimisa de contestatoare in care explica de ce nu se poate prezenta la cercetare.
Tot sub aspectul condițiilor de formă, Tribunalul București a constatat ca decizia contestată nu cuprinde instanța judecătorească competenta la care aceasta se contestă, omisiune ce atrage nulitatea absoluta a ordinului de sancționare pentru încălcarea art. 268 alin. 2 litera f din Codul muncii, nefiind suficientă indicarea posibilității contestării și a termenului de contestare, aceste din urmă mențiuni reprezentând cerințe de legalitate distincte de arătarea instanței competente și care nu se suplinesc reciproc.
Angajatorul nu are nici o scuza in a nu indica salariatului său pe care il sancționează disciplinar, instanța competentă la care decizia de sancționare se contestă, dimpotrivă, acesta da dovadă de neglijentă, nepăsare ori chiar rea-credința in raport cu salariatul sau care, pe lângă faptul ca se află intr-o situație delicată este nevoit sa faca demersuri pentru determinarea instanței competente, eventual prin consultarea unui specialist, ceea ce contravine principiului bunei - credințe in cadrul raporturilor de munca, consacrat de art. 8 alin. (1) din Codul muncii, potrivit legii angajatorul având obligația legală de a îndruma salariatul său la instanța competentă
Față de cele mai sus reținute, Tribunalul București constata si nulitatea absoluta a deciziei de concediere pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute expres si sub aceasta sancțiune de dispozițiile art. 268 din Codul muncii.
Având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la nelegalitatea deciziei pentru lipsa cercetării prealabile și lipsa mențiunilor obligatorii ale deciziei de concediere, Tribunalul București constată că nu se mai impune analizarea temeiniciei deciziei, dat fiind ca analiza condițiilor de legalitate prevalează asupra temeiniciei deciziei, față de efectele pe care le atrage asupra acesteia, nerespectarea condițiilor de ordine publică prevăzute de art. 267 alin. 1 și art. 268 alin. 2 din Codul muncii, întrucât nu există posibilitatea legală a menținerii deciziei de concediere nelegală chiar si in condițiile in care s-ar putea dovedi temeinicia măsurii referitor la aceste abateri.
Cu toate acestea Tribunalul București reține împrejurarea că, față de înscrisurile aflate la filele 13, 14, 14, 16, 19, 20, 28, 31, 37 și 38 dosar din care rezultă atât cererile repetate adresate angajatorului pentru obținerea adeverințelor necesare eliberării certificatelor de concediu medical, refuzul constant și nejustificat al angajatorului de a elibera salariatului său aflat într-o situație gravă, fiind încadrată la data de 28.08.2007 ca persoană cu handicap grav, ce necesită protecție conform Legii nr. 448/2006, demersurile efectuate de salariată pe lângă alte instituții cu atribuții în domeniul inspecției muncii și asigurărilor de sănătate în vederea eliberării acestor adeverințe necesare spitalizării și obținerii certificatelor de concediu medical, cât și din actele medicale depuse la dosar din ca e rezultă continuitatea unui tratament chimioterapie în serii, ce era în desfășurare în intervalul septembrie-octombrie 2007, iar potrivit art. 1 și art. 9 din OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări de sănătate, asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiții de stagiu de cotizare, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor și, Tribunalul București constată că motivul absenței salariatei de la locul de muncă în intervalul de timp menționat este justificat medical, singurul motiv pentru care nu a putut prezenta certificatele medicale pentru perioada 01.09.2007 - 20.10.2007, fiind imputabil intimatei, care a refuzat să îi elibereze adeverința de salariat pe care urma să o depună la organele în drept, astfel cum rezultă din adresele nr. 66/37.07.2007, nr.72/09.08.2007 și nr. 94/26.09.2007 la care a primit răspunsuri evazive, respectiv adresele nr. 71/08.08.2007 și nr. 88/13.09.2007.
Refuzul intimatei în eliberarea acestor documente este dovedit prin înscrisurile de la dosar, înscrisuri ce emană chiar de la intimată, ultimul răspuns al intimatei în acest sens fiind menționat de adresa depusa cu nr. 94/26,09.2007, în sensul ca salariata va primi adeverința de salariat in ziua in care va aduce dovada ca a achitat către bugetul statului obligațiile sale de salariată.
Or, calculul si plata contribuțiilor de asigurări sociale revine in exclusivitate angajatorului, fiind o obligație lunara a acestuia, chiar daca este suportată de ambele părți, potrivit art. 21 si art. 22 din Legea nr. 19/2000.
In acest context, Tribunalul Bucureștia constatat ca pârâta nu se poate prevala de propria culpă în neîndeplinirea unor obligații legale pentru a justifica neeliberarea unor adeverințe la care salariatul este îndreptățit, întrucât, indiferent de funcția îndeplinită de salariat în cadrul angajatorului, acestuia din urmă îi revine întreaga responsabilitate cu privire la respectarea prevederilor legale ce reglementează activitatea sa.
In privința susținerilor intimatei din cuprinsul întâmpinării în sensul că sancționarea disciplinară a salariatei a avut loc și pentru alte abateri decât cele menționate în decizia de concediere disciplinară contestată (și pe cale de consecință cercetarea prealabila s-a desfășurat in absenta salariatei si pentru cu totul alte fapte decât cele menționate in convocare), cum ar fi: prejudiciu material, utilizarea de înscrisuri medicale ce fac obiectul cercetărilor penale sub aspectul legalității, Tribunalul reține următoarele:
Decizia de sancționare disciplinară nu poate fi completă in ceea ce privește descrierea faptei cu conținutul unor acte exterioare, fata de condiția impusa de lege ca aceasta descriere sa se regăsească in cuprinsul deciziei de sancționare astfel încât, descrierea acesteia direct în cuprinsul întâmpinării formulate în fața instanței contravine prevederilor art. 77 din Codul muncii în conformitate cu care, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de drept și de fapt decât cele precizate și deci arătate în decizia de concediere.
In acest context, Tribunalul nu va lua în considerare niciuna din susținerile pârâtei din întâmpinare prin care se încearcă o descriere și a fapte direct în fața instanței, cum ar fi faptul că reclamanta a produs un prejudiciu patrimonial pârâtei, a utilizat înscrisuri medicale ce fac obiectul cercetărilor penale sub aspectul legalității, întrucât o asemenea situație de fapt nu rezultă din cuprinsul deciziei contestate iar practica angajatorilor de a aduce în instanță motive de fapt ce nu pot fi verificate că ar fi întemeiat măsura desfacerii contractului de muncă trebuie sancționată de instanță întrucât contravine atât prevederilor legale referitoare la aplicarea sancțiunii disciplinare (art. 77 din Codul muncii ) cât și principiului bunei credințe pe care se bazează relațiile de muncă, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii.
Nu are relevanță în cauză formularea unei plângeri penale anterioare de către angajator, câtă vreme o asemenea faptă nu a fost reținută ca abatere disciplinară în cuprinsul deciziei contestate și deci nu rezultă că ar fi întemeiat măsura dispusă iar pe de altă parte, formularea unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatului este de natură a atrage suspendarea contractului individual de muncă al salariatului până la soluționarea definitivă a acesteia (art. 52 alin. 1 litera c din Codul muncii ) iar nu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatului.
Față de cele mai sus reținute, Tribunalul București, văzând dispozițiile art. 76 din Codul muncii, a admis contestația, a anulat Decizia de concediere nr. 2 din 15.10.2007 emisă de intimată și, în conformitate cu prevederile art. 78 din Codul muncii, la solicitarea contestatoarei, a dispus repunerea părților in situația anterioară emiterii actului de concediere, prin reintegrarea acesteia in funcția si postul avut anterior concedierii si prin obligarea intimatei la plata despăgubirilor prevăzute de art. 78 alin. 1 din Codul muncii.
Cu privire la cererea de obligare a intimatei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte calitatea de salariat a reclamantei și perioada în care a beneficiat de concediu medical în ultimele 12 luni anterioare formulării cererii, ribunalul Bar eține următoarele:
Potrivit art. 1 și art. 9 din nr.OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări de sănătate, asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiții de stagiu de cotizare, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor și. iar potrivit prevederilor Ordinului comun al Ministerul Sănătății nr. 233 din 14 martie 2006 și al Casei Națională de Asigurări de Sănătate nr. 125 din 14 martie 2006, pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical și a instrucțiunilor privind utilizarea și modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizații asiguraților din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, Publicat în: Monitorul Oficial Nr. 254 din 21 martie 2006, care, la art. 9 din Anexa 2 prevede: (1) Eliberarea certificatului de concediu medical se va face pe baza adeverinței de la plătitor, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în lista aprobată prin hotărâre a Guvernului. (2) va menționa în adeverință, în mod obligatoriu, numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni.
Potrivit art. 3 din nr.OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări de sănătate, dreptul la concediile și indemnizațiile medicale este condiționat de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate destinată suportării acestor indemnizații."
In aplicarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 19/2000, art. 50 din G nr. 150/2002 aprobată prin Legea nr. 535/2002, a Legii nr. 76/2002 și potrivit art. 22 alineatul1 din Legea nr. 19/2000 modificată, calculul si plata contribuției individuale de asigurări sociale datorate de angajați in baza contractului individual de munca se fac lunar de către angajatori, fiind reținuta integral din salariul sau după caz, din venitul brut lunar al asiguratului si se virează lunar la casa teritorială de pensii in raza căreia se află sediul angajatorului (art. 28) iar angajatorul are obligația de a calcula reține și vira la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile la asigurările sociale (inclusiv pentru sănătate și șomaj), aferente salariului reclamantului, corespunzător salariului înscris în contractul individual de muncă și la virarea contribuțiilor datorate de angajator.
Calculul si plata contribuțiilor de asigurări sociale revine in exclusivitate angajatorului, fiind o obligație lunara a acestuia, chiar daca este suportată de ambele părți, potrivit art. 21 si art. 22 din Legea nr. 19/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, una din obligațiile principale ce-i revin angajatorului in executarea raporturilor de munca este aceea de a elibera la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului iar potrivit textului de la litera f al aceluiași articol, angajatorul are obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
In baza art. 34 alin.5 din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Intrucât pârâta nu a făcut dovada potrivit art. 287 din Codul muncii, ca a eliberat reclamantului la solicitarea acestuia o adeverință din care să rezulte virarea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni,în baza dispozițiilor legale menționate, în funcție de statele de salarii pe care pârâta era obligată a le întocmi potrivit prevederilor art. 163 alin. 2 din Codul muncii, instanța va admite cererea reclamantei si va obliga pârâta la eliberarea adeverinței solicitate, în funcție de documentele legale deținute sau la a căror întocmire era obligată să procedeze.
Cu privire la cererea de obligare a intimatei la plata indemnizației de concediu medical pentru perioada 06.06.-15.06 și 19.06 - 30.10.2007, Tribunalul Bucureștia constatat următoarele:
Reclamanta s-a aflat în perioada 06.06.-15.06 și 19.06 - 31.08.2007 în concediu medical dovedit cu certificatele de concediu medical aflate la dosarul cauzei, astfel încât, față de prevederile art. 100 și 101 din Legea nr. 19/2000 coroborate cu prevederile art. 1 alin. 1 litera A din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 158/2007, reține că reclamanta este îndreptățită la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, dovedită cu certificatele de concediu medical depuse la dosar, refuzul angajatorului de a efectua plata acestor concedii medicale fiind nejustificat, întrucât, în situația în care s-ar constata completări greșite ale certificatelor medicale, aceste lipsuri ar putea fi complinite de către medicul ce a eliberat formularele incomplete, efectuând modificări confirmate cu ștampilă și semnătură sau ar putea proceda la anularea exemplarului completat eronat și la eliberarea unui "", în condițiile art. 10 din Anexa II la Ordinului comun al Ministerul Sănătății nr. 233 din 14 martie 2006 și al Casei Națională de Asigurări de Sănătate nr. 125 din 14 martie 2006, pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical și a instrucțiunilor privind utilizarea și modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizații asiguraților din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, publicat în Monitorul Oficial nr. 254 din 21 martie 2006.
In nici un caz nu-i este permis angajatorului să "amâne" plata unui astfel de certificat medical pe motiv că nu este eliberat de medicul de medicină generală, ci de medicul curant sau pe motiv că au fost eliberate în lipsa eliberării adeverințelor privind calitatea de salariat sau că este emis cu caracter retroactiv (aceasta fiind probabil regula în cazul certificatelor medicale eliberate pe perioada internării și spitalizării, când certificatul medical se eliberează la externare).
Tribunalul București nu a reținut nici susținerea pârâtei, în sensul că reclamanta nu a depus spre plată certificatele de concediu medical, din chiar înscrisurile depuse de intimată rezultând punerea la dispoziția organelor de control ale CASMB a originalelor certificatelor medicale de către intimată și efectuarea unor copii de pe originalele acestor documente și înaintarea acestora instituțiilor cărora intimata le-a solicitat verificarea documentelor medicale depuse de reclamantă.
Cum în urma controlului efectuat de CASMB s-a decis că salariata reclamantă are dreptul de a beneficia din partea angajatorului de indemnizațiile de concediu medical pentru cele 5 certificate medicale contestate, că plata indemnizațiilor se face lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salarale pe luna respectivă, pentru asigurații prevăzuți la art. l alin. l lit. A iar intimata a refuzat plata acestor concedii medicale, Tribunalul Bucureștia constatat că si cererea reclamantei este întemeiata pentru perioada 06.06.2007 - 31.08.2007 astfel încât, în temeiul art. 52 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 158/2007, va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta la plata indemnizației pentru concediul medical aferent perioadei în discuție.
Va respinge cererea reclamantei cu privire la plata indemnizației de concediu medical pentru perioada 01.09.2007- 15.10.2007, față de împrejurarea că plata acestor indemnizații este condiționată de dovedirea incapacității temporare de muncă prin depunerea unui certificat medical, eliberat conform reglementărilor legale în vigoare.
Or, este real că tribunalul a constatat culpa angajatorului în neeliberarea adeverințelor necesare obținerii unor certificate medicale, cum însă cererea salariatei vizează strict plata indemnizației de concediu medical iar nu plata unor despăgubiri ce ar rezulta din neîndeplinirea de către angajator a obligației legale/contractuale, Tribunalul nu se poate pronunța cu privire la eventualul prejudiciu încercat de salariat prin încălcarea acestor obligații și la repararea acestui prejudiciu, chiar dacă reclamanta a învederat instanței acest comportament al pârâtei iar Tribunalul a constatat culpa angajatorului cu privire la încălcarea unor obligații legale, întrucât, potrivit art. 129 din codul d e procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Cu privire la intervalul 15.10.2007-31.10.2007, aceste drepturi se circumscriu sferei drepturilor acordate de instanță potrivit art. 78 din Codul muncii, respectiv în categoria celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata dacă nu ar fi intervenit concedierea.
întrucât unul dintre efectele constatării nulității deciziei il constituie repunerea pârtilor in situația anterioara, iar contestatoarea a solicitat reintegrarea, instanța va obliga angajatorul sa-i acorde toate drepturile de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediată. Cum instanța a dispus reintegrarea, pe cale de consecința contestatoarea va beneficia si de dreptul de a i se considera vechime in munca perioada cuprinsa intre data concedierii si data reintegrării efective, întrucât salariata, ca urmare a anulării concedierii trebuie sa fie pus in situația de a-și recupera toate drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului: recăpătarea statutului de salariat, funcția si postul, locul de munca, primește drepturile
salariale indexate, majorate si reactualizate cu titlu de despăgubiri, inclusiv celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în lipsa concedierii, perioada în discuție constituie vechime in munca si stagiu de cotizare in sistemul asigurărilor sociale de stat.
n ceea ce privește capătul de cerere referitor obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, aferentei lunii ianuarie 2007, Tribunalul Bar eținut următoarele:
Potrivit art. 154 alin. (1) si art. (2) din Legea nr. 53/2003, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, pentru munca prestată de fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat in bani, iar potrivit art. 156 din norma mai sus menționata, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorului, nici o reținere din salariu neputând fi operată in afara cazurilor si condițiilor prevăzute de lege conform art. 164 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Totodată, art. 161 alin. 1 din Codul muncii reglementează că salariul se plătește cel puțin odată pe luna la data stabilită in contractul individual de munca.
Mai mult in contractul individual de munca încheiat intre părțile in litigiu, angajatorul și-a asumat obligația de a plăti reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată si sa îi acorde celelalte drepturi prevăzute de lege si de contractele colective de munca printre care si obligația de a retine si vira la timp contribuțiile salariatului pentru asigurările sociale, fond de șomaj si celelalte contribuții prevăzute de lege.
Potrivit prevederilor art. 163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
In speță, pârâta nu si-a îndeplinit obligația procesuală, potrivit art. 287 raportat la art. 163 din Codul muncii, de a face dovada plătii drepturilor salariale cu statele de plata aferente lunii ianuarie 2007 semnate de reclamantă și nici nu a depus documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariata reclamantă, în condițiile în care nu a dovedit neîndeplinirea obligației corelative de către salariatul îndreptățit la plata muncii prestate, încălcând in acest mod prevederile contractului de munca încheiat intre părți, precum si prevederile legale imperative in materia dreptului muncii.
Pentru considerentele expuse mai sus, Tribunalul București va admite cererea de chemare in judecata, in baza art. 154, art. 161 din Codul muncii si in consecință va obliga pârâta la plata in favoarea reclamantului a drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2007.
n ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata indemnizației pentru concediul de odihnă efectuat în anul 2007, Tribunalul București reține următoarele:
In conformitate cu cererea aflată la fila 24 dosar reclamanta a solicitat efectuare concediului de odihnă aferent anului 2007, începând cu data de 23.04.2007.
Potrivit prevederilor contractului individual de muncă nr.4297/12.11.2003, reclamanta urma să beneficieze de un număr de 21 de zile de concediu de odihnă anual, concediu pe care -a efectuat în perioada 23.04.2007-22.05.2007, însă nu beneficiat de indemnizația prevăzută de art. 145 din Codul muncii.
Deși i-au fost acordate mai multe termene de către instanță pentru a dovedi efectuarea acestor plăți nu a produs nici o dovadă în acest sens pe parcursul soluționării cauzei deși în conformitate cu prevederile art. 287 din Codul muncii îi revenea sarcina probei și în condițiile în care conform art. 163 alin. 1 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, context în care, Tribunalul Bac onstatat neîndeplinirea de către angajator a obligației privind plata indemnizației pentru concediul de odihnă, pretențiile reclamantei fiind întemeiate, urmând a fi admise și obligată pârâta la plata indemnizației pentru concediul de odihnă aferent anului 2007.
In conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 din codul d e procedură civilă, la solicitarea părții care a câștigat procesul, va obliga intimata care a căzut în pretenții la plata către reclamantă a sumei de 476 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză, reprezentând onorariul de avocat, conform chitanței justificative aflată la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta-parata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI A 14-14A, ȘOS. - - NR.94, SECTOR 1, B, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:
Reclamanta-intimata a încălcat în nenumărate rânduri, atribuțiile pe care aceasta le avea în calitatea acesteia de administrator al acestei asociații. La data de 10.01.2007 în ședință asociației, s-a hotărât a se înceta raporturile de colaborare cu, întrucât aceasta a demonstrat în nenumărate rânduri, o lipsă totală de seriozitate în raporturile cu asociația, prin lipsa acesteia de la locul de muncă (4 zile și 7 zile), acestea fiind probate cu notificările pe care făcute către. Mai mult, acesta a delapidat suma de 140 000 de lei, de altfel tot în acea perioadă s-a înaintat și plângerea către poliție, privind această faptă penală.
A fost chemată de nenumărate ori la cercetare disciplinară, dar d-na, a refuzat de cele mai multe ori să se prezinte, invocând scuze care țin de ridicol sau prin scutiri medicale îndoielnice. Pentru a putea justifica lipsa acesteia de la locul de muncă, intimata-reclamantă prezenta scutiri și concedii medicale, înscrisuri care, in opinia recurentei, nu pot reprezenta probe în nici un moment, întrucât le lipsesc elemente esențiale, care să ateste autenticitatea acestora. A fost chemată la cercetarea prealabilă, așa cum prevede art.63 din Codul muncii, dar intimata-reclamantă și-a trimis fiul în locul acesteia, motivând că nu știa unde trebuie sa vină.
Lipsa permanentă de la locul de muncă, nemotivat (conf. notificărilor de la dosar) și motivat în opinia acesteia prin concedii medicale de foarte ungă durată, a dus la desfacerea contractului de muncă conform art.61 lit.a din Codul muncii.
Hotărârea instanței de fond, prin care admite contestația intimatei reclamante și se anulează decizia de concediere nr. 2/15.10.2007 emisă de către recurenta-intimată, dispunând totodată reintegrarea contestatoarei în funcția și postul deținute anterior concedierii, și obligând Asociația la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate inclusiv cu plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata începând cu data concedieri și până la reintegrarea efectivă, nu cuprinde motivele pe care se sprijină -art.304 alin.7 proc.civ. instanța interpretând greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia - art.304 alin.8 proc.civ. și nu în ultimul rând hotărârea nu are temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 alin.8 proc.civ.
Pentru toate aceste motive, se impune admiterea recursului prin modificarea în tot a sentinței civile dată de către instanța de fond, respingând ca netemeinică și nelegală contestația intimatei reclamante.
Totodată, se consideră ca este fără temei juridic ca instanța să oblige la plata concediului medical unei persoane care nu a lucrat nici o zi, și care a prezentat documente medicale îndoielnice în care se atestă că ar suferi de neoplazie gradul 4, boală și grad care în opinia oricărui medic generalist ar impune o nedeplasare totală a pacientului și implicit pensionarea pe caz de boală a acestuia.
Se solicita si obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ce au fost făcute până în prezent cu acest proces.
Reclamanta-intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că decizia de concediere emisă de recurentă este nelegală, fiind întocmită cu nerespectarea prevederilor legale. Astfel, deși recurenta apreciază că reclamanta a avut numeroase abateri disciplinare, nu a efectuat nici o cercetare disciplinară în acest sens, așa cum corect a reținut instanța de fond. Recurenta a adresat o singură dată o convocare la cercetare disciplinară, reclamanta făcând dovada obiectivă a imposibilității de prezentare la această convocare. Susținerile recurentei în sensul că adeverința medicală nr. 9494/21.09.2007 care dovedea imposibilitatea de prezentare este un document medical îndoielnic sunt făcute cu rea-credință, atâta vreme cât aceasta a fost eliberată de Institutul B și arată un diagnostic grav, care nu ar putea fi pus la întâmplare de nici un medic si anume neoplasm ovarian stadiul IV. Prin urmare, reclamanta a avut un motiv obiectiv în sensul art. 267 alin. 3 din Codul muncii de a nu se prezenta ia convocare si am adus la cunoștința angajatorului acest motiv, astfel că instanța de fond a apreciat în mod corect că în acest caz sancționarea disciplinară "apare a fi făcută cu încălcarea dreptului la apărare, conform art. 267 alin. 4 din Codul muncii, ceea ce echivalează cu lipsa cercetării prealabile și a verificărilor privind apărările salariatului înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare, ceea ce oferă un caracter nelegal deciziei de sancționare disciplinară astfel emisă."
Totodată, așa cum corect a reținut instanța de fond, procesul-verbal care consemnează cercetarea disciplinară a fost întocmit ulterior datei de 26.09.2007, data pentru care reclamanta fusese convocată. In realitate un astfel de proces-verbal a fost întocmit la o dată ulterioară, respectiv data de 18.10.2007 și privește alte fapte decât cele pentru care fusesem convocată și cu privire la care nu a fost înștiințată, fiind din nou lipsită de dreptul la apărare.
Prin urmare, faptul că în efectuarea cercetării disciplinare a fost ignorată imposibilitatea reclamantei intimate de prezentare, precum și dovezile clare transmise în acest sens, faptul că recurenta nu a făcut dovada convocării în mod legal a unei comisii de disciplină arată că sancțiunea a fost aplicată cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la efectuarea cercetării disciplinare, astfel că ea este lovită de nulitate absolută conform prevederilor art. 76 din Codul muncii.
In ceea ce privește condițiile de formă ale deciziei de concediere, asa cum s-a arătat și în contestația formulată, aceasta nu conține toate elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii și anume: nu arată care sunt prevederile legale, ale statutelor, regulamentelor interioare sau contractului colectiv de muncă ce sunt încălcate prin săvârșirea faptei de care sunt acuzată; nu arată care sunt motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea prealabilă și nu menționează în nici un fel adresa trimisă de către mine în care explicam de ce nu mă pot prezenta la cercetare; nu arată instanța judecătorească competentă la care decizia poate fi contestată. Prin urmare, așa cum se arată și în sentința recurată, decizia de concediere este lovită de nulitate absolută și pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute expres și sub această sancțiune de dispozițiile art. 268 din Codul muncii.
In ceea ce privește afirmațiile recurentei, în sensul că certificatele medicale prezentate de către subscrisa ar fi "extrem de îndoielnice", acestea sunt neîntemeiate. Atât anterior, cât și în cursul judecații, instituția abilitata, respectiv CASMB, și-a exprimat punctul de vedere, arătând că certificatele de concediu medical au fost emise de persoane și instituții autorizate și cu respectarea prevederilor legale. Mai mult decât atât, așa cum corect a reținut și instanța de fond, angajatorul nu are dreptul să refuze sau să amâne plata unui certificat medical pe motiv că nu este emis de medicul de familie, ci de medicul curant. De altfel, recurenta a invocat în acest sens propria culpa, aceea de a nu fi eliberat adeverințe de salariat, pentru a justifica supoziția că aceste certificate nu ar fi valabile și legale.
Referitor la afirmațiile recurentei în sensul că reclamanta ar fi produs un prejudiciu patrimonial asociației, acest aspect nu face obiectul prezentei cauze, cererea reconvențională fiind disjunsă de către instanța de fond, recurenta nu a menționat în motivele pentru care a fost convocată la cercetare disciplinară și nici în motivele deciziei de concediere acest aspect, precum și faptul că nu există o sentință care să fi condamnat penal pe intimata cu privire la aceste fapte.
nalizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul recurentei-intimate ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 14-14 este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Potrivit articolului 63 din Codul muncii prevede in termeni imperativi: "concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii, poate fi dispusa numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile. rt. 267 alin. 1 din Codul muncii sancționează cu nulitatea absoluta masurile dispuse in lipsa efectuării cercetării prealabile.
In mod legal, Tribunalul Bucureștia reținut incalcarea de către intimata, atât anterior cat si la momentul emiterii deciziei contestate, a unor dispoziții legale imperative sancționate de lege cu sancțiunea nulității absolute.
Astfel, neprezentarea contestatoarei la cercetarea disciplinară prealabilă a fost determinată de motive obiective, aduse la cunoștința angajatorului prin corespondența înregistrată la sediul acestuia sub nr. 94/26.09.2007, starea gravă a sănătății salariatei, dovedită prin adeverința medicală nr. 9494/21.09.2007 eliberată de Institutul B din care rezultă că salariata a fost diagnosticata eu neoplasm ovarian stadiul IV, cu determinări secundare peritoneale hepatice, ca se află în cursul tratamentului polichimioterapeutic, ultima ședința de tratament fiind efectuata în perioada 17.09.2007-20.09.2007, urmând ca pe data de 09.10.2007 să se prezinte pentru continuarea tratamentului medical.
că pentru eliberarea certificatului medical corespunzător îi este necesară o adeverință din care să rezulte calitatea de salariat ce urmează să fie depusă la Casa de Sănătate.
n adresa de convocare aflată la fila 12 din dosarul primei instanțe intimata solicită salariatei să-și justifice absența de la locul de muncă prin prezentarea unui certificat sau a unei scutiri medicale ori să anunțe motivul absentării, ceea ce contestatoarea a și făcut.
a adus la cunoștința angajatorului imposibilitatea de prezentare la cercetarea disciplinară la care a fost convocată, faptul că aceasta a prezentat o adeverință medicală și a anunțat motivul absentării, deci aceasta a fost în imposibilitatea de a obține și de a prezenta un certificat medical din culpa intimatei, care nu și-a îndeplinit obligația de a-i elibera adeverințe de salariat din care să rezulte dacă în ultimele 12 luni a mai beneficiat de concediu medical, tocmai în vederea obținerii unor certificate de concediu medical, la care avea dreptul, potrivit prevederilor Ordinului comun al Ministerul Sănătății nr. 233 din 14 martie 2006 și al Casei Națională de Asigurări de Sănătate nr. 125 din 14 martie 2006.
Ca atare, absenta salariatei la convocarea la cercetarea disciplinară prealabilă a fost justificată și a avut un motiv obiectiv în sensul art. 267 alin. 3 din Codul muncii, adus la cunoștința angajatorului și justificat prin acte doveditoare.
Nu are nici o relevanta faptul ca ntimata-reclamantă și-ar fi trimis fiul în locul acesteia, motivând că nu știa unde trebuie sa vină, astfel cum invoca recurenta.
reptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea, paragraful 81; Hotărârea Van der, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia și împotriva Franței, cererea nr. 40.490/98, 2000-IX).
Așadar, în mod legal și temeinic, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a stabilit că și aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în aplicarea cu prioritate a dispozițiilor cu valoare de principiu în materie, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin.1 din codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 14-14 împotriva sentinței civile nr.741/29.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Dact.:
2 ex/16.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Sprînceană Camelia MioaraJudecători:Sprînceană Camelia Mioara, Ilie Nadia Raluca
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2775/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 6080/2009. Curtea... → |
|---|
