Contestație decizie de sancționare. Decizia 6080/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(2826/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6080/
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B, împotriva sentinței civile nr. 750 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 43268/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect - contestație decizie sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, prin consilier juridic, intimata-reclamantă, personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata-reclamantă, personal, solicită admiterea excepției tardivității recursului invocată prin întâmpinare; depune la dosar decizia nr.58/17.06.2009 și arată că față de aceasta dosarul a rămas fără obiect.
Consilierul juridic al recurentului-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, arată că menține cererea de recurs; depune la dosar în original dovada de comunicare a sentinței civile atacate și apreciază că recursul a fost formulat în termenul legal.
După deliberare, Curtea constată că recursul a fost formulat în termen și respinge excepția tardivității declarării recursului, având în vedere că sentința civilă atacată a fost comunicată la data de 23.03.2009 (fila 251 dosar fond), iar recursul a fost declarat la data de 31.03.2009, conform plicului poștal atașat la fila 8 dosar recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentului pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii contestației și menținerea deciziei de sancționare.
Intimata reclamantă, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 750 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 43268/3/LM/2008, s-a admis contestația formulată de reclamanta și s-a dispus anularea deciziei nr. 145/17.10.2008 emisă de pârâtul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
Pârâtul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- reclamanta a primit o decizie de sancțiune cu avertisment scris, deoarece s-a constatat că a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art. 102 alin. 1 lit. q din Regulamentul Intern al OCPI;
- instanța a reținut că în decizie "nu se menționează articolul, alineatul, litera dispoziției legale, regulamentare din contractul individual de muncă sau colectiv nesocotite de salariat, întrucât art. 103 lit. q din Regulamentul de Ordine Interioară nu arată ce obligație a fost încălcată de salariat, textul din regulament reluând parțial definiția abaterii disciplinare din Codul Muncii "
- or, față de dispozițiile art. 263 din Codul Muncii, o faptă poate constitui abatere disciplinară și dacă au fost încălcate alte norme decât cele invocate de instanță precum Regulamentul de Ordine Interioară în speța de față;
- descrierea faptei a constat în reiterarea art. 1 din contractul individual de muncă, contestatoarea fiind în situația săvârșirii unei abateri printr-o inacțiune comisă cu vinovăție, care a adus prejudicii instituției;
- instanța și-a depășit atribuțiile atunci când a considerat că textul indicat de angajator (art. 102 alin. 1 lit. q din Regulamentul Intern al OCPI) nu ajută la analizarea temeiniciei faptelor reținute;
- instanța și-a depășit mandatul întrucât s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut prin contestație, apreciind ilegal asupra modului în care ANCPI a înțeles să enunțe acest articol, text care era în vigoare și la data emiterii deciziei, necontestat de nici un angajat ori altă autoritate publică competentă;
- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7. proc. civ.), întrucât cele reținute de instanță în penultimul alineat al sentinței - "constatarea neîndeplinirii condițiilor de legalitate ale deciziei de sancționare conduce la anularea măsurii de concediere" - constituie un aspect care nu a fost invocat ca motiv de către reclamantă, mai ales că nu este vorba de o decizie de concediere ci de una de sancționare cu avertisment scris;
- instanța nu a redat complet și corect temeiul de drept invocat de angajator, respectiv art. 102 alineatul 1 lit. q și nu "art. 102 lit. q";
- instanța nu a ținut seama de faptul că reclamanta nu a făcut nicio mențiune cu privire la faptele de care se face vinovată, mai mult nu a indicat nici un motiv temeinic de anulare a deciziei;
- cercetarea disciplinară a fost făcută în interesul reclamantei, dându-i-se posibilitatea de a formula apărări în legătură cu faptele săvârșite;
- decizia a fost adusă la cunoștința reclamantei în termenul legal prevăzut împreună cu Raportul nr. 341/01.10.2008 al Comisiei de Disciplină a ANCPI.
Prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, s-a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în cauză și a dispozițiilor art. 304/1 proc. civ. (ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele) și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, considerente care complinesc pe cele ale hotărârii atacate - posibilitate aflată la îndemâna Curții în temeiul aceluiași art. 304/1 proc. civ. care conferă un adevărat caracter devolutiv căii de atac prevăzută de lege în materia conflictelor de muncă, așa cum este și cel din pricina de față.
Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a admis contestația formulată de intimata-reclamantă și a dispus anularea deciziei nr. 145/17.10.2008 emisă de recurentul-pârât.
Această decizie face parte din categoria celor prin care un angajator (în speță OCPI) a aplicat o sancțiune disciplinară unui salariat (intimata-persoană fizică), deci este o decizie de sancționare disciplinară.
Ca atare, ea trebuie să respecte întrutotul prevederile art. 268 alineatul 1 și 2 din Codul Muncii.
Potrivit art. 268 alin. 1, " angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei."
Totodată, conform art. 268 alin. 2, "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată."
Dat fiind caracterul imperativ și de ordine publică al acestor prevederi legale, concluzia care se impune este aceea că orice decizie de sancționare disciplinară, pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească cumulativ toate cerințele prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, lipsa fie și doar a uneia dintre acestea făcând ca un atare act juridic să fie lovit de nulitate.
Din examinarea conținutului deciziei contestate rezultă că aceasta nu întrunește toate condițiile impuse de textele legale precitate.
Ea nu indică un element esențial pentru individualizarea faptei imputate intimatei-reclamante, și anume data sau perioada de timp în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, știut fiind că orice faptă a unei persoane se petrece într-un anumit timp și un anumit loc. Limitele spațiale și temporale caracterizează orice acțiune sau inacțiune umană, în lipsa acestora neputându-se concepe existența unei fapte.
Indicarea momentului sau a intervalului de timp în care s-au comis abaterile disciplinare ale unui salariat este fundamentală pentru a asigura legalitatea unei decizii de concediere disciplinară. Această concluzie decurge în mod firesc din interpretarea, prin coroborare, a dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. a cu cele ale art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
Potrivit acestui ultim text, reprodus și mai sus, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Rezultă că orice decizie de sancționare disciplinară a unui salariat trebuie să prevadă "data săvârșirii faptei", așa cum cere imperativ art. 268 alin. 1 din Codul Muncii (unde este menționată expres această sintagmă), deoarece în raport de aceasta se poate stabili dacă angajatorul a emis decizia respectivă în termenul maxim prevăzut de lege (6 luni de la data comiterii faptei).
Așa fiind, cerința "descrierii faptei" la care face referire art. 268 alin. 2 lit. a din Codul Muncii presupune, înainte de toate, indicarea datei sau a perioadei de timp în care s-a produs abaterea disciplinară. Pe cale de consecință, inexistența unei asemenea mențiuni face ca descrierea faptei să fie insuficientă, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei contestate, mai ales că într-o asemenea situație nu se poate stabili nici împrejurarea dacă decizia a fost emisă în termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
Oricum, în conținutul deciziei contestate nu se indică în concret în ce a constat abaterea disciplinară comisă de intimata-persoană fizică, recurentul-pârât mulțumindu-se să procedeze la descrierea faptei prin reproducerea integrală a textului unei norme cuprinse în Regulamentul Intern al OCPI, respectiv a art. 102 alineatul 1 lit. O asemenea manieră de descriere a unei abateri disciplinare nu poate fi considerată că respectă cerințele imperative ale art. 268 alineatul 2 lit. a din Codul Muncii, instanța de judecată fiind pusă în imposibilitate de a verifica și stabili ce anume acțiune sau inacțiune a săvârșit în realitate salariatul sancționat, care au fost condițiile, circumstanțele ori împrejurările concrete în care s-a comis fapta, care au fost eventualele consecințe ale acesteia, etc.
În sensul art. 268 alineatul 2 lit. a, descrierea faptei trebuie făcută astfel încât să permită individualizarea acțiunii sau inacțiunii comise de angajat, prin indicarea elementelor necesare și suficiente pentru a putea fi încadrată în timp, în spațiu și sub aspectul conținutului său concret.
Or, decizia nr. 145/17.10.2008 emisă de recurent nu respectă aceste cerințe, astfel că în mod just Tribunalul a dispus anularea ei.
Toate cele ce preced demonstrează netemeinicia motivelor de recurs și justifică înlăturarea lor ca atare, cu mențiunea că susținerile recurentului nu pot fi luate în considerare deoarece nerespectarea fie și doar a uneia dintre cerințele impuse de art. 268 alineatul 1 și 2 din Codul Muncii atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară, fiind fără relevanță împrejurarea că toate celelalte condiții de legalitate și temeinicie sunt eventual întrunite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B, împotriva sentinței civile nr. 750 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 43268/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./17.11.2009
Jud. fond: ,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5335/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 878/2010. Curtea... → |
|---|
