Contestație decizie de concediere. Decizia 5368/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.4825/2009

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.5368/

Ședința publică din data de 06 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Singh Ioana

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 3: Guranda

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta împotriva deciziei civile nr.4643 R din 22.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.1750/2009), în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - având ca obiect "contestație decizie concediere".

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă revizuienta personal și intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin consilier juridic d-na.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a atașat dosarul de fond nr- (format vechi nr.1750/2009) în care s-a pronunțat decizia civilă nr.4643/R din 22.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în care s-a pronunțat decizia civilă atacată cu revizuire și care face obiectul cererii deduse judecății.

De asemenea, se mai arată faptul că la dosar, s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 02.10.2009 de către revizuienta, un set de înscrisuri, în susținerea cererii formulate, în dublu exemplar.

Intimata AVAS, prin consilier juridic, depune la dosar întâmpinare la motivele cererii de revizuire în dublu exemplar.

Curtea procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către intimata AVAS către revizuienta precum și la comunicarea înscrisurilor depuse în probațiune de către revizuientă către intimata AVAS, prin consilier juridic.

Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul asupra admisibilității cererii de revizuire.

Revizuienta arată că instanța de recurs a menținut dispozițiile sentinței civile nr.7024/14.11.2008 pronunțate de către Tribunalul București Secția a VIII a Civilă în dosarul nr-, însă, în mod cu totul nefondat, a înlăturat obligarea intimatei de azi la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei, cu toate că în cauză s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Referitor la plata onorariului de avocat în sumă de 8500 lei, solicită a se constata faptul că această sumă nu are legătură cu obligația intimatei la plata daunelor morale, iar pe de altă parte, solicită a se ține seama și de faptul că acest onorariu a fost negociat pe parcursul derulării litigiului.

Mai mult, solicită a se avea în vedere faptul că prin hotărârea atacată, instanța de recurs a dispus în mod arbitrar, fără ca intimata AVAS să fi solicitat, asupra reducerii onorariului de avocat la 2000 lei, producându-i astfel un prejudiciu material pe lângă daunele morale respinse nemotivat.

Față de aceste considerente, față de cele pe larg dezvoltate în scris, revizuienta concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris.

Intimata AVAS, prin consilier juridic, solicită respingerea revizuirii, ca fiind inadmisibilă, întrucât în mod corect instanța de recurs prin soluția pronunțată a apreciat valoarea onorariului de avocat ca fiind disproporțională în raport de munca prestată de avocatul revizuientei în acea fază procesuală, când au fost reiterate susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, nefiind necesară o pregătire deosebită. Mai mult decât atât, solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 274 alin.(3) Cod de procedură civilă care statuează faptul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.

Față de aceste considerente, față de cele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare, intimata AVAS prin reprezentant concluzionează în sensul respingerii cererii de revizuire formulate de către revizuienta. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra revizuirii, Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17.07.2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, a solicitat revizuirea deciziei civile nr.4643/22/06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Revizuienta a invocat dispozițiile art.322 pct.2 Cod pr.civilă, susținând că prin hotărârea atacată instanța a dat mai mult decât s-a cerut. Astfel, prin decizia de recurs, recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să plătească intimatei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului de avocat în valoare de 8.500 lei, dovedit în cauză cu chitanța nr.25/28.05.2009.

Susține revizuienta că se cuvenea admiterea cheltuielilor de judecată în totalitate în condițiile în care Curtea a menținut dispozițiile sentinței de fond, cu excepția daunelor morale, în condițiile în care s-a făcut dovada plății cheltuielilor efective de judecată iar onorariul de 8.500 lei este un onorariu de succes procentual, raportat la obținerea efectivă și la cuantumul daunelor, fără legătură însă cu plata daunelor morale. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că a dispus arbitrar asupra reducerii onorariului de avocat.

La data de 21.09.2009, intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare solicitând respingerea revizuirii ca inadmisibilă.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire astfel cum prevede art.326 al.3 Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7024/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost admisă contestația formulată de, a fost anulat ordinul de concediere nr.315/14.04.2008 emis de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost obligată intimata să reintegreze contestatoarea pe postul deținut anterior concedierii, a fost obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile majorate, indexate și reactualizate și alte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la reintegrare, la 50.000 lei daune morale și la 7.500 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia de recurs nr.4643/22.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost admis recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost modificată în parte sentința atacată, în sensul înlăturării obligației intimatei la plata daunelor morale către contestatoare. În recurs, a fost obligată recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească intimatei-contestatoare suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, măsură motivată de C pe dispozițiile art.274 al1. și 3 și art.276 Cod pr.civilă și pe împrejurarea că numai o parte din motivele de recurs au fost nefondate, recurenta având o parte de culpă procesuală. În plus, onorariul a fost considerat disproporționat de mare în raport cu munca avocatului intimatei în această fază procesuală.

S-a solicitat revizuirea deciziei de recurs față de modul de soluționare a capătului de cerere vizând cheltuielile de judecată.

Motivul de revizuire prevăzut de art.322 al.1 pct.2 Cod pr.civilă, vizează situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Textul vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății, în baza principiului disponibilității, și ceea ce instanța a hotărât, fiind supusă revizuirii orice situație în care instanța nu se pronunțăin limine litis, adică strict asupra obiectului pricinii. Cum partea a invocat în aceste limite greșita soluționare capătului de cerere accesoriu având ca obiect cheltuielile de judecată, Curtea consideră inadmisibilă pretenția de revizuire a deciziei de recurs.

Există o diferență netă între situația pronunțării ultra petita, ceea ce semnifică pronunțarea asupra mai multor aspecte decât cele care au făcut obiectul investirii instanței de judecată, și situația în care instanța, soluționând o pretenție bănească, ia măsura analizării unui cuantum.

Prin urmare, numai în cazul în care în faza de judecată a recursului nu s-ar fi solicitat acordarea cheltuielilor de judecată de către intimată, iar instanța ar fi procedat la o astfel de dispoziție, decizia ar fi fost supusă revizuirii în condițiile art.322 pct.2 Cod pr.civilă, însă și aceasta la cererea recurentei.

În cazul de față, instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită, de acordare a cheltuielilor de judecată, însă, în virtutea dreptului conferit de art.274 al.3 Cod pr.civilă, de a reduce onorariul de avocat motivat, a analizat împrejurările de fapt ale cauzei, concluzionând în sensul unei disproporții vădite între munca juridică depusă de reprezentantul avocat al intimatei, revizuientă în cauza de față, și cuantumul ridicat al onorariului avocațial. Măsura luată de reducere a onorariului este o măsură legală și în limita investirii, astfel încât, revizuirea solicitată este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta împotriva deciziei civile nr.4643 R din 22.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.1750/2009), în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact. LG/2 ex./14.10.2009

Jud.recurs:;;

Președinte:Singh Ioana
Judecători:Singh Ioana, Bodea Adela Cosmina, Guranda

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 5368/2009. Curtea de Apel Bucuresti