Contestație decizie de concediere. Decizia 5441/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3440/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.5441/
Ședința publică de la 07.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea deciziei civile privind recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.2004/11.03.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.38965/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA.
Dezbaterile de fond și susținerile intimatei-pârâte au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2009, consemnate în încheierea de ședință la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea deciziei pentru această dată, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2004/11.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins cererea formulata de contestatoarea împotriva intimatei SC SUD SA, ca neîntemeiată
În considerente a reținut că potrivit Contractului Individual de Muncă nr.932 fără dată, contestatoarea a fost salariata intimatei pe durată nedeterminată, îndeplinind funcția de tehnician.
Prin decizia nr.543/04.07.2008, intimata a dispus încetarea Contractului Individual de Muncă al contestatoarei începând cu data de 05.07.2008, în temeiul dispozițiilor art.55 litera b) din Codul muncii.
Tribunalul a reținut că aceasta a fost semnată de directorul Direcției Regionale B, de distribuție a gazelor naturale, numită prin decizia nr- și care potrivit deciziei nr.6 din 04.03.2008, art.3 pct.3, are competența de a selecta, de a angaja, promova, sancționa și concedia personalul implicat în activitatea de distribuție din cadrul, context în care susținerile contestatoarei potrivit cărora decizia nr.543/5.07.2008 a fost emisă de către o persoană care nu are dreptul de a semna decizia de desfacere a Contractului individual de Muncă, nu pot fi reținute.
Decizia nr.543/5.07.2008 a fost emisă în baza cererii contestatoarei înregistrată sub nr. 1449/17.06.2008 prin care își exprimă acordul fără echivoc, de încetare a Contractului Individual de Muncă, în temeiul dispozițiilor art.55 litera b) din Codul muncii, decizie motivată de faptul că dorește să beneficieze de programul de plecări voluntare aprobat prin decizia nr-, a Consiliului de Administrație din 30.05.2008.
Faptul că ulterior emiterii deciziei nr.543/5.07.2008, contestatoarea a revenit asupra cererii nr. 1449/17.06.2008, nu are relevanță, din moment ce intimata nu a dat curs solicitării sale.
Totodată instanța a reținut că în speță a operat încetarea Contractului Codul muncii, la care face referire contestatoarea, susținând că decizia a fost dispusă în perioada în care își efectua concediul de odihnă.
În speță, față de temeiul încetării Contractului individual de Muncă al contestatoarei, nu sunt incidente dispozițiile art.74 din Codul muncii.
Susținerea contestatoarei potrivit căreia la momentul cererii de încetare a Contractului Individual de Muncă prin acordul părților i-a fost viciat consimțământul nu poate fi reținută, având în vedere pe de o parte, cererea prin care solicită încetarea Contractului Individual de Muncă în temeiul dispozițiilor art.55 litera b) din Codul muncii, motivată pe dorința de a beneficia de programul de plecări voluntare și implicit de încasarea bonusului de 40.321 lei, iar pe de altă parte viciul de consimțământ nu a fost probat de contestatoare.
Cererea de încetare a Contractului Individual de Muncă prin acordul părților, nu intră sun incidența dispozițiilor art.73 alin. (1) și art.79 alin. (4) din Codul muncii, având în vedere că în speță nu a operat o demisie, așa cum susține contestatoarea.
Față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul textelor menționate, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere, ca fiind accesorii ale cererii principale, prin care se solicită anularea deciziei nr.543/04.07.2008, cu precizarea că în ceea ce privește solicitarea obligării intimatei la plata de daune cominatorii, sunt aplicabile dispozițiile art.580 pr. civ.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenta, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că în fapt, prin decizia 543/04.07.2008 i s-a desfăcut contractul Individual de munca nr.932 nedatat, in baza art.55 lit. b) din Codul muncii, prin decizia nr.543/04.07.2008 ce i-a fost comunicata la data de 29.09.2008.
Așa cum recurenta a menționat si in cererea de chemare in judecata la data de 01.07.2008 s-a aflat in concediu de odihna, concediu ce a fost întrerupt de doua concedii medicale, intre 10-24 iulie si 28-30 iulie, conform actelor medicale depuse la unitatea angajatoare.
Inițial recurentul a depus o cerere de încetare a deoarece urmăream sa ocup o alta funcție in unitate, data fiind si vechimea s-a la SC SUD SA B, dar observând ca sunt șanse ca să își piardă locul de munca întrucât funcția pe care o viza-se nu mai era disponibila la data de 10.07.2008 a depus o cerere in care solicita anularea cererii.
Recurenta arată ca acea cerere depusa nu era o demisie, intenția de a înceta din inițiativa recurentei neexistând niciun moment.
Concedierea a fost colectiva si nu in baza demisiei recurentei ca act unilateral de voința.
În realitate, nu a dorit niciun moment încetarea raporturilor de munca oricât de mare ar fi fost cuantumul salariilor compensatorii întrucât era debitoare către si avea nevoie de un venit lunar constant.
În momentul depunerii acestei cereri unitatea angajatoare nu i-a adus la cunoștința faptul ca era încheiat de la data de 04.07.2008 data la care recurenta, personal, nu a semnat si nu și-a dat acordul pentru plecarea sa din unitate prin demisie sau concediere colectiva.
Recurenta nu a beneficiat nici de cele 15 zile de preaviz așa cum prevede punctul 12 din nr. 932 si nici de plata concediului de odihna conform art. 145 din Codul muncii.
Pe de alta parte, in sprijinul celor precizate mai sus, recurenta arată ca niciuna dintre părți nu a renunțat la termenul de preaviz.
Recurenta solicită instanței de judecata sa observe ca in realitate, s-a procedat la nivel de unitate la o concediere colectiva nelegala si nu la una individuala a acesteia, caz in care decizia de desfacere a trebuia sa fie data cu un preaviz de 15 zile.
De asemenea decizia a fost emisa si cu încălcarea art.74 din Codul muncii si nici nu cuprinde mențiunea notificării ITM in vederea încetării.
Așa cum este menționat si in întâmpinarea depusa de intimata a beneficiat de 40.431 lei suma de bani ce a fost introdusa după emiterea deciziei 543/04.07.2008, iar astfel de compensații se acorda numai in cazul concedierilor colective si nu in cazul concedierilor individuale, ce se primesc pentru ca cel concediat sa "suporte mai ușor" concedierea, conform Dreptului muncii.
Acest fapt atesta ca nici unitatea angajatoare nu a avut in vedere vreo demisie ci concedierea in condițiile arătate in planul negociat cu sindicatul.
Fapt necontestat, nici recurenta nu și-ar fi dat demisia cunoscând ca are avantajele ce urma sa le primesc in cazul concedierii colective.
Mai mult, la instanța de fond, președintele completului de judecata reprezentat prin dna. judecător s-a antepronunțat prin acea ca a sfătuit reprezentanta intimatei sa verifice motivul pentru care i s-au acordat plați compensatorii si sa le ceara înapoi, practic intervenind in favoarea părții adverse si încercând să sugereze ca poate a fost o greșeala si daca se constata aceasta sa procedeze la înapoierea lor.
Prin aceasta dna. judecător a pronunțat practic sentința înainte de a rămâne cauza in pronunțare.
Nici după ce reprezentanta intimatei a învederat instanței ca a existat un plan de plecări voluntare si ca salariile primite de reclamanta au fost plătite in baza acestuia, instanța nu a luat in calcul cele precizate si a respins probele solicitate de reclamanta, respectiv:
- o adresa către ITM in vederea lămuririi cauzei, daca au fost sau nu concediere colectiva la nivel de unitate;
- o solicitare către unitate si ITM pentru a se demonstra daca după emiterea deciziei 54 din 04.07.2008 sau mai făcut sau nu angajări.
Aceste probe erau necesare pentru a demonstra daca sau nu era vorba de o demisie sau nu, daca a fost respectata sau nu legislația in materia aplicabila.
În realitate reclamanta nu si-a exprimat consimțământul valabil pentru încetarea raportului de munca prin demisie, chiar daca ar fi fost aceasta situația, unitatea angajatoare-parata nu a avut-o in vedere caz in care decizia de desfacere a este lovita de nulitate absoluta.
Decizia de desfacere a recurenta a apreciat ca este nula absolut pentru ca Decizia a fost emisa de către o persoana care nu are dreptul de a emite/semna decizii de desfacere a.
Pentru a avea calitate de a emite si semna decizii de desfacere a directorul trebuie sa aibă calitate opozabila erga omnes.
Calitatea acestuia nu a fost înscrisa la ORC ca mențiune cu privire la administrator si organe de conducere, deci putea semna valabil doar dupa ce era îndeplinita aceasta obligativitate pentru opozabilitate.
Angajatorul a procedat in fapt la o concediere colectiva si nu una individuala caz in care decizia de desfacere a trebuia sa fie data cu un preaviz de minim 15 zile.
Angajatorul nu a notificat ITM.
Decizia a fost emisa cu încălcarea art. 74 Codul muncii.
Față de situația prezentata mai sus, recurenta a învederat instanței ca al reclamantei nu putea sa înceteze in baza art. 55 lit. b) Codul muncii
Potrivit art. 269 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau
în legătură cu serviciul.
Recurenta a apreciat că reclamanta a fost prejudiciata de angajator atât material cat si moral motiv pentru care va solicitam obligarea intimatei la plata de daune interese in cuantum de 20 salarii.
Prejudicial rezulta din faptul ca prin manopere dolozive a dispus încetarea raporturilor de munca si a pus recurenta in situația de a nu putea să își achit creditele primate de la bănci.
Recurenta arată faptul ca de fapt, angajatorul a încălcat Codul muncii întrucât in realitate nu a respectat procedura privitoare la Concedierea colectiva, in realitate "epurand" pe motive ce țin de vârsta si relații interumane ce au existat intre personalul angajat si fosta conducere a societății.
Recurenta a apreciat ca prin desfacerea nelegala a contractului de munca al acesteia a fost umilita ca om si ca profesionist, a fost obligata sa devin o persoana inactiva - pensionara deși niciodată nu i-a dorit asta, consecința directa fiind prejudicierea recurentei atât din punct de vedere moral dar si patrimonial.
Față de aceste considerente recurenta solicită casarea sentinței nr.2004 din data de 11.03.2009 si reținând cauza spre rejudecare sa anularea deciziei sus menționate, obligarea intimatei plata despăgubirilor si daunelor solicitate prin acțiune, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
Intimata a formulat intampinare solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenta, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurenta-contestatoare a fost salariata intimatei fiind angajată in funcția de tehnician în baza contractului individual de muncă nr. 932.
Prin decizia nr. 543/04.07.2008 a incetat contractul individual de muncă al contestatoarei, ca urmare a acordului partilor, în temeiul art.55 litera b din Codul muncii.
Asa cum rezulta din continutul deciziei contestate, la baza acesteia a stat cererea recurentei-contestatoare inregistrata sub nr.1449/17.06.2008, prin care solicitase incetarea contractului.
Din continutul cererii depuse la dosarul de fond la fila 61, Curtea constata ca recurenta-contestatoare a solicitat incetarea contractului de munca prin acordul partilor, conform art.55 lit.b din Codul muncii, motivandu-si cererea pe faptul ca doreste sa beneficieze de programul de plecari voluntare aprobat prin Decizia - a Consiliului de administratie din data de 30.05.2008.
Cererea a fost semnata de catre salariata, aspect necontestat de catre aceasta, continand manifestarea sa de vointa in sensul incetarii contractului.
In baza acestei cereri a fost emisa decizia contestata, emisa la data de 4.07.2008 prin care s-a realizat acordul de vointa al partilor in sensul incetarii contractului in baza art.55 lit.b din Codul muncii.
Potrivit dispozitiei legale mentionate, contractul individual de munca a incetat in aceasta modalitate incepand cu data de 5.07.2008.
Ulterior acestei date, respectiv la 10.07.2008, recurenta-contestatoare a revenit asupra cererii sale, aspect ce rezulta si din mentiunea efectuata pe cererea formulata la data de 17.06.2008.
Revenirea a intervenit insa dupa ce contractul incetase ca urmare a manifestarii bilaterale de vointa a partilor, motiv pentru care in mod corect Tribunalul a constatat ca nu se mai putea da relevanta acestei reveniri.
Curtea constata ca raporturile juridice de munca dintre parti au incetat la data mentionata(5.07.2008), astfel incat revocarea acordului de vointa initial al recurentei prin mentiunea facuta pe cerere la data de 10.07.2008("anulez aceasta cerere") nu mai putea produce efecte. Pentru continuarea raporturilor juridice de munca trebuia sa existe un nou acord bilateral de vointa sub forma negocierii si incheierii unui nou contract de munca.
Din probele administrate in cauza, Curtea constata ca nu s-a dovedit vicierea consimtamantului fostei salariate in sensul incetarii raporturilor juridice de munca. Aceasta era la data semnarii cererii o persoana cu deplina capacitate de exercitiu, fiind motivata de dorinta de a beneficia de programul de plecari voluntare initiat la nivelul societatii, program in cadrul caruia a primit suma de 40.431 lei. Suma respectiva nu a fost acordata cu titlu de drepturi compensatorii in cadrul unei concedieri colective, ci cu titlu de bonus in baza acordului partilor(acordul salariatei fiind manifestat prin cererea de incetare a contractului) si a deciziei nr. - a Consiliului de administratie din data de 30.05.2008
Curtea nu poate retine sustinerile recurentei in sensul ca a fost vorba de o concediere colectiva deoarece contractul sau nu a incetat din initiativa angajatorului in una din formele prevazute de lege, ci a incetat prin acordul partilor, acord realizat in urma cererii formulate de catre recurenta. In aceste conditii, in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile referitoare la dreptul de preaviz si nici dispozitiile art.74 Codul muncii.
Decizia contestata a fost semnata de de directorul Direcției Regionale B, de distribuție a gazelor naturale,. Curtea nu poate retine sustinerile recurentei in sensul ca aceasta nu avea calitatea de a semna un astfel de act, deoarece potrivit deciziei nr.6 din 04.03.2008, art.3 pct.3, are competența de a selecta, de a angaja, promova, sancționa și concedia personalul implicat în activitatea de distribuție din cadrul, iar mentiunile in Registrul comertului trebuiau facute doar cu privire la administratori si directorii generali.
Retinand ca decizia contestata nu este lovita de nulitate, in mod corect instanta de fond a respins si pretentiile recurentei cu titlu de daune-interese, nefiind intrunite cumulativ elementele raspunderii patrimoniale a anagajatorului de salariat, in baza art.269 Codul muncii. In acest sens, Curtea constata ca nu exista fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, legatura de cauzalitate si vinovatia anagajatorului, contractul incetand in baza vointei partilor, fara a fi vorba de o concediere.
de toate aceste considerente, Curtea constata ca sentinta instantei de fond este temeinica si legala, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.2004 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimat SC SUD SA.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./22.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1114/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1752/2009. Curtea... → |
|---|
