Contestație decizie de concediere. Decizia 5516/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2737/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr.5516R
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.950/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurenta, prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/25.03.2009, flată la fila 7 dosar, intimata personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, recurenta depune la dosar tranzacția încheiată între părți, pentru stingerea litigiului, la care este atașată și procura autentificată.
La interpelarea instanței, intimata, arată că și-a primit drepturile salariale, ulterior sesizării instanței, conform ordinului de plată. De asemenea, arată că este de acord cu conținutul tranzacției, pe care o semnează în fața instanței.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.950/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de contestatoarea, n contradictoriu cu intimata SC SRL, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale aferente perioadei 1 -3.09.2008 și a indemnizației de concediu medical pentru perioada 4 - 24.09.2008 și au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte cereri.
Prin aceeași sentință, a fost obligată reclamanta la 7000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamanta a fost salariata pârâtei, începând cu data de 14.01.2008, desfășurându-și activitatea în calitate de contabil, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM B cu nr.766/4.02.2008.
Astfel, prin cererea datată 24.09.2008, înregistrată sub nr.16/29.09.2008, reclamanta a solicitat încetarea contractului de muncă începând cu data de 20.10.2008.
S-a constatat că, la data de 24.09.2008 intimata a emis decizia nr.1, prin care a dispus încetarea contractului de muncă încheiat cu reclamanta începând cu data de 24.09.2008, în conformitate cu art.55 lit.c din codul muncii, ca urmare a acceptării cererii de demisie. Decizia cuprinde mențiunea conform căreia societatea renunță la termenul de preaviz, iar actul a fost comunicat reclamantei prin notificarea înregistrată cu nr.399/26.09.2008 la BEJ.
S-a apreciat că reclamanta a invocat nulitatea deciziei de încetare a contractului de muncă, motivând că cererea sa de încetare a contractului său de muncă se întemeia pe acordul părților, iar aceasta nu a fost aprobată de pârâtă, oferta de încetare neîntâlnindu-se cu acceptarea ofertei, însă criticile sunt neîntemeiate. Din modul de redactare a cererii de încetare a contractului de muncă nu rezultă că intenția reclamantei a fost aceea de a se întemeia pe acordul părților, ci exprimă voința unilaterală a salariatei de a înceta raporturile de muncă, deși cererea apare ca fiind înregistrată la angajator la data de 29.09.2008, împrejurări precum faptul că societatea a emis decizia de încetare a contractului de muncă al reclamantei ca efect al demisiei acesteia la data de 24.09.2008 și că a comunicat decizia salariatei la data de 26.09.2008 denotă faptul că cererea de demisie a ajuns la cunoștința angajatorului la data de 24.09.2008, dată la care a renunțat la dreptul de preaviz, constatând încetate raporturile de muncă.
S-a considerat, de asemenea, faptul că la momentul demisiei contractul de muncă era suspendat de drept întrucât salariata se afla în incapacitate temporară de muncă nu este de natură să atragă nulitatea deciziei întrucât interdicția de a înceta raporturile de muncă pe durata incapacității temporare de muncă, reglementată de art.60 alin. 1 lit.a din codul muncii, se referă numai la concediere, care constituie o modalitate de încetare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, însă în speță este vorba despre încetarea din inițiativa salariatului, interdicția nefiind operabilă.
S-a precizat, în consecință că raporturile de muncă au încetat la data de 24.09.2008, ca urmare a demisiei reclamantei, decizia contestată fiind întocmită în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
În ceea ce privește drepturile bănești solicitate, din fișa de pontaj aferentă lunii septembrie 2008 rezultat că în perioada 1 - 3 septembrie reclamanta a prestat muncă în favoarea pârâtei și că în perioada 4-12 septembrie a efectuat concediu de odihnă, iar potrivit înscrisului depus la dosar, reclamanta a depus la pârâtă certificatele de concediu medical ce atestă starea de incapacitate temporară de muncă în care s-a aflat salariata de la 4.09.2008 până la data încetării raporturilor de muncă.
Drept consecință, cum pârâta nu a dovedit că a achitat reclamantei drepturile salariale aferente perioadei 1 - 3.09.2008, statul de plată a drepturilor salariale nefiind semnat și indemnizația de concediu medical pentru perioada 4 - 24.09.2008, aceasta a fost obligată la plata drepturilor menționate, concediul de odihnă al reclamantei fiind întrerupt datorită intervenirii incapacității temporare de muncă, potrivit art.16 alin.1 din OUG nr.158/2005.
Împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în cauză a formulat recurs, în termenul legal pârâta SC SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
La termenul de judecată de la 12.10.2009 recurenta reprezentată de avocat și intimata, personal, s-au prezentat în fața instanței și au depus o tranzacție în vederea stingerii litigiului, tranzacție ce a fost semnată în fața Curții de către recurentă, prin avocat, cu procură specială și intimata, personal.
Față de aceste aspecte, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 pr.civ. coroborate cu dispozițiile art.271 -272.pr.civ. urmează a admite recursul, va modifica, în tot, sentința recurată, în sensul că va lua act și va consfinți tranzacția părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.950/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu.
Modifică, în tot, sentința recurată, în sensul că:
În temeiul art.271-272 din Codul d e procedură Civilă, ia act și consfințește tranzacția părților (filele 31-32). Tranzacție: încheiată între: SRL, o societate românească, cu sediul în B,--7,.1A,.A,.4,.23, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J-, cu RO -, reprezentată de -, cetățean român, posesor al - seria - nr.-, eliberată de SPCEP S6 Biroul nr.2 la data de 23.03.2007, CNP - în baza Procurii Speciale autentificate sub nr.249/20.03.2009 de către BNP Asociați și, în calitate de recurenta, pe de o parte, și -, cu domiciliul în-, -,.1,.2,.6, orașul Otopeni, Județul I, identificată cu Bl, seria -, nr.-, emisă de Poliția Otopeni, la data de 05.03.02, CNP -, în calitate de intimată, pe de altă parte, părți aflate în litigiul de muncă, aflat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, dosar nr-, cu termen de judecată la data de 07.09.2009, având ca obiect recursul împotriva hotărârii civile nr.950 din 2 februarie 2009 ("Hotărârea") pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, având ca obiect: "anularea deciziei de încetare a contractului de muncă".În vederea stingerii acestui litigiu, a intervenit prezentul Contract de Tranzacție ("Tranzacția"), cu respectarea următoarelor clauze:1.Obiectul Contractului 1.1 - confirmă că a primit salariul aferent perioadelor 01.09.2008-04.09.2008, și respectiv 15.09.2008-24.09.2008, precum și indemnizația aferentă concediului de odihnă efectuat în perioada 04.09.2008-15.09.2008 în suma de 3.473 lei în contul deschis la Bank încă la data de 17 octombrie 2008. 1.2. Având n vedere cele de mai sus prin semnarea prezentei Tranzacții: Intimata, - este de acord și declara expres că nu mai are nici o pretenție de natură materială de la recurentă și că renunță la judecata recursului existent pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, dosar nr-, recurenta este de acord și declară expres că nu mai are nici o pretenție de natură materială de la intimată și că renunță la judecarea recursului existent pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI ce face obiectul dosarului nr- 2. Clauze Finale 2.1 Aceasta înțelegere scrisă reprezintă voința liberă a părților, act pe care îl depunem la instanța de judecată cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre judecătorească definitivă în temeiul art.271-273 Cod Procedură Civilă, 2.2 prezentul contract a fost încheiata astăzi, 12.10.2009 în fața instanței de judecată și semnat într-un număr de 3 exemplare, din care câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecată, prin recurenta, -, - seria - nr.-, intimata, -, Bl, seria -, nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER,
Red:
Dact.: /2ex.
26.10.2009
Jud. fond:;
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Călin Dragoș Alin
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1259/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6508/2009. Curtea... → |
---|