Contestație decizie de concediere. Decizia 555/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- DECIZIE Nr. 555
Ședința publică de la 30 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Busuioc Anamaria Monica JUDECĂTOR 2: Aștefănesei Petrina Manuela
- - - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de pârâta -" "SRL împotriva sentinței civile nr. 46/30.01.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 4558/110/207.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimatul, lipsă fiind acesta din urmă și recurenta -" " SRL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cererii excepții de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică în sensul obligării recurentei la plata diurnei către intimat. Arată că intimatul a fost delegat în străinătate și nu detașat în sensul prevăzut de Codul Muncii. Prin întâmpinare s-a arătat obligațiile care le are societatea la încheierea contractului colectiv de muncă. Este adevărat că în Codul Muncii nu se prevede modul de acordare a diurnei, însă în contractul colectiv de muncă se prevede expres condițiile aplicării diurnei. S-a făcut dovada la instanța de fond că intimatul a fost în delegare efectivă pe perioada menționată, recurenta prin reprezentantul său legal nefăcând obiecțiuni la fond sub acest aspect, la dosar existând o copie după carnetul de muncă al intimatului din care rezultă că acesta a fost delegat și nu detașat, neexistând nici o mențiune privind. Solicită aplicarea dispozițiilor HG518/1995 prin care se prevede aplicarea unei diurne în sumă de 7096 euro, reprezentând diferență între suma de bani cuvenită și cea primită. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat și deplasarea la instanță.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin cererea adresată tribunalului Bacău și înregistrată sub nr.4558 din 24.07.2007 d-l a formulat în contradictoriu cu - SRL Sibiu contestație împotriva deciziei nr.-/10.07.2007, solicitând anularea acesteia și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că a fost angajat al societății intimate pe postul de agent turism, cu loc de desfășurare a activității la orice agenție a societății din localitatea B, potrivit contractului de muncă înregistrat la ITM Sibiu sub nr.-/9.03.2005 iar la data de 20.06.2007 a transmis prin fax societății demisia sa, termenul de preaviz începând să curgă din 21.06.2007 și urmând să se împlinească la data de 5.07.2007. Cu toate acestea, societatea emite decizia nr.-/25.06.2007 prin care se dispune delegarea sa în Italia la agenția în perioada 1.07.-1.09.2007 și deși a informat din nou societatea despre faptul că își dăduse demisia, unitatea emite decizia nr.-/5.07.2007 de suspendare a contractului de muncă pentru ca la 10.07.2007 să fie emisă decizia de desfacere disciplinară a acestui contract.
Ca urmare a demisiei sale, contractul de muncă ar fi încetat la 6.07.2007 astfel că era imposibilă efectuarea deplasării în Italia pentru 2 luni de zile pentru a asigura înlocuirea altui salariat, măsura dispusă de societate fiind disproporționată față de dispozițiile art.266 Codul Muncii întrucât, în condițiile în care mai avea obligația de a lucra doar 5 zile, refuzul său de a pleca 2 luni în delegație în Italia, apreciat ca o încălcare a obligațiilor de serviciu nu reprezintă o aplicare corectă a legii în materie.
Contestatorul a invocat și nulitatea deciziei motivat de faptul că nu a fost niciodată convocat pentru a se apăra la acuzația de refuz de a pleca în delegație precum și de faptul că decizia nu respectă cerințele art.268 Codul Muncii, cu privire la conținut, la modalitatea comunicării, la temeiul de drept invocat și la termenul de aplicare a sancțiunii.
Prin modificările și completările ulterioare aduse acțiunii, contestatorul a arătat că decizia contestată încalcă și dispozițiile art.268 alin.2 lit.f ) Codul Muncii, neindicând instanța competentă la care se poate introduce contestația iar pe fondul cauzei a mai arătat că era necesar acordul său expres de a pleca în delegație, având în vedere că potrivit art.44 Codul Muncii durata delegării este de maxim 60 zile și că din martie 2005 fusese deja în delegație aproximativ 368 zile, din care 50 zile numai în 2007.
A solicitat contestatorul obligarea societății intimate la plata sumei de 7.101. euro reprezentând diurna ce i s-ar fi cuvenit în perioadele de delegare, însumând 368 zile pentru care a primit cu acest titlu 5779 euro față de 12.880 euro cât ar fi trebuit să i se acorde, potrivit HG 518/1995 (32,33), a solicitat administrarea probei cu interogatoriul intimatei (69,70, 73,74).
În dovedirea susținerilor sale, contestatorul a depus la dosar în xerocopie înscrisuri (3-8, 41-43,85-137).
Acțiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art.285 Codul Muncii.
întâmpinare prin reprezentanții săi legali, societatea intimată a solicitat respingerea contestației formulate de d-l, cu motivarea că potrivit art.42 din Codul Muncii locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă, astfel încât în mod legal s-a procedat la sancționarea contestatorului față de refuzul acestuia de a pleca în delegație, fiind efectuată în mod corespunzător cercetarea prealabilă; astfel, convocarea a fost comunicată în plic cu confirmare de primire, însă contestatorul a refuzat primirea plicului în fața agentului poștal, iar în data de 9.07.2007 s-a prezentat la sediul societății însă și de această dată a refuzat să semneze convocarea și să răspundă la întrebările stabilite în cadrul procedurii cercetării prealabile, refuz consemnat în procesul-verbal nr.3681/9.07.2007.
În ceea ce privește demisia contestatorului, s-a arătat în întâmpinare că societatea nu a avut cunoștință de această demisie și chiar dacă a r fi existat o asemenea cerere, art.79 alin.(5) Codul Muncii arată că pe perioada preavizului contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele, angajatul fiind obligat de a da curs solicitării societății (12,13).
În dovedirea susținerilor sale, societatea intimată a depus la dosar înscrisuri (14-24, 75-80).
Pe cale reconvențională, a solicitat intimata obligarea contestatorului la plata sumelor de 310 lei, contravaloare proces de adaptare profesională, 175 euro, contravaloarea biletului de călătorie B-, 41,08 lei, contravaloare asigurare medicală neutilizată.
În motivarea cererii reconvenționale s-a arătat că în perioada de probă contestatorul a fost instruit cu privire la însușirea sarcinilor de serviciu specifice postului pe care a fost încadrat iar prin procesul-verbal nr.1077/4.04.2007 s-a obligat să presteze activitate în cadrul holdingului cel puțin 3 ani de la data definitivării pe post, iar în cazul nerespectării acestei obligații să restituie suma de 310 lei reprezentând contravaloarea acestui stagiu. Pentru a putea pleca în delegație, societatea a rezervat un loc în autocar pentru, suportând costul biletului de 175 euro și a achitat asigurarea medicală în sumă de 41,08 lei, care nu a mai fost utilizată ca urmare a refuzului contestatorului de a da curs delegării (25,26).
În dovedirea cererii sale reconvenționale, intimata a depus la dosar înscrisuri (27-30).
Răspunzând la cererea reconvențională, contestatorul a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele art.270 Codul Muncii pentru a fi angajată răspunderea sa patrimonială față de societate pentru sumele de 175 euro și de 41,08 lei iar în ceea ce privește suma de 310 lei a arătat că procesul-verbal nr.1077/4.04.2007 nu i-a fost comunicat iar - SRL nu a făcut dovada unei pagube efective (38-40).
La rândul său, societatea intimată a formulat întâmpinare la cererea ce completare a acțiunii de către contestator, solicitând respingerea pretențiilor referitoare la diurnă cu motivarea că prevederile HG se aplică categoriilor de personal expres prevăzute în actul normativ respectiv, având doar caracter de recomandare pentru ceilalți agenți economici astfel încât pretențiile contestatorului referitoare la diurnă trebuie analizate în raport de prevederile contractului de muncă nr.-/9.03.2005 - art.J pct.6, de adresa nr.13.003/2.03.2005, suma de 5779 euro, pe care contestatorul recunoaște că a primit-o, fiind calculată corect și legal (45,46,53,54). A depus intimata la dosar în xerocopie HG 518/1995, practică judiciară, contract colectiv de muncă (47,55-63,141-154).
Instanța a respins excepțiile prin care contestatorul a invocat nulitatea deciziei prin încheierea din 12.10.2007.
Prin sentința civilă nr. 46/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a admis acțiunea astfel cum a fost completată, s-a modificat decizia nr.-/10.07.2007 în sensul că s-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului prin demisie începând cu 06.07.2008 și a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 7096 euro în echivalent lei la data plății efective cu titlu de diferență diurnă neachitată. Cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată.
Considerentele instanței au fost următoarele:
Reclamantul a fost angajatul - SRL Sibiu în funcția de agent turism, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.-/9.03.2005 la ITM Sibiu (4,5,14,15).
La data de 20.06.2006 contestatorul a transmis prin fax societății intimate demisia sa, cu precizarea că termenul de preaviz începe să curgă din data de 21.06.2007 (6), intimata recunoscând la interogatoriu faptul că nr. de fax la care a fost trimisă demisia aparține societății (73-răspunsul la întrebarea nr.1). În aceste condiții, decizia societății de a dispune trimiterea salariatului în delegație în Italia pentru o perioadă de 2 luni de zile începând cu data de 1.07.2007, întemeiată pe dispozițiile art.42 Codul Muncii, constituie un veritabil abuz de drept din partea angajatorului, iar refuzul contestatorului de a se conforma acestei decizii nu poate fi considerat o abatere disciplinară pentru a justifica astfel sancțiunea desfacerii contractului de muncă.
Prin urmare, acțiunea formulată cu privire la decizia nr.-/10.07.2007 este întemeiată, această decizie urmând a fi modificată în sensul constatării încetării raporturilor de muncă prin demisie, la data de 6.07.2007.
Instanța a apreciat ca fiind întemeiate și pretențiile contestatorului referitoare la diurnă; astfel, potrivit hotărârii nr.518/1995 reglementează unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unei misiuni cu caracter temporar, enumerate de art. 1 stabilind totodată că se recomandă agenților economici, alții decât cei prevăzuți la art. 16 alin. (1) precum și fundațiilor, asociațiilor și altora asemenea să aplice în mod corespunzător prevederile hotărârii.
Cu toate acestea, chiar începând din 2002 contractele colective de muncă încheiate la nivelul ramurii transporturilor au prevăzut că salariații unităților trimiși în delegație în țară și străinătate vor beneficia de diurnă de deplasare, al cărei cuantum se stabilește la nivel de grupuri de unități sau unitate, nivelul minim al diurnei fiind cel stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice ( art. 46. - ramura transportului pe 2002-2004, 2005, 2006-2007 iar potrivit art. 238 (1) din Legea 53/2003 contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin urmare calculele contestatorului s-au dovedit a fi corecte: societatea intimată datora contestatorului suma totală de 12.880 euro pentru un număr total de 368 de zile de delegație din care a achitat doar 5779 euro, urmând a fi obligată la plata diferenței salariale de 7096 euro, în echivalent lei la data plății efective, sumă solicitată de contestator în concluziile pe fondul cauzei și precizate în concluziile scrise.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a constatat că pretențiile societății intimate sunt nefondate; astfel cererea privind obligarea contestatorului la restituirea sumelor necesare deplasării sale în Italia - 175 euro contravaloare bilet de călătorie și 41,08 lei contravaloare asigurare medicală nu poate fi admisă o dată ce s-a constatat nelegalitatea deciziei nr.28514/25.06.2007 de trimitere a salariatului în delegație iar cererea privind suma de 310 lei nu poate fi admisă având în vedere că nu s-a dovedit existența vreunei convenții între părți în sensul indicat de intimată, procesul-verbal nr. 1077/04.04.2005 nefiind semnat de către contestator ( 28).
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs în termen pârâta. Recursul a fost motivat prin cererea de recurs.
Pârâta a criticat sentința instanței de fond doar cu privire la capătul de cerere din acțiune referitor la plata sumei de 7096 euro. Motivele de recurs invocate au fost următoarele:
Instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile din contractele colective de muncă la nivelul ramurii transporturi deoarece angajații nu fac parte din structuri sindicale ale.
Prima instanță nu a ținut cont de dispozițiile art.45 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel național pentru anii 2005/2006 care prevăd că " în cazul în care depășește 30 de zile consecutive în locul diurnei zilnice se plătește o indemnizație egală cu 50% din salariul de bază zilnic".
În drept recurenta a invocat dispozițiile art.304 pct.8 și 9 din pr.civilă.
Intimatul a depus întâmpinare la recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând legalitatea sentinței recurate în limitele devoluării recursului Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Este irelevantă mențiunea din art.3 din încheiat la nivel de ramură referitoare la calitatea salariaților de a fi membrii de sindicat deoarece contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2005,2006, 2007 - 2010 face referire în modimplicitrespectivexpresla.nr.HG518/1995. Conform art.238 alin.1 din Lg.nr.53/2003 contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În cauză nu-și găseau aplicabilitatea dispozițiile art.45 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel național deoarece reclamantul s-a aflat îndelegațieși nu a fost detașat, fapt recunoscut de către pârâtă.
Or acest articol din reglementează situația salariatului delegat. nu este același lucru cu delegarea( a se vedea în acest sens dispozițiile din Codul Muncii ).
Față de aceste considerente Curtea va respinge ca nefondat recursul.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de pârâta -" " SRL împotriva sentinței civile nr. 46/30.01.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 4558/110/207, în contradictoriu cu intimatul - contestator.
Obligă recurenta să plătească intimatului 1210 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 30 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red. /
red. / 22.07.
tehnored.BC/ 2 ex / 24.07.2008
Președinte:Busuioc Anamaria MonicaJudecători:Busuioc Anamaria Monica, Aștefănesei Petrina Manuela
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 711/2009. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 596/2008. Curtea de... → |
|---|
