Contestație decizie de concediere. Decizia 558/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 558/R-CM
Ședința publică din 18 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.288 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la data de 16 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când în urma deliberării s-a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că la data de 17.07.2007 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea contestația formulată de împotriva deciziei nr.585 din 15.06.2007 și a deciziei nr.575 din 7.06.2007, emise de intimata " "
În motivarea contestației se arată că prima dintre decizii este nelegală și netemeinică pentru că, pe de o parte, în cuprinsul acesteia nu s-a inclus mențiunea corectă a instanței competente să judece o eventuală contestație, pe de altă parte, faptele pentru care a fost aplicată sancțiunea disciplinară nu au fost săvârșite.
Contestatoarea nu a purtat discuții în contradictoriu sau pe un ton necuviincios cu managerul, față de care nici nu se afla conform fișei postului în relații de subordonare.
Nu se face vinovată nici de lipsa facturilor pe o perioadă de 6 luni pentru că la punctul său de lucru facturile au fost achitate la timp.
nu a depășit abonamentul telefonic al firmei și nu a folosit niciodată telefonul acesteia pentru a-i contacta pe membrii familiei.
În opinia contestatoarei, sancțiunea disciplinară a fost aplicată după încercări eșuate ale directorului de vânzări de aod etermina să-și dea demisia.
Pentru aceleași motive, contestatoarea nu datorează suma ce i-a fost imputată prin decizia nr.575 din 7.06.2007, pentru depășirea abonamentului telefonic și utilizarea telefonului unității în interes personal.
În completarea contestației, la data de 10.09.2007, a solicitat constatarea nulității deciziei de concediere nr.29874 din 4 iulie 2007, obligarea intimatei la plata drepturilor bănești prevăzute de art.78 alin.1 din Codul muncii, cu luarea în calcul a drepturilor salariale menționate în actul adițional la contractul individual de muncă nr.59030 din 18.12.2006, reactualizate la data plății efective, la restituirea sumei de 217,6 lei, reținută nelegal, actualizată la momentul plății efective și a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că decizia nr.29874 a fost emisă la data de 4.07.2007, însă nu a fost comunicată în termen de 5 zile persoanei sancționate.
Cum aceasta se afla în concediu medical din data de 19.06.2007, concedierea dispusă cu titlu de sancțiune disciplinară este o încălcare a prevederilor art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Decizia de imputare nr.575 din 7.06.2007, este lovită de nulitate absolută și nu poate produce niciun efect, așa cum rezultă din prevederile art.164 din Codul muncii.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale se arată că au fost provocate contestatoarei suferințe fizice și psihice prin faptul că au fost făcute afirmații calomnioase, defăimătoare la adresa probității profesionale.
Prin întâmpinare, intimata " " a formulat următoarele apărări:
În urma deconectării postului telefonic de la punctul de lucru V - vending, la începutul lunii mai 2007, serviciul financiar al unității a solicitat informații cu privire la eventualele facturi restante. Acest serviciu a comunicat prin fax situația soldurilor din care rezultă că există o serie de facturi neachitate începând cu luna decembrie 2006, care nu se regăseau în contabilitatea firmei.
Prin adresa nr.547 din mai 2007, serviciul contabil al societății a solicitat explicații contestatoarei cu privire la această situație, dar nu a primit răspuns. Alte două persoane din conducerea unității s-au lovit de refuzul nejustificat al contestatoarei de a lămuri situația facturilor restante. Mai mult, aceasta s-a comportat neadecvat față de cei din conducere.
În nota explicativă dată la cercetarea disciplinară prealabilă, contestatoarea a acceptat într-o oarecare măsură că a folosit telefonul firmei și în interes personal, dar a negat comportamentul neadecvat și agresiunea verbală față de colegi.
După aproximativ 3 săptămâni de la aceasta comportamentul salariatei se înrăutățește, fiind încălcate prevederile regulamentului intern și ajungându-se până la telefoane de amenințare din partea soțului către persoane din conducerea firmei.
Din data de 7.06.2007, contestatoarea a refuzat să-și mai îndeplinească atribuțiile de serviciu paralizând activitatea punctului de lucru, Rm.V-vending.
Ca urmare, a fost emisă decizia de sancționare disciplinară nr.585 din 15.06.2007 a cărei parte integrantă este și decizia de imputare nr.575.
Toate acestea au fost comunicate contestatoarei în termen de 5 zile de la emitere, respectiv la data de 19.06.2007, angajata semnând pentru primirea unui exemplar de pe acte.
Art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii nu este aplicabil în speță deoarece primul act de concediu medical a fost comunicat unității la 25.06.2007, adică la o săptămână de la comunicarea deciziei de desfacere a contractului de muncă. Deși susține că era bolnavă, contestatoarea a fost prezentă parțial la serviciu în perioada 19-22.06.2007 și a participat la inventarieri și descărcare de gestiune.
Răspunderea patrimonială a fost angajată în baza art.270 și urm. din Codul muncii, iar reținerea sumei reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice s-a făcut în baza art.272 alin.2 din Codul muncii.
În fine, arată intimata, cererea de plată a daunelor morale este nedovedită și aberantă.
Prin sentința civilă nr.288 din 26.03.2008, Tribunalul Vâlceaa admis în parte contestația completată, a constatat nulitatea absolută a deciziei de imputație nr.575/7.06.2007 și a deciziei nr.618/4.07.2007 obligând intimata să restituie contestatoarei suma de 217,6 lei reținută nelegal.
A respins contestația cu privire la decizia nr.585 din 15.06.2007 și celelalte capete de cerere.
Totodată, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată de 450 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
a fost angajata intimatei în baza contractului individual de muncă depus la dosar, în calitate de operator-calculator.
Prin decizia nr.585 din 15.06.2007, unitatea a procedat la desfacerea disciplinară a contractului de muncă al acesteia.
Menționarea în decizie a unei alte instanțe competente să soluționeze eventuala contestație și nu a Tribunalului Vâlcea cum era corect, nu constituie o cauză de nulitate a actului sancționator, în sensul art.268 lit.f din Codul muncii. Reclamanta nu a fost vătămată prin aceasta în cauză fiind vorba de competență teritorială.
Nu se regăsește nici celălalt motiv de nulitate, respectiv nelegala dispunere a concedierii pe perioada incapacității temporare de muncă deoarece decizia de sancționare a fost primită sub semnătură în data de 19.06.2007, iar certificatele medicale acordate cu începere de la data de 19.06.2007 au fost comunicate prin poștă societății abia în data de 25.06.2007.
Aceasta înseamnă că a fost la serviciu în data de 19.06.2007 și că numai după această zi a obținut certificatul medical.
Este nulă absolut, însă, decizia nr.618 din 4.07.2007 întrucât, pe de o parte, raporturile de muncă încetaseră deja iar, pe de altă parte, aceasta nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art.268 Codul muncii.
Instanța a reținut că nulitatea operează și în privința deciziei de imputare nr.575 din 7.06.2007 în raport de dispozițiile art.164 și 270 Codul muncii.
A considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile art.272 alin.2 din cod, întrucât acestea contravin prevederilor art.283 lit.c.
În analiza temeiniciei sancțiunii aplicate prin decizia nr.585/2007, s-a constatat mai întâi că potrivit fișei postului, contractului individual de muncă și regulamentului de ordine interioară, contestatoarea avea printre obligații și pe aceea de a respecta normele de conduită și de disciplină cu clienții și cu ceilalți colegi.
Prin decizie s-a reținut în sarcina acesteia refuzul de a coopera cu managerul față de care a avut o atitudine agresivă verbal, așa cum rezultă din referatele aflate la filele 120-121 și 124 din dosar.
Martorii audiați în cauză au confirmat aspectele evidențiate în aceste referate, respectiv refuzul contestatoarei de a comunica cu ceilalți salariați ai firmei și folosirea unui ton și a unui limbaj neadecvate.
S-a apreciat că prin comportamentul contestatoarei raporturile de muncă au fost grav afectate, fiind imposibilă continuarea lor.
Din probele administrate, s-a arătat în considerentele hotărârii, a rezultat că a folosit telefonul de serviciu în interes personal.
De aceea, s-a reținut la judecata în primă instanță că sancțiunea disciplinară este temeinică.
Au fost respectate dispozițiile legale privitoare la efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În fine, instanța a făcut aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă, privitor la cheltuielile de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal contestatoarea, criticile de netemeinicie și nelegalitate fiind următoarele:
Este inadmisibilă motivarea potrivit căreia contestatoarea nu a fost vătămată în niciun mod prin indicarea greșită în decizie a instanței competente să soluționeze eventuala contestație.
Pentru a fi legală este necesar ca decizia să cuprindă toate elementele enumerate de art.268 alin.2 lit.f Codul muncii.
Atâta vreme cât nu s-au anulat efectele concediului medical și acestea s-au produs înainte de încetarea contractului individual de muncă, considerentele instanței de fond sunt absurde atunci când apreciază că nu operează sancțiunea nulității. Contractul individual de muncă era suspendat de drept potrivit art.50 lit.b din Codul muncii și de aceea nu putea fi desfăcut.
Deși anulează cea de-a doua decizie de sancționare, instanța de fond nu arată ce se întâmplă cu mențiunile din carnetul de muncă făcute în baza acesteia.
Din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția contestatoarei, deoarece adresa emisă de este făcută pro causa fiind în contradicție cu facturile emise de aceeași societate.
Astfel, factura nr.-/18.04.2007 nu este trimisă în str.- - cum se susține, ci în-. La fel, factura nr.-/19.03.2007 și factura nr.-/19.02.2007.
Pe de altă parte, anumite facturi cumulează două contracte, atât cel de la sediu, cât și cel de la cafenea, ceea ce înseamnă că nu-i poate fi imputată contestatoarei valoarea integrală a acestora.
De aici rezultă și temeinicia cererilor de plată a daunelor morale pentru determinarea cărora este nevoie de o evaluare complexă și delicată a tuturor aspectelor în care suferințele cauzate se exteriorizează.
Este evident că s-a încercat discreditarea contestatoarei față de colegi prin reproșuri nefondate, menținerea unei stări conflictuale și emiterea deciziei de concediere nelegale.
Pentru aceste motive, recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a contestației.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Recursul nu este fondat.
Lipsa mențiunii privind dreptul salariatului de a formula contestație la instanța judecătorească împotriva deciziei de sancționare disciplinară atrage, conform art.268 alin.2 lit.f Codul muncii, nulitatea absolută a actului întrucât este de natură să împiedice controlul judecătoresc asupra temeiniciei și legalității sancțiunii aplicate.
Indicarea unei alte instanțe care poate fi sesizată decât cea competentă din punct de vedere teritorial nu este de natură a-l împiedica pe contestator în declanșarea controlului judecătoresc asupra actului contestat.
eventual o amânare a judecății fondului până la lămurirea competenței teritoriale.
De aceea, instanța de fond a reținut corect că decizia contestată nu este lovită de nulitate absolută pentru indicarea unei alte instanțe decât cea competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza.
Incapacitatea temporară de muncă există atunci când din cauza afecțiunilor constatate prin certificat medical salariatul nu se prezintă la locul de muncă.
Numai atunci operează suspendarea de drept a contractului individual de muncă.
Aceasta, deoarece este dreptul salariatului de a decide, atunci când starea sa de sănătate nu afectează considerabil capacitatea de muncă, dacă întrerupe sau nu lucrul pentru o perioadă de timp, altfel spus dacă intră în concediu medical.
Prezența contestatoarei la locul de muncă, prestarea activității în condiții normale în ziua emiterii și comunicării deciziei demonstrează faptul că aceasta nu se afla în incapacitate temporară de muncă.
Rezultă, așa cum a reținut și tribunalul, că măsura concedierii a fost dispusă fără a fi fost încălcată interdicția prevăzută de art.60 alin.1 lit.a Codul muncii.
Anularea deciziei de concediere nu conduce automat la repunerea părților în situația anterioară, cu excepția despăgubirilor la care se referă art.78 Codul muncii.
De aceea, în lipsa cererii contestatoarei instanța nu poate obliga angajatorul la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Facturile nr.-/18.04.2007, -/19.03.2007 și -/19.02.2007, deși au fost emise pentru alt punct de lucru, au ca debitor aceeași societate comercială, angajatorul contestatoarei, codul clientului fiind unic pentru ambele subunități.
Potrivit procedurii de lucru din cadrul societății contestatoarea avea obligația de a înregistra facturile privind costul serviciilor pentru ambele puncte de lucru din str.- - și din str.- -.
La cercetarea disciplinară nu a fost contestată această procedură de lucru, iar înregistrarea tuturor facturilor la o singură adresă a rezultat din declarațiile de martori, dar și din răspunsul înaintat unității de către prestatorul de servicii - cu adresa de la fila 208 din dosar.
Ca urmare, lipsa facturilor menționate prin neînaintarea lor la sediul central de către contestatoare pentru efectuarea plăților, a fost reținută la judecata în primă instanță printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate.
Vinovăția salariatei se desprinde din aceea că deși facturile au fost primite la punctul său de lucru, aceasta nu a probat motivele care au împiedicat-o să le trimită, la rândul său, sediului central al unității.
Nici critica privind soluționarea cererii de plată a daunelor morale nu este fondată.
Independent de negocierea reparării eventualului prejudiciu moral cauzat salariatului, negociere ce se realizează prin contractul individual de muncă sau prin contractul colectiv de muncă și condiționează antrenarea acestui tip de răspundere patrimonială a angajatorului, potrivit art.269 din Codul muncii în vigoare la data introducerii acțiunii, trebuie dovedită suferința provocată prin aplicarea unei sancțiuni disciplinare nelegale și netemeinice.
Odată ce s-a reținut că decizia de sancționare a fost emisă cu respectarea procedurii prevăzută de lege și că abaterile disciplinare sancționate au fost săvârșite cu vinovăție de către contestatoare, cererea de plată a daunelor morale este nefondată.
Critica privind cuantumul sumei imputate este lipsită de interes deoarece decizia de imputare a fost anulată pentru nerespectarea procedurii prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
În lipsa învoielii părților, singura cale aflată la îndemâna angajatorului păgubit este aceea de a sesiza instanța de judecată cu o acțiune în realizarea dreptului.
Întrucât nu se regăsesc în cauză motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de art.3041și art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta- contestatoare, împotriva sentinței civile nr.288 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind " "
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored./
2 ex./17.10.2008
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
| ← Conflict de muncă. Decizia 9334/2008. Curtea de Apel Craiova | Contestație decizie de concediere. Decizia 559/2009. Curtea de... → |
|---|
