Contestație decizie de concediere. Decizia 564/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 564
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ I împotriva sentinței civile nr. 500 din 2 04 2008 a Tribunalului Iași, intimată fiind, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurent și avocat pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvîntul părților în recurs.
Avocat, avînd cuvîntul pentru recurent, solicită admiterea recursului în sensul respingerii excepției tardivității deciziei de concediere și pe cale de consecință casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Potrivit art.268 din Codul Muncii, decizia de sancționare prin desfacerea contractului individual de muncă trebuie emisă în termen de 30 de zile din data la care angajatorul a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii ei. Decizia a fost emisă în termenul de 30 de zile de la data la care comisia de disciplină și-a finalizat cercetarea disciplinară. Conform practici judiciare, termenul de 30 de zile prevăzut pentru emiterea deciziei de concediere se calculează de la data la care cauza desfacerii contractului de muncă este cunoscută de conducătorul unității iar momentul în care acesta ia cunoștință de abaterea disciplinară săvîrșită de angajat este acela al înregistrării referatului prin care i se aduc la cunoștință faptele de către comisia de disciplină și nu de la data la care s-au întocmit unele documente primare.
Prin urmare, în cauza de față, termenul pentru emiterea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă a intimatei curge de la data de 17 XII 2007, decizia emisă la data de 4 I 2008 a fost emisă cu respectarea termenului legal de 30 zile. Depune concluzii scrise, doctrină și jurisprudență.
Avocat solicită respingerea recursului. Nu se poate susține că termenul de 30 de zile curge de la data finalizării raportului de disciplină. El curge de la data cînd conducătorul unității a luat cunoștință de săvîrșirea abaterii, dar nu mai tîrziu de 6 luni. Valabilitatea deciziei este dată de îndeplinirea cumulativă a celor două date. Nu se poate susține că angajatorul a hotărît emiterea deciziei de sancționare după începerea anului nou, din motive umanitare. Din toate susținerile reiese clar faptul că acesta a luat cunoștință în data de 20, cînd s-a dispus formarea unei comisii care să analizeze cum s-au întocmit titlurile de proprietate, mai mult s-a dispus să i se ia reclamantei o notă explicativă. În consecință solicită respingerea recursului, menținerea sentinței, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar. Depune deasemeni copie de pe o decizie reprezentînd practică judiciară.
Instanța rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.500 din 2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă excepția tardivității emiterii deciziei de desfacere disciplinară și pe cale de consecință a admis contestația formulată de în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
S-a dispus anularea deciziei nr.1 din 4.01.2008 emisă de intimat care a fost obligat astfel că reintegreze contestatoarea pe postul deținut anterior.
A fost obligat intimatul să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculată începând cu data concedierii 7.01.2008 și până la reintegrarea ei efectivă.
A fost disjuns și suspendat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pretinse de contestatoare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin contestația promovată contestatoarea a solicitat anularea dispoziției nr.1 din 7.01.2008 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, invocând pe lângă netemeinicia deciziei și excepțiile de tardivitate a emiterii acesteia, precum și a nulității deciziei motivat de faptul că unitatea pârâtă a încălcat dispozițiile art.268 alin.2 lit. a din Codul Muncii.
Raportat la criticile formulate de contestatoare dar și la susținerile făcute de intimată prin întâmpinarea depusă, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 01 din 4.01.2008, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară dispus sancționarea contestatoarei cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în temeiul dispozițiilor art. 264 al.1 lit. Codul Muncii coroborate cu dispozițiile art. 103 lit. din Regulamentul de ordine interioară al
A mai reținut instanța că potrivit dispozițiilor art. 268 alin.1 Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr- decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului, persoană juridică abilitată să aplice sancțiuni disciplinare luat cunoștință despre săvârșirea abaterii.
În speță, la data de 14.11.2007, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară s-a adresat cu cererea nr. 33 la Comisia de Disciplină în vederea analizării modului de îndeplinire sarcinilor și responsabilităților de serviciu ale contestatoarei, solicitând dispunerea unor măsuri disciplinare.
În consecință, instanța a reținut că la data de 14.11.2007 reprezentantul angajatorului, persoană îndreptățită să dispună aplicarea sancțiunii disciplinare, avea cunoștință de aspectele reținute cu privire la titlul de proprietate nr. -/25.04.2002 și la rapoartele de activitate.
Având în vedere, faptul că decizia de sancționare fost emisă la data de 4.01.2008, precum și dispozițiile art. 268 al.1 Codul muncii, instanța constatat că este întemeiată excepția tardivității emiterii deciziei, decizia de sancționare disciplinară contestatoarei nr. 01/4.01.2008 fiind emisă peste termenul de 30 de zile.
Ca atare, instanța admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și a dispus anularea deciziei nr. 01/4.01.2008 ca fiind tardiv emisă.
În temeiul dispozițiilor art. 78 Codul muncii, intimata a fost obligată să reintegreze contestatoarea și să despăgubească.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, criticând-o ca nelegală.
A motivat recurenta că instanța a interpretat eronat dispoziția legală din art.268 al.2 Codul Muncii, în sensul că termenul de 30 de zile ar începe să curgă la data la care s-a luat cunoștință de săvârșirea faptei ce urmează a fi calificată ca abatere disciplinară, indiferent de perioada necesară cercetării disciplinare și de concluziile la care comisia ar putea ajunge.
Mai susține recurenta că o atare interpretare extrem de restrictivă pentru angajator, este contrară spiritului legii, fără a ține seama de timpul necesar desfășurării cercetării disciplinare, care, în cazul de față a fost finalizată abia la 17.XII.2007.
Mai invocă recurenta că fiind o normă restrictivă, art.268 Codul Muncii este de strictă interpretare și nu poate să adauge restricții suplimentare, cum sunt cele deduse de instanță printr-o interpretare greșită.
Recurenta susține că formularea legiuitorului este lipsită de echivoc, termenul începând să curgă de la data săvârșirii abaterii disciplinare calificată ca atare în condiții procedurale și nu de la data săvârșirii faptei însăși care înainte de finalizarea cercetării disciplinare nu poate fi încă considerată abatere disciplinară.
Că până în momentul în care cercetarea disciplinară nu este încheiată și fapta primește încadrarea de abatere disciplinară gravă, nu există nici un temei pentru angajator să aplice vreo sancțiune, prezumția de nevinovăție fiind aplicabilă și în materie contravențională.
Mai susține recurenta că dacă s-ar primi interpretarea instanței s-ar ajunge la situația în care tocmai faptele de mai mare gravitate și complexitate, pentru care sunt necesare cercetări ample și extinse în timp, ar rămâne nesancționate în măsura în care este necesară o perioadă de cercetare disciplinară care excede termenului de 30 de zile calendaristice.
Pe fondul cauzei recurenta solicită respingerea contestației și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr.1 din 4.01.2008.
Prin întâmpinarea depusă în recurs, contestatoarea a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile 500 din 2.04.2008.
În recurs nu s-au mai administrat alte probatorii, invocându-se practica judiciară în materie.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.268 alin.1 Codul Muncii, "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei".
Rezultă din textul sus-citat că legiuitorul reglementează prin acest articol două termene diferite, în interiorul cărora angajatorul va putea sancționa salariații vinovați de nesocotirea normelor și regulilor care compun disciplina muncii.
Cele două termene prevăzute de art.268 alin.1 Codul Muncii sunt de 30 de zile de laluarea la cunoștință a săvârșiriifaptei și respectiv 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Primul termen curge deci de la data la care angajatorul sau reprezentantul acestuia - abilitat să aplice sancțiuni a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii, printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal, etc. având o dată certă prin înregistrarea lui în registrul general al unității. acestui termen conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a mai aplica sancțiunea.
Prin urmare, data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile o reprezintă data la care angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea faptei, și care în cazul de față este 14.XI.2007, când însăși directorul unității a dispus prin adresa înregistrată sub nr.33 din 14.XI.2007 efectuarea cercetărilor pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.
Mai mult decât atât, din referatul întocmit de însăși directorul unității pârâte rezultă fără putință de tăgadă că acesta a avut cunoștință de abaterile contestatoarei încă din luna, când a dispus chiar și constituirea unei comisii de anchetă prin decizia 236/20.09.2007 și care a depus un raport înregistrat cu nr.19103/20.09.2007.
Așa fiind, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că emiterea dispoziției de desfacere disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei a fost făcută cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de legiuitor, toate criticile recurentei raportate la data de la care trebuia calculat acest termen fiind nefondate.
De altfel, în stabilirea acestui termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a săvârșirii faptei, legiuitorul a avut în vedere că el constituie în fapt o garanție indispensabilă în derularea contractului de muncă atât pentru angajator cât și pentru angajat. Se reține în acest sens că în cauză esențiale sunt interesele autorului abaterii disciplinare, care trebuie să știe, la împlinirea unui termen determinat ce drepturi are și în ce măsură îi sunt afectate, pentru ca aceste drepturi să nu fie marcate de incertitudine.
Termenul acesta a fost impus de legiuitor întrucât în caz contrar chiar accesul liber la justiție ar putea fi pus sub semnul îndoielii, în condițiile în care, cel în drept să adopte măsura disciplinară ar putea-o amâna, cu rea credință la nesfârșit, împiedicându-l pe salariat să obțină în justiție, clarificarea situației sale.
În situația în care nu ar exista un atare termen de prescripție de aplicare a sancțiunii disciplinare, Curtea reține că aplicarea sancțiunii oricând ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, din perspectiva principiilor generale ale răspunderii juridice.
În consecință în considerarea celor mai sus expuse, Curtea constată că motivele de recurs invocate de pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sunt total nefondate, în contextul în care s-a dovedit cu certitudine că directorul instituției a luat cunoștință de săvârșirea abaterii încă din luna 2007, iar la 14.XI.2007 a solicitat efectuarea anchetei disciplinare. Prin urmare este cert că emiterea deciziei de sancționare disciplinară la 4.01.2008 s-a făcut tardiv, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de legiuitor.
Ca atare, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr.500 din 2.04.2008 a Tribunalului Iași.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară împotriva sentinței civile nr.500 din 2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească contestatoarei intimate suma de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.08.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
07.2008.-
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu
| ← Conflict de muncă. Decizia 124/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 170/2008. Curtea de... → |
|---|
