Contestație decizie de concediere. Decizia 5662/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3444/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5662/
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009 Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta contestatoare și recurenta intimată ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ Șl MANAGEMENT SANITAR (), împotriva sentinței civile nr.1264 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 30278/3/LM/2008, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1264 din 16.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea contestației formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR; a fost anulată decizia nr.153 din 11.07.2008 emisă de intimată; s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul anterior deținut; a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la concediere și până la reintegrarea efectivă; a fost respinsă cererea privind daunele morale ca neîntemeiată; a fost obligată intimata la plata sumei de 4800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin decizia nr.153 din 11.07.2008 s-a dispus încetarea contratului individual de muncă al contestatoarei din cauza desființării din cauza desființării postului de consultant manager pe care acesta a fost încadrată determinată de reorganizarea instituției conform art. 65 din Codul muncii.
Tribunalul a reținut că din punct de vedere al art. 74 și art. 62 alin.(2) din Codul muncii, decizia este motivată în fapt și în drept, precizând în preambul motivele care au determinat aprobarea unei noi structuri de personal.
Tribunalul a reținut că contestatoarea a depus la dosar acte medicale din care rezultă că începând cu data de 11.07.2008 s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.
Prin urmare, potrivit art. 50 lit. b) din Codul muncii, pe durata incapacității temporare de muncă contractul individual de muncă se suspendă de drept, iar art. 60 lit. a) din Codul muncii interzice concedierea salariaților pe durata acestei incapacități stabilită prin certificat de medical conform legii.
Dispunerea concedierii în acest interval determină ca decizia să fie lovită de nulitate absolută, interdicția stabilită de lege fiind una de ordine publică, iar faptul că ulterior intimata a dispus suspendarea efectelor deciziei nu poate acoperi această nulitate.
În ceea ce privește daunele morale, Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată cererea întrucât în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile și anume fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Contestatoarea nu a adus vreo probă în susținerea afirmațiilor pe care își fundamentează cererea de plată a despăgubirilor pentru prejudiciul moral, care trebuie să fie cert atât sub aspectul existenței cât și sub aspectul întinderii.
Iar, simpla afirmație a lezării unor drepturi personale nu este suficientă deoarece prejudiciul nu se poate presupune.
Tribunalul a reținut că posibilitatea judecătorului de a aprecia cuantumul despăgubirilor nu înseamnă că acestea pot fi acordate în lipsa unor indicii cu privire la prejudiciul suferit, deoarece are obligația de a motiva soluția.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs de către ambele părți, atât contestatoarea cât și intimata.
În recursul său intimata ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR a solicitat admiterea recursului și casarea cu trimitere în vederea rejudecării pricinii în fond.
În motivarea recursului se invocă două motive de recurs ambele întemeiate pe dispozițiile art.3041proc. civ.
Astfel, primul motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond a apreciat în mod eronat că decizia nr.153/11.07.2008 emisă este lovită de nulitate absolută. Or, în data de 11.07.2008 reclamanta s-a prezentat la serviciu, a semnat condica de prezență - așa cum reiese din înscrisurile anexate prezentei - acest lucru putând fi confirmat și de către alți colegi ai reclamantei care au văzut-o în ziua respectivă la serviciu, iar reclamanta nu era în incapacitate temporară de muncă.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că potrivit art.274 alin. (3) proc. civ. se impunea reducerea onorariului avocațial, deoarece în sprijinul diminuării onorariului de avocațial se invocă un aspect ce nu poate fi ignorat.
Avocatul a formulat o contestație la o decizie de concediere și s-a prezentat la câteva termene în dosar.
Prin urmare, apare ca fiind vădit exagerată suma de 4800 lei plătită avocatului.
În recursul său, contestatoarea solicită admiterea acestuia desființarea în parte a sentinței recurate și pe fond admiterea contestației în parte.
În motivarea recursului se invocă două critici de fapt ale sentinței neîntemeiate pe vreun text de lege, astfel, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de acordarea a daunelor morale și a doua critică fie nu a analizat, fie a analizat superficial celelalte motive de nelegalitate și netemeinice invocate în susținerea contestației.
În motivarea primului motiv de recurs se arată că a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere prin care a fost concediată nelegal deoarece trebuia motivată în fapt și în drept și concedierea dispusă cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
Arată că își desfășura activitatea într-un post ce era creat cu puțin timp în urmă în executarea reorganizării, arătând că își desfășura activitatea într-un departament unde fusese delegată printr-o decizie administrativă.
De asemenea se reiau criticile cu privire la faptul că decizia de concediere trebuia să precizeze postul desființat, modalitatea efectivă de desființare a acestuia, cauza serioasă și reală a desființării.
Prin urmare susține recurenta în recursul său că decizia de concediere nu indică motivele de fapt și de drept și mai ales ce post se desființează și solicită să se constate că este lovită de nulitate absolută.
Cu privire la neacordarea daunelor morale, recurenta-contestatoare arată că în mod greșit ia fost respinsă cerea respectivă.
Prin demitere a fost grav prejudiciată întrucât ia fost adusă atingere atât demnității în muncă - fiind un angajat conștiincios, devotat și supracalificat cu o activitate importantă, așa cum rezultă din probele administrate în cauză.
Mai susține recurenta că a fost numită în funcție în urma promovării unui concurs extrem de serios, iar modul în care a fost tratată în perioada de preaviz i-a lezat demnitatea și prestigiul dând naștere unei serioase suferințe morale generată de pierderea locului de muncă.
Ambele părți recurente au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului celeilalte părți.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și din oficiu conform art. 3041proc. civ. Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, în ceea ce privește recursul formulat de intimata-recurentă ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR, Curtea constată că instanța de fond a constatat în mod temeinic și legal că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea legii, deoarece art. 50 lit. a) din Codul muncii interzice orice formă de concediere pe perioada în care un angajat se află în incapacitate temporară de muncă, datorată unei boli, motiv pentru care contractul individual de muncă se suspendă de drept și astfel nu se poate lua nicio măsură ce concediere împotriva acestuia.
Plecând de la aceste dispoziții legale, Tribunalul nu a făcut decât să constate nulitatea deciziei prin care intimata-contestatoare a fost concediată pentru motive privind reorganizarea.
În ceea ce privește reducerea onorariului avocațial deoarece este exagerat de mare, dispozițiile legale aplicabile în materie statuează astfel: potrivit art.274 alin. (1) proc. civ. "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."
Prin urmare, principiul în materia cheltuielilor de judecată este determinat de culpa părții care cade în pretenții să suporte și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Evident, că recurenta își întemeiază cererea de reducere onorariului avocațial pe dispozițiile alin. (3) al art. 274 proc. civ, dar Curtea consideră că nu se impune reducerea acestuia prin raportare la acest text de lege, pentru următoarele considerente.
În primul rând, nu mai avem de-a face cu onorarii minimale, deoarece odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 s-a convenit la negocierea capitolului privind libera circulație a mărfurilor și capitalurilor că o astfel de limitare încalcă dreptul la liberă concurență, iar dreptul comunitar se aplică cu prioritate chiar împotriva dispozițiilor încă existente în legislația internă.
In al doilea rând, reducerea onorariului este un drept al instanțelor și nu o obligație, iar din probatoriul administrat nu rezultă nicio dovadă că acesta este prea mare în raport de muncă desfășurată.
Iar în al treilea rând, se pune evident, întrebarea retorică cum s-ar proceda dacă s-ar impune majorarea onorariului, adică cine ar trebui să plătească și în baza căror probe, mai ales că practica judecătorească și doctrina nu au răspuns încă și la această problemă.
Cu privire la recursul formulat de către contestatoarea-recurentă, Curtea constată că și acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru motivele ce se vor arăta.
În primul rând, critica întemeiată pe alte motive de nelegalitate decât cele reținute de instanța de fond nu pot fi reținute.
Tribunalul a considerat că decizia de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariate este motivată atât în fapt cât și în drept, iar nelegalitatea ei și implicit anularea s-au impus pe considerente de legalitate, respectiv concedierea în perioada în care contractul individual de muncă se afla suspendat datorat unei incapacități temporare de muncă constatată prin dovezile administrate.
În ceea ce privește chestiuni legate de desființarea reală și serioasă a locului de muncă ele nu puteau să fie analizate de către instanța de judecată deoarece era suficient un motiv de nulitate pentru ca decizia să fie constată ca fiind nulă.
Analizarea motivelor legate de desființarea locului de muncă se pot face ulterior eventual pe calea unei alte contestații dacă măsura restructurării va mai fi luată după ce cauza suspendării contractului individual de muncă va înceta.
În privința criticii sentinței instanței de fond referitoare la neacordarea daunelor morale,motivele care au determinat respingerea acestora se mențin, deoarece în recurs nu s-a produs vreo probă nouă, cerere de recurs nefăcând altceva decât să reia aceleași solicitări invocate și pe calea contestației fără a se face dovada în condițiile art. 1169 civ.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să respingă ambele recursuri ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-contestatoare și recurenta-intimată ȘCOALA NAȚIONALĂ DE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR împotriva sentinței civile nr. 1264/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:.
Dact.:
2 ex./13.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 4186/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5664/2009. Curtea... → |
|---|
