Contestație decizie de concediere. Decizia 5664/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3605/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5664/
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, împotriva sentinței civile nr. 1271 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 36123/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 1271 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 36123/3/LM/2008, s-a admis cererea formulată de contestatorul.
În consecință, s-a dispus anularea Ordinului nr. 275/08.04.2008 emis de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.
Intimata a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Instanța a reținut că ordinul contestat îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 74 din Codul Muncii, mai puțin cele privitoare la criteriile de prioritate, precum și că lipsa motivului concret de concediere determină anularea ordinului.
Conform art. 74 lit. c din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă criteriile de stabilire a ordinii de priorități, iar nu criteriul aplicabil fiecărui salariat.
Criteriile în discuție au fost menționate în cuprinsul ordinului, așa cum sunt prevăzute de art. 81 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național 2007-2010, și în aplicarea dispozițiilor art. 71 din Codul Muncii, la acestea a mai fost adăugat unul în sensul că măsura concedierii va afecta și posturile ocupate de persoane care au solicitat de bună voie aplicarea concedierii, indiferent de vârstă.
Art. 81 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național 2007-2010 se referă la salariații care vor fi primii afectați de concediere (alineatul 1) și la salariații ale căror contracte de muncă vor fi desfăcute în ultimul rând (alineatul 2).
Nici un text legal nu prevede că pot fi desființate numai posturile ocupate de salariații prevăzuți la alineatul 1 al art. 81 din CCM, așa cum greșit a reținut instanța. După desființarea acestor posturi, inevitabil se ajunge și la reducerea altora, angajatorul fiind obligat să desfacă în ultimul rând contractele de muncă ale persoanelor protejate de lege.
La momentul emiterii deciziei de concediere, contestatorul nu se încadra nici în categoria salariaților protejați de art. 81 alineatul 2 din CCM și nici în vreuna din situațiile prevăzute de art. 60 alineatul 1 din Codul Muncii.
Lipsa din conținutul deciziei a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate în cazul concedierii colective nu este sancționată de lege cu nulitatea absolută. Când a avut o asemenea intenție, legiuitorul a prevăzut expres această sancțiune (art. 62 alineatul 2 din Codul Muncii ).
2. Instanța a reținut că simpla referire la HG nr. 68/2008 nu este determinantă în condițiile în care nu conține o justificare a măsurii concedierii sau o obligație în acest sens, iar conform regulamentului de funcționare al AVAS, Consiliul de Supraveghere și Îndrumare are competența de a aproba structura organizatorică.
Conform art. 1 alineatul 3 din OUG nr. 23/2004, organizarea, funcționarea, numărul de posturi și sediul AVAS se aprobă prin Hotărâre a Guvernului.
Prin nr. 68/2008 s-a dispus reducerea de la 610 la 510 numărului maxim de posturi în structura organizatorică a AVAS, urmând ca AVAS să realizeze concedierile colective conform dispozițiilor legale și ale contractului de muncă aplicabil.
Consiliul de Supraveghere și Îndrumare nu are printre competențele sale și pe aceea de a dispune efectuarea de concedieri colective.
Numirea și eliberarea din funcție a personalului AVAS este de competența președintelui instituției.
Instanța a mai reținut că notificarea privind procedura de consultare cu reprezentanții salariaților nu este suficientă, aceasta având un caracter prealabil.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că AVAS a emis două notificări privind intenția de concediere colectivă
Tribunalul a ignorat conținutul ordinului contestat, ordin care reprezintă actul decizional al angajatorului privind măsurile dispuse în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor nr. 68/2008.
Nici un text legal nu condiționa emiterea ordinului de modificarea structurii organizatorice a AVAS. Dimpotrivă, după efectuarea concedierii colective ca urmare a reducerii numărului de posturi dispusă prin HG, s-a impus modificarea structurii organizatorice a AVAS, prin reorganizarea compartimentelor și reducerea corespunzătoare a numărului de funcții de conducere. Astfel, Consiliul de Supraveghere și Îndrumare aprobat noua structură organizatorică începând cu 02.06.2008, având ca principal argument reducerea cu 100 numărului de posturi conform nr. 68/2008.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul-contestator, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate prin motivele de recurs nu pot fi primite.
Conform art. 76 din Codul Muncii, "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută."
Totodată, potrivit art. 77 din același cod, "în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere."
Art. 78 prevede că "în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul", precum și că "la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere."
În sfârșit, art. 74 Codul Muncii statuează, printre altele, că decizia de concediere trebuie să cuprindă criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective.
Interpretând prin coroborare aceste texte legale și făcând aplicațiunea lor corespunzătoare la situația din speța de față, concluzia care se impune este aceea că în mod just Tribunalul a dispus anularea Ordinului nr. 275/08.04.2008 emis de intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.
Această soluție este legală și temeinică în condițiile în care prin ordinul contestat, s-a făcut o aplicare pur formală a dispozițiilor art. 74 lit. c din Codul Muncii, referitoare la precizarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective.
Este adevărat că în cuprinsul ordinului s-au indicat anumite asemenea criterii (respectiv cele decurgând din art. 81 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național 2007-2010 și art. 71 din Codul Muncii ), prevăzându-se că măsura concedierii colective va afecta în ordine: posturile vacante; cele ale salariaților care cumulează două sau mai multe funcții, precum și ale persoanelor care cumulează pensia cu salariul; cele ale persoanelor care îndeplinesc condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare, dar nu au cerut pensionarea în condițiile legii; cele ale persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor; cele ale persoanelor care solicită de bună voie aplicarea măsurii concedierii, indiferent de vârstă.
Însă, nici unul dintre aceste criterii nu are vreo legătură cu intimatul-contestator, nefiind aplicabil în cazul acestuia pentru simplul motiv că el nu s-a găsit și nu se găsește în niciuna dintre situațiile la care fac referire criteriile enumerate anterior. Sarcina probei sub acest aspect revenea recurentei în temeiul art. 287 din Codul Muncii, însă nu a fost îndeplinită corespunzător, neexistând la dosar nici o dovadă (înscris) care să ateste că persoana concediată s-ar afla în vreuna dintre situațiile menționate mai sus.
Ordinul (decizia) de concediere este un act juridic de dispoziție care trebuie să respecte principiul legalității (legalitatea este de esența sa), adică trebuie să fie emis cu respectarea întrutotul a dispozițiilor legale relevante ale Codului Muncii, printre care se numără și cele ale art. 74 lit. Or, în cauză nu se poate susține teza că ordinul contestat este emis în acord cu aceste prevederi legale.
S-ar fi putut considera că recurenta-persoană juridică AVAS și-a îndeplinit obligația ce-i revenea potrivit art. 74 lit. c din Codul Muncii doar dacă măcar unul dintre criteriile în discuție era incident în ce-l privește pe intimatul-persoană fizică. Numai într-un asemenea caz ar fi fost respectată cerința esențială a legalității emiterii actului de concediere.
Dacă s-ar admite ipoteza potrivit căreia în dispoziția de concediere pot fi prevăzute criterii de stabilire a ordinii de priorități ce nu au nici o legătură cu salariatul supus unei concedieri colective, s-ar ajunge la situația în care nu s-ar mai putea verifica legalitatea concedierii din acest punct de vedere, nici măcar de către instanțele de judecată eventual sesizate în acest sens. Aceasta ar crea condiții favorabile pentru comiterea de abuzuri de către angajatori, abuzuri care nu ar mai putea fi înlăturate nici măcar pe cale judiciară., însă, că nu aceasta a fost intenția legiuitorului atunci când a adoptat art. 74 lit. c din Codul Muncii, mai ales că potrivit principiului fundamental al protecției salariaților prevăzut de art. 6 din cod, angajații au dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale.
În raport de toate cele ce preced și date fiind prevederile art. 76 din Codul Muncii, ordinul contestat trebuia desființat - căci "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută." Pe cale de consecință și având în vedere dispozițiile art. 78 din Codul Muncii, era obligatoriu a se dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și obligarea AVAS la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii și până la efectiva reintegrare, sens în care corect a acționat și prima instanță.
Toate aspectele prezentate anterior relevă netemeinicia susținerilor exprimate în motivarea recursului.
Se impune totuși o precizare în legătură cu cel de-al doilea motiv: acesta nu poate fi luat în seamă, fiind inutil a fi examinat câtă vreme în speță s-a demonstrat nelegalitatea emiterii ordinului contestat. Al doilea motiv de recurs apare ca fiind un accesoriu al celui dintâi și urmează soarta acestuia potrivit regulii "accesorium sequitur principalem". Cu alte cuvinte, chiar dacă afirmațiile din cuprinsul său ar fi întemeiate, această împrejurare nu ar putea avea drept consecință înlăturarea cauzei de nelegalitate care afectează rdinul nr. 275/08.04.2008 emis de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, împotriva sentinței civile nr. 1271 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 36123/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./03.11.2009
Jud. fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5662/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 104/2009. Curtea... → |
|---|
