Contestație decizie de concediere. Decizia 5665/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(4546/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5665/
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată - -, împotriva sentinței civile nr.2055 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 44370/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.2055 din 11.03.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea contestației formulată de contestatorul împotriva intimatei - -; s-a dispus anularea deciziei nr.106/21.10.2008 emisă de intimată; obligă intimata să reintegreze contestatorul pe postul deținut anterior concedierii; a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data concedierii și până la efectiva reintegrare; s-a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale; a fost obligat intimata la plata sumei de 1152 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că la data de 21.10.2008, intimata a emis decizia nr.106 prin care a dispus concedierea reclamantului în baza dispozițiilor art.65 din Codul muncii.
Din analiza deciziei menționate prima instanța a reținut că mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 74 lit. a și b din Codul muncii, lipsesc din conținutul acesteia.
Potrivit art.74 lit. a) decizia trebuie să cuprindă obligatoriu motivele care determină concedierea.
În decizia contestată nu se indică decât actul decizional care a stat la baza modificării organigramei societății și implicit la baza desființării postului ocupat de reclamant fără a se menționa nimic despre motivele ce au determinat modificarea structurii organizatorice a societății
Dat fiind caracterul formal al deciziei de concediere, fapt ce rezultă din reglementarea imperativă a dispozițiilor art. 74 din Codul muncii, precum și din dispozițiile art. 77 din Codul muncii, ce prevăd că în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere - lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente prevăzute de art. 74 nu poate fi complinită prin alte acte anterioare ulterioare sau concomitente emiterii deciziei, inclusiv prin apărări făcute în fața instanței de intimată cu ocazia judecării contestației îndreptate împotriva deciziei.
Din acest punct de vedere, apare ca irelevantă dezvoltarea motivelor concedierii reclamantului făcută de intimată în întâmpinare, câtă vreme această motivare nu se regăsește în cuprinsul deciziei de concediere.
Tribunalul a reținut de asemenea că decizia a fost emisă și cu încălcarea dispozițiilor art. 74 lit. b) din Codul muncii, întrucât aceasta cuprinde "durata preavizului".
Prin natura preavizului se înțelege data când a început să curgă și cea a expirării preavizului conform art. 74 alin. (2) din Codul muncii și care au dus la prelungirea duratei acestuia.
Menționarea "duratei preavizului" nu înseamnă precizarea numărului de zile acordate ca preaviz pentru că acest număr rezultă din contractul individual de muncă sau din contractul colectiv de muncă.
În cazul dedus judecății angajatorul nu numai că a omis să indice în decizie durata preavizului ci a dispus acordarea acestuia concomitent și nu anterior cum era firesc.
Prin urmare, preavizarea trebuie să aibă loc înainte de emiterea deciziei de concediere și nu odată cu emiterea acesteia pentru că conformitate cu dispozițiile art. 75 din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte în sensul încetării raporturilor de muncă de la data comunicării ei salariatului, or curgerea preavizului după această dată este lipsită de sens cătă vreme raportul de muncă și-a încetat existența potrivit dispozițiilor legale.
De asemenea, Tribunalul a mai reținut că hotărârea modificării organigramei societății a fost luată de către CA al cu depășirea mandatului dat în acest sens de către AGA.
Conform anexei 2 a acestei hotărâri AGA Consiliul de Administrație fusese împuternicit să dispună modificarea organigramei în cadrul numărului maxim de posturi aprobat de 500.
Cu toate acestea, prin hotărârea Consiliului de Administrație din 07.10.2008, se aprobă reducerea schemei organizatorice a societății încălcându-se astfel mandatul dat de AGA.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, intimata - - prin care a solicitat admiterea recursului, constatarea netemeiniciei și nelegalității sentinței recurate și modificarea în parte a acestei, respingându-se cererea de anulare a deciziei de concediere.
În motivarea recursului au fost invocate mai multe motive de recurs.
Primul motiv se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8) proc. civ. în sensul că în mod eronat instanța de fond a apreciat că s-au invocat alte motive de fapt. În cadrul probei cu acte susține recurenta că a depus toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că prin Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 7 octombrie 2008 a fost luată cu depășirea mandatului acordat în acest sens de către AGA, deoarece prin acea hotărâre s-a stabilit ca numărul maxim de salariați să nu fie depășit, iar CA a fost împuternicit să efectueze modificări în structura sa organizatorică, în cadrul numărului maxim de posturi aprobat și nu în sensul menținerii sau măririi acestui număr cum greșit a reținut instanța de fond.
În cadrul acestei reorganizări concedierea contestatorului nu este o consecință a reducerii numărului de personal, ci a desființării postului de conducere pe care ăl ocupa, ca urmare a reorganizării activității societății.
Al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9) proc. civ. și se referă la următoarele critici.
Instanța de fond a interpretat greșit legea, considerând că decizia nr.106/21.10.2008 nu respectă cerințele prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) din Codul muncii, respectiv cele de la lit. a) și b).
În acest sens se arată de către recurentă că decizia prevede data de la care s-a acordat preavizul, iar Codul muncii nu prevede sancțiunea nulității absolute pentru neacordarea sau nerespectarea perioadei de preaviz, întrucât respectarea termenului de preaviz nu constituie o condiție de validitate a decizie de concediere.
Recurenta arată de asemenea că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.74 alin. (1) lit. b) atunci când face trimitere la art. 75 din Codul muncii, considerând că raportul de muncă și-a încetat existența la data comunicării decizie, dar textul art. 75 se referă la efectele deciziei, astfel cum sunt ele înscrise în această decizie.
Însă decizia prevede un termen ulterior de încetare a contractului de muncă, sau un termen de preaviz, atunci decizia comunicată produce efecte la împlinirea termenului prevăzut în această sau la expirarea termenului acordat de preaviz.
Un al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct. 7) proc. civ. în sensul că hotărârea este netemeinică întrucât cuprinde motive contradictorii.
În acest sens sentința civilă recurată cuprinde motive contradictorii în sensul că instanța de fond afirmă fără temei că în decizie nu s-ar fi prevăzut durata preavizului și că acesta nu s-a acordat, pentru ca mai apoi să critice decizia de concediere pentru ca preavizul ar fi fost acordat concomitent cu comunicarea deciziei de concediere și astfel preavizul nu s-ar fi acordat.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în baza art. 3041proc. civ. raportat la art. 312 proc. civ. constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Cu privire la critica întemeiată pe dispozitiile art.304 pct. 8) proc. civ. Curtea constată că potrivit acestui text de lege există motiv de recurs, dacă "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoelnic al acestuia", ori în cauza de față instanța de fond nu a schimbat nimic din conținutul deciziei contestate.
De fapt aceasta a examinat decizia contestată din perspectiva condițiilor cerute de lege sub sancțiunea nulității absolute, sancțiune de drept material prevăzută expres de Codul muncii.
Prin urmare nu este vorba despre nici un act juridic cu conținut neîndoelnic și al cărui conținut a fost schimbat din greșeală de către instanța de fond.
Toate alegațiile susținute în motivare criticii întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8) proc. civ. sunt neconforme cu probatoriul admisntrat în cauză.
Cu privire la cea de a doua critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9) proc. civ. care statuează următoarele, "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Hotărârea instanței de fond astfel criticată prin prisma motivelor dispozițiilor legal menționate mai sus, însă Tribunalul a reținut în mod corect că decizia de concediere a intimatului-contestator nu întrunește condițiile cerute de dispozițiile legale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și b), care dispun următoarele, "Decizia de concediere se comunică salariatului în scris șitrebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului.
Iar sancțiunea care intervine în cazul în care o decizie nu întrunește condițiile cerute de lege și menționate mai sus ca fiind lipsă din conținutul deciziei de concediere, este prevăzută expres de art. 76 din Codul muncii care dispune următoarele, "Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută".
Prin urmare, Tribunalul a nu a făcut decât să constate că în fapt din probele administrate în cauză rezultă că decizia de concediere nu conține mențiunile cerute în mod obligatoriu de art. 74 din Codul muncii, respectiv cele prevăzute la lit. a) și b), așa cum le-am enunțat mai sus, iar sancțiunea căreia ia dat eficiență este nulitatea absolută a deciziei în cauză în conformitate cu art.76 din Codul muncii, precitat.
Regimul juridic al nulității concedierii, prezintă anumite caracteristici specifice determinate de trăsăturile specifice ale raporturilor de muncă și de necesitatea protecției salariatului.
Curtea reține că la fila 8 dosar fond se găsește decizia de concediere a intimatului-contestator, decizie care nu cuprinde în concret ce motivele care au determinat concedierea, mărginindu-se să enunțe doar că "urmare a aplicării structurii organizatorice, postul de șef proiect ocupat de intimat s-a desființat, iar cum petentul a refuzat un loc de muncă va fi concediat".
De altfel, motivarea în fapt și în drept a motivelor care au determinat concedierea sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și de dispozițiile art.62 alin.(2), ce prevăd următoarele "Decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă".
Nici în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută la lit. b) referitoare la durata preavizului, Tribunalul a constatat în mod temeinic și legal că acesta trebuia să cuprindă durata preavizului care constă în faptul că începe să curgă la un anumit tip și expiră la un altul.
Decizia contestată nu conține acest durata preavizului, ci doar indică numărul de zile pe care se întinde acest preaviz, respectiv 20 de zile.
Prin urmare scopul preavizului este să înștiințeze salariatul despre încetarea raporturile de muncă, fiind unul dintre drepturile garantate de Codul muncii.
În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7) proc. civ. ce prevede "că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Toate cele trei situații, cuprinse în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 7) proc. civ. vizează una și aceeași chestiune - nemotivarea hotărârii. Aceasta, întrucât formularea unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii echivalează cu o nemotivare, ceea ce nu este cazul sentinței de față.
Prin urmare, critica recurentei cu privire la faptul că Tribunalul s-ar fi pronunțat contradictoriu cu privire la durata preavizului este nefondată.
Mai mult decât atât era suficientă lipsa unei singure mențiuni din decizia de concediere și nulitatea ar fi operat independent de faptul că celelalte mențiuni s-ar fi regăsit în decizie pentru că legea ce cere ca lipsa acestora să fie cumulativă pentru a interveni nulitatea absolută a deciziei.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea, în baza art. 274 proc. civ. urmează ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimat, deoarece prin respingerea recursului se află în culpă procesuală căzând astfel,în pretenții, în cuantum de 1270,68 lei, conform dovezii existente la fila 26 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.2055/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Obligă recurenta la 1270,68 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./13.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3469/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5794/2009. Curtea... → |
|---|
