Contestație decizie de concediere. Decizia 5722/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4534/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5722R
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurentul și recurentul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 2848 din data de 03.04.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.-/09.06.2009 și recurentul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 28.09.2009, de către recurentul Ministerul Apărării Naționale, întâmpinare în dublu exemplar. La data de 12.10.2009, recurentul a depus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea comunică reprezentaților părților copia întâmpinărilor și, din oficiu, invocă excepția nulității sentinței, având în vedere că acesta nu a fost semnată de unul dintre judecătorii care au soluționat cauza.
Recurentul, prin avocat, cât și recurentul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției nulității sentinței.
Curtea reține cauza în pronunțare cu privire la excepția nulității sentinței recurate.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2848/03.04.2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL APĂRĂRII; a anulat decizia nr. din 25.11.2008 emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii; a obligat pe intimat la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii -20.12.2008 până la reintegrare; a respins cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată; a obligat pe intimat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1190 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia de concediere personalului civil contractual nr. A 15802/25.11.2008, în temeiul art.65 din Legea nr.53/2003 Codul munciis -a dispus încetarea începând cu data de 20.12.2008 a contractului individual de muncă nr.754/01.08.2004.
Motivul care a determinat concedierea din funcția de redactor gr. I A, conform deciziei contestate este desființarea efectivă a locului de muncă.
Din punct de vedere formal, decizia de desfacere a contractului de muncă nu conține mențiunea prevăzută de art. 74 lit.a CM - motivele care au determinat desființarea postului, motive ce nu au fost aduse la cunoștința salariatului. Enunțarea în cuprinsul deciziei de concediere a conținutului textului de lege și a mențiunii că postul a fost desființat nu echivalează cu motivarea măsurii, în condițiile în care nu sunt menționate nici actele conducerii prin care s-a dispus cu privire la aceasta. Nu sunt indicate împrejurările care au determinat desființarea postului, pentru a se putea aprecia asupra realității și seriozității cauzei prevăzute de art. art. 65 alin. 2 CM.
Prin întâmpinare, intimatul a arătat că desființarea postului a fost determinată de modificarea structurii organizatorice, care a presupus desființarea a 18 posturi de personal civil contractual, funcția civilă de redactor gr. III A ocupată de contestator devenind funcția de redactor șef editură, prevăzută ca funcție militară.
Prin urmare, locul de muncă nu a fost suprimat din structura angajatorului ci asigurat de un cadru militar, intervenind o schimbare a denumirii, fără consecințe cu privire la atribuțiile specifice postului.
Nu rezultă din actele depuse la dosar în ce mod schimbarea funcției civile în funcție militară putea conduce la o îmbunătățire a activității, mai mult, redimensionarea structurilor centrale și de conducere aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Tării ce a avut drept consecință reducerea personalului din armată nu a fost hotărâtă de guvern, care stabilește potrivit art. 57 alin. 2 din Legea nr. 346/2006 numărul de personal și repartizarea funcțiilor pe categorii de personal și corpuri de militari.
Față de considerentele expuse, s-a dispus anularea deciziei nr. din 25.11.2008 emisă de intimată și, în temeiul art. 78 din Codul muncii, reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate,
majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii - 20.12.2008 până la reintegrare.
Prima instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale, întrucât nu s-a făcut dovada prejudiciului cu privire la imaginea și prestigiul profesional al contestatorului, prejudiciu care să-l îndreptățească pe acesta la reparația bănească solicitată. Din probele administrate nu rezultă măsura în care drepturile personal nepatrimoniale ale contestatorului au fost afectate, astfel că nu se pot acorda despăgubiri pentru suferința de ordin moral pretinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul-reclamant si recurentul pârât Ministerul Apărării Naționale, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în parte, în sensul admiterii și a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 50.000 lei. u s-a făcut dovada prejudiciului cu privire la imaginea și prestigiul profesional al contestatarului și că din probele administrate nu rezultă măsura în care drepturile personale nepatrimoniale au fost afectate și ca atare nu se pot acorda despăgubiri pentru suferințele de ordin moral pretinse.
La dosarul cauzei în susținerea capătului de cerere privind acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 lei, a depus o serie de înscrisuri din care reies profesionalismul, contribuția adusă la edificarea unor lucrări de mare valoare științifică pentru știința militară precum și creditul de care se bucura în mediul universitar militar și civil și reputația reclamantului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.299-316 din Codul d e procedură civilă.
Recurentul pârât Ministerul Apărării Naționale a arătat ca, prin decizia atacată, în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, s-a dispus rea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 2008, motivată de desființarea efectivă a locului de muncă. Ca urmare, instanța urma să analizeze legalitatea și temeinicia deciziei contestate prin prisma cerințelor prevederilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii (desființarea vă a locului de muncă generată de o cauză reală și serioasă), însă cu luarea în considerare a situației concrete și a reglementărilor specifice incidente acesteia.
Enunțarea în cuprinsul deciziei de concediere a conținutului textului de lege a mențiunii că postul a fost desființat nu echivalează cu motivarea măsurii, în condițiile în care nu sunt menționate nici actele conducerii prin care s-a dispus cu privire îi aceasta.
In ceea ce privește motivarea deciziei, potrivit practicii judiciare, reprezintă vicii de formă și atrag anularea: inexistența dispoziției scrise nemotivarea deciziei. Concret, conform deciziei de concediere nr. A 15802/25.11.2008, emise de Ministerul Apărării Naționale, cuprinsul paragrafului 2 are următorul conținut: Motivele care au determinat concedierea. sunt: desființarea efectivă a locului de muncă.
Ca urmare, nici legea, dar nici doctrina sau practica judiciară nu statuează in sarcina angajatorului obligativitatea, mai ales sub sancțiunea anulării deciziei, a motivării detaliate a rațiunii care a stat la baza reducerii locului de muncă.
Din interpretarea istorico-teleologică și sistematică a textelor Codului muncii referitoare la concediere, rezultă că legea nu mai limitează motivele concedierii la cele clasice (dificultăți economice, transformări tehnologice și reorganizarea activității), astfel încât să fie nevoie de specificarea unui motiv concret dintre cele trei stipulate limitativ - desființarea efectivă a locului de muncă reprezintă în sine o noțiune suficient de elocventă pentru situația analizată în speță, în sensul că funcția a fost radiată și, deci. locul de muncă desființat; nu ne aflăm în situația unor abateri disciplinare pentru care motivarea concedierii justifică anumite precizări de ordin legal și faptic în scopul identificării eventualelor vicii ale deciziei prin intermediul instanței.
In concluzie, prima instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii atunci când, deși a reținut, totuși nu a acordat valoare juridică aspectului potrivit căruia "enunțarea motivului nu echivalează cu motivarea măsurii". Astfel, atât instanța, cât și salariatul contestator au înțeles că motivul concedierii îl reprezintă desființarea locului de muncă, aspect, de altfel, suficient de clar și elocvent pentru oricine.
În plus, în opinia instanței de fond, decizia emisă de Ministerul Apărări Naționale este criticată și pe considerentul "că nu menționează nici actele conducerii prin care s-a dispus cu privire la aceasta", ca o cerință suplimentară la care, însă, legea nu face nicio trimitere.
Referitor la desființarea postului determinată de modificarea structurii organizatorice, Ministerul Apărării Naționale reiterează câteva aspecte relevante analizării prezentului recurs și care nu au primit o justă valoare juridică în fața instanței de fond. Astfel, conform normelor specifice, aducerea la cunoștința salariaților a noului stat de organizare s-a efectuat în fața întregului personal al unității, astfel că cei cărora li se desființau posturile au fost înștiințați, cu consecința emiterii imediate a deciziilor de concediere. Suprimarea funcției contestatorului nu este o măsură singulară la nivelul unității pentru a putea fi suspectată de arbitrar, un număr de alte 18 posturi de personal civil dispărând din statul de organizare.
Decizia, în mod incontestabil, a avut la bază o cauză reală și serioasă, nedisimulând un alt adevărat temei, eventual subiectiv, al concedierii, fapt rezultat și din enunțarea dovedită a aspectului potrivit căruia deciziile de modificare a statelor de organizare nu se iau la nivel de unitate ci la nivelul eșalonului superior, pe baza studiilor de oportunitate, a analizelor și avizelor mai multor structuri cu competențe specifice în procesul de restructurare la care România s-a angajat prin acorduri internaționale încheiate cu.
In ceea ce privește argumentul ce a determinat instanța de fond să admită acțiunea, conform căruia "nu rezultă din actele depuse la dosar în ce mod schimbarea funcției civile în funcție militară putea conduce la o îmbunătățire a activității", apreciem că nu oportunitatea, ci legalitatea măsurii trebuia cercetată de către instanță, deoarece la nivelul Ministerului Apărării Naționale s-a decis că funcția suprimată nu mai corespunde noilor planuri ale, un nou management, adecvat proiectelor de perspectivă și pliat pe specificul vieții militare (incluzând comandă militară, subordonare ierarhică, restricționarea exercițiului unor drepturi prin statutul cadrelor militare) stând la baza deciziei de oportunitate privind asigurarea conducerii microstructurii de către un cadru militar, cu atribuții de reprezentare și decizie în publicarea unor studii de specific esențialmente militar, cu limbaj și conotații aparte.
Îmbunătățirea activității era evidentă în condițiile în care s-a decis că vechea structură trebuie reorientată conform noilor provocări, astfel că din 2 funcții de conducere s-a creat numai una singură, avându-se în vedere atât interesele de ordin economic, cât și cele referitoare la operativitatea activității prin unicitatea comenzii.
Mai mult, Universitatea Națională de Apărare din care făcea parte microstructura condusă de reclamant este singura unitate de învățământ și cercetare științifică militară acreditată din România care cultivă relații de colaborare și reprezentare cu structuri similare din statele membre.
Nivelul studiilor și materialelor de cercetare publicate reclamă un nivel înalt de cunoștințe militare iar asigurarea conducerii de către un cadru militar asigură atât profesionalismul lucrărilor, cât și coeziunea și ritmul necesare.
Instanța, însă a apreciat greșit aplicabilitatea art. 57 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Astfel, art. 5 stipulează: "(1) în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Apărării elaborează și supune spre aprobare Guvernului proiectul de hotărâre privind organigrama structurilor centrale și numărul total de posturi ale acestora. (2) Numărul de personal și repartiția funcțiilor pe categorii de personal și corpuri de militari se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării."
Din interpretarea sistematică a textului de lege rezultă următoarele:
Universitatea Națională de Apărare, conform Hotărârii Guvernului nr. 1027/2003, coroborate cu prevederile Legii nr. 346/2006 nu este structură centrală a Ministerului Apărării Naționale, ci este subordonată Ministerului Apărării Naționale, concret, ministrului apărării naționale și se află în coordonarea Direcției Management Resurse Umane.
Conform Ordinului nr. /2008 pentru aprobarea "competențelor exercitate de conducătorii, comandanții și șefii structurilor din Ministerul Apărării pentru elaborarea, modificarea, avizarea și aprobarea organigramelor și statelor de organizare", necesarul de funcții pe structuri subordonate nemijlocit ministrului se aprobă de ministru cu avizul Direcției Management Resurse Umane.
și proiectele statelor de organizare ale structurilor subordonate nemijlocit ministrului se aprobă de către acesta, cu avizul Direcției Management Resurse Umane și al Direcției Financiar-Contabile.
In speță, deoarece numărul de personal și repartizarea funcțiilor se stabilesc de către Guvern la nivel generic, pe întreg ansamblul armatei, și nu în detaliu, la nivel de unitate, eșalonul superior, așa cum s-a și dovedit, respectiv, Colegiul Ministerului Apărării Naționale a fost singurul for în măsura a stabili în detaliu structura organizatorică prin raportare la planul de activitate al unității. După luarea deciziei, statul de organizare a fost supus analizei și avizelor de specialitate, în acest sens fiind indubitabilă legalitatea și temeinicia aprobării noii structuri organizatorice a unității.
Ca un detaliu cu potențială relevanță, se precizeaza că în situația în care numărul de posturi și structura pe categorii de personală rămâne neschimbată, nu se adoptă o hotărâre care să prevadă aceleași cifre cu cea anterioară.
In plus, instanța trebuia să aibă în vedere faptul că numărul de personal și repartiția funcțiilor pe categorii de personal și corpuri de militari înseamnă cifre generice la nivel de macrostructură, cifre care se divid pe microstructuri în funcție de necesitățile de personal.
Față de cele precizate, se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiate.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
La acest termen de judecata, Curtea a invocat si pus in discuția parților excepția nulității sentinței, având în vedere că acesta nu a fost semnată de unul dintre judecătorii care au soluționat cauza (fila 1 verso din dosarul primei instanțe cuprinde doar 3 semnături).
In baza art. 258 alin. 1 din Codul d e procedura civila, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de indata dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători si in care se va arata, când este cazul, opinia separata a judecătorilor aflați in minoritate.
Curtea retine ca nesemnarea minutei de către unul din membrii completului care participă cu vot deliberativ la judecată constituie un caz de nulitate necondiționată a hotărârii, potrivit art. 258 alin. 1 din Codul d e procedura civila, întrucât nu s-ar mai putea realiza controlul judiciar în ceea ce privește alcătuirea instanței, susținerile părților și rezultatul deliberării.
Nulitatea decurgând din nesemnarea minutei de un judecător nici nu poate fi acoperita prin semnarea ulterioara a minutei, deoarece nu se poate ști daca judecătorul respectiv a participat sau nu la deliberare.
Pentru aceste motive, Curtea va admite excepția nulității sentinței civile nr.2848/3.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, va admite recursurile declarate de recurentul-contestator și recurentul-intimat MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE reprezentat prin Direcția Legislație și Asistență Juridică, împotriva sentinței civile nr.2848/3.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția nulității sentinței civile nr.2848/3.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
Admite recursurile declarate de recurentul-contestator și recurentul-intimat MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE reprezentat prin Direcția Legislație și Asistență Juridică, împotriva sentinței civile nr.2848/3.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact:
2 ex.
30.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2470/2009. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Constanta → |
|---|
