Contestație decizie de concediere. Decizia 5790/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR- - contestație desfacere contract de muncă-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5790

Ședința publică de la 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.956/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând delegația de reprezentare, consilier juridic, iar pentru intimata reclamantă, avocat, care depune împuternicirea avocațială.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii, conform motivelor invocate în concluziile scrise.

Depune concluzii scrise.

Avocat pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Gorj ca fiind temeinică și legală, decizia fiind lovită de nulitate absolută, nefiind respectate dispozițiile prevăzute de art.74 alin.1 din Codul muncii referitoare la criteriile de prioritate la concediere.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 956 pronunțată în ședința publică de la 16 martie 2009 de Tribunalul Dolj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis contestația formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA

S-a constat nulitatea absolută a Deciziei nr. 531/20.10.2008 emisă de intimată și a fost obligată intimata la reîncadrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziei și la plata drepturilor salariale indexate și majorate pentru perioada cuprinsă între data concedierii și data reintegrării efective pe post.

A mai fost obligată intimata la 300 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Contestatoarea a fost angajată a unității intimate, la Depozitul Produse Plaiul -C, în funcția de economist, iar prin decizia nr 531/03 11 2008 emisă SC SA MARKETING Regiunea Oltenia s-a dispus concedierea contestatoarei în temeiul art 65 și 66 din Codul muncii urmare a desființării postului, implicit a locului de muncă Depozitul Produse petrol Plaiul.

Se reține că decizia a fost emisă ca urmare a unei concedieri colective.

Cu privire la excepția nulității absolute a deciziei de concediere invocată de contestatoare, constând în aceea că în decizie nu sunt prevăzute criteriile aplicate la stabilirea ordinii de prioritate la concediere așa cum prevăd dispozițiile art 74 alin 1 lit c din Codul Muncii și art 47 alin 2 lit c din Contractul Colectiv de Muncă, instanța constat că este întemeiată, și a admis-o, constatând nulitatea absolută a deciziei de concediere nr 531 din 03 11 2008 emisă de intimată.

Conform dispozițiilor art 74 alin 1 lit c din Codul muncii decizia de concediere, în cazul concedierii colective, trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate conform art 69 alin 2 lit d din Codul muncii, mențiuni pe care decizia contestată nu le cuprinde.

Această obligație este prevăzută și în art 47 alin 2 lit c din Contractul Colectiv de Muncă.

Faptul că în decizia de concediere se prevede la art 4 " criteriile aplicate la stabilirea ordinii de prioritate la concediere au fost cele prevăzute în CCM, art 51" nu este în măsură să înlăture prevederile imperative ale art 79 alin 1 din Codul Muncii și ale art 47 alin 2 lit c din Contractul Colectiv de Muncă, trebuind să fie prevăzut în mod concret criteriul aplicat în cazul contestatoarei.

Față de considerentele expuse, instanța a constat nulitatea absolută a Deciziei nr 53/20 10 2008 emisă de intimată și a obligat-o pe intimată la reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziei și la plata drepturile salariale indexate și majorate pentru perioada cuprinsă între data concedierii și data reintegrării efective pe post.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata SC SA, criticând-o pentru neteminicie și nelegalitate.

În motivare, s-a arătat că decizia a fost emisă ca urmare unei concedieri colective, concedierea având loc pe fondul desființării locului de muncă al contestatoarei concomitent desființarea tuturor locurilor de muncă existe și, de altfel, al tuturor locurilor de muncă existente la nivelul de fost

Art. 51 CCM la nivel se referă la situațiile în care se restructurează activitatea și se reduce numărul de posturi, aspect ce impune o selecție a personalului pe categorii profesionale, evident, ținând seama de ordinea menționată.

S-a arătat că desființarea postului a fost una efectivă, că unitatea nu numai că s-a reorganizat ci a desființat efectiv locurile de muncă, astfel că postul contestatoarei nu se mai regăsește în organigrama societății.

Pe cale de consecință, art. 47 alin. 2 din CCM și art. 74 alin. 1 Codul Muncii nu sunt aplicabile, în cauză operând art. 45 alin. 1 pct. B, lit. a din CCM.

S-a mai menționat că hotărârea instanței de fond este motivată sumar și că în mod greșit au fost indicate dispozițiile art. 79 alin. 1 Codul Muncii, acesta referindu-se la demisie.

Verificând hotărârârea recurată prin prisma criticilor invocate, Curtea constată recursul nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente.

În cauză, în mod necontestat, a operat o concediere colectivă, art. 74 Codul Muncii făcând mențiune despre conținutul deciziei emisă în această situație, fără a face distincții între situația în carese reducenumărul posturilor (ceea ce impune o selecție a personalului pe categorii profesionale, ținând seama de ordinea de priorități stabilită anterior) și cea în carese desființează toate locurile de muncă existente.

În aceste condiții, respectarea dispozițiilor imperative ale art. 74 Codul Muncii este obligatorie, eventualele distincții ce s-ar face în contractele colective de muncă fiind inoperabile, întrucât contrazic dispozițiile imperative ale legii.

De altfel, dispozițiile art. 45 alin. 1 pct. B, lit. a, indicat de recurentă prin motivele de recurs ( preluat și în contractele individuale de muncă și care s-a depus, în extras, la fila nr. 72 din dosar), nu exclud aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c Codul muncii, ci doar menționează, ca și cauză de încetare a contractului individual de muncă, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pe acelea în care agentul economic își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării ori restrângerii activității.

Mai mult, Curtea reține că punctul de lucru Depozitul Produse Plaiul -C nu se identifică cu însăși societatea recurentă, desființarea locurilor de muncă de la acest punct de lucru nefiind echivalentă cu desființarea tuturor locurilor de muncă din cadrul societății.

În ceea ce privește indicarea, în considerentele sentinței, a art. 79 alin. 1 Codul Muncii, Curtea constată că, într-adevăr, acest text de lege nu este aplicabil în cauză și, față de considerentele expuse anterior de către instanța de fond, aceasta nu reprezintă decât o eroare materială ( s-a scris: art. 79 alin. 1 Codul Muncii în loc de art. 74 alin. 1 Codul Muncii ) ce nu atrage nulitatea hotărârii.

Nu se poate reține nici că hotărârea nu ar fi motivată, atâta timp cât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC Sa, împotriva sentinței civile nr.956/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 28.10.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

red. jud. / 2 ex./ 27 noiembrie 2009

jud. fond,

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 5790/2009. Curtea de Apel Craiova