Contestație decizie de concediere. Decizia 5792/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.958/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5792/
Ședința publică de la 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.6422 din data de 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.1228/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC" B"SRL, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.4 din 19.10.2009 depusă la dosar-fila 53 și intimata SC" B"SRL, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 11.05.2009 depusă la dosar-fila 12.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, părțile, interpelate fiind, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere înscrisurile aflate la dosar, administrate în cadrul probei cu înscrisuri cu privire la tardivitatea formulării cererii de recurs, urmează a face aplicarea dispozițiilor art.310 cod proc. civilă, socotind că recursul a fost formulat în interiorul termenului legal prevăzut de lege.
Intimata SC" B"SRL,prin avocat, având cuvântul asupra aplicării prevederilor art.310 cod proc. civilă, solicită a se observa că la dosarul cauzei sunt înscrisuri suficiente pentru a se constata că recursul a fost declarat peste termenul legal prevăzut de lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, societatea intimată a solicitat în mai multe rânduri ca recurentul să depună la dosar înscrisuri, în combaterea excepției de tardivitate.
Recurentul, prin avocat, având, prezintă instanței de recurs originalul documentului aflat la fila 6 prezentului dosar, reprezentând dovada de expediere a recursului prin intermediul firmei de curierat, arătând că, la fila 44 acestui dosar, se regăsește încheierea de ședință din data de 01 iulie 2009 prin care societatea intimată a solicitat conservarea înscrisului aflat la fila 6, însă, plicul aflat la fila 6 cuprinde două file, lipite una de cealaltă, din care se poate observa că recursul dedus judecății a fost declarat la data de 29.12.2008.
În legătură cu celelalte date cu privire la firma de curierat, recurentul, prin avocat, arată că firma SA nu are nicio legătură cu cauza de față, atâta vreme cât recursul a fost expediat prin intermediul Courier Grup SA.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că pe data de 06.12.2007 recurentul în cauză a primit un e-mail numit "internal memo", prin care i s-a adus la cunoștință că este concediat ca urmare a evoluției proiectelor de care era responsabil și s-a solicitat predarea autoturismului de serviciu, toate joburile de pe proiectele curente și -ul cardului, fără a se prezenta motivele în fapt și în drept.
Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a ajuns la concluzia că acest e-mail nu poate fi considerat ca fiind o decizie de concediere pentru simplul motiv că nu era semnat de un reprezentant la societății ca să poată produce efecte, pe de o parte, iar pe de altă parte, că o persoană nu poate fi concediată printr-un e-mail.
În combaterea acestei concluzii, solicită a se observa că, în cursul lunii februarie, se emite un document de către directorul economic al societății, document aflat la dosar, însoțit de o precizare prin care se arată că recurentul a dat o importanță greșită e-mailului primit, salariatul fiind chemat la serviciu. Însă, această precizare nu poate fi apreciată ca fiind o revocare a deciziei de concediere.
De asemenea, recurentul, prin avocat, mai arată că nu a fost citat în vederea efectuării cercetării disciplinare, iar semnătura aflată pe confirmarea de primire a convocării este un fals, chiar dacă societatea intimată menționează în cadrul deciziei că ar fi avut loc o convocare corespunzătoare, fără a fi indicată data și locul unde ar fi avut loc această convocare, arătându-se numai faptul că procesul-verbal al Comisiei de Cercetare Disciplinare ar fi fost înregistrat la data de 14.03.2008.
Cât privește decizia de concediere, solicită a se observa că, din data de 19.12.2007, recurentul nu s-a mai prezentat la serviciu bazându-se pe acel e-mail prin care i s-a luat autoturismul de serviciu, joburile cât și -ul cardului și care au fost predate altor angajați din cadrul societății intimate.
Așa fiind, recurentul apreciază că, în cauză, nu a avut loc o cercetare disciplinară, iar descrierea faptei în sensul că nu s-a mai prezentat la serviciu din data de 19.12.2007, fără a se preciza până la ce dată, și că nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, nu poate conduce la concluzia legalității concedierii, cu atât mai mult cu cât, ulterior, societatea intimată a încercat să revoce această decizie de concediere pentru că nu avea o dovadă certă de predare a -ului și nicio dovadă că recurentul nu ar fi fost la serviciu și nu și-a îndeplinit atribuțiile ce i se cuveneau la locul de muncă.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, reținerea cauzei spre judecare, admiterea contestației, astfel cum a fost formulată și completată ulterior, în sensul admiterii tuturor capetelor de cerere invocate prin cererea completatoare.
Cu cheltuieli de judecată ce vor fi solicitate pe cale separată.
Intimata SC" B"SRL,prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că acel e-mail la care recurentul a făcut referire, se află depus la dosar, însă nu se poate stabili cine a procedat la expedierea acestuia, având în vedere faptul că însuși recurentul, în cadrul societății, se putea muta de la un calculator la altul, existând posibilitatea ca acest e-mail să fie trimis chiar de recurent de la un alt computer către computerul său, atâta vreme cât acest e-mail nu poartă o semnătură a unui reprezentant la societății.
Astfel, societatea intimată a luat cunoștință de faptul că a fost chemată în judecată de către salariat, chiar dacă a făcut toate demersurile necesare pentru a evita încetarea raporturilor de muncă cu recurentul, în sensul că a achitat acestuia drepturile salariale pe o perioadă de trei luni, numai pentru a ase prezenta la locul de muncă.
În ceea ce privește perioada în care recurentul nu s-a prezentat la locul de muncă, intimata, prin avocat, solicită a se observa că această perioadă coincide cu perioada în care societatea se afla în vacanță, iar programul de lucru al recurentului, este foarte flexibil.
Având în vedere cele susținute, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul în replică, arată că aspectele expuse de intimată prin avocat nu pot fi reținute, câtă vreme este greu de conceput ca salariatul să se instaleze la un alt calculator pentru a-și expedia e-mail-ul, despre care societatea susține că nu are cunoștință. Dacă s-ar accepta un astfel de scenariu, ar apărea ca lipsit de suport punctul de vedere al directorului economic, prin care se arată că recurentul a dat o prea mare importanță acelui e-mail, pe de o parte, iar pe de altă parte, solicită a se observa că în fața instanței de fond, societății intimate i s-a pus în vedere să depună la dosar fișele de pontaj, însă aceasta nu s-a conformat acestor dispoziții.
Cu privire la susținerea intimatei referitoare la plata celor trei salarii, recurentul, prin avocat, arată că într-adevăr aceste trei salarii au fost virate pe cadrul de salariul al salariatului, dar în scopul validării acelui e-mail intitulat "internal memo".
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6422 din data de 16.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive in privința cererii in pretenții rezultând din contractul de cesiune de drepturi de autor Și, În consecință, a respins capătul de cerere menționat, formulat de reclamantul, in contradictoriu cu intimata SC B SRL; a respins celelalte cereri, ca neîntemeiate și a luat act ca nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost salariatul intimatei începând cu datat de 8.05.2006, desfășurându-și activitatea în calitate de analist servicii client, în baza contractului individual de muncă înregistrat cu nr. 1749/23.05.2006 la ITM
Raporturile de muncă au încetat la data de 17.03.2008, prin decizia nr. 33/17.03.2008, în baza art. 61 lit. a) din Codul muncii.
Contestatorul a invocat nulitatea actului prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară, motivând că decizia nu conține descrierea faptei săvârșite și că sancțiunea a fost aplicată fără a fi convocat la cercetarea disciplinară.
A mai stabilit instanța de fond că măsura aplicării sancțiunii disciplinare a fost dispusă ca urmare a efectuării cercetării disciplinare, prin parcurgerea procedurii reglementată de art. 267 Codul muncii, în sensul că reclamantul a fost convocat în scris în vederea cercetării disciplinare. Din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantului i s-a comunicat la data de 13.03.2008, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc, convocarea nr. 198/12.03.2008, prin care era înștiințat despre cercetarea disciplinară ce urma să aibă loc la data de 14.03.2008, la ora 10,00, în sala de ședințe de la parterul imobilului unde se află sediul societății, precum și că cercetarea disciplinară a avut loc la data de 14.03.2008, potrivit procesului verbal întocmit cu acel prilej, contestatorul nefiind prezent.
De asemenea, verificând conținutul deciziei de sancționare, instanța de fond a constatat că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de art. 268 alin. 2 din Codul muncii, respectiv este descrisă suficient de clar fapta ce constituie abatere disciplinară, și anume absența de la locul de muncă și, implicit, neîndeplinirea sarcinilor de serviciu începând cu data de 19.12.2007.
În consecință, Tribunalul a apreciat că decizia de sancționare este întocmită cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege, că sancțiunea a fost aplicată ca urmare a respectării procedurii cercetării disciplinare a salariatului, astfel că nu se impune a fi anulată.
Față de această situație, cererile de reintegrare în funcția deținută anterior concedierii și de plată a drepturilor salariale de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, care au caracter accesoriu față de cererea de anulare a deciziei de concediere întrucât soluția ce s-ar pronunța depinde de soluția dată asupra contestației, au fost apreciate ca fiind ca neîntemeiate.
În ceea ce privește cererea de anulare a documentului intitulat "internal memo", datat de 6 decembrie 2008, aceasta este neîntemeiată întrucât actul nu poartă semnătura reprezentanților societății intimate, astfel că nu poate produce efecte juridice.
Potrivit contractului de cesiune de drepturi de autor nr.-/4.02.2007, reclamantul, pe de o parte și SC SRL, pe de altă parte, au convenit asupra cesiunii drepturilor patrimoniale și a drepturilor conexe. Cum actul juridic menționat stabilește drepturi și obligații între cele două persoane, s-a constatat că pârâta SC B SRL nu are calitatea de subiect al raportului de drept material ce izvorăște din contractul de cesiune și, implicit, că nu are nici calitatea de subiect al raportului de drept procesual.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, intimatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat, în esență, următoarele:
Prin cererea introductivă, fostul salariat a solicitat instanței de judecata anularea deciziei concretizată în documentul numit "internal memo" emisă de intimată la data de 06.12.2007 și prin care i s-a adus la cunoștință încetarea colaborării cu angajatorul, reintegrarea sa in funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate precum și a celorlalte drepturi bănești de la data concedierii și la reintegrarea efectivă, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
În susținerea respectivelor solicitări, recurentul a arătat că a fost angajat al pârâtei în baza Contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 1749/26.05.2006 în funcția de " Servicii Client", iar la data de 06.12.2007 a fost concediat (documentul " " fiind o anexă a unui e-mail) fără a se indica însă temeiul în fapt și în drept al acestei masuri, fără a se emite o decizie în acest sens și fără a se indica termenul și autoritatea la care o pot contesta.
S-a reținut în cuprinsul menționatului " " că recurentul a fost concediat întrucât evoluția proiectelor de care este responsabil a coborât la standarde care nu mai sunt acceptabile.
Pe cale de consecința recurentul a solicitat primei instanțe să constate că măsura gravă a concedierii nu a fost luata printr-o Decizie de încetare a contractului individual de muncă, ci printr-o simplă anexă la un e-mail, în care nu este respectat termenul de preaviz, nu sunt prezentate motivele de fapt și de drept care au justificat măsura (ceea ce conduce la nulitatea sa) și nu se arată nici termenul în care aceasta poate fi contestată și organul competent.
Mai mult chiar, așa cum rezulta din conținutul respectivului document, chiar directorul societății nu a putut încadra cu precizie motivele concedierii recurentului în sfera motivelor disciplinare de desfacere a contractului de muncă sau între motivele de necorespundere profesională, ceea ce conduce la concluzia ca măsura luată nu a avut o cauză reală și serioasă.
În funcție de încadrarea în fapt și în drept a motivelor încetării colaborării, ar fi putut fi invocate și alte motive de nulitate absolută a deciziei astfel emise (neefectuarea cercetării prealabile sau lipsa dovezii că s-ar fi propus angajatului un post adecvat pregătirii sale în cadrul societății, daca rezultatele evaluării prealabile a salariatului ar fi confirmat susținerile angajatorului).
A mai susținut recurentul că a învederat primei instanței atât caracterul de generalitate al acestor "acuzații", cât si faptul că directorul societății pretinde că ar fi făcut aceste constatări în urmă cu 5-6 luni, aspect de natură să atragă incidența instituției prescripției dreptului de a aplica sancțiunea.
Recurentul a subliniat că măsura concedierii sale nu a avut o cauză reală și serioasă.
Prin completarea contestației, s-a mai arătat în motivele de recurs, fostul salariat a solicitat și anularea Deciziei de concediere nr. 33 emisă de pârâtă la data de 17.03.2008 și comunicată recurentului în data de 27.03.2008, reintegrarea în funcția deținuta anterior, plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi bănești de la data concedierii si până la reintegrarea efectivă, inclusiv contravaloarea Contractului de cesiune a drepturilor de autor încheiat cu persoana juridică desemnată de către angajator, respectiv cu " ", contract conex Contractului individual de muncă, cu cheltuieli de judecată.
S-a mai arătat că, la scurt timp după depunerea la Tribunalul București - Secția a -a a contestației împotriva Deciziei concretizate în documentul numit " memo", recurentul a primit la domiciliu, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, Decizia nr. 33/17.03.2008, prin care a fost concediat disciplinar. Or, această decizie de concediere a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor Contractului individual de muncă și ale Codului muncii.
Astfel, recurentul nu a fost citat pentru cercetarea disciplinară, semnătura aflată pe confirmarea de primire a convocării fiind un fals.
În plus, în contextul în care conținutul deciziei nu poate fi completat cu elemente extrinseci acesteia, descrierea presupusei abateri disciplinare ("absenta de la locul de muncă începând cu data de 19.12.2007 și neîndeplinirea sarcinilor de serviciu") este superficială, iar fapta în sine nu există, de vreme ce chiar pârâta l-a anunțat pe recurent încă din luna decembrie 2007 ca s-a renunțat la serviciile sale.
S-a mai susținut că salariatul nu a avut cunoștință nici despre conținutul raportului întocmit de directorul financiar, înregistrat sub nr. 21 din data de 18.02.2008, document pe care angajatorul l-a apreciat ca fiind o premisă a sancționării.
Greșită a fost considerată și soluția dată capătului trei din completarea contestației privind obligarea angajatorului la contravaloarea contractelor de cesiune a drepturilor de autor pentru perioada ce a urmat concedierii din decembrie 2007, față de împrejurarea că, după momentul angajării recurentului la ROMÂNIA aceste contracte au fost încheiate lunar de recurent cu persoana juridică desemnată de angajator, în strictă interdependență cu Contractul individual de muncă încheiat cu " ROMÂNIA", după cum o demonstrează însăși partea introductivă a acestora.
Prin urmare, a mai susținut recurentul că prima instanță nu a manifestat rol activ în soluționarea cauzei și nu a stabilit că nu i se putea imputa absența de la locul de muncă - absență ce se pretinde a fi fost constatată după mai mult de două luni, în condițiile în care pârâta a refuzat să depună la dosar fișele de pontaj - deși angajatorul i-a solicitat în scris să nu mai vină la serviciu, lipsindu-l de mijloacele necesare desfășurării unei activități normale: mașină, telefon, calculator, acces la evidențele societății.
Mai mult, considerentele sentinței atacate s-a mai susținut că sunt contradictorii. Astfel, documentul " memo s-a apreciat că nu se impune a fi anulat dintr-un motiv care atrage chiar nulitatea deciziei de concediere conținută de acest document, respectiv nesemnarea sa de către reprezentantul angajatorului, care, însă, nu transmiterea respectivului document.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În raport de data comunicării sentinței recurate - 22.12.2008 (fila 98 dosarului instanței de fond) și întrucât s-au constatat neconcordanțe între data înscrisă pe scrisoarea de transport (lipită deasupra pe plicul aflat la fila 6 dosarului instanței de recurs) ca fiind data ridicării corespondenței de (14.01.2009) și data trecută pe înscrisul lipit pe același plic, sub scrisoarea de transport anterior menționată, ca fiind data predării corespondenței către Ro Courier Grup (29.12.2008), în recurs, au fost administrate probe privind data înmânării către societatea de curierat care a efectuat transportul a cererii de recurs, în vederea depunerii acesteia la Tribunalul București, unde a fost înregistrată în data de 16.01.2009.
Din probele administrate, a rezultat că împotriva SC a fost deschisă procedura generală de reorganizare judiciară, fiind desemnat provizoriu administrator judiciar (filele 29-41 din dosarul instanței de recurs), care a arătat că se află în imposibilitate de a furniza informațiile solicitate privind cererea de recurs formulată de (fila 49 dosarului instanței de recurs).
Față de aceste împrejurări și în raport de înscrisul depus de recurent la fila 18 din dosarul instanței de recurs (din care rezultă că, la data de 29.12.2008, acesta a predat către RO Courier Grup un plic adresat Tribunalului București - Secția a VIII-a), Curtea, în ședința publică din 21.10.2009, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 310 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora "dacă nu se dovedește, la prima zi de înfățișare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen".
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată ca fiind întemeiate în parte criticile recurentului, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a în data de 12.01.2008, recurentul a solicitat anularea deciziei concretizată în documentul " memo" emisă de intimată și repunerea în situația anterioară.
Prin cererea înregistrată în data de 17.04.2008, acesta și-a completat contestația, solicitând și anularea deciziei de concediere nr. 33/17.03.2008, precum și obligarea fostului angajator la plata contravalorii contractului de cesiune a drepturilor de autor încheiat cu
Instanța de fond a analizat numai legalitatea acestei din urmă decizii, iar nu și a documentului intitulat " memo", transmis recurentului ca anexă a unui e-mail, cu privire la care Tribunalul a reținut numai lipsa semnăturii reprezentanților societății intimate, împrejurare în raport de care a apreciat că nu poate produce efecte juridice.
Curtea constată că instanța de fond nu a examinat susținerile recurentului potrivit cărora acest document reprezintă concretizarea manifestării unilaterale a voinței angajatorului în sensul concedierii sale și nu îndeplinește condițiile de formă pe care o decizie de concediere trebuie să le satisfacă în conformitate cu dispozițiile legale, sub sancțiunea nulității.
Înscrisul cu privire la care se pretinde că reprezintă o decizie de concediere și a cărui anulare s-a solicitat (filele 4-5 din dosarul instanței de fond) este semnat, Director B, chiar dacă nu poartă semnătura electronică a reprezentantului angajatorului.
În plus, în scrisoarea adresată recurentului contestator de directorul financiar al unității intimate (fila 20 dosarului instanței de fond), se face referire documentul intitulat " memo" emis de societate, "prin directorul general", la data de 6 decembrie 2007, document în privința căruia se face precizarea că salariatul i-a dat o interpretare eronată, atribuindu-i valoarea unei decizii de concediere disciplinară, pe care, în realitate, nu ar avea-
Lămurirea semnificației juridice a acestui document se impunea cu necesitate, cu atât mai mult cu cât, prin decizia nr. 33/17.03.2008, s-a dispus concedierea disciplinară a recurentului, conform art. 61 lit. a) din Codul muncii, pentru absența nejustificată de la locul de muncă începând cu data de 19.12.2007.
Procedând astfel, prima instanță nu a intrat în cercetare fondului pricinii cu privire la primul capăt al cererii cu care a fost învestită (anularea deciziei concretizată în documentul intitulat " memo"), o atare omisiune constituind o încălcare esențială a legii, de natură să conducă la casarea hotărârii, câtă vreme examinarea acestui petit pentru prima dată în recurs ar lipsi părțile de un grad de jurisdicție.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 din Codul d e procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa în parte sentința recurată, urmând să trimită cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Curtea constată că, sub aspectul cererii în pretenții întemeiată pe contractul de cesiune de drepturi de autor, încheiat între recurent și, (fila 15 din dosarul instanței de fond), în mod corect Tribunalul a reținut lipsa calității procesuale pasive a SC" B"SRL, care nu are calitatea de subiect al raportului de drept material ce izvorăște din contractul de cesiune și, implicit, nici legitimare procesuală pasivă.
Așa fiind, vor fi menținute dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a SC" B"SRL în privința acestui capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat recurentul împotriva sentinței civile nr.6422 din data de 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.1228/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC" B"SRL.
Casează în parte sentința recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
2 ex./19.11.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
← Contestație decizie de concediere. | Contestație decizie de pensionare. Decizia 105/2008. Curtea de... → |
---|