Contestație decizie de concediere. Decizia 5795/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2580/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5795/
Ședința publică de la 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Primarul Orașului împotriva sentinței civile nr.218 din data de 02.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (231/C/RJ/2009), în contradictoriu cu intimațiiG și Primăria Orașului,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere."
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul Primarul Orașului și intimații G și Primăria Orașului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 19.10.2009, concluzii scrise din partea recurentului Primarul Orașului.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.218 din data de 02.03.20099, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în fond după casare, respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Orașului invocată de pârâtul Primarul Orașului; a admis acțiunea formulată de reclamanta G împotriva pârâților Primăria și Primarul Orașului; a dispus anularea dispoziției nr.73/08.02.2006 emisă de Primarul Orașului; a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii dispoziției nr.73/08.02.2006; a obligat pârâții la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat în perioada de la 08 februarie 2006 și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta Gaf ost salariată în cadrul Primăriei Orașului începând cu data de 01.11.1993 în calitate de funcționar cu Starea civilă. La data de 16.12.2005 a depus la Primarul Orașului o cerere de demisie prin care anunța intenția că va demisiona și prin acordul instituției - fără preaviz. Ulterior, în data de 27.12.2005 reclamanta a depus o nouă cerere prin care anunța Primarul Orașului că revine asupra demisiei și renunță la aceasta având emis un concediu medical pentru perioada 16-23.12.2005.
Prin dispoziția nr.73/08.02.2006, Primarul Orașului a luat act de cererea de demisie înregistrată la data de 16.12.2005 sub nr. 13470, și a dispus încetarea cu data de 09.02.2006 a contractului individual de muncă.
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Orașului, invocată de primar, întrucât contractul individual de muncă nr.312/01.02.2005 a fost încheiat între pârâta Primăria orașului reprezentată de Primar și reclamanta G, iar la capitolul 21 Dispoziții finale - se stipulează că prevederile contractului se completează cu dispozițiile Legea nr.53/2003 Codul muncii. Prima instanță a constatat, în concluzie, că angajatorul este Primăria ca semnatar al contractului, ceea ce-i atrage calitatea procesuală pasivă.
S-a mai reținut că demisia este actul unilateral al salariatului și că termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru funcționarii cu funcții de execuție.
Salariatul își poate retracta demisia numai cu acordul unității. Acest acord poate fi expres sau tacit, exprimat prin faptul că permite persoanei să își continue activitatea după data la care aceasta și-a manifestat voința de a înceta contractul.
Tribunalul, având în vedere că perioada 16-27.12.2005 reclamanta a acoperit-o cu concediu medical, a reținut că angajatorul era îndreptățit ca, la prezentarea salariatului la serviciu, să ia act de demisie, mai ales că în cerere s-a făcut mențiunea fără preaviz, iar contractul individual de muncă nu prevedea nici un termen. Or, în cauză, nu numai că nu s-a emis decizia de desfacere a contractului de muncă prin demisiei dar tacit a fost aprobată renunțarea la demisie pentru că reclamanta a lucrat până la data de 08.02.2006.
Prin această atitudine angajatorului, a stabilit Tribunalul, acesta a achiesat la cererea de renunțare la demisie a reclamantei iar contractul de muncă nu și-a încetat valabilitatea.
Prin urmare, emiterea ulterioară a deciziei este ilegală deoarece cererea de demisie nu mai poate produce efecte după acceptarea renunțării.
Concluzia primei instanțe a fost în sensul că desfacerea ulterioară a contractului de muncă este un abuz al angajatorului și apare ca un act juridic unilateral de desfacere a contractului de muncă tară temei legal.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, Primarul Orașului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, acesta a arătat, în esență, următoarele:
În fapt, la data de 16.12.2005 sub nr. 13470 a fost înregistrată la Primăria, județul C demisia intimatei G din funcția de referent de stare civilă din cadrul aparatului propriu al Primăriei Orașului județul
Raportul de muncă dintre intimată și Primarul Orașului, a fost născut anterior demisiei sale prin contractul individual de muncă nr. 3297/01 noiembrie 1993, când aceasta a îndeplinit funcția de casier.
Ulterior, prin Dispoziția nr. 32/27.02.1997 acest contract de muncă a fost modificat prin trecerea intimatei pe postul de referent II stare civilă, fapt reconfirmat și prin dispoziția nr. 40/23.02.2001.
Ca urmare a acestor modificări la 01 iulie 2005 fost actualizat contractul individual de muncă pentru funcția sa de referent stare civilă iar atribuțiile intimatei au fost stabilite prin fisa postului semnată de cele doua părți. Deși a semnat de luare la cunoștința de atribuțiilor ce-i revin, la data de 07 septembrie 2004 intimata depune o cerere prin care-i atrage atenția primarului că, în cazul in care va fi "obligata sa rămână in concediul de odihna" legal solicita închiderea biroului de stare civila pe perioada concediului, justificat de faptul refuzului de a preda altui funcționar activitatea si documentele de stare civilă.
Pe fondul acestei atitudini, la 16 decembrie 2005 intervenit actul de demisie al intimatei, după care, până la 27 decembrie 2005, aceasta a părăsit postul, blocând activitatea de stare civilă.
La data de 27 decembrie 2005, intimata a înregistrat cererea prin care a arătat că "revine" asupra demisiei sale" urmând să-și desfășoare activitatea în continuare, iar pentru perioada 16-23.12.2005 a justificat neprezentarea la serviciu prin Certificatul de concediu medical nr. -/21.12.2005.
A făcut referire recurentul la dispozițiile art.79 din Codul muncii și ale art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora demisia nu trebuie motivata si produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare, prevederi cu privire la care s-a susținut că au fost nesocotite de instanța de fond.
A mai arătat recurentul că, deși intimata avea cunoștință de obligația legală ce-i revenea privind predarea "lucrărilor și bunurilor", nu și-a îndeplinit-o, astfel că, la data de 08 februarie 2006, fost emisă Dispoziția nr. 73 prin care s-a constatat încetarea raporturilor de serviciu ca urmare a producerii efectelor demisiei.
S-a mai arătat că nu există un acord scris sau tacit al angajatorului privind renunțarea la demisie, cum eronat a interpretat instanța de fond, ci pentru că intimata a refuzat să predea lucrările cu regim special, fapt care s-a întâmplat abia la 10 februarie 2006, fost necesară chiar sesizarea organelor de poliție cu privire la sustragerea de către salariat a documentelor oficiale cu regim special.
Legiuitorul, a mai susținut recurentul, nu a prevăzut nici o procedură de "aprobare tacită" a unei cereri de revenire asupra unei comunicări scrise de demisie. Dimpotrivă actul demisiei, astfel cum este definit prin art.79 din Codul muncii, este un act irevocabil.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin decizia nr. 2198 din 16.10.2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de G, în contradictoriu cu intimații Primăria și Primarul Orașului, a casat sentința civilă nr. 726/16.04.2008 a Tribunalului Călărași și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în complet specializat de litigii de muncă, reținând, în esență, că reclamanta este nemulțumită de încetarea contractului său de muncă prin demisie, astfel încât competența revine instanței specializate în soluționarea litigiilor de muncă, iar nu instanței de contencios administrativ.
Curtea reține că nu pot fi primite criticile recurentului referitoare la modul de interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, câtă vreme intimata avut cu Primăria Orașului raporturi de muncă, iar nu de serviciu, izvorâte din contractul individual de muncă a cărui încetare s-a dispus prin dispoziția nr. 73/8.02.2006, emisă de Primarul Orașului, în temeiul art. 55 lit. c) și art. 79 alin. 1 din Codul muncii.
Intimata a fost, inițial, încadrată în funcția de casier, pentru ca, ulterior, partenerii contractuali să își exprime acordul în sensul modificării felului muncii, aceasta urmând a exercita funcția de referent stare civilă (conform contractului individual de muncă nr. 312 din 1.07.2005, filele 22-25 din dosarul nr-)
Situația de fapt a fost corect stabilită de Tribunal, care a reținut că, la data de 16.12.2005, a fost înregistrată demisia intimatei salariate (fila 19 din dosarul nr-); în cuprinsul acestei cereri, salariata a făcut mențiunea expresă că solicită "demisia fără preaviz".
La data de 27.12.2005, salariata a revenit asupra demisiei, arătând că înțelege să renunțe la ea și să își continue activitatea, justificând absența din perioada 16-23.12.2005, prin depunerea unui certificat de concediu medical (fila 30 din dosarul nr-).
În mod eronat, însă, prima instanță a constatat că, tacit, a fost aprobată de către angajator renunțarea la demisie, concluzie desprinsă din împrejurarea că salariata a continuat să lucreze până la data de 08.02.2006, astfel încât desfacerea ulterioară a contractului de muncă este un abuz al angajatorului și apare ca un act juridic unilateral de desfacere a contractului de muncă fară temei legal.
Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. 1 din Codul muncii, demisia reprezintă actul unilateral de voință al salariatului, care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea termenului de preaviz, care este stabilit în favoarea angajatorului.
Pentru a-și produce efectele, demisia trebuie să îmbrace forma scrisă, fără a fi necesar ca aceasta să fie aprobată de angajator.
Angajatorul este protejat împotriva denunțării intempestive a contractului individual de muncă de către salariat, prin obligația pe care o are salariatul de a respecta preavizul prevăzut de lege, pe durata căruia contractul continuă să își producă efectele. Prin urmare, demisia își produce efectele și contractul individual de muncă încetează la expirarea termenului de preaviz a cărui durată este reglementată de art. 79 alin. 4 din Codul muncii, termen la beneficiul căruia angajatorul este acela care poate renunța printr-o manifestare de voință expresă, iar nu salariatul. Chiar și într-o astfel de ipoteză, însă, temeiul încetării raporturilor de muncă este actul unilateral al salariatului, respectiv demisia.
Din rezoluția înscrisă pe cererea de demisie a intimatei, rezultă fără dubiu că angajatorul a luat act de manifestarea unilaterală de voință a salariatei, astfel încât acesta și-a produs efectele la expirarea perioadei de preaviz prevăzute de lege.
Curtea reține că, prin Dispoziția nr. 73/2006, nu s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale intimatei, ci doar s-au constatat efectele demisiei acesteia.
În plus, se reține că demisia, ca orice alt act unilateral, este irevocabilă. Din momentul în care a ajuns la cunoștința unității, salariatul nu mai poate reveni asupra manifestării sale de voință decât cu acordul expres sau tacit, dar obligatoriu neechivoc, al angajatorului.
Or, în cauză, un acord expres nu a fost exprimat, iar acordul tacit nu ar putea fi dedus din împrejurările pricinii, cum în mod greșit a reținut prima instanță. Astfel, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine dacă salariata a continuat activitatea în temeiul raporturilor de muncă după expirarea termenului de preaviz sau dacă prezența sa a fost justificată de efectuarea unor lucrări impuse de predarea serviciului, ceea ce face ca manifestarea de voință a angajatorului în sensul acceptării renunțării la demisie să fie echivocă.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței recurate privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a angajatorului Primăria Orașului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat recurentulPrimarul Orașuluiîmpotriva sentinței civile nr.218 din data de 02.03.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (231/C/RJ/2009), în contradictoriu cu intimațiiG și Primăria Orașului.
Modifică sentința recurată în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
2 ex./19.11.2009
Jud.fond: /G
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
| ← Conflict de muncă. Decizia 1332/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1923/2009. Curtea... → |
|---|
