Contestație decizie de concediere. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 58/2010
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de intimata BROKER DE asigurare S, având ca obiect contestație decizie de concediere, împotriva sentinței civile nr.169/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru recurenta intimat BROKER DE ASIGURARE S și intimatul contestator asistat de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul recurentei intimate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, pe care îl susține și oral. Depune la dosar copii adresă nr.2532/06.05.2008 și decizia nr.2564/07.05.2008.
Mandatarul intimatului contestator solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanța depusă la dosar.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin Sentința civilă nr.137 din data de 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiua fost admisă contestația formulată și precizată de contestatorul în contradictoriu cu intimata " Broker de Asigurarea" Sibiu și pe cale de consecință a fost constatată nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.2528/26.04.2007 emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, obligată intimata la plata drepturilor salariale din momentul desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrare și plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr.728 din data de 30 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba -I a fost admis recursul declarat de intimata " Broker de Asigurarea" Sibiu împotriva Sentinței civile nr.137 din data de 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, casată sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Tribunalul Sibiu, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr- de către contestatorul în contradictoriu cu intimata " Broker de Asigurarea" Sibiu s-a solicitat:
- constatarea nulității deciziei nr.2528/26.04.2007 datorită neîndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru desfacerea contractului de muncă; în subsidiar, se solicită anularea deciziei atacate ca fiind nelegală și netemeinică;
- obligarea intimatei la reîncadrarea contestatorului pe postul deținut anterior;
- obligarea intimatei la plata drepturilor salariale din momentul desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrare,
- obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea contestației, contestatorul, în esență, învederează instanței de judecată că a fost angajat al societății intimate pe perioada cuprinsă între 01.02.2006-26.04.2007 în calitate de director și respectiv director executiv. Contestatorul arată că a depus diligențe pe perioada cât a desfășurat activitate pentru bunul mers al societății dar la un moment dat a sesizat conducerea societății că modalitatea de lucru care i-a fost impusă este defectuoasă și prejudiciază interesele societății. Contestatorul susține că i s-a impus să achite 80% din valoarea contractărilor Leasing Sibiu în contextul în care intimata nu era plătitoare de TVA și mai trebuia achitat 19% la bugetul statului. Contestatorul arată că deși nu toate sumele se încasau, obligația de virare se menținea.
Contestatorul arată că și-a spus punctul de vedere cu privire la imposibilitatea înregistrării anumitor facturi în contabilitate pentru că nu au bază legală, contractul în baza căruia trebuiau efectuate aceste operațiuni nefiind semnat. De asemenea, contestatorul consideră că nu a prestat activitate în folosul unor societăți concurente deoarece există un contract de mandat, prestări servicii nr.1701/02.02.2007 între, broker de asigurare-reasigurare și Broker de Asigurare, prima societate fiind reprezentantă a, și a derulat o scurtă perioadă de timp o colaborare cu această societate pentru a se asigura de seriozitatea acesteia.
Contestatorul subliniază că societatea nu a lucrat niciodată pe daune, deși există în organigrama societății un post de inspector de daune, acesta nu a fost ocupat niciodată, drept pentru care cele două societăți nu sunt concurente.
Sub aspectul nulității deciziei, contestatorul susține că acest act s-a emis cu încălcarea prevederilor art.268 Codul muncii și nu conține mențiunea referitoare la obiectul convocării, nu sunt menționate care sunt abaterile disciplinare săvârșite de contestator, nu sunt precizate prevederile din statutul de personal sau din regulamentul intern care au fost încălcate, nu este menționată instanța competentă material și teritorial unde poate fi contestată decizia.
Prin sentința civilă nr.169/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, contestația a fost admisă. A fost constatată nulitatea deciziei atacată, intimata fiind obligată la reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior încetării raportului de muncă, la plata drepturilor salariale începând cu data concedierii și până la reîncadrare și la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În baza contractului individual de muncă înregistrat la. Sibiu, contestatorul a fost angajat la societatea intimată în calitate de director începând cu data de 01.02.2006, sarcinile acestuia fiind stabilite ca act adițional la contractul de muncă și sunt depuse la dosarul cauzei la filele 62-65.
La dosarul cauzei s-au depus acte care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, a fost administrată și proba testimonială.
Prin Decizia nr.2528 din data de 26.04.2007 s-a dispus concedierea contestatorul lui în baza art.264 lit.f Codul muncii.
Având în vedere precizarea contestației depusă la fila 86 din primul dosar de fond prin care se solicită constatarea nulității absolute a deciziei de concediere, instanța a analizat cu prioritate acest aspect având în vedere că prin acest act s-a susținut încălcarea unor norme imperative prevăzute de Codul muncii referitoare la conținutul deciziei de concediere, aspect care face inutilă analizarea celorlalte probe, în contextul în care nulitatea absolută se dovedește a fi întemeiată.
Instanța de judecată reținând argumentele pe care ambele părți le-au prezentat, constată următoarele:
Susținerea intimatei referitoare la depunerea tardivă a motivării contestației prin invocarea nulității absolute a deciziei de concediere cu depășirea termenului de 30 de zile, este nerelevantă pentru următoarele argumente:
Reglementarea cuprinsă în art.132 Cod pr.civilă se referă la posibilitatea procedurală recunoscută reclamantului ca la prima zi de înfățișare instanța să-i acorde un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune dovezi noi. Prin prisma acestei prevederi legale, precizarea depusă de contestator la fila 86 din primul dosar de fond prin care se invocă nulitatea absolută a deciziei de concediere, nu poate fi considerată ca fiind tardivă depusă deoarece prin aceasta nu s-a întregit sau modificat contestația.
De asemenea, prin precizarea depusă contestatorul a invocat nulitatea absolută a actului de sancționare care a fost emis cu nesocotirea condițiilor de validitate având în vedere prevederile cuprinse în art.268 Codul muncii, nulitate care poate fi invocată oricând. Potrivit art.108 Cod pr.civilă "nulitățile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii" ori, în cauza de față nulitatea vizează un act emis de intimată cu nesocotirea prevederilor imperative ale art.268 Codul muncii.
Față de cele prezentate instanța a respins excepția tardivității depunerii precizării contestației.
Analizând conținutul deciziei de concediere emisă de intimată prin prisma criticilor aduse de contestator, instanța de judecată constată următoarele:
Potrivit art.267, alin.2 Codul muncii "în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii".
Reglementarea acestei etape premergătoare momentului emiterii deciziei de sancționare concretizează dreptul la apărare consacrat constituțional, drept care se poate exercita numai dacă salariatul cunoaște motivul pentru care este convocat. Prevederea legală impune precizarea obiectului convocării care oferă posibilitatea salariatului de a-și formula apărările în favoarea sa, motivațiile pe care le consideră necesare, or, simpla mențiune "abateri disciplinare săvârșite" nu este o formulare care să direcționeze salariatul spre acele abateri avute în vedere de intimată care să permită acestuia să-și pregătească apărarea. Mențiunea nu corespunde scopului legiuitorului și atrage nulitatea convocării deoarece elementele pe care trebuie să le conțină aceasta potrivit art.267, alin.2 sunt expres prevăzute și nu sunt admise derogări de la acestea.
Un element esențial al actului de sancționare constă, potrivit art.268, alin.2, lit. b din Codul muncii, în precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, precizare care nu a fost cuprinsă în conținutul deciziei de concediere, lipsa acesteia atrage nulitate nulitatea absolută a deciziei de concediere.
De asemenea, instanța de judecată constată lipsa din conținutul deciziei de sancționare a mențiunii referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, prin această omisiune au fost nesocotite prevederile art.268, alin.2, lit. c din Codul muncii.
Instanța constată că prevederile art.268, alin.2, lit. f din Codul muncii au fost încălcate deoarece intimata nu a precizat în cuprinsul actului de sancționare instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată, mențiune esențială pentru salariat pentru a cunoaște prin prisma prevederilor legale referitoare la competența materială și teritorială, instanța la care salariatul nemulțumit de sancțiunea aplicată poate să o conteste.
Instanța constată că lipsa mențiunilor prezentate mai sus din conținutul deciziei de concediere atrage nulitatea absolută a acesteia potrivit art.268, alin.2 Codul muncii, condițiile de formă și de conținut ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului de muncă sunt supuse legii pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum și a avea suficiente elemente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii dispuse (Decizia nr.385/2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp.art.268 din Codul muncii ).Prin cuprinderea în conținutul actului de sancționare a tuturor mențiunilor stabilite de art.268, alin.2 Codul muncii se asigură și dreptul la un proces echitabil, drept recunoscut prin reglementarea cuprinsă în art.21, alin.3 din Constituție.
Față de considerentele de fapt și de drept prezentate, instanța a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere și în baza art.78 Codul muncii contestatorul a fost pus în situația anterioară, respectiv a fost reintegrat în funcția deținută anterior încetării raportului de muncă și societatea intimată a fost obligată la plata drepturilor salariale începând cu data încetării raportului de muncă și până la reintegrare, întrucât fiind o sancțiune care lovește actul de sancționare cu nulitate, se consideră că nicicând contestatorul nu a încetat activitatea astfel încât, acestuia chiar dacă nu a prestat activitate i se acordă o despăgubire echivalentă cu drepturile salariale de care nu a beneficiat în perioada cuprinsă de la data concedierii și data reîncadrării efective.
Instanța de fond a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art.274 Cod pr.civilă, intimata fiind în culpă procesuală pentru promovarea acestui litigiu, drept pentru care a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de contestator.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând admiterea acesteia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În expunerea de motive arată că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art.268 din Codul muncii, arătând că petentul contestator nu a indicat elementele care determină nulitatea deciziei în interiorul termenului de 30 de zile, considerat termen de decădere potrivit art.268 alin.5 Codul muncii. În același sens și prevederile art.283 alin.1 lit.a și b din Codul muncii.
Potrivit art.61 lit.a Codul muncii angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul a săvârșit abateri grave sau abateri repetate de la disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară. Inexistența unui regulament intern la o societate nu determină imposibilitatea aplicării prevederilor legale vizând disciplina muncii.
În mod de asemenea greșit au fost interpretate dispozițiile art.267 Codul muncii. Sancțiunea nulității absolute vizează situațiile în care nu s-a efectuat această cercetare și nu mențiunile privind data, ora și locul întrevederii.
Prin sentința civilă nr.137/2008 contestatorul a fost reintegrat în funcția deținută anterior. Ulterior reintegrării, în data de 06.05.2008 acesta a solicitat încetarea raporturilor de muncă cu societatea din inițiativa sa, astfel că, prin decizia nr.2564 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în conformitate cu prevederile art.55 lit.b din Codul muncii.
Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Prin sentința civilă nr.169/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost constatată nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.2528/26.04.2007, dispunându-se reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior la intimata Broker de Asigurare Sibiu, cu plata drepturilor salariale aferente și a cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispozițiilor art.268 alin.5 din Codul muncii, decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, termen pe care contestatorul l-a respectat.
Contrar susținerilor societății recurente, prin contestația adresată Tribunalului Sibiu la data de 22 mai 2007, contestatorul a solicitat, printre altele, constatarea nulității deciziei nr.2528/26.04.2007 datorită neîndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru desfacerea contractului de muncă.
Art.268 alin.2 din Codul muncii stabilește elementele pe care, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu.
Câtă vreme contestatorul a solicitat, generic, constatarea nulității deciziei de sancționare datorită neîndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru desfacerea contractului de muncă, în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării, chiar fără a indica strict ce elemente au fost nesocotite din art.268 alin.2 Codul muncii, s-a născut în mod evident obligația instanței de a analiza contestația cu referire la aceste elemente.
Analizând exact dispozițiile legale incidente, se poate observa că art.268 alin.5 Codul muncii stabilește în varianta contestatorului obligația de a contestat o decizie de sancționare în termenul de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, fără a-i restricționa dreptul de a produce dovezi în acest sens pe întreg parcursul derulării cauzei. O interpretare contrară a acestui text de lege ar duce la încălcarea dreptului la apărare al contestatorului, fapt ce contravine dispozițiilor art.129 Cod pr.civilă.
Aceasta nu înseamnă, contrar susținerilor recurentei, că nulitatea ar putea fi invocată oricând, pentru simplul motiv că ea este invocată în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, elementele ulterior invocate fiind doar apărări formulate pentru susținerea nulității.
Că punctul de vedere al recurentei nu este valid rezultă chiar din prevederile art.283 invocate de către aceasta. Astfel art.283 alin.1 lit.a și b stabilește termene pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului de muncă, respectiv 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară.
Contrar susținerilor recurentei, coroborând acest text de lege cu dispozițiile art.268 Codul muncii legea distinge aspectele ce pot fi contestate în termenul imperativ de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei de sancționare, respectiv nelegalitatea acestei măsuri.
Din analiza textelor de lege sus arătate rezultă că problematica nulității nu se pune în dreptul muncii identic ca în dreptul civil unde acționează principiul "resoluto jure dantis, resoluitur jur occipientis".
În dreptul muncii, nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute pentru luarea unei decizii de către angajator atrage nulitatea absolută, a cărei incidență poate fi valorificată numai în termenul statornicit de art.283 alin.1 lit.b Codul muncii.
Concluzia care se impune, așa cum am arătat deja, nulitatea deciziei unilaterale a angajatorului se invocă în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea acesteia, în timp ce elementele concrete ale nulității, unele putând rezulta chiar din dezbateri, pot fi menționate pe întreaga perioadă a derulării cauzei, conform dreptului la apărare.
În mod corect a observat instanța de fond că un element esențial al actului de sancționare corectă, potrivit art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii, în precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, precizare care nu a fost cuprinsă în conținutul decizie de concediere, lipsa acesteia atrăgând nulitatea absolută a deciziei.
În acest context, inexistența unui regulament intern la o societate nu determină imposibilitatea aplicării prevederilor legale vizând disciplina muncii, câtă vreme art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii face trimitere nu numai la regulamentul intern, ci și la contractul individual de muncă sau la contractul colectiv de muncă aplicabil.
Contrar susținerilor recurentei, în mod corect prima instanță a constatat că cercetarea disciplinară prealabilă efectuată în speță nu a îndeplinit integral exigențele prevăzute de art.267 și art.268 Codul muncii. Astfel, potrivit legii, sunt sancționate cu nulitatea absolută lipsa evidentă din conținutul deciziei atacate a mențiunii referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestator în timpul cercetării disciplinare prealabile (art.268 pct.2 lit.c din Codul muncii ), ca și neindicarea de către societate în cuprinsul deciziei a instanței competente la care sancțiunea poate fi contestată (art.268 pct.2 lit.f din Codul muncii ).
Faptul că la data de 06.05.2008 contestatorul a solicitat încetarea raporturilor de muncă cu societatea din inițiativa sa nu are legătură cu speța dedusă judecății, în consecință nu generează nelegalitatea dispoziției de reintegrare a contestatorului în funcția deținută anterior încetării raporturilor de muncă, societatea pârâtă având posibilitatea să dea curs deciziei nr.2564/07.05.2008, care nu a făcut obiectul prezentei cauze.
Față de cele ce preced, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în conformitate cu prevederile art.312 Cod pr.civilă raportat la art.82 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul intimat Broker de Asigurare Sibiu împotriva sentinței civile nr.169/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cu titlu cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.01.2010.
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț - - |
Grefier, - - |
Red./Thred.
2ex./29.01.2010
Jud.fond:
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 105/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 185/2010. Curtea de... → |
|---|
