Contestație decizie de concediere. Decizia 5804/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4270/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5804/
Ședința publică de la 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.3059 din data de 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.36143/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării - 02638, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul, personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 14.05.2009 depusă la dosar-fila 23 și intimatulMinisterul Apărării - 02638,prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar-fila 24.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 15.10.2009, cerere din partea recurentului prin care depune la dosar fotocopia sentinței civile nr.2848 din 03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, certificată cu mențiunea "conform cu originalul", cu titlu de practică judiciară, iar la data de 16.10.2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Ministerul Apărării - 02638.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimatul Ministerul Apărării - 02638 către reprezentantul legal al recurentului, după care, comunică înscrisurile depuse la dosar de către recurent către reprezentantul legal al intimatului Ministerul Apărării - 02638.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințare probei cu înscrisuri pentru a dovedi că decizia de concediere a recurentului se datorează faptului că acesta era o persoană incomodă în cadrul intimatului, depunând la dosar următoarele înscrisuri: raportul către șeful Statului General din data de 08.10.2008; abuzuri și încălcări ale legislației în vigoare prezentat șefului Statului General din data de 08.10.2008; raportul către șeful Statului General din aceeași dată; raportul nr.A/2835/08.10.2007 către președintele Comisiei de control; raportul nr.A/3436/10.12.2007; nota explicativă nr.A/1225/22.10.2002; raportul nr.A/3063/18.10.2001 - Probleme raportate șefului Statului General în ziua de 11.10.2001 referitor la unele deficiențe grave existente în cadrul armei transmisiuni și raportul nr.A/2674/21.09.2007 către comandantul 02638; duplicatul acestor înscrisuri fiind comunicate reprezentantului legal al intimatului.
Intimatul Ministerul Apărării - 02638, prin consilier juridic, având cuvântul asupra cererii de probatorii, arată că lasă la aprecierea instanței administrarea acesteia, considerând că nu se impune luarea în calcul a acestor înscrisuri la momentul soluționării pricinii.
Curtea, în temeiul art.305 cod proc. civilă, încuviințează pentru recurent proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății, luând act de administrarea acestei probe la termenul de azi.
Intimatul Ministerul Apărării - 02638, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că a luat cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosar de către partea adversă.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că prin motivele de recurs deduse judecății, critică hotărârea instanței de fond sub două aspecte, în sensul că decizia de concediere nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, dat fiind faptul că aceasta nu este motivată în fapt și în drept.
Astfel, arată că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a apreciat că desființarea postului deținut de recurent în calitate de personal civil a fost efectivă, chiar dacă s-au transformat atribuțiile postului deținut în competența unui militar și că decizia contestată a fost luată de către Șeful Statului General, fără a observa că potrivit art.65 alin.1 din Codul Muncii și pe care se întemeiază decizia contestată, se referă la desființarea locului de muncă și nicidecum la desființarea funcției.
De asemenea, recurentul, prin avocat, mai arată că prin prisma dispozițiilor OUG nr.55/2006 care modifică art.65 alin.1 din Codul Muncii, se precizează că decizia de concediere reprezintă încetarea contractului de muncă din motive care nu țin de persoana salariatului, iar la alineatul 2 al aceluiași articol, se arată că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, așa încât, apreciază că acest text de lege nu permite încetarea contractului de muncă prin voința unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitral sau în mod abuziv, pentru că în atare situație se îngrădește exercițiul dreptului la muncă prevăzut de art.24 lit."a" din Carta Socială Europeană.
Având în vedere specificul serviciului militar și prevederile art.57 alin.2 din Legea nr.346/2006, privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării și care intimatul susține că nu se aplică unităților militare ca și cum aceste unități militare nu fac parte din structura Ministerul Apărării, solicită a se observa că prin acest text de lege se menționează că numărul de personal și repartizarea funcțiilor pe categorii de personal și corpuri de militari se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului cu avizul Consiliului Suprem de Apărare al Tării.
Așa fiind, Ministerul Apărării Naționale emite un ordin prin care sunt copiate în tot prevederile art.57 din Legea nr.346/2006 și mai adaugă un alt alineat care contravine prevederilor Codului Muncii și față de această împrejurare, solicită a se observa că locul de muncă al recurentului nu a fost desființat, întrucât desființarea locului de muncă este atunci când postul este suprimat.
Față de această împrejurare, apreciază că transformarea locului de muncă nu poate fi considerată ca fiind o desființare a acestuia, atâta vreme cât fișa postului recurentului este identică cu fișa postului ocupat în prezent de către un și în atare situație, consideră că măsura concedierii nu se află în prezența unei cauze serioase.
În ceea ce privește întâmpinarea formulată de intimat, recurentul, prin avocat, solicită a se observa că acesta prin conținutul întâmpinării recunoaște că funcția civilă aferentă funcției unice pe armată de șef S4 nu putea să dispară din compunerea unei unități militare operaționale și că această funcție a fost redenumită în sensul de șef al logisticii.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii contestației și pe cale de consecință, anularea deciziei de concediere, reintegrarea recurentului în funcția avută anterior, obligarea intimatului la plata drepturilor bănești de care recurentul a fost lipsit de la data desfacerii contractului de muncă.
Cu cheltuieli de judecată.
Intimatul Ministerul Apărării - 02638, prin consilier juridic, având cuvântul, apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, întrucât aceasta a avut în vedere prevederile art.65 din Codul Muncii, pe de o parte, iar pe de altă parte, prima instanță în mod corect a reținut că postul ocupat de recurent a fost suprimat din statul de funcții, ca urmare a intrării în vigoare a unui nou stat de funcții.
Mai mult decât atât, se arată că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod corect a apreciat că decizia de concediere a recurentului este motivată în fapt, întrucât postul ocupat de recurent a fost desființat, iar funcția de șef S4 este una singură pe armată, cât și faptul că aceasta în mod corect a observat că desființarea locului de muncă al recurentului, nu este o măsură arbitrară, ci are la bază un ordin emis de Ministerul Apărării.
Cu privire la susținerea recurentului, prin avocat, referitoare a prevederile art.65 alin.2 din Codul Muncii, solicită a se observa că desființarea locului de muncă al recurentului a fost serioasă, întrucât postul deținut de acesta a fost suprimat și în dovedirea acestei situații, arată că la dosarul cauzei se află depus un extras din statul de funcții din care se poate observa că acest post nu mai există.
În ceea ce privește salarizarea recurentului, solicită a se observa că acesta a ocupat atât funcția de cadru militar cât și funcția de personal civil și în atare situație, consideră că decizia de concediere ar fi arbitrară numai dacă nu s-ar fi avut în vedere prevederile art.57 alin.2 din Legea nr346/2006, numărul de personal și repartiția pe funcții care se face în baza ordinului, dat fiind faptul că decizie de direcționare pe unități și funcții este de competența Statului General.
Se mai susține de către intimat, că în cursul anului 2007 au fost emise mai multe hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării prin care s-a dispus redimensionarea structurilor centrale și de conducere ale Ministerului Apărării cu privire la reducerea numărului personalului din cadrul armatei și în raport de această situația, apreciază că măsura de desființare a postului ocupat de recurent a fost efectivă, ca urmare a dispariției din statul de funcții atât a postului cât și a funcției, iar atribuțiile de serviciu ce îi reveneau recurentului au fost preluate de un alt salariat.
Având în vedere cele susținute, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, în replică, arată că în cazul în care instanța de control judiciar, prin decizia ce se va pronunța, va respinge recursul, se va crea un precedent și pentru a se împiedica aceasta trebuie să se respecte dispozițiile Codului Muncii.
Recurentul, personal, având cuvântul, solicită a se observa că în anul 2007 acesta nu a îndeplinit funcția de șef S4, iar unitatea în cadrul căreia acesta și-a desfășurat activitatea este o unitate militară cu profil administrativ, fiind ocupată de personal civil, depunând la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3059/09.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale respins acțiunea având ca obiect contestație decizie concediere formulată de contestatorul în contradictoriu cu Ministerul Apărării - UM 02638.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a solicitat instanței anularea deciziei nr. A/2207 din 01.09.2008, reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea intimatului la plata drepturilor bănești de care a fost lipsit de la data desfacerii contractului de muncă, la zi, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia atacată, în baza prevederilor art. 65 alin. 1 Codul munciis -a dispus concedierea contestatorului începând cu data de 30.09.2008 din postul de expert I-S4 logistică determinată de desființarea funcției, ca urmare a intrării în vigoare a noului stat de organizare.
Tribunalul a analizat dacă potrivit art. 65 alin.2 din Codul muncii, ținând seama și de situația concretă și de reglementările specifice, desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Astfel, prima instanță a reținut că potrivit Ordinului nr. M 119/2006 al ministrului apărării pentru aprobarea " - 2/1", Principii și norme de definire a funcțiilor personalului profesionalizat din Armata României, poziția 27, funcția de șef al logisticii la nivel de batalion, este funcție de ofițer prevăzută cu grad de.
În condițiile în care, reclamantul la data de 01.12.2003 a trecut în rezervă, prin prisma ordinului menționat anterior, nu mai îndeplinea condițiile pentru a ocupa acest post.
Noul stat de organizare a unității, în care nu s-au mai regăsit 10 posturi de personal civil contractual, a intrat în vigoare conform dispoziției nr. G2/S/1497 din 28.08.2008 a Șefului Statului General.
Tribunalul a apreciat că desființarea postului funcției de civil deținută de contestator a fost efectivă, chiar dacă s-au transferat atribuțiile postului deținut în competența unui militar.
Cerința ca toate funcțiile de comandant de batalion să fie ofițer cu grad de este impusă la nivelul întregii armate, astfel că decizia de concediere atacată nu este determinată de motive de ordin subiectiv ale angajatorului.
De asemenea instanța de fond a constatat că în speță decizia de transformare a postului nu a fost luată de angajator, ci la nivelul Șefului Statului General, unitățile militare având obligația de proceda în consecință.
Tribunalul a apreciat că nu se poate pronunța și nu poate cenzura dacă această dispoziție a Șefului Statului General a fost sau nu necesară neavând competențe în această materie, însă a constatat că decizia îndeplinește condițiile de formă cerute și respectă cerințele art. 65 alin. 2.muncii, cauza desființării fiind reală atunci când nu depinde de reaua-credință a angajatorului, în cazul de față existând temeiuri obiective care au determinat emiterea deciziei.
Instanța de fond nu a reținut afirmațiile contestatorului potrivit cărora emiterea deciziei reprezintă o modalitate de îndepărtare a persoanei sale din unitate, ca fiind o persoană incomodă, apreciind că nu s-a făcut nici o dovadă in acest sens susținute, măsura fiind impusă prin ordine ale ministrului apărării și prin dispoziții ale Șefului de Stat General.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Decizia de concediere a fost emisă în temeiul art.65 alin.1 din Legea nr. 53/2003 și a fost determinată de desființareafuncțieide Expert I (Director adjunct) Ia S4, deși art. 65 alin.1 din Codul Muncii se refera la desființarealocului de muncăși nicidecum la desființarea funcției.
Recurentul a susținut că în jurisprudențăfuncțiaeste activitatea desfășurată de o persoană într-o ierarhie funcțională de execuție sau de conducere și constă în totalitatea atribuțiilor sau sarcinilor de serviciu pe care persoana încadrată trebuie să le aducă la îndeplinire pe baza unei calificări profesionale, iar locul de muncă la care se referă în mod expres art.65 alin.1 din Codul muncii, poate fi determinat sau concretizat într-un birou, serviciu etc.
Recurentul a mai susținut că alin.(2) al art.65 prevede că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
S-a menționat că, de regulă, concedierea respectivă este generată de rațiuni economice, motivul concedierii nefiind inerent persoanei concediate ci exterior acesteia, trebuie să fie determinată de cauze obiective fiind consecința unei organizări a unității care impune restructurarea personalului, desființarea unor locuri de muncă.
Având în vedere specificul activității în domeniul militar, a arătat recurentul, legiuitorul a înțeles că numărul de personal și repartizarea funcțiilor pe categorii de personal și corpuri de militari se stabilesc printr-o procedură aparte.
Astfel potrivit art.57 alin.2 din Legea nr.346 /21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării, "numărul de personal și repartizarea funcțiilor pe categorii de personal și corpuri de militari se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, cu avizul.
În -63, Regulamentul de ordine interioară pentru personalul civil din Ministerul Apărării se stipulează că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză serioasă, iar concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului poate să intervină și în cazul transformării sau redimensionării structurilor militare, având drept urmare diminuarea numărului de funcții prevăzute de statele de organizare.
În acest sens, recurentul a susținut că locul de muncă nu a fost desființat și că nu se poate vorbi nici de o transformare sau redimensionare a structurilor militare, în lipsa unei hotărâri de Guvern, avizată de Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ, recurentul a susținut că desființarea este efectivă, atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia și în statul de funcții.
În speță, prin noul stat de organizare al 02638 B, funcția de sef al logisticii, S4 -, nu a fost suprimată din structura angajatorului, ci se regăsește în statul de funcții cu denumirea de " al logisticii ".
A apreciat recurentul că rațiunile de ordin economic nu subzistă atâta vreme cât salarizarea unui este mai mare decât a unui salariat civil, iar schimbarea denumirii locului de muncă în logistică și ocuparea sa de ofițer cu gradul de nu poate fi considerată o desființare a locului de muncă, cu atât mai mult cu cât din compararea celor doua fișe ale postului aflate la dosarul cauzei rezultă aceleași atribuțiuni.
În acest sens, recurentul a invocat art. 5 din Codul muncii referitor la principiul egalității de tratament față de toți salariații și al nediscriminării.
Recurentul a susținut că este reală cauza concedierii când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independent de buna sau reaua credință a angajatorului, arătând în cauza dedusă judecății nu există o astfel de situație deoarece atribuțiile personalului au rămas aceleași.
Caracterul serios al concedierii, a susținut recurentul, este îndeplinit atunci când continuarea activității la un loc de muncă este imposibilă fără pagube pentru angajator.
Recurentul a apreciat că nici această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât activitatea unității poate continua fără pagube și după concedierea sa.
Prin urmare, recurentul a solicitat instanței de recurs să constate că niciuna din cele trei condiții nu sunt îndeplinite și că practica judiciară a decis că măsura concedierii se justifică doar dacă se face dovada că efectiv a avut loc o reorganizare și o restructurare reală, luându-se în considerare numai suprimarea sau desființarea postului nu și schimbarea denumirii sau suspendarea lui, astfel că desfacerea contractului de muncă urmată, în speță de încadrarea unui ofițer cu gradul de este inadmisibilă.
S-a adăugat că în cazul de față reorganizarea nu este reală pentru că numărul de posturi rămân aceleași după concedierea sa, atribuțiile personalului angajat ulterior fiind aceleași cu ale sale.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea din oficiu a dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a constatat în mod corect faptul cădesființarea locului de muncăal contestatorului este reală șiefectivă, în condițiile în care în statul de funcțiuni al unității nu se mai regăsește ca funcție civilă cea de șef al logisticii, respectiv de Expert I (Director administrativ) Ia S4.
Decizia angajatorului de transformare a acestui post într-un post militar corespunde necesităților obiective de reorganizare a armatei, nefiind dovedită în cauză nelegalitatea unei astfel de măsuri.
În speță, datorită condițiilor specifice sistemului militar, această decizie a fost luată de către comandantul unității militare în aplicarea unei dispoziții a șefului Statului General privind reorganizarea statului de funcțiuni emisă în executarea Ordinului Ministrului Apărării nr. M 119/2006, prin care funcția exercitată de reclamant înceta a mai fi funcție civilă și urma să fie ocupată de un militar.
Din actele dosarului de fond rezultă că actele administrative menționate, care nu au fost contestate, sunt rezultatul necesității standardizării structurilor armatei, ca urmare a aderării țării la Nord- în vederea compatibilizării lor cu cele ale țărilor membre, strategie ce a fost aprobată prin Hotărârile și care a impus o reformă în managementul resurselor umane.
Aserțiunile recurentului privind distincția dintre desființarea funcției și desființarea locului de muncă nu sunt întemeiate în speță, întrucât în ceea ce-l privește,locul de muncăpe care l-a ocupat a dispărut din organigrama unității.
Împrejurarea că atribuțiile exercitate de contestator au fost transferate unui militar nu echivalează cu menținerea acestui loc de muncă, condițiile de desfășurare a activității fiind diferite între un militar și o persoană care a încheiat un contract individual de muncă.
Dispozițiile art.65 alin.1 din Codul muncii, se referă la toate măsurile de reorganizare a angajatorului, determinate de rațiuni de eficientizare a activității.
Prin urmare, nu este absolut necesar ca desființarea locului de muncă să fie dictată de rațiuni economice, întrucât legiuitorul nu limitează motivele care determină suprimarea postului, fiind necesar dar și suficient ca acestea să fie reale și serioase.
Or, în speță, desființarea funcției de Expert I (Director administrativ) Ia S4, nu a fost dictată de rațiuni economice, ci de necesitatea reorganizării activității unității militare, pentru a răspunde unor necesități operative aprobate de către Ministerul Apărării Naționale, respectiv de dispozițiile cu putere normativă privind restructurarea statelor de funcțiuni ale armatei, pe care angajatorul a fost obligat să le aplice.
Instanța de fond a reținut în mod corect că oportunitatea măsurii concedierii excede controlului jurisdicțional, angajatorul fiind singurul îndreptățit să aprecieze.
Nu prezintă relevanță în apreciereacauzei reale și serioasea concedierii faptul că fișele de atribuțiuni ale funcției civile desființată și a celei militare sunt asemănătoare, în condițiile în care funcția civilă a fost desființată efectiv, iar contestatorul nu îndeplinea cerințele pentru ocuparea funcției militare.
Cu privire la caracterul serios al concedierii, Curtea mai reține că acesta nu impune condiția ca angajatorul să sufere o pagubă, dat fiind faptul că desființarea funcției civile și transformarea postului au făcut imposibilă continuarea activității recurentului reclamant în cadrul acestui angajator.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că decizia de concediere este temeinică și legală, întrucât recurentul-contestator, neavând calitatea de militar, nu mai îndeplinește condițiile pentru a ocupa o astfel de funcție.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.3059 din data de 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.36143/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării - 02638.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 326/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6299/2009. Curtea... → |
|---|
