Contestație decizie de concediere. Decizia 588/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 588
Ședința publică din 25 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta-recurentă " VIENNA INSURANCE " - SUCURSALA JUDEȚULUI C-S împotriva sentinței civile nr.1871/29.10.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație la decizia de concediere.
La apelul nominal s-a prezentat pentru pârâta recurentă " Vienna Insurance " - Sucursala județului C-S, consilier juridic, iar pentru reclamanta intimată lipsă, mandatar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de intimată și completări la concluziile scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea hotărârii și rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantei. A arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, deoarece au fost ignorate anumite acte care erau extrem de importante, nefiind analizat contractul individual de muncă încheiat între părți, care la pct.7, lit. M alin.2 lit. a și pct. 1 lit.c prevede că pentru menținerea în activitate cu contract de muncă, reclamanta era obligată să realizeze normele minime de venituri ( încasări ) din asigurări facultative, aprobate de consiliul de administrație, cu analiză periodică, nefiind necesară o fișă a postului referitoare la aceste norme, reclamantei fiindu-i comunicat sub semnătură normele minime pe care trebuie să le realizeze, care însă nu au fost realizate în perioada de referință. Pe de altă parte, părțile au prevăzut prin contract că, în cazul nerealizării normelor minime de venituri/încasări contractul între ele va înceta fără alte condiții și doar cu posibilitatea continuării activității ca agent, potrivit Legii nr. 32/2000, ceea ce s-a și oferit contestatoarei. Or, în cauză, contestatoarea nu a dovedit că ar fi avut alte încasări decât cele prezentate de societate și nici că acestea ar fi fost cel puțin apropiate de minimul stabilit și comunicat către dânsa sub semnătură de primire.
Mandatarul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat potrivit concluziilor scrise depuse.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1871 din 29.10.2008, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul C-S, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC Românească - SA C-S, s-a constatat că decizia pârâtei nr. 3/05.02.2007 este nulă, a obligat pârâta să o reintegreze pe reclamantă pe postul avut anterior și să îi plătească drepturile salariale de la data concedierii până la reintegrarea efectivă pe post, precum și majorările salariale, începând cu 1 iulie 2007, prima de C pe anul 2007, prima de Paști pe anul 2008 și tichetele de masă pe perioada 01.02.2008-31.08.2008.
Totodată, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata tichetelor de masă pe perioada 13.08.2007-31.01.2008, a contravalorii concediului de odihnă și a primei de vacanță pe perioada 13.08.2007-31.08.2008, precum și a primei de asigurare anuale de 50 de lei pe anii 2007 și 2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 3/05.02.2008, pârâta i-a desfăcut reclamantei contractul individual de muncă începând cu data de 6 februarie 2008, în baza art. 61 al. 1 lit. d din codul muncii, pentru necorespundere profesională.
Potrivit art. 63 al. 2 din Codul muncii, concedierea salariatului pentru necorespundere profesională poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel național, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unități, precum și prin regulamentul intern.
Art. 77 din Contractul colectiv de muncă unic nr. 2895/29.12.2006 la nivel național pe anii 2007-2010 prevede procedura de evaluare, a cărei rațiune constă în acordarea posibilității salariatului de a se apăra împotriva unei măsuri arbitrare a angajatorului.
Societatea pârâtă a încheiat, la 1 februarie 2008, procesul verbal prin care, în urma analizării nivelului încasărilor reclamantei pe semestrul I 2007, s-a stabilit că aceasta nu corespunde profesional.
Urmare a acestui proces verbal s-a dispus, după 5 zile, concedierea reclamantei pentru necorespundere profesională.
Această evaluare nu respectă procedura prevăzută de art. 77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
Astfel, reclamanta nu a fost convocată pentru evaluare, nu i s-a dat posibilitatea de a se apăra și nici nu a beneficiat de termenul de 10 zile pentru contestarea hotărârii comisiei de evaluare.
Potrivit art. 76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
În aceste condiții, instanța a reținut că reclamanta are dreptul, în baza art. 78 din Codul muncii la plata salariilor majorate, de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată, și la reintegrarea pe postul avut anterior concedierii.
Pârâta s-a apărat, spunând că reclamanta nu poate beneficia de majorarea salariului, deoarece nu a realizat norma minimă de lucru.
În absența unei dispoziții legale sau contractuale contrare, prima instanț ă a apreciat că reclamanta are dreptul la majorările salariale.
Reclamanta a solicitat și acordarea contravalorii concediului de odihnă pe perioada 13.08.2007-31.08.2009.
Potrivit art. 140 din codul muncii, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil, este prevăzută în contractul individual de muncă și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
Din adeverințele medicale 515/17.06.2008 și 597/17.07.2008, eliberate de Cabinetul dr., re zultă că în perioada 13.08.2007-31.01.2008, reclamanta a fost în concediu medical, astfel că, neprestând muncă, nu are dreptul la concediu de odihnă pentru aceeași perioadă.
Totodată, art. 141 al. 4 din Codul muncii prevede că se compensează în bani concediul de odihnă neefectuat, doar în cazul încetării contractului individual de muncă.
Deoarece instanța a constatat nelegalitatea concedierii, iar reclamanta a solicitat reintegrarea pe post, aceasta nu poate beneficia de compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în perioada 01.02.2008-31.08.2009, însă are posibilitatea efectuării lui în natură.
Pentru aceleași conciderente, reclamanta nu poate beneficia nici de prima de concediu, care se acordă la efectuarea concediului de odihnă.
Reclamanta a mai solicitat acordarea tichetelor de masă și a primelor de Paști, respectiv de C pe perioada 13.08.2007-31.08.2008.
Potrivit art. 11 lit. d din anexa 1 la.HG 5/14.01.1999 nu se pot acorda tichete de masă pentru perioada în care salariatul a fost în concediu pentru incapacitate temporară de muncă sau a absentat de la locul de muncă.
Prin urmare, pentru perioada 13.08.2007-31.01.2008, cât s-a aflat în concediu medical, reclamanta nu are dreptul la tichete de masă.
Cât privește perioada 01.02.2008-31.08.2008, prin constatarea nelegalității concedierii și repunerea reclamantei în situația anterioară, prima instanț a apreciat că reclamanta are dreptul la acordarea tichetelor de masă și a primei de Paști pe anul 2008, potrivit art. 78 din codul muncii și art. 20 lit. b și d din anexa la contractul individual de muncă, intervenit între părți.
Pârâta a arătat că reclamanta nu poate beneficia de prima de C pe anul 2007, potrivit circularei V-171/15.11.2007 a SC Românească SA B, deoarece aceasta s-a aflat în preaviz.
Având în vedere că instanța a constatat nelegalitatea concedierii, corespunzător este nelegală și acordarea preavizului, astfel că reclamanta are dreptul la prima de C pe anul 2007, în baza art. 20 lit. b din anexa la contractul individual de muncă intervenit între părți.
Reclamanta a mai solicitat prima de asigurare anuală de 50 lei pentru anii 2007 și 2008.
Potrivit art. 20 lit. c din anexa la contractul individual de muncă al reclamantei, salariații beneficiază de "o primă de asigurare anuală acordată gratuit, în sumă de 50 lei/salariat. În cazul în care primele de asigurare sunt mai mari decât prima acordată de societate -50 lei -, diferența de primă va fi suportată de salariat".
Prima de asigurare presupune încheierea unui contract de asigurare de către salariat.
Întrucât reclamanta nu a dovedit, potrivit art. 1169 Cod civil, că în anii 2007 și 2008 beneficia de un contract de asigurare, prima instanță a apreciat că ea nu are dreptul la prima de asigurare de 50 lei.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata a 100.000 lei, cu titlu de daune morale pentru afecțiunile medicale suferite. Ea a dovedit, prin actele medicale depuse la dosar că, ulterior emiterii preavizului, a suferit anumite afecțiuni medicale, dar nu a probat legătura de cauzalitate între acestea și acordarea preavizului, așa cum cer art. 998 și 999 Cod civil, astfel că tribunalul a respins acest capăt de cerere.
Pârâta a formulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile nr.1871/29.10.2008 a Tribunalului C-S, solicitând casarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei și respingerea în întregime a pretențiilor reclamantei ca netemeinice și nelegale.
În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanță a selectat din întregul probatoriul administrat doar acele înscrisuri care îi susțin dispozitivul, nesocotind prin ignorare sau omisiune acte extrem de importante în economia cauzei.
Astfel, tribunalul nu a analizat contractul individual de muncă încheiat între părți cu respectarea dispozițiilor art.10, art.16 alin.1, art.17, art.20 alin.1, art.37, art.39 alin.1 lit.a și alin.2 lit. a și a art.40 alin.1 lit.a) - d) din Codul muncii. Conform pct.7, lit. M alin.2 lit. a și pct.L lit.c din contractul individual de muncă, pentru menținerea în activitate cu contract de muncă, reclamanta era obligată să realizeze normele minime de venituri ( încasări ) din asigurări facultative, aprobate de consiliul de administrație, cu analiză periodică, nefiind necesară o fișă a postului referitoare la aceste norme. Prin deciziile nr.3/22.01.2007 și nr. 12/10.04.2007, reclamantei i s-au comunicat, sub semnătură, normele minime pe care trebuie să le realizeze, ele nefiind însă realizate în perioada de referință.
Fiind un contract de muncă specific unei anumite activități, cea de contractare de asigurări și încasare de prime aferente acelor contracte, în baza dispozițiilor art.20 din Codul muncii, părțile au avut și au exercitat dreptul de a prevedea în conținutul contractului clauze specifice acestei activități, cele de la art.17 nefiind limitative.
Părțile au prevăzut prin contract că, în cazul nerealizării normelor minime de venituri/încasări, contractul între ele va înceta fără alte condiții și doar cu posibilitatea continuării activității ca agent, potrivit Legii nr. 32/2000, ceea ce s-a oferit contestatoarei prin art.2 al deciziei atacate.
Contestatoarea și-a susținut plângerea sa exclusiv pe pretinsul viciu de procedură, respectiv neefectuarea unei evaluări profesionale anterior emiterii deciziei atacate, fără a face referiri la articolul din contractul pe care l-a semnat, acceptat întrutotul, și care îi permitea angajatorului o asemenea măsură, necondiționată de alte proceduri, ci doar de existența unei analize a activității și constatării nerealizării normelor minime.
Prin procesul-verbal al comisiei constituite la nivelul sucursalei, aceasta a constatat că o evaluare teoretică este imposibilă și inutilă din moment ce unicul criteriu al eficienței și abilității profesionale al oricărui agent/inspector de asigurare este nivelul încasărilor realizate.
Reclamanta nu a dovedit în nici un moment că ar fi avut alte încasări decât cele prezentate de societate și nici că acestea ar fi fost cel puțin apropiate de minimul stabilit și comunicat către dânsa sub semnătură de primire.
Instanța de fond nu a analizat invitația nr.1298/11.03.2008, prin care societatea a invitat efectiv reclamanta să se prezinte de îndată în vederea reîncadrării sale.
Prin urmare, orice pretenții ulterioare datei invitației la reîncadrare reprezintă un abuz de drept, pe care prima instanță în loc să îl sancționeze îl încurajează nejustificat și nemotivat pe vreun text al legii.
Reclamanta avea posibilitatea de a continua să muncească în calitate de agent de asigurări și nu de inspector, așa cum a fost în contractul inițial, opțiune care i-a fost oferită prin art.2 al deciziei atacate și care îi permitea realizarea acelorași venituri ca și în funcția anterioară.
aduse de reclamantă, preluate în considerentele sentinței, privesc nerespectarea dispozițiilor art.77 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care societatea recurentă nu a avut la acel moment și nu are nici în prezent un contract colectiv de muncă. Or, așa cum rezultă din dispozițiile art.3 din contractul nr. 2895/29.12.2006, clauzele contractului produc efecte la nivelul societăților care au un contract colectiv de muncă.
În drept, se invocă dispozițiile art.80 și art.82 din Legea nr. 168/1999 modificată și art.3041Cod procedură civilă.
Intimata a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art.76 din Codul muncii, arătând că i s-a desfăcut contractul individual de muncă în mod nelegal, deoarece nu au fost respectate prevederile imperative ale art.63 alin.2 din Codul muncii raportate la dispozițiile art.77 din Contractul colectiv de muncă unic nr. 2895/29.12.2006, obligatorii potrivit Legii nr. 130/1996, modificată și completată.
Soluționarea litigiului pe cale amiabilă nu putea avea loc, întrucât decizia de concediere a fost operată în carnetul de muncă, iar recurenta nu a manifestat interes față de intimată decât după înregistrarea cererii de chemare în judecată.
Recurenta a depus concluzii scrise, prin care reiterează, în esență, motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de recurs, arătând și că, în absența unui contract colectiv de muncă, circularele care stabilesc sistemele de salarizare ale personalului societății recurente au valoarea juridică a unui regulament intern și nu prevăd obligativitatea procedurii menționate de contractul colectiv de muncă la nivel național.
Intimata a depus concluzii scrise, prin care a reiterat apărările expuse în cuprinsul întâmpinării.
Recurenta a depus la dosar, în copie, un extras al carnetului de muncă al reclamantei.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor fi expuse în continuare.
Prin decizia de concediere nr. 3/5.02.2008, emisă de către pârâta-recurentă, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei-intimate cu începere de la data de 6.02.2008, conform prevederilor art.61 alin.1 lit.d din Codul muncii, reținându-se că a expirat preavizul legal de 20 de zile, comunicat prin notificarea nr.3236/16.07.2007. Prin urmare, față de temeiul de drept al concedierii, angajatorul trebuia să aplice prevederile art.63 alin.2 din Codul muncii, care au caracter imperativ.
Potrivit acestor dispoziții legale, concedierea unui salariat pentru necorespundere profesională poate fi dispusă "numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilită prin contractul colectiv de muncă, încheiat la nivel național, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unități, precum și prin regulamentul intern ".
Angajatorul a învederat instanței că nu există la nivelul unității un regulament intern, iar circularele care reglementează sistemul de salarizare al personalului nu prevăd o procedură de evaluare prealabilă a angajatului în vederea concedierii pentru necorespundere profesională. Pe cale de consecință, în speță, sunt incidente dispozițiile art.77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, înregistrat la sub nr. 2895/29.12.2006, conform art.63 alin.2 din Codul muncii coroborat cu art.241 alin.1 lit.d, art.243 și art.247 din Codul muncii, precum și cu art.11 alin.1 lit.d și art.30 din Legea nr. 130/1996, astfel încât susținerea recurentei referitoare la inaplicabilitatea art.77 din acest contract colectiv de muncă la nivel național este nefondată.
Clauzele contractului individual de muncă, invocate în cuprinsul cererii de recurs, nu sunt de natură să conducă la inaplicabilitatea art.63 alin.2 din Codul muncii coroborat cu art.77 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, deoarece reclamanta a fost concediată în temeiul art.61 lit.d din Codul muncii.
Din înscrisurile depuse la dosar și din cuprinsul cererii de recurs rezultă că reclamanta a fost concediată cu nerespectarea dispozițiilor art.77 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, astfel încât instanța de fond a reținut în mod corect că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, fiind aplicabile dispozițiile art.76 - 78 din Codul muncii.
Invitația nr. 1298/11.03.2008, emisă de pârâta-recurentă, nu menționează că reîncadrarea reclamantei intimate este posibilă în funcția de inspector cu sarcini proprii, pentru a putea fi apreciată ca o încercare de stingere amiabilă a litigiului. De altfel, în cuprinsul cererii de recurs, se arată că reclamanta avea posibilitatea de a continua să muncească în calitate de agent de asigurări, iar nu de inspector, opțiune oferită și prin art.2 al deciziei de concediere.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că hotărârea recurată este temeinică și legală, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâtă ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă " VIENNA INSURANCE " - SUCURSALA JUDEȚULUI C-S împotriva sentinței civile nr.1871/29.10.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2009.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
În
PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER,
- -
Red./30.06.2009
Thred./01.07.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib. C-
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 350/2008. Curtea de... | Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... → |
|---|
