Contestație decizie de concediere. Decizia 5941/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3441/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5941R
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Camelia Mioara Sprînceană
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.1426 din 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata România, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul prin avocat, fără delegație la dosar, intimata ROMÂNIA prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/10.07.2009, aflată la fila 37 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocatul recurentului solicită rectificarea încheierii de ședință de la termenul anterior, întrucât nu s-a consemnat că a depus la dosar un set de înscrisuri, pe care lea și comunicat avocatului societății intimate.
Curtea verificând încheierea de ședință de la termenul anterior, respectiv din 21.09.2009, constată că este consemnată depunerea și comunicarea înscrisurilor de către avocatul recurentului, dar că nu este depusă împuternicirea avocațială.
Recurentul, prin avocat depune la dosar contractul de asistență juridică, însoțit de factura și ordinul de plată reprezentând plata onorariului de avocat.
Intimata ROMÂNIA prin avocat, învederează instanței că i-au fost comunicate înscrisurile, la termenul anterior și depune la dosar dovada plății salariului către recurent pentru lunile decembrie 2009-februarie 2009.
Curtea încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, valoarea lor probantă a acestora o va da în urma deliberărilor.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea/combaterea recursului.
Recurentul, prin avocat solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de fond a soluționat cauza, fără a intra în cercetarea fondului. În subsidiar, în urma admiterii recursului să se dispună modificarea contestației și constatarea nulității absolute a deciziei de concediere, reintegrarea recurentului în funcția deținută la data desfacerii contractului de muncă, cu plata drepturilor salariale și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată atât la fond cât și în recurs. Decizia de concediere emisă sub nr.1017/10.11.2008 este nulă, deoarece intimata nu a respectat procedura impusă de lege, iar instanța de fond a pronunțat o sentință, fără a analiza contestația făcută și nici apărările și susținerile orale cât și prin notele scrise, analizând numai decizia de revocare a deciziei de concediere, hotărând că cererea a rămas fără obiect, apreciind fără temei că, recurentul a fost reintegrat în funcția deținută anterior, ceea ce nu s-a întâmplat, în fapt emițându-se o nouă decizie de concediere, ce este pe rolul instanței de judecată.
Intimata ROMÂNIA prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Arată că, la data de 19.10.2008, la primul termen de judecată s-a depus la dosar, decizia de revocare a decizie de concediere precum și dovada achitării drepturilor salariale, ce echivalează cu repunerea recurentului în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, nemaiexistând un interes în susținerea acestui aspect.
În replică, avocatul recurentului arată că nulitatea deciziei de concediere nu poate fi acoperită, pentru efectele acesteia sunt altele decât cele susținute în decizia de revocare.
Intimata ROMÂNIA prin avocat, arată că raportul de muncă este unul singur, recurentul trebuia să se prezinte la locul de muncă, în urma emiterii deciziei de revocare a deciziei de concediere, dar acesta nu s-a prezentat, societatea plătindu-i drepturile salariale. Decizia de revocare depusă la primul termen de judecată nu are culpă în derularea procesului. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.1426 din 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata România și s-a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că, între părți există raporturi de muncă începând cu data de 1.04.2002, reclamantul desfășurându-și activitatea inițial în calitate de consultant tehnic, iar ulterior ca director general, potrivit contractului individual de muncă înregistrat la 1TM cu nr.687/30.04.2002 și mențiunilor carnetului de muncă.
S-a constatat că, prin decizia nr.1017/10.11.2008, emisă de intimată s-a dispus concedierea contestatorului pe motiv că acesta nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
S-a apreciat că decizia de concediere a fost revocată de angajator prin decizia nr.1/16.01.2009, acest din urmă act fiind comunicat salariatului la data de 22.01.2009, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, a formulat recurs, în termen legal, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând ca în baza dispozițiilor art.312 alin.3 și 5.pri.civ. să se dispună casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului s-au susținut, în esență, următoarele:
Din analiza actelor dosarului precum și a hotărârii pronunțate rezultă cu evidență că instanța nu a analizat contestația, nu a verificat apărările referitoare la nulitatea absolută a deciziei de concediere, nu a analizat corespondența intervenită între intimată și contestatorul recurent și nu a verificat intenția reală a intimatei atunci când a emis decizia de revocare a deciziei de concediere.
În realitate, susține recurentul, nu a fost reintegrat în funcția deținută anterior decât scriptic, întrucât intimata a emis o nouă decizie de concediere în perioada în care litigiul era pe rolul instanțelor de judecată.
Un alt motiv de recurs invocat este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 pr.civ. în sensul că prima instanță nu a motivat în niciun fel soluția pronunțată și nici de ce a apreciat că decizia de revocare a deciziei de concediere produce efecte.
Privitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul a arătat că din modul cum a fost redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
În cauză, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, întrucât contestatorul a fost repus în toate drepturile anterioare emiterii deciziei de concediere.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile și apărările formulate, cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, contestatorul a investit prima instanță cu o contestație împotriva deciziei de concediere nr.1017/10.11.2008, solicitând anularea acesteia, reintegrarea în funcția deținută anterior, plata unei despăgubiri egală cu salariile neîncasate, radierea din carnetul de muncă a măsurii concedierii cât și obligarea societății intimate de a face public conținutul dispozitivului sentinței, prin publicarea acestuia într-un cotidian național.
La termenul de judecată de la 16.02.2009, intimata a depus la dosarul cauzei decizie de revocare nr.1/16.01.2009 a deciziei de concediere, iar instanța de fond, în mod nelegal, cu încălcarea principiului disponibilității în procesul civil a luat act că acțiunea a rămas fără obiect.
Procedând în acest mod, prima instanță a pronunțat o hotărâre afectată de motivul de casare prevăzut de dispozițiile art.312 alin.5 pr.civ. soluționând cauza pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului dreptului dedus judecății.
În mod greșit, instanța de fond nu a verificat apărările formulate de către contestator referitoare la nulitatea absolută a deciziei de concediere dat fiind faptul că efectele nulității și ale revocării unei decizii de desfacere a contractului de muncă sunt diferite, în acest mod contestatorul suferind o vătămare de natura celor prevăzute de dispozițiile art.105 alin.2 pr.civ.
Față de aceste considerente, se impune ca în baza dispozițiilor art.312 alin.5 pr.civ. să fie admis recursul, casată hotărârea recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța pe fond asupra tuturor capetelor de cerere formulate de către contestator prin acțiunea introductivă de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.1426 din 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata România
Casează hotărârea atacată și trimite cauze, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red:
Dact.: /2ex.
16.11.2009
Jud. fond:;
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Camelia Mioara Sprînceană
| ← Conflict de muncă. Decizia 579/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Contestație decizie de concediere. Decizia 174/2010. Curtea de... → |
|---|
