Contestație decizie de concediere. Decizia 5951/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5444/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 5951R
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Camelia Mioara Sprînceană
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr.4279/R din data de 10.06.2009, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.3160/2009) în contradictoriu cu intimatul având ca obiect "contestație în anulare - contestație decizie de concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI prin consilier juridic ce depune delegație la dosar, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, prin consilier juridic, solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile contestate și reluarea judecății în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate, în sensul respingerii recursului formulat de, iar pe fondul cauzei, menținerea dispozițiilor instanței de fond. În susținerea concluziilor, depune la dosar, ordinul de reintegrarea recurentului, în funcția deținută anterior și certificat de grefă și extras de pe portalul instanțelor de judecată, în care instanța de recurs s-a pronunțat în cauze similare, în sensul admiterii recursului formulat de AVAS.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin contestația în anulare formulată de către contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr.4279/R din data de 10.06.2009, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.3160/2009) în contradictoriu cu intimatul s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 4279/R/10.06.2009 pronunțata de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a -a Civila si pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr- și reluarea judecății în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate, în sensul respingerii recursului formulat in cauza de către, iar pe fondul cauzei menținerea dispozițiilor instanței de fond, Tribunalului București, Secția a -a in ceea ce privește solicitarea salariatului-contestator referitoare la obligarea intimatei la plata de daune morale, în contradictoriu cu.
In motivare, s-a aratat ca s-a adresat Tribunalului București, Secția a -a conflicte de muncă și asigurări sociale cu o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat: anularea Ordinului nr. 938/02.06.2008, emis de parata, prin care s-a dispus încetarea contractului Individual de munca al intimatului; repunerea contestatorului in situația anterioara emiterii ordinului dedus judecații; obligarea paratei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării contractului individual de munca pana la data reintegrării efective; obligarea paratei la plata a 200.000 lei, cu titlu de daune morale.
Ulterior, intimatul a depus o cerere completatoare, prin care a reiterat:
obligarea paratei la plata daunelor morale in cuantumul arătat, justificând acordarea acestora prin raportare la situația sa personala.
Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, în calitate de pârâtă, a invederat instanței de fond: respingerea contestației formulate si menținerea ordinului de concediere ca fiind legal si temeinic; faptul ca acordarea daunelor morale solicitate este condiționata de dovedirea unui prejudiciu.
Față de toate actele probatorii ale dosarului și în raport de situația de fapt existentă în speță,instanța de fond a reținut că: ordinul de concediere a fost emis in mod netemeinic si nelegal; nu sunt îndeplinite exigentele legale (an. 65. muncii) referitoare la cauza reala si serioasa pentru a se justifica concedierea salariatului; desi este incontestabil ca a suferit un prejudiciu moral prin faptul ca este a doua când intimata il pune in postura de a fi concediat in mod nelegal, simpla afirmare a unor suferințe psihice si atingerea adusa prestigiului profesional al acestuia, nesusținuta de probe, nu face admisibila cererea formulata cu privire la daunele morale.
Luând in considerare toate aceste aspecte, instanța de fond a dispus, în final, în mod incorect, admiterea contestației formulata de către dl., astfel cum aceasta a fost completată, precum si reintegrarea contestatorului in postul si funcția deținute anterior concedierii, parata fiind obligata la plata drepturilor salariale si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii si pana la data reintegrării efective, respingând insa cererea relativa la repararea prejudiciului moral invocat.
de toate aspectele expuse mai sus, contestatoarea arata ca formulează contestație in anulare împotriva deciziei civile nr. 4279 R din data de 10.06.2009, pronunțata in recurs de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a -a civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, intemeiata pe prevederile art. 318 alin. (1) din Codul d e procedura civila, potrivit căruia: " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale -"
Plecând de la dispozițiile deciziei atacate, se învederează faptul ca instanța de recurs (Curtea de APEL BUCUREȘTI secția a -a civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale), a pronunțat o hotărâre bazata pe o eroare materiala in ceea ce privește acordarea de daune morale in valoare de 30.000 lei recurentului.
In susținerea acestei afirmații, se menționează faptul ca instanța de recurs, in cuprinsul deciziei atacate, retine faptul ca "este a doua cand intimata il pune (pe recurentul- ) in postura de a fi concediat in mod nelegal".
Astfel, instanța s-a aflat in eroare cu privire la situația de fapt care a stat la baza întemeierii acordării daunelor morale in cuantum de 30.000 lei către recurent si luând in considerare limitările impuse de motivarea contestației (art. 318 alin. (1) din Codul d e procedură civilă), respectiv erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, este evident faptul ca situația dedusa judecații se circumscrie temeiului invocat.
De asemenea, instanța de recurs, prin amintita eroare materiala, a pronunțat o decizie bazata pe o situație de fapt eronata si distorsionata, fapt ce contravine dispozițiilor art. 129 alin.5 din Codul d e procedura civila, conform cărora judecătorii au îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele
legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale, luând in considerare faptul ca daunele morale acordate recurentului, au
fost stabilite si evaluate in baza convingerii ca acesta din urma a fost concediat in doua rânduri de către AVAS.
Este evident faptul ca instanța de recurs nu a observat existenta unor probe prezente in dosarul cauzei, fapt ce a determinat formarea unei convingeri greșite a instanței, acest fapt antrenând acordarea unor daune morale in mod neîntemeiat.
Sub aspect probator, desi recurentul nu a probat prejudiciul suferit si cauzat paguba sa de către AVAS, instanța de recurs a procedat la acordarea unor daune morale fara a observa existenta unor probe prezente la dosar si, mai mult, mecanismul de calcul al cuantumului daunelor morale este mai mult decât incert, având in vedere faptul ca situația de fapt care a stat la baza aprecierii instanței, a fost eronata.
Având in vedere specificul noțiunii de eroare materiala, se considera ca situația dedusa judecații indeplineste condițiile presupuse de noțiunea amintita si anume instanța de recurs nu a respectat normele procedurale impuse de dispozițiile Codului d e procedura civila referitoare la obligațiile judecătorilor in procedura de judecata.
De asemenea, este demn de menționat faptul ca nu se poate considera ca instanța de recurs nu a apreciat corect probele de la dosarul cauzei, ci doar ca aceasta nu a observat probele din eroare incalcand astfel prevederile art. 129 alin. 5 din Codul d e procedura civila, pronunțând astfel o hotărâre bazata pe o situație de fapt reținuta in mod eronat.
In ceea ce privește hotărârea atacata, nu se poate susține ca instanța de recurs a greșit in ceea ce privește judecarea cauzei având in vedere faptul ca motivul pentru care instanța a pronunțat o hotărâre eronata este faptul ca situația de fapt reținuta a fost la rândul ei eronata - determinata de neobservarea unor înscrisuri existente la dosar -, astfel cauza pronunțării in acest mod a hotărârii este eroarea materiala iar nu aprecierea greșita a probelor administrate sau aplicarea greșita a dispozițiilor legale in cauza.
Astfel, având in vedere faptul ca instanța, de la bun inceput a procedat la evaluarea sumei datorate de AVAS către recurentul cu titlu de daune morale, având la baza o situație de fapt greșita, rezultatul acestei evaluări a fost eronat si nesustinut de probatoriul administrat in dosar.
Pentru toate aceste considerente, se apreciaza că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre bazata pe o eroare materiala, hotărârea contestata fiind susceptibilă a fi modificată în parte în temeiul art. 318 alin. (1) pr. civ.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată contestatia in anulare nefondata, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin decizia civilă nr.4279/R/10.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins recursul formulat de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.319/15.01.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurentul-contestator, ca nefondat; a admis recursul formulat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.319/15.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI; a modificat în parte sentința recurată, în sensul că, a obligat pârâta la 30.000 lei, cu titlu de daune morale către reclamant, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Prin sentința civilă nr. 319 din 15.01.2009 Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte acțiunea precizata formulată contestatorul în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și anulat Ordinul nr.938/02.06.2008 emis de către intimata, a respins cererea privind anularea adresei nr. P/3261/14.05.2008 emisa de intimată, ca neîntemeiata, a dispus reintegrarea contestatorului in postul si funcția deținute anterior concedierii, a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii si pana la data reintegrării efective, a respins pretențiile contestatorului pentru suma de 200.000 lei reprezentând daune morale, ca neîntemeiate, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 7.500 lei către contestator.
În considerente a reținut că între părți au existat raporturi de munca, contestatorul fiind angajatul intimatei în funcția de director la Direcția Executări Silite, Creanțe Fiscale, potrivit contractului individual de muncă nr.105/22.03.2000 (fila 121) si actelor adiționale la acesta, având atribuțiile menționate in fisa postului semnata de acesta la data de 30.07.2007(fila 215).
La data de 02.06.2008, societatea intimata a emis ordinul nr.938 (fila 17) prin care înceta contractul de munca al salariatului, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, cu acordarea unor salarii compensatorii prevăzute de CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2009, care a fost comunicat salariatului in aceeași zi.
Măsura luata a avut la baza HG 68/2008, Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si al AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008 si prevederile art.65 din Codul Muncii.
Împotriva măsurii concedierii salariatul a formulat contestație in termenul legal, invocând motive de nelegalitate si netemeinicie ale deciziei.
Prin adresa nr.3261/14.05.2008 (fila 16) contestatorul a fost înștiințat in legătura cu adoptarea Hotărârii CSI nr.6/12.05.2008, desființarea postului de director pe care îl ocupa si oferta pentru ocuparea unui post de expert financiar la Direcția Valorificare Creanțe, datorita lipsei posturilor vacante, comunicata salariatului in aceeași zi.
Printr-o alta adresa nr.3870/28.05.2008 (fila 118) salariatul a fost înștiințat ca, in funcție de acordul sau cu privire la postul oferit, in 15 zile urmează sa se încheie un act adițional la contractul individual de munca, iar prin procesul verbal din 02.06.2008, întocmit in vederea respectării prevederile art. 17 si 19 Codul Muncii, intimata a constatat ca acesta refuza oferta făcuta.
Prin adresa nr.645/04.02.2008 au fost înștiințați reprezentanții salariaților, ITM si ALOFM sector 1 cu privire la faptul ca, in cadrul societății urmează sa se facă concedieri colective in temeiul HG 68/2008.
Cât privește adresa nr. 3261/14.05.2008, instanța reține că aceasta nu conține modificarea unilaterală a locului de muncă si a salariului, ci constituie o ofertă pentru ocuparea unui loc de muncă vacant ca urmare a desființării postului ocupat de contestator. Adresa are caracter de informare cu privire la locurile de muncă disponibile în unitate, angajatorul nefiind ținut de respectarea unor condiții de formă cu privire la aceasta. Prin adresa menționată angajatorul face o propunere salariatului cu privire la un alt loc de muncă, deși aceasta nu constituie o obligație față de motivul concedierii, din termenii folosiți în adresă nerezultând că angajatorul a dispus cu privire la schimbarea locului de muncă al contestatorului. Ca urmare, numai ordinul nr.938/02.06.2008 produce efecte asupra raporturilor de munca ale contestatorului cu intimata, întrucât acesta are implicații directe asupra funcției deținute, care este desființată si contractului individual de munca căruia i se pune capăt. Celalalt document atacat, respectiv adresa nr. P/3261/14.05.2008 este un act decizional intern ale societății, modificarea organigramei si acordarea preavizului neputând conduce prin ele insele la modificarea sau încetarea contractului individual de munca. Acestea sunt acte premergătoare emiterii celorlalte decizii si din aceasta cauza, instanța apreciază ca nu sunt vătămătoare prin ele insele pentru contestator, motiv pentru care va respinge cererea având ca obiect constatarea nulității acestora ca neîntemeiata.
Decizia emisa de intimata concretizând o măsura de concediere luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie sa fie deopotrivă legală si temeinica, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Sub aspectul cerințelor de formă, art. 74 din Codul Muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa conțină in mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului si lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziției pentru a ocupa un loc de munca vacant, in condițiile art. 64 din Codul Muncii.
Or, analizând decizia contestată prin prisma cerințelor de formă obligatorii, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, Tribunalul constatat că faptul ca aceasta nu cuprindea mențiunile obligatorii, in sensul ca, deși s-a menționat un act decizional in temeiul căruia societatea parata a decis reorganizarea societății, respectiv Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008 nu s-a făcut dovada existentei unui plan de reorganizare/restructurare sau ca măsura luata a condus la eficientizarea societății. Totodată, nu au fost indicate nici posturile vacante existente in cadrul societății, pentru a-i da posibilitatea contestatorului sa facă o alegere anterior concedierii.
În ceea ce privește temeinicia măsurii concedierii Tribunalul Bar eținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 65 alin.1 din Codul Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie "desființarea locului de munca ocupat de salariat determinată de unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia.
Desființarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reală si serioasa (art.65 al.2).
Legat de aceasta, intimata a susținut ca stabilind desființarea postului contestatorului prin reorganizarea societății, i s-a propus să rămână în continuare în societate pe postul de expert financiar la Direcția Valorificare Creanțe, insa acesta a refuzat la data de 02.06.2008. Din aceasta cauza s-a emis ordinul contestat, iar contractul a fost desfăcut conform art.65 al.1 Codul Muncii. Ca urmare, eliberarea contestatorului din funcția publica desființată a fost dispusa cu respectarea prevederilor legale.
Răspunzând apărărilor intimatei in sensul ca, salariatul nu a dorit sa rămână in societate pe postul oferit de aceasta, instanța apreciază ca refuzul sau nu poate fi considerat abuziv, câtă vreme postul oferit nu corespundea specializării si competentei sale.
Revenind la cauza desființării locului de munca, pe care intimata o apreciază reala si serioasa, instanța constata ca, exigentele legale (art.65 Codul Muncii ) nu sunt îndeplinite, pentru a se justifica concedierea salariatului.
S-a arătat în ordin că modificarea structurii organizatorice a AVAS prin hotărârea CSI nr. 6/12.05.2008, a fost dispusă pentru eficientizarea activității și evitării disfuncționalităților între direcțiile generale și corelarea atribuțiilor într-un mod corect și obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism și corelarea acestora cu actualul cadru intern și internațional ce au incidență asupra obiectului de activitate al AVAS, precum și echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat. în ordin este indicată și HG nr. 68/2008 pentru modificarea și completarea art. 4 din HG 837/2004 privind organizarea și funcționarea AVAS, ce a avut ca rezultat concedierea colectivă și diminuarea numărului de posturi de la 610 la 510.
Ca urmare, din motivarea ordinului, rezulta că desființarea postului contestatorului nu se încadrează în concedierea colectivă dispusă prin aplicarea HG 68/2008, însă ar fi o consecință a concedierii colective, întrucât desființarea unor posturi de execuție a determinat și desființarea unor posturi de conducere, impunându-se modificarea structurii organizatorice cu scopul eficientizării activității și evitării disfuncționalităților între direcțiile generale.
S-a reținut că ocuparea postului de director la Direcția Executări Silite, Creanțe Fiscale din cadrul Direcției Generale Valorificare Creanțe a avut loc prin reintegrarea salariatului dispusă prin hotărârea judecătorească pronunțată în soluționarea contestațiilor împotriva ordinului de concediere nr. 8548/11.01.2007 și a ordinului de trecere in alta funcție nr. 8072/08.01.2007. Contestațiile au fost soluționate prin sentința civila nr. 483/00.07.2007 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VIII a, rămasa irevocabila, ambele ordine fiind anulate.
Verificând măsura concedierii prin prisma motivelor invocate în ordinul ce o conține, instanța reține că angajatorul nu a dovedit că desființarea postului contestatorului are o cauză reală și serioasă, cerință impusă de articolul 65 alin. 2 CM. Motivarea desființării postului menționată în ordin conține termeni generali, arătându-se că se impune pentru eficientizarea activității, evitarea disfuncționalităților între direcțiile generale, corelarea atribuțiilor într-un mod corect și obiectiv cu scopul înlăturării unui eventual paralelism și corelarea cu cadrul legal intern și internațional ce are incidență asupra obiectului de activitate, echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că desființarea postului s-a impus din necesități evidente pentru îmbunătățirea activității, nefiind probată imposibilitatea continuării activității contestatorului la locul de muncă independent de buna sau reaua credință a angajatorului.
Din împrejurările cauzei se desprinde concluzia că, în realitate, angajatorul nu a probat in vreun mod ca menținerea acestuia pe un post pe care îl ocupa de 8 ani nu se mai justifica, in timp ce păstrarea altor salariați ce ocupa posturi similare, dar care au fost angajați ulterior acestuia, ar fi necesara si oportuna.
Intimata a arătat prin întâmpinare că desființarea unor posturi a fost determinată de concedierile colective impuse prin HG 68/ 2008, însă nu a dovedit că în mod real, concret, suprimarea celor 100 de posturi a necesitat redimensionarea posturilor de conducere și desființarea celui ocupat de contestator.
generale folosite în ordinul de concediere pentru motivarea măsurii concedierii, precum eficientizarea activității, evitarea disfuncționalităților între direcții sau corelarea atribuțiilor sunt de natură a disimula realitatea, în condițiile în care probele administrate nu susțin seriozitatea cauzei desființării postului.
Nu s-a făcut nici dovada existentei unor studii economice cu privire la activitatea desfășurata, care sa fi relevat faptul ca intimata nu este organizata eficient si se impune pe cale de consecința, restructurarea activității in întregime sau a unor compartimente.
Analizând organigrama anterioara si ulterioara concedierii(fila 112) precum si statele de funcții, instanța constata ca au fost desființate 3 direcții cu o importanta vitala in cadrul societății: Direcția generala valorificare creanțe, Direcția executări silite active si Direcția executări silite creanțe fiscale, dat fiind specificul activității AVAS.
In contextul in care, potrivit noii organigrame rezulta ca marea majoritate a direcțiilor si departamentelor s-au păstrat in cadrul noii structuri create, este greu de crezut ca tocmai activitatea de valorificare, in domeniul căreia activa salariatul, realizata prin compartimentele sale fundamentale, trebuia supusa restructurării.
Din analiza statelor de funcții (fila 151) existente la dosar rezulta ca, pentru o parte a personalului a avut loc mai mult o migrație a posturilor intre departamente si nu o restructurare a posturilor in raport de niște criterii obiective
Pe de alta parte, in situația in care reorganizarea activității ar fi fost făcuta in raport de criterii clare si pertinente, este greu de crezut ca la nivelul societății ar mai fi existat posturi vacante de natura celui oferit contestatorului.
In acest context, nu se poate vorbi de o suprimare obiectiva a postului din structura funcțional organizatorica a intimatei, măsura dispusă disimulând realitatea, rezultând faptul ca, motivul concedierii are legătura si cu persoana salariatului.
În lumina celor mai sus expuse, de nerespectarea condițiilor de fond si de formă ale deciziei de concediere contestate, ce determină caracterul nelegal si netemeinic al acesteia, Tribunalul B, văzând dispozițiile art. 76 si art. 78 din Codul Muncii a admis contestația precizata si completata, sa anuleze ordinul nr.938/02.06.2008, sa repună părțile in situația anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea contestatorului in postul si funcția avute anterior concedierii si la solicitarea contestatorului (conform art. 78 alin2) sa oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii si până la efectiva reintegrare.
Pentru motivele menționate, Tribunalul Bar espins cererea de anulare a adresei nr. 3261/14.05.2008 ca neîntemeiata.
Contestatorul a solicitat si obligarea intimatei la plata unor daune morale in cuantum de 200.000 lei, in temeiul art. 269 alin. 1 Codul Muncii
Deși este incontestabil ca acesta a suferit un prejudiciu moral prin faptul ca este a doua când intimata îl pune in postura de fi concediat in mod nelegal, doar simpla afirmare a unor suferite psihice si atingerea adusa prestigiului profesional al persoanei, nesusținuta de probe, nu face admisibila cererea formulata.
Admiterea unei asemenea cereri este condiționata de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, cat si întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși existența măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Pe de alta parte, pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie sa aibă o anumită gravitate, sa se datoreze culpei angajatorului care sa-l fi sancționat pe nedrept si sa fi rezultat in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul, condiții care de-asemenea nu au fost probate de către contestator, motiv pentru care cererea a fost respinsa ca neîntemeiata.
Impotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și recurentul-contestator, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
Solutionand recursul, Curtea de Apel B reține următoarele:
Recurentul-contestator a fost salariatul recurentei-intimate AVAS fiind angajat pe funcția de director in cadrul Direcția Executări Silite, Creanțe Fiscale, în baza contractului individual de muncă nr. 105 /22.03.2000 si actelor adiționale la acesta.
Prin ordinul nr.938/02.06.2008, angajatorul a dispus încetarea contractului de munca al salariatului, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, măsura fiind luata in baza HG 68/2008, Hotărârii CSI nr.6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si al AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008 si in baza prevederilor art.65 din Codul Muncii.
Așa cum rezulta din conținutul acesteia, decizia este motivata pe faptul desființării locului de munca ocupat de contestator, ca urmare modificării structurii organizatorice a AVAS prin hotărârea CSI nr. 6/12.05.2008, modificare ce a fost dispusă pentru eficientizarea activității și evitării disfuncționalităților între direcțiile generale și corelarea atribuțiilor într-un mod corect și obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism și corelarea acestora cu actualul cadru intern și internațional ce au incidență asupra obiectului de activitate al AVAS, precum și echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat. În ordin este indicată și HG NR. 68/2008 pentru modificarea și completarea art. 4 din HG 837/2004 privind organizarea și funcționarea AVAS, ce a avut ca rezultat concedierea colectivă și diminuarea numărului de posturi de la 610 la 510.
Curtea constata ca, de temeiul de drept care a stat la baza concedierii, in cauza sunt aplicabile dispozițiile art.74 din Codul Muncii, potrivit caruia decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din Codul Muncii.
Or, analizând Ordinul contestat prin prisma cerințelor obligatorii, de formă, Curtea reține lipsa mențiunii prevăzută de art.74 al.1 litera d din Codul Muncii, respectiv "lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Sub acest aspect, Curtea reține că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligația să menționeze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât și obligația să acorde reclamantului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menționeze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menționeze faptul că la nivelul unității nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerință legală obligatorie nu a fost respectată.
Prevederile art.64 din Codul Muncii referitoare atât la obligația legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului cât și la mențiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul Munciia listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul Muncii care indică expres mențiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul Muncii, respectiv mențiunea de la litera c, fiind evidentă intenția legiuitorului ca restul mențiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, art.74 lit.d din Codul Muncii instituie direct o condiție de formă, iar indirect condiție de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conținutul acestuia.
Aceeași interpretare se impune și prin completarea acestor prevederi cu prevederile art.80 al.1 și 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în conformitate cu care,în situația în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unității va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.
Or aceasta obligatie nu a fost indeplinita de catre intimata, deoarece simpla oferta a unui singur post (cel de expert financiar) nu echivaleaza cu lista tuturor posturilor vacante si nu a realizat scopul propus de legiuitor, respectiv protectia salariatului. Obligatia de a comunica aceste posturi ar ramane fara finalitate, fiind doar iluzorie, daca anagajatorul ar putea eluda masurile legale de protectie a salariatilor in cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana acestora, nefiind suficienta simpla formalitate a oferirii unui alt loc de munca. trebuie sa i se dea posibilitatea efectiva, concreta sa opteze pentru unul dintre aceste posturi din lista completa, deoarece legea nu apara drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete, efective.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 alin.1 din Codul Muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
In ceea ce priveste temeinicia masurii luate, in conformitate cu prevederile art.65 alin.1 din Codul Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă determinată de dificultățile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activității acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă, reală și serioasă (art.65 al.2 din Codul Muncii )
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când are un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Curtea constata, in recurs, ca in perioada precedenta, recurenta-intimata a recurs la concedieri colective, reducând numărul posturilor de la 610 la 510. Postul recurentului nu a fost inclus in aceasta reorganizare, desi desfiintarea ulterioara este motivata tocmai pe faptul concedierii colective anterioare. Daca urmarea, asa cum a motivat, eficientizarea activității și evitării disfuncționalităților între direcțiile generale și corelarea atribuțiilor într-un mod corect și obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism și corelarea acestora cu actualul cadru intern și internațional ce au incidență asupra obiectului de activitate al AVAS, precum și echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat, intimata ar fi observat necesitatea desfiintarii postului inca din perioada preliminara concedierii colective.
Desfiintarea unui post, ulterior concedierii colective, dar motivata tocmai pe desfiintarea posturilor de executie ca urmare a concedierii colective, nu se incadreaza in conditiile art.65 al.in1 Codul Muncii, urmarindu-se in fapt inlaturarea salariatului si nu desfiintarea postului, deoarece aceasta finalitate era usor de observat inca din momentul concedierii colective.
Mai mult, din cuprinsul ordinului contestat nu rezultă nici caracterul real al cauzei desființării locului de muncă al contestatoarei și deci caracterul obiectiv al acestei măsuri, deoarece, asa cum a retinut si instanta de fond, deși s-a menționat un act decizional in temeiul căruia societatea parata a decis reorganizarea societății, respectiv Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008, nu s-a făcut dovada existentei unui plan de reorganizare/restructurare sau ca măsura luata a condus la eficientizarea institutiei, respectiv nu rezultă din aceste înscrisuri că, reorganizarea activității și implicit desființarea postului se impuneau cu necesitate pentru rațiuni legate de eficientizarea activității, avand la bază studii temeinice privind activitatea intimatei.
In mod corect s-a constatat ca intimata nu a dovedit că în mod real, concret, ca suprimarea celor 100 de posturi a necesitat redimensionarea posturilor de conducere și desființarea celui ocupat de contestator, in conditiile in care, potrivit noii organigrame, rezulta ca marea majoritate a direcțiilor si departamentelor s-au păstrat in cadrul noii structuri create si a avut loc mai mult o migrație a posturilor intre departamente si nu o restructurare a posturilor in raport de niște criterii obiective
In situația in care reorganizarea activității ar fi fost făcuta in raport de criterii clare si pertinente, este greu de crezut ca, ulterior unei concedieri colective ar mai fi fost necesara desfiintarea altor posturi sau ca la nivelul societății ar mai fi existat posturi vacante de natura celui oferit contestatorului.
In aceste conditii, in mod legal si temeinic instanta de fond, văzând dispozițiile art. 76 si art. 78 din Codul Muncii a admis contestația si a anulat ordinul nr.938/02.06.2008, dispunand repunerea părților in situația anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea contestatorului in postul si funcția avute anterior concedierii si plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii si până la efectiva reintegrare.
In ceea ce priveste recursul recurentului-contestator, Curtea constata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.269 Codul Muncii, potrivit carora ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale: existența contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul și faptă, precum și vinovăția.
Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constă în emiterea unei decizii(ordin) de concediere nelegale de către angajator, nelegalitatea și netemeinicia acesteia fiind analizate mai sus.
Prejudiciul constă în atingerea adusă imaginii și demnității contestatorului prin emiterea deciziei de concediere nelegale. Instanța va reține din materialul probator administrat în cauză faptul că este a doua oară când intimata îl pune în postura de a fi concediat în mod nelegal. De asemenea, acesta a avut un post de conducere timp de 8 ani, bucurandu-se de prestigiu profesional, avand nevoie de autoritate in subordonatilor. În aceste condiții, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un șir de acțiuni prin care s-a urmărit înlăturarea acestuia din cadrul institutiei intimate este fără îndoială un act cauzator de prejudiciu. În acest fel Curtea a analizat și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul.
În privința vinovăției, având în vedere materia contractuală a raportului juridic dedus judecății, s-a instituit principiul răspunderii civile și pentru fapta săvârșită cu cea mai ușoară vinovăție, angajatorul răspunzând și pentru faptele săvârșite din culpă.
Față de aceste considerente, în temeiul art.269 din Codul Muncii, instanța de recurs a admis în parte pretențiile contestatorului cu titlu de daune morale, al căror cuantum, având în vedere circumstanțele cauzei, îl apreciază la suma de 30.000 lei, urmand a respinge restul pretentiilor cu acest titlu. In aceasta apreciere, Curtea a avut in vedere ca o reparare, in parte, a prejudiciului s-a realizat prin reintegrarea in functie si plata despagubirilor materiale, iar, pe de alta parte, ca intimata, ca institutie a statului, este chemata cu prioritate sa vegheze asupra respectarii legii.
Analizand contestatia in anulare, Curtea retine ca in baza rt. 317 din Codul d e procedura civila, hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii; 2. cand hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta. Cu toate acestea, contestatia poate fi primita pentru motivele mai sus-aratate, in cazul cand aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.
In temeiul art. 318 din Codul d e procedura civila, hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
In sensul textului citat, greseala materiala inseamna greseala de ordin procedural, de o asemenea gravitate incat a avut drept consecinta pronuntarea unei solutii eronate. Aceste greseli sunt greseli de fapt, iar nu greseli de judecata, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozitiilor legale. O greseala privind aprecierea probelor este o greseala de judecata, iar nu o greseala materiala.
Contestatoarea arata ca instanța de recurs s-a aflat in eroare cu privire la situația de fapt care a stat la baza întemeierii acordării daunelor morale in cuantum de 30.000 lei către recurent, mentionandu-se, in cuprinsul deciziei atacata ca "este a doua cand intimata il pune pe recurentul in postura de a fi concediat in mod nelegal". Se considera ca este evident faptul ca instanța de recurs nu a observat existenta unor probe prezente in dosarul cauzei, fapt ce a determinat formarea unei convingeri greșite a instanței, acest fapt antrenând acordarea unor daune morale in mod neîntemeiat.
Aceste mentiuni nu sunt tocmai exacte, fiind de doua ori reintegrat in functie de director in cadrul AVAS, fapt ce reiese din inscrisurile aflate la filele 29 si 30 din dosarul de recurs, emise ca urmare a sentintei civile nr. 483/04.07.2007 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a VIII-a, precum si a sentintei civile nr. 319/15.01.2009.
Ca atare, au fost avute in vedere inscrisurile depuse, o greseala privind aprecierea probelor fiind o greseala de judecata, iar nu o greseala materiala.
Motivarea capatului de cerere privind obligarea la daune morale nu a avut in vedere exclusiv aceasta situatie, ci s-a bazat pe faptul ca intimatul a avut un post de conducere timp de 8 ani, bucurandu-se de prestigiu profesional, avand nevoie de autoritate in subordonatilor. Ca atare, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un șir de acțiuni prin care s-a urmărit înlăturarea acestuia din cadrul institutiei intimate este fără îndoială un act cauzator de prejudiciu.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 320 din Codul d e procedura civilă, va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr.4279/R/10.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurentul-contestator .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./10.11.2009
Jud.:
Jud.fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Camelia Mioara Sprînceană
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2235/2010. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 205/2009. Curtea de... → |
|---|
