Contestație decizie de concediere. Decizia 603/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 603/

Ședința publică de la 20 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

Grefier șef sectie -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata - PRO INSTALAȚII SRL C, precum și a recursului declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.101/5.02.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare. se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 14 mai 2008, când partea prezentă a pus concluzii conform celor cosemnate în încheierea de ședință din acea zi, iar instanța, în vederea deliberării, amânat pronunțarea pentru data de 20 mai 2008.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 101/2008, Tribunalul Covasnaa respins contestația formulată, ulterior precizată de contestatoarea domiciliată în mun. Sf. G,-,.11, jud. C, în contradictoriu cu intimata PRO INSTALAȚII cu sediul în mun. C N,-, jud. C, privind constatarea nulității absolute în principal și anularea în subsidiar a Deciziei nr. 3781/1.10.2007 de desfacere a contractului individual de muncă, emisă de intimată.

A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei, reprezentând onorariu avocat.

A respins plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1100 lei reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, sentință a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată și precizată contestatoarea a solicitat in contradictoriu cu intimata PRO INSTALAȚII din C- constatarea nulității deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr.3781/1.10.2007 emisă de intimata, iar în subsidiar anularea acesteia ca netemeinică și nelegală și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri începând cu data desfacerii contractului individual de muncă, până la rămânerea irevocabilă a sentinței, cu dobânzile legale aferente și cheltuieli de judecată.

Prin Precizarea de la fila 97 aflată la dosarul cauzei contestatoarea și-a cuantificat drepturile salariale solicitate, aferente perioadei 1.10.2007-15.01.2008 la suma de 2.898 lei potrivit art. 112 al. 3 Cod procedură civilă

Contestatoarea a fost sancționată disciplinar prin decizia cu nr. 3781/01.10.2007 pe motiv că a părăsit nejustificat locul de muncă în data de 30.08.2007 fără a aduce la cunoștința șefului ierarhic acest lucru, precum și a motivul plecării din unitate.

În decizie s-a mai reținut că nici în zilele care au urmat contestatoarea nu s-a mai prezentat la muncă și nici nu a anunțat motivul absențelor.

Temeiul de drept al sancțiunii disciplinare este art. 61 lit. a raportat la art. 264 al. 1, lit. f coroborat cu art. 266. și art. 58 din CCM, precum și art. 73 pct. 6 din

Contestatoarea se apără și susține că nu a primit convocatorul pentru efectuarea cercetării prealabile dar din interogatoriul care s-a luat contestatoarei aflat la fila 85 reiese că la adresa de domiciliu locuiește împreună cu părinții, și prin urmare chiar dacă factorul poștal nu a găsit pe nimeni acasă la data și ora când s-a prezentat, la adresa menționată de societate pe plic, fiind vorba de o scrisoare recomandată, acesta a lăsat un mandat prin care persoana care trebuia să primească plicul era invitată între anumite ore la sediul oficiului poștal în raza căreia domiciliază ca să ridice scrisoarea.

Decizia contestată a fost comunicată pe aceiași adresă din Sf. G (fila 38) ca și scrisoarea recomandată prin care i se solicita contestatoarei să se prezinte la sediul societății pentru efectuarea cercetării prealabile ( (fila 30), fiind primită de mama contestatoarei, astfel că nu se poate susține că nici-un membru ala familiei nu a fost acasă sau nu a știut de convocarea respectivă, doar că nu s-a dorit a se intra în posesia acesteia, între părți purtându-se mai multe litigii, care cu timpul au condus la o stare de animozitate între părți, motiv pentru care prin prezenta contestație nu se mai solicită reintegrarea în muncă datorită faptului că nu se mai dorește de către contestatoare continuarea raporturilor de muncă cu intimata.

Potrivit art. 61 al.1 lit. a angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în situația în care a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, ori la cele stabilite prin contract individual de muncă, M, sau regulament de ordine interioară.

Instanța a apreciat că faptele comise de către contestatore sunt comise cu vinovăție, sunt în legătură cu disciplina muncii, motiv pentru care decizia de sancționare este temeinică și legală sens în care a respins contestația formulată și precizată ca netemeinică și în baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat contestatoarea la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

În baza art. 274 al. 3 Cod procedură civilă tribunalul nu a acordat restul cheltuielilor de judecată solicitate de către intimată pe considerentul că sunt exagerat de mari, ținând cont că societatea nu s-a mărginit în raport de pricina dedusă judecății să angajeze doar un singur apărător, ci mai mulți, ținând cont totodată și de complexitatea cauzei.

Împotriva sentinței a formulat recurs în termen societatea pârâtă, - Pro Instalații SRL C, în termen, motivat.

În motivele de recurs este criticată sentința pentru neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată la fond.

Reducerea cheltuielilor de judecată s-a făcut în mod arbitrar. Chiar dacă societatea a angajat consecutiv doi avocați în cauză, aceștia au îndeplinit fiecare acte procedurale, au avut încheiate contracte de asistență distincte, iar pentru reducerea onorariului de avocat în sumă totală de 1700 lei nu mai există criteriul la care s-a raportat instanța: " onorariilor minimale" prevăzut de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, a fost desființat de Uniunea Națională a Barourilor din România.

Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul acordării în întregime a cheltuielilor de judecată avansate la judecata în fond a cauzei. S-au solicitat și cheltuieli avansate în recurs.

Reclamanta a formulat în 16.04.2008 în recurs o cerere prin care declară recurs împotriva sentinței de fond și solicită repunerea în termenul de recurs susținând că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare recursul în termen, fără a arăta, însă, aceste motive care au împiedicat-o să înregistreze în termen recursul pentru ca instanța să poată face aplicarea art. 103 Cod procedură civilă.

Față de această cerere, instanța reține următoarele:

Această cerere a fost formulată după formularea întâmpinării la recursul pârâtei, fapt ce denotă că recurenta reclamantă cunoștea dispozițiile sentinței de fond și, dacă ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare recursul în termen, ar fi putut să dovedească acest aspect la prima zi de înfățișare, respectiv la termenul din 16.04.2008 când a formulat și întâmpinarea.

Chiar dacă a formulat cererea de repunere în termenul de declarare a recursului în 16.04.2008, nu arată motivele de împiedicare astfel că instanța nu poate face aplicarea art. 103 Cod procedură civilă.

Prin urmare, cererea de repunere în termen va fi respinsă și pe cale de consecință și cererea de recurs va fi respinsă ca tardiv formulată, excepția tardivității recursului fiind prioritară în soluționarea față de excepția nulității recursului invocată de aceeași intimată - Pro Instalații SRL C

În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea reține că este întemeiat.

Este adevărat că la judecata în fond a cauzei, pârâta a angajat un apărător din CNp entru redactarea întâmpinării și depunere de probe achitând un onorariu de 500 lei.

Pentru redactarea notei de ședință pentru termenul din 22.11.2007 și a anexelor acestuia a fost angajată avocat din cadrul Baroului CNa chitându-se un onorariu de 200 lei.

Pentru administrarea probei cu martori și susținerea cauzei a fost angajat un apărător din Bariul C achitându-se un onorariu de 1000 lei.

Instanța constată că apărarea intimatei reclamante prin care se susține că nu se justifică angajarea a trei avocați în cauză de către recurenta pârâtă, nu poate fi primită deoarece nu există, nici o dispoziție legală care să limiteze asistența juridică.

În speță, recurenta a angajat apărători care au îndeplinit acte procesuale diferite, iar onorariile au fost percepute raportat la natura și complexitatea fiecărui act. Deci nu se poate reține o exercitare abuzivă a dreptului de apărare.

De altfel, Curtea constată că reducerea onorariului a fost dispusă din oficiu de către instanță invocându-se dispozițiile art. 274 alin. 3 fără a exista în acest sens, cererea părții care cade în pretenții, încălcându-se principiul disponibilității părților în procesul civil.

Posibilitatea reducerii onorariului avocațial instituită de codul d e procedură civilă este lăsată la latitudinea părții care cade în pretenții care va trebui, pe temeiul răspunderii civile delictuale să dovedească faptul că cel ce a câștigat procesul nu ar putea obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu avocat deoarece a exercitat abuziv dreptul de a obține despăgubiri.

În speță, așa cum s-a arătat mai sus, aceste condiții de reducere a onorariului avocațial nu au fost îndeplinite, astfel că, instanța de recurs în baza art. 309 Cod procedură civilă raportat la art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și 312 Cod procedură civilă va admite recursul și va modifica sentința în sensul acordării în întregime a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat avansate la fond.

În baza art, 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta reclamantă să plătească cheltuielile de judecată în recurs către recurenta pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul de repunere în termenul de recurs formulată de contestatoarea.

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 101/5.02.2008 a Tribunalului Covasna.

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă - Pro Instalații SRL CNî mpotriva aceleiași sentințe pe acre o modifică în parte în sensul că:

Obligă reclamanta să plătească intimatei - Pro Instalații SRL suma de 1700 lei cheltuieli de judecată la fond, în loc de 600 lei cum s-a dispus.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă intimata să plătească recurentei 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 20 Mai 2008

Președinte Judecător Judecător

- Ptr - - -

plecată în concediu legal

semnează

Vicepreședinte Instanță

Grefier șef secție,

-

Red AP 12.06.2008

Dact AG 23.06.2008/ 3 ex

Jud fond /

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 603/2008. Curtea de Apel Brasov