Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 1084/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1084 /2009

Ședința publică de la 29 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Monica Maria Cismaru

- - - - JUDECĂTOR 3: Victor

- - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta Compania Națională a P, Exploatarea Minieră împotriva sentinței civile nr. 1740/LM din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului intimat declară că nu are cereri de formulat și depune la dosar împuternicire avocațială, o chitanță în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu avocațial, factura emisă pentru asistență juridică și trei bonuri fiscale - carburant auto pentru justificarea cheltuielilor de transport.

Instanța, reținând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare.

Reprezentantul reclamantul intimat solicită respingerea recursului formulat de pârâta Exploatarea Minieră și păstrarea hotărârii Tribunalului Hunedoara ca legală.

Cu cheltuieli de judecată, onorariu de avocat, transportul la instanță și plata a 600 lei reprezentând trei zile lipsă de la serviciu pentru a fi prezent la judecată.

Instanța, având în vedere actele dosarului și concluziile prezentate în apărare, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând anularea dispoziției nr.536/09.09.2008 reîncadrarea sa pe funcția avută anterior și plata diferențelor salariale cuvenite.

S-au cerut și cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că nu au fost respectate prevederile legale la emiterea deciziei contestate, respectiv ale art.268 al.2 din Codul Muncii,întrucât decizia nu conține în concret abaterea disciplinară, nu s-au precizat motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale și nu a fost convocat în scris la cercetarea disciplinară prealabilă.

De asemenea mai menționează că măsura luată de pârâtă este nedreaptă, speculativă și premeditată, care nu oglindește realitatea, fiind o încercare de a-l înlătura din funcția de inginer conducător formație de lucru.

În drept, au fost invocate prev.art.267 al.2, art.268 al.2 lit.a și c din Codul Muncii.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a respectat programul de lucru, fapt ce putea să conducă la întreruperea activității, avarierea lucrărilor miniere.

Prin sentința civilă nr. 1740/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a admis acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul împotriva pârâtei și în consecință a fost anulată dispoziția nr.536 din 09.09.2008 emisă de conducerea pârâtei și s-a dispus reîncadrarea reclamantului pe funcția avută anterior emiterii acestei dispoziții. A fost obligată pârâta să-i achite reclamantului diferențele salariale cuvenite ca urmare a reîncadrării, precum și suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că decizia atacată nu întrunește cerințele art. 268 alin.2 Codul Muncii, respectiv nu conține descrierea faptei și nici motivele pentru care s-au înlăturat apărările contestatorului în timpul cercetării disciplinare.

S-a mai avut în vedere și încălcarea dispozițiilor art. 264 alin.1 lit.a Codul Muncii, motivat de faptul că reclamantul a fost convocat la cercetarea disciplinară după emiterea deciziei de sancționare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Compania Națională a P - Exploatarea Minieră, solicitând admiterea acestuia și menținerea hotărârii atacate.

În expunerea de motive arată în esență că în preambulul dispoziției de sancționare disciplinară și în procesul verbal întocmit cu ocazia efectuării cercetării prealabile care face parte integrantă din dispoziție, au fost arătate și explicitate abaterile săvârșite de salariat.

În acest context, mai arată că neîndeplinirea sarcinilor de serviciu stabilite de șeful de sector constituie abatere disciplinară.

În drept invocă art. 304/1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare (fila 5), reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În drept invocă art. 115-118 Cod procedură civilă.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art. 304/1 Cod procedură civilă pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:

Potrivit art. 268 alin.2 Codul Muncii:

"Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prev. la art. 267 alin.(3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Prin decizia nr. 536/9.09.2008 emisă de intimată, contestatorul a fost eliberat din funcția de inginer miner și numit în funcția de specialist în cadrul sectorului V-, Contractul individual de muncă modificându-i-se prin act adițional potrivit art. 17 alin.4 Codul Muncii, urmând a presta activitate în subteran 100 % din programul de lucru.

Este adevărat că în preambulul Deciziei atacate, emitenta acesteia se raportează la conținutul procesului-verbal nr. 10123/9.09.2008, existent la dosar la filele 26-27, însă această împrejurare nu este de natură a înlătura nulitatea Deciziei 536 atâta timp cât în cuprinsul său nu se prevăd expres faptele care constituie abateri disciplinare.

Textul de lege mai sus enunțat dispune fără a lăsa loc la interpretări că în decizie trebuie cuprinsă în mod obligatoriu descrierea faptei și nu în alte acte sau înscrisuri despre care nici măcar nu se menționează în dispoziția de sancționare că ar face parte integrantă din aceasta, așa cum în mod eronat se susține prin intermediul motivelor de recurs.

În decizie sunt menționate în schimb prevederile din Contractul Colectiv de Muncă al și Codul Muncii care ar fi fost încălcate de salariat însă, așa cum am mai arătat, nu se specifică în concret descrierea faptei săvârșită de contestator.

Pe lângă aceste critici aduse hotărârii în prezent atacată, recurenta nu face nicio referire la un alt motiv de nulitate a dispoziției atacate reținut în mod corect de instanța de fond și anume cel prevăzut de art. 267 Codul Muncii, potrivit căruia măsura dispusă este nulă pentru motivul neconvocării reclamantului la efectuarea cercetării disciplinare decât după emiterea deciziei de sancționare.

Având în vedere toate aceste aspecte, hotărârea instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică.

Ca o consecință a respingerii recursului, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 3770 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

(continuarea minutei deciziei civile nr. 1084/2009)

*****

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Compania Națională a P, Exploatarea Minieră împotriva sentinței civile nr. 1740/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 3270 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.10.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red. NV, Tehnored. 24.12.2009

Jud.fond- A,.

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Cismaru, Victor

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 1084/2009. Curtea de Apel Alba Iulia