Contestație decizie de concediere. Decizia 6310/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-( 7146/2008)

DECIZIA CIVILĂ NR. 6310/

Ședința publică de la 06 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR- - -

GREFIER -

_____

Pe rol,soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurentul reclamant, împotriva sentinței civile nr.3594 din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC "" SA, având ca obiect - contestație decizie concediere-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant, personal, lipsă fiind intimata pârâtă SC" "SA.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea,a procedat la identificarea recurentului reclamant, care se legitimează cu CI seria - nr.- eliberat de Secția 24 Poliție.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

Curtea,în temeiul disp.art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3594 din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC "" SA.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, reclamantul a fost salariatul pârâtei, începând cu data de 7.09.2005, desfășurându-și activitatea în calitate de gestionar depozit, potrivit contractului individual de muncă înregistrat cu nr.-/29.09.2005 la ITM A, iar raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 1.08.2007, în baza art.55 lit.b din codul muncii, prin acordul părților, în baza deciziei nr.149/1.08.2007 emisă de pârâtă.

S-a precizat că, art.269 din codul muncii instituie obligația angajatorului, întemeiată pe normele și principiile răspunderii civile contractuale, de a despăgubi salariatul care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pentru a se angaja răspunderea angajatorului este necesar a fi îndeplinite anumite condiții, și anume este necesar a se constata săvârșirea de către acesta cu vinovăție a unei fapte ilicite care să cauzeze salariatului un prejudiciu.

S-a constatat că, în speță, reclamantul a invocat producerea unui prejudiciu moral asupra sa prin fapte de genul pronunțării unor vorbe obscene adresate datorită refuzului de a-și da demisia, prin amenințarea cu provocarea unei lipse în gestiune în situația refuzului înaintării demisiei, prejudiciu constând în afectarea stării sale de sănătate, însă, faptele reclamate, care, de altfel, nu au fost dovedite, sunt susceptibile de a fi săvârșite de persoane fizice, respectiv de anumiți angajați ai pârâtei, care nu au acționat în calitatea lor oficială de reprezentanți ai societății angajatoare, astfel că răspunderea nu poate aparține pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs încadrate în ipoteza reglementată de dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. s-a arătat că instanța a soluționat cauza, interpretând eronat probatoriul administrat în cauză iar pe de altă parte, a ținut seama doar de dovezile prezentate de partea adversă.

În susținerea recursului recurentul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că instanța de fond are posibilitatea ca, în temeiul art.167 pr.civ. să încuviințeze doar acele probe care pot să ducă la dezlegarea pricinii, deci acele probe utile, concludente și pertinente cauzei, fiind îndreptățită așadar să cenzureze motivat cererile de probatorii formulate de către părți, în măsura în care aceasta consideră că respectivele probe nu sunt relevante cauzei deduse judecății.

Însă, în speță, o astfel de motivare a respingerii probei testimoniale solicitate nu a fost făcută decât în mod formal, în condițiile în care respectiva probă era imperios necesară a fi efectuată, pentru justa soluționare a cauzei.

Aceasta cu atât mai mult cu cât art.129 alin.5 pr.civ. prevede faptul că " udecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".

Considerând așadar că pentru justa soluționare a cauzei este imperios necesară și administrarea probei cu martori, în temeiul art.312 pr.civ. se va admite recursul, se va casa sentința recurată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva sentinței civile nr.3594 din data de 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC "" SA.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

26.11.2009

Jud. fond:;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 6310/2009. Curtea de Apel Bucuresti