Contestație decizie de concediere. Decizia 6344/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR- (5836/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6344/R/
Ședința publică de la 06 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR- - -
GREFIER -
_____
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurenta -, împotriva sentinței civile nr.5831 din data de 28 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC "K-S " SRL, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta -, prin apărător ales, avocat,în baza împuternicirii avocațiale nr.50 din data de 28 iulie 2009 emisă de Baroul București Cabinet Individual și intimata SC"K-S "SRL,prin apărător ales, avocat,în baza împuternicirii avocațiale 304 din20 septembrie 2009 emisă de Baroul București Cabinet Individual.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței depunerea la dosar de către recurentă,prin Serviciul registratură de fotocopii de pe concedii medicale.
Intimata,prin apărător, depune la dosar întâmpinare la motive de recurs formulate de recurentă.
Instanța, înmânează recurentei, prin apărător copie de pe întâmpinare,
acesta precizând că nu dorește acordarea unui termen pentru a lua la cunoștință de cuprinsul acestora.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta,prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere următoarele:
Deși instanța a reținut că recurenta ar fi lipsit nemotivată în perioada 01.03.2009-20.05.2009 a făcut o greșită interpretare a disp.art.268 alin 1 Codul muncii, nu a avut în vedere că recurenta a fost sancționată a doua oară pentru aceleași pretinse abateri, instanța nu a avut în vedere că cercetarea disciplinară nu a fost efectivă și reală și nici că recurenta se afla în incapacitate medicală, care se dovedește conform legislației române cu certificatul medical.
Intimata, prin apărător, pune concluzii de respingere a recursului declarat, ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, considerând că au fost respectate întocmai procedura prevăzută de Codul muncii de Contractul Colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010.În cazul abaterilor disciplinare cu caracter continuu termenul pentru aplicarea sancțiunii disciplinare se socotește de la ultimul act de săvârșire, recurenta nemaiprezentându-se la locul de muncă din data de 01 martie 2009 și până la data emiterii deciziei de concediere,susținând inițial motive de ordin personal și apoi probleme de sănătate. Nu în ultimul rând, solicită a se avea în vedere că a fost chemată prin scrisoare recomandată la sediul societății, în vederea desfășurării cercetării disciplinare, însă nu a înțeles să se prezinte, astfel că societatea a dispus sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Curtea, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5831 din data de 28 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SC K-S & SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, rin p. decizia nr.3/20.05.2009, emisă de pârâtă, reclamantei i s-a desfăcut contractul individual de muncă, începând cu data de 20.05.2009, întrucât în perioada 1.03.2009 - 20.05.2009 a absentat nemotivat.
S-a constatat că decizia este temeinică și legală, iar motivele invocate prin acțiune sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta a lipsit de la serviciu începând cu 1.03.2009, în mod continuu, până ulterior datei emiterii deciziei, cum arată și reclamanta.
Această faptă constituie o abatere disciplinară, în sensul art.263 al.2 Codul muncii, cu caracter continuu.
Prin urmare, termenul de 30 de zile în care se poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare, prevăzut de art.268 al.1 Codul muncii, curge de la data la care a luat sfârșit abaterea disciplinară, și anume prezentarea la serviciu sau obținerea unui certificat de concediu medical, ceea ce nu s-a întâmplat.
De altfel, reclamanta nu dovedește că pârâta ar fi luat la cunoștință de abaterea disciplinară înainte de data convocării pentru cercetarea disciplinară.
Prin urmare, argumentul depășirii termenului de 30 de zile prevăzut de art.268 al.1 Codul muncii, trebuie respins.
S-a considerat că această cercetare disciplinară s-a desfășurat în condițiile art.267 al.2 și 3 Codul muncii, reclamanta fiind convocată în scris, cu precizarea obiectului, a datei și locului întrevederii așa cum rezultă din convocarea nr.1/7.05.2009, expediată cu confirmare de primire și primită la 8.05.2009.
S-a menționat că reclamanta nu s-a prezentat la această convocare.
S-a precizat că nu este reală nici susținerea că măsura nu putea fi dispusă întrucât pe perioada 18.05.2009 - 6.06.2009, se afla în incapacitate temporară de muncă din cauze medicale. O astfel de incapacitate poate fi dovedită doar prin certificatul de concediu medical, nu prin alte acte medicale. Însă, reclamanta nu a prezentat decât o scrisoare medicală, din care de altfel, nici nu rezultă incapacitatea de muncă, aceasta neconfundându-se cu repaosul la care face referire medicul, fără nici o altă precizare.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către contestatoarea, care a criticat-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că, deși instanța a reținut ca aceasta ar fi lipsit nemotivat în perioada 01.03.2009-20.05.2009, a făcut greșită aplicare dispozițiilor art.268 alin.1 din Codul muncii;
Toata doctrina de dreptul muncii și jurisprudența a calificat termenul de 30 de zile ca fiind unul de prescripție. Acesta începe să curgă de la momentul luării la cunoștință a faptei ilicite. Astfel cum rezultă din înscrisul emanat de la angajator, denumit avertisment, înscris înregistrat la societate sub nr.2/14.04.2009, conducerea societății a luat la cunoștință despre pretinsele mele abateri (absențe începând cu 01.03.2009) prin referatul nr.1/13.04.2009. Ori dacă luam în calcul aceasta dată, decizia contestată fiind emisă în 20.05.2009, este evident și de necontestat că termenul de 30 de zile este încălcat flagrant, decizia putând fi emisă cel mai târziu în 13.05.2009.
În acest fel poate fi înlăturată susținerea instanței conform cu care "de altfel, reclamanta nu dovedește ca pârâta a luat la cunoștință de abaterea disciplinară înainte de data convocării pentru cercetare disciplinară" și astfel rezultă clar că instanța a plecat de la premise greșite.
Este total greșită susținerea instanței conform cu care termenul de 30 de zile curge de la momentul reîntoarcerii la muncă sau al obținerii unui certificat medical întrucât societatea a individualizat clar și expres că a înțeles să mă sancționeze pentru lipsa de la serviciu într-o perioadă expres determinată și nu pentru lipsa generică, neindividualizată, începutul curgerii termenul de prescripție fiind expres reglementat în art.7 și 8 din Decretul 167/1958, cele indicate de instanța neregăsindu-se între aceste modalități legale de începere al termenului de prescripție, cu atât mai mult cu cât recurenta nici nu s-a întors la muncă (de altfel nici în țară) și nici nu a încheiat procedura de obținere a certificatului medical (fiind în continuare în aceeași stare medicală).
Recurenta a mai arătat că instanța nu a avut în vedere faptul că a fost sancționată a doua oară pentru aceleași pretinse abateri.
Astfel cum rezultă din actul menționat anterior, pentru aceiași abatere (absențe nemotivate începând cu 01.03.2009) aceasta a fost sancționată și prin Decizia nr.2/14.04.2009, emiterea celei de a dou-a decizii (cea contestată) fiind ilegală și atrăgând anularea ultimei decizii (cea contestată).
A mai susținut recurenta că instanța nu a avut în vedere faptul că cercetarea disciplinară nu a fost efectivă și reală, întrucât la data când se pretinde că aceasta ar fi semnat confirmarea de primire se afla în afara teritoriului țării, astfel încât efectiv nu se poate susține că a fost convocată.
În opinia recurentei instanța nu a avut în vedere că se afla în incapacitatea medicală, aceasta se dovedește conform legislației române cu certificatul medical, însă Codul muncii nu poate acoperii situația actelor medicale încheiate în altă țară, astfel încât susținerea instanței de fond se putea considera corectă doar în ceea ce privește actele eliberate de autoritățile romane. Ceea ce importă este incapacitatea de muncă și nu forma în care se consemnează aceasta situație, neputând obliga autoritățile israeliene să emită un formular specific autorităților române, oricum recurenta a arătat că a demarat procedurile legale pentru obținerea unui certificat specific legislației române, urmând a-l depune la dosar.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
La dosarul cauzei s-au depus acte noi în recurs: certificatele de concediu medical, seria - nr.-/06.06.2009 și - nr.-/5.05.2009, în copie.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel, în ceea ce privește legalitatea deciziei de concediere contestate în prezenta cauză, prin prisma dispozițiilor art.268 alin.1 Codul muncii, Curtea reține că textul legal ce prevede că angajatorul poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei instituie un termen de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare salariatului.
În cauză, absența recurentei în perioada 01.03.2009 - 20.05.2009 ce a constituit obiectul deciziei de concediere disciplinară contestată în prezenta cauză, reprezintă după cum corect a reținut și instanța fondului, o faptă continuă a cărei punct de plecare a început la 01.03.2009, însă ale cărei efecte s-au produs până la data de 20.05.2009.
Prin urmare, angajatorul avea posibilitatea de a sancționa această abatere disciplinară săvârșită în formă continuă în conformitate cu dispozițiile art.268 alin.1 Codul muncii, începând cu data de 20.05.2009, nefiind fondate sub acest aspect criticile formulate de recurentă.
Decizia nr.2/14.04.2009, prin care recurentei i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului ca urmare a absentării nemotivată de la serviciu în perioada 01 - 31.03.2009, nu reprezintă în sensul pretins de către recurentă o dovadă potrivit căreia angajatorul ar fi luat la cunoștință la data de 14.04.2009, despre săvârșirea abaterii disciplinare sancționate prin decizia contestată câtă vreme aceasta are în vedere o perioadă continuată ulterioară, respectiv perioada 01.04.2009 - 20.05.2009.
În acest sens, chiar dacă potrivit dispozițiilor art.265 alin.2 Codul muncii, pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune, iar prin decizia nr.2/14.04.2009, recurenta fusese deja sancționată pentru absentarea nemotivată de la serviciu, în perioada 01 -31.03.2009, aceasta suprapunându-se parțial cu perioada de absență nemotivată sancționată prin decizia contestată în cauză, prin aceasta din urmă angajatorul a avut în vedere o perioadă de absentare nemotivată mult mai îndelungată ce nu a fost avută în vedere prin prima decizie și dată fiind gravitatea abaterii săvârșită de recurentă ce a lipsit o lună și J de la serviciu, aceasta singură justifică sancțiunea aplicată; ori, decizia de sancționare disciplinară nu poate fi anulată parțial de către instanța de judecată aceasta fiind atât legală cât și temeinică sub aspectul reținerii de către angajator a unei absentări nemotivate de către recurentă în perioada 01.04.2009 - 20.05.2009.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentei potrivit cărora prima instanță nu ar fi făcut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, în raport și de certificatele de concediu medical seria - nr.-/06.06.2009 și - nr.-/5.05.2009, ce atestă că acesta s-ar fi aflat în incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical conform legii, în perioada 18.05.2009 - 09.06.2009, câtă vreme la data survenirii incapacității temporare de muncă aceasta avea obligația în conformitate cu dispozițiile art.8 din Codul muncii, ce prevăd că relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe să anunțe angajatorul despre această împrejurare; neprocedând astfel și omițând culpabil să înștiințeze angajatorul despre incapacitatea sa temporară de muncă survenită, ulterior datei de 08.05.2009, când angajatorul potrivit dovezii de comunicare a convocării sale la cercetarea disciplinară, declanșase procedură disciplinară, recurenta nu se mai poate prevala de dispozițiile art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, aceasta însemnând o fraudare a legii.
Nefondate sunt și susținerile recurentei potrivit cărora decizia contestată ar fi nelegală ca urmare a împrejurării că intimatul nu ar fi realizat o cercetare disciplinară a sa efectivă și reală, câtă vreme aceasta nu a dovedit că ar fi comunicat angajatorului nici scrisoarea medicală ce atesta examinarea sa la data de 09.06.2009, pe teritoriul Statului Israel și nici o altă adeverință medicală; mai mult intimatul în conformitate cu dispozițiile art.267 din Codul muncii, a dispus convocarea recurentei pentru data de 15.05.2009, potrivit filelor 15-16 de la dosarul primei instanțe, astfel că cercetarea disciplinară a recurentei nu s-a putut îndeplini din pricina recurentei ce se prevalează de propria sa culpă, ceea ce nu poate fi primit.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
În temeiul art.274 pr.civ. Curtea va obliga pe recurentă la plata în favoarea intimatei a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta -, împotriva sentinței civile nr.5831 din data de 28 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC "K-S " SRL.
Obligă pe recurentă la plata în favoarea intimatei a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
24.11.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 3825/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 845/2009. Curtea de... → |
|---|
