Contestație decizie de concediere. Decizia 6357/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4797/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6357R
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Nadia
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta - - împotriva încheierii de ședință din data de 13.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata,având ca obiect "contestație decizie de concediere recurs la încheierea din 13.02.2009".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/11.10.2009 aflată la fila 11 dosar, lipsind recurenta - -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 06.11.2009, de către recurenta - -, o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen, pentru lipsă de apărare.
Curtea deliberând, respinge ca neîntemeiată cererea pentru lipsă de apărare astfel cum a fost formulată de recurenta - - și din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, având în vedere data comunicării încheierii recurate - 27.02.2009 și data declarării recursului - 30.06.2009 și acordă cuvântul pe aceste aspect.
Intimata, prin avocat, solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului, depune la dosar concluzii scrise și solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând plata onorariu de avocat, în baza chitanței nr.9/09.11.2009, pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității declarării recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 22.12.2008 pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contestatoarea a formulat în contradictoriu cu intimata - - contestație împotriva deciziei de concediere nr.1403/20.11.2008.
În ședința publică din data de 13.02.2009, contestatoarea, prin declarația verbală dată în fața instanței a renunțat la judecată, astfel că instanța a luat act de manifestarea de voință a contestatoarei și făcând aplicarea art.246 al. 1 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea la judecată.
În temeiul art.274 alin.3 Cod procedură civilă, a redus onorariul avocatului pârâtei considerat prea mare față de munca îndeplinită de avocat și față de disp. art.246 alin.3 Cod procedură civilă, întrucât renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, la cererea pârâtei a obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată,în cuantum redus de 1000 lei.
Împotriva acestei încheieri de ședință pronunțată în data de 13.02.2009, a formulat recurs motivat recurenta-intimată - -, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- nelegalitatea măsurii dispuse de instanță în sensul diminuării onorariului avocatului;
- în considerentele hotărârii mu se regăsește motivarea soluției de admitere a capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată;
- instanța a încălcat principiul egalității armelor și principiul organizării justiției pe sistemul dublului grad de jurisdicție;
- instanța a nesocotit principiul oralității consacrat de art.127 Cod procedură civilă;
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-contestatoare a solicitat admiterea excepției tardivității declarării recursului și în subsidiar respingerea recursului declarat de recurenta-intimată, menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. astfel cum s-a reținut și în practicaua deciziei.
Examinând actele și lucrările dosarului sub aspectul tardivității declarării recursului, Curtea constată că la termenul de judecată din 9.11.2009 a invocat din oficiu excepția de tardivitate a declarării recursului, astfel cum s-a reținut și în practicaua deciziei și reține următoarele:
Astfel Curtea constată că recursul este declarat împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 13.02.2009, hotărâre care a fost comunicată recurentei la data de 27.02.2009, situație ce rezultă din dovada de comunicare a încheierii de ședință aflată la fila 13 din dosarul de fond.
Cum recursul a fost declarat la data de 30.06.2009 conform înregistrării de la Tribunal (fila 2 dosar recurs) a fost depășit termenul de 10 zile, calculat conform art. 101 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit articolului 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Având în vedere data comunicării hotărârii instanței de fond și data declarării recursului, precum și dispozițiile art. 101 alin.1 din Codul d e procedură civilă, constatăm că a fost depășit termenul de 10 zile prevăzut, în mod imperativ, de lege.
Sancțiunea nerespectării acestui termen este decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, conform art.103 Cod procedură civilă, care prevede că: "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei", în speță neexistând vreo dispoziție legală contrară, iar recurenta nefăcând dovada vreunei împrejurări mai presus de voința sa.
Față de cele reținute, Curtea va da eficiență textului citat în precedent coroborat cu art.301 Cod procedură civilă și va respinge recursul ca tardiv formulat.
Cum excepția de tardivitate primează, Curtea nu va mai analiza criticile din recurs pe fondul cauzei, fiind de prisos, așa cum prevede art.137 alin.1 Cod procedură civilă.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta să plătească intimatei, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat dovedit cu chitanța nr.9/9.11.2009, depusă la fila 13 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca tardiv formulat de recurenta-intimată - - împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 13.02.2009 de către Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
Obligă recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în valoare de 1000 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.: /Dact.:
2 ex./17.11.2009
Jud.fond:/
Președinte:Adela Cosmina BodeaJudecători:Adela Cosmina Bodea, Florentina Dragomir, Nadia
← Contestație decizie de concediere. Decizia 88/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 174/2010. Curtea de... → |
---|