Contestație decizie de concediere. Decizia 6378/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (Număr în format vechi 4749/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.6378/
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenta - ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA și recurenta împotriva sentinței civile nr.7901/17.12.2008 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei, de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 09.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamanta a solicitat intimatei anularea deciziilor nr.10/2008 și 12/2008 emise de intimata Asigurări Reasigurări, obligarea intimatei la reintegrarea sa și plata despăgubirilor egale cu salariul de care a fost lipsită începând cu data concedierii și obligarea intimatei la plata unor daune morale în sumă de 15000 lei.
Prin sentința civilă nr.7901/17.12.2008, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Asigurări Reasigurări A; a dispus anularea deciziilor de concediere nr. 10/12.09.2008 și 12/30.09.2008 (din eroare trecută nr.17/30.09.2008); a obligat intimata la plata către reclamantă a unei despăgubiri egală cu salariile indexate majorate și reactualizate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii - 11.10.2008 și până la reintegrare; a obligat intimata să integreze contestatoarea pe postul deținut anterior concedierii; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor morale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta a fost salariata intimatei începând cu data de 16.06.2008 în baza contractului individual de muncă nr.52/14.06.2008, încheiat pe o durată determinată de 6 luni ce expira la data de 16.12.2008, deși nu erau incidente nici unul din cazurile excepție prevăzute de art.81 Codul muncii în care se poate încheia un contract individual pe durată determinată.
Potrivit dispozițiilor art.57 al.4 Codul Muncii în situația în care o clauză estre afectată de nulitate, întrucât contravine unor norme legale imperative, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile.
În consecință, apreciind clauza privind durata determinată de 6 luni a contractului individual de muncă al reclamantei ca fiind lovită de nulitate absolută, deoarece încalcă dispozițiile art.12 al.1 din Codul Muncii,ce prevăd că, contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată, instanța de fond a considerat că această clauză a fost înlocuită de drept cu clauza duratei nedeterminate a contractului de muncă al reclamantei.
Cu privire la deciziile de concediere contestate instanța de fond a reținut că la data de 12.10.2008 intimata a emis decizia nr.10 prin care s-a dispus desființarea unui post de economist la sediul central al societății începând cu data de 11.01.2008 și i s-a acordat reclamantei un termen de 15 zile, de preaviz.
Ulterior prin decizia nr.12/30.09.2008, intimata a modificat art.3 din Decizia nr.10/12.09.2008, în sensul că termenul de preaviz acordat era de 20 de zile în loc de 15 zile cum se menționa în precedenta decizie, în fapt, raporturile de muncă au încetat la data de 11.10.2008, la expirarea preavizului.
Analizând legalitatea deciziei de concediere, instanța de fond a apreciat că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.62 al.2 Codul Muncii, dispoziții ce completează prevederile art.74 din Codul Muncii.
Astfel, în decizia de concediere contestată s-a omis să se precizeze termenul în care putea fi contestată decizia și instanța judecătorească la care se contesta omisiuni ce atrag nulitatea absolută a deciziei nr. 10/12.09.2008, modificată prin Decizia nr. 12/30.09.2008.
S-a mai reținut că intimata nu a reușit să facă dovada că decizia de concediere emisă de Directorul General a fost precedată de un act decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei societății.
Intimata a depus la dosar o hotărâre a Consiliului de Administrație cu nr.7 care apare însă ca fiind emisă pe 7.10.2008 - la o dată ulterioară celei la care s-a decis concedierea reclamantei. De asemenea, intimata nu a făcut dovada caracterului real și serios al desființării postului ocupat de reclamantă.
Desființarea locului de muncă al salariatului are o cauză reală, când prezintă caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice etc. și este serioasă când are la bază studii temeinice, vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Intimata nu a făcut dovada că a avut loc la nivelul societății o reorganizare și o restrângere impusă de nevoile societății, și că s-ar fi justificat concedierea reclamantei.
În decizia de concediere nr. 10/12.09.2008 se face mențiune despre faptul că s-ar fi avut în vedere o notă privind măsuri de eficientizare a activității și diminuarea cheltuielilor însă această notă depusă de intimată la ultimul termen de judecată, nu reprezintă o analiză economică serioasă si cu atât mai puțin un studiu temeinic vizând îmbunătățirea activității societății, câtă vreme în acesta se menționează obiective generice ca "diminuarea cheltuielilor", "minimizarea consumurilor", "maximizarea exploatării" resurselor existente și "evitarea risipei", care par mai degrabă principii de bază ale unui management economic profitabil decât planuri de reorganizare serioase.
Pe cale de consecință, prima instanță a apreciat că decizia de concediere este netemeinică și nelegală, a dispus anularea acesteia cu consecința repunerii părților în situația anterioară în sensul reintegrării reclamantei pe postul deținut anterior și obligării intimatei la plata către reclamantă a unor despăgubiri conform dispozițiilor art.78 Codul Muncii, respingând ca nedovedit capătul de cerere privind plata daunelor morale solicitate de reclamantă.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat recurs motivat ambele părți.
Recurenta-intimată - Asigurări Reasigurări, solicită admiterea recursului formulat, întemeiat în drept pe disp. art. 304 pct. 5, pct. 6 și pct. 9 Cod proc. civ.; art. 3041 Cod proc. civ.; art. 129 pct. (4) Cod proc. civ.; art. 65 din Codul Muncii și, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respingerii contestației formulate de intimata-reclamantă și menținerea deciziei de concediere nr.10/12.09.2008, astfel cum a fost completată prin decizia nr.12/30.09.2008, ca fiind temeinică și legală, și critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
1. Cu privire la capătul de cerere referitor la plata daunelor morale, respins de instanța de fond ca neîntemeiat.
- intimata nu a arătat care au fost interesele sau drepturile personale nepatrimoniale care i-au fost atinse și nici modul în care acestea i-au fost afectate;
- instanța a reținut în considerentele sentinței că decizia atacată nu ar conține termenul în care ar putea fi contestată și instanța judecătorească competentă să judece contestația, omisiuni ce atrag nulitatea absolută a deciziei atacate;societatea nu ar fi făcut dovada existenței actului decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei; societatea nu ar fi făcut dovada caracterului serios și real al desființării postului.
- prima instanță considerând că nu există niciuna dintre situațiile expres prevăzute de Codul Muncii în care Contractul de muncă poate fi încheiat pe o perioadă determinată a anulat clauza cu privire la perioada determinată a contractului individual de muncă și a considerat contractul ca fiind încheiat pentru o perioadă nedeterminată. În aceste condiții, instanța a dispus reintegrarea intimatei pe postul deținut anterior deși, contractul ar fi încetat la data de 16.12.2008 prin ajungerea la termen.
2. Nelegalitatea hotărârii primei instanțe
- critica hotărârii recurate sub aspectul încălcării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare (motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 cod proc. civ.)
Principiile fundamentale ale procesului civil reprezintă regulile de bază ce conturează desfășurarea procesului civil și guvernează întreaga activitate judiciară.
Dintre aceste principii fundamentale, face parte și principiul contradictorialității, în temeiul căruia părțile au dreptul să formuleze cereri, să propună și să administreze probe și să pună concluzii cu privire la toate aspectele de fapt și de drept care interesează în rezolvarea cauzei.
Principiul contradictorialității își găsește consacrarea în mai multe texte ale Codului d e procedură civilă, dintre care prevederile art. 129 alin. (4) Cod proc. civ.ce interesează în prezenta cauză.
Conform celor expres prevăzute la art. 129 alin. (4) Cod proc. civ. judecătorul cauzei - în virtutea rolului său activ (ce formează obiectul unui alt principiu fundamental) - poate să invoce din oficiu orice aspecte de fapt și de drept relevante în soluționarea cauzei, fiind însă obligat, în acest caz, să pună aspectul respectiv în dezbaterea contradictorie a părților.
Anularea deciziei de concediere pe motivul necuprinderii mențiunilor prevăzute de art. 62 alin. 2 Codul Muncii referitoare la precizarea termenului în care decizia de concediere poate fi contestată și instanța competentă a judeca eventuala contestație, reprezintă o excepție de fond invocată de instanță din oficiu, această apărare nefiind invocată de către intimată prin contestație.
Un atare motiv de nulitate trebuia pus în discuția părților pentru a ni se oferi posibilitatea de a formula apărări cu privire la această problemă de drept cu implicații determinante asupra soluționării cauzei.
Invocând nulitatea absolută a deciziei atacate abia în cuprinsul considerentelor hotărârii, ocazie cu care a și reținut acest motiv de nulitate, instanța de fond a încălcat atât principiul contradictorialității, cât și principiul dreptului la apărare, a cărui respectare presupunea a-i fi fost acordat dreptul de a pune concluzii pe această chestiune de drept.
- prima instanță a încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare și prin constatarea nulității clauzei privind perioada determinată a contractului individual de muncă. Astfel, deși nulitatea acestei clauze cuprinse în contractul individual de muncă nu a fost solicitată de către intimată și nici nu a fost pusă în discuția părților, prima instanță a reținut-o în considerentele hotărârii.
În ceea ce privește reținerea nulității acestei clauze, învederează recurenta că, deși acest aspect în mod normal nu ar fi trebuit să aibă implicații asupra hotărârii pronunțate, totuși, în modalitatea în care prima instanță a soluționat această cauză (și anume prin încălcarea principiului disponibilității ), a creat cadrul necesar pentru a se dispune reintegrarea intimatei pe postul deținut anterior.
- considerăm că încălcarea celor două principii de ordine publică mai sus menționate se circumscrie motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 Cod proc. civ. fiind de natură să conducă la casarea hotărârii pronunțate cu încălcarea acestora.
3.Critica hotărârii recurate sub aspectul încălcării principiului
disponibilității (motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 6 Cod proc. civ.)
Exceptând încălcarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, hotărârea atacată este nelegală și datorită încălcării principiului disponibilității, instanța acordând mai mult decât s-a cerut prin contestația formulată împotriva deciziei de concediere.
Astfel, prin contestația formulată intimata, a solicitat instanței de judecată anularea deciziei atacate, obligarea societății angajatoare la plata drepturilor salariale și a daunelor morale, însă prin contestația formulată, intimata nu a solicitat și reintegrarea pe postul deținut anterior. Având în vedere acest lucru precum și faptul că nu s-au formulat cererii precizatoare ale contestației împotriva deciziei atacate prin care intimata să fi solicitat și reintegrarea, consideră recurenta că, prin obligarea societății la reintegrarea intimatei pe postul deținut anterior, s-a încălcat principiul disponibilității.
Învederează recurenta că nici din economia textului contestației nu există posibilitatea interpretării solicitărilor intimatei în sensul reintegrării. Dimpotrivă, intimata nu numai că nu solicită reintegrarea dar în mod expres aceasta din urmă solicită plata drepturilor salariale până la data de 16.12.2008 (data expirării termenului contractual) iar nu până la data reintegrării.
Prin dispunerea reintegrării în funcție, prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut încălcând astfel principiul disponibilității în forma dreptului părții de dispune de limitele obiectului cererii de chemare în judecată, aspect prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod proc. civ.
Deși, art. 304 pct. 6 Cod proc. civ. prevede un motiv de modificare a hotărârii atacate, având în vedere existența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod proc. Civ. consideră recurenta că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece acest motiv de recurs are implicații importante asupra cererii de suspendare a executării hotărârii recurate solicitate, întrucât, consideră că posibilitatea obligării în mod nelegal a societății la reintegrarea intimatei pe postul avut anterior reprezintă un motiv suficient de întemeiat pentru ca instanța să dispună suspendarea executării hotărârii primei instanțe până la soluționarea prezentului recurs.
4.Critica hotărârii recurate sub aspectul greșitei aplicări a legii (motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.) - instanța de fond a reținut că decizia atacată ar fi trebuit să cuprindă precizări cu privire la termenul în care putea fi contestată și instanța la care se contestă, precizări impuse de art. 62 alin. 2 Codul Muncii.
Astfel, instanța a considerând că dispozițiile art. 62. alin 2 care fac vorbire de conținutul deciziilor de concediere pentru motive care țin de persoana salariatului sunt aplicabile și în cazul deciziilor de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Cu privire la acest motiv reținut de prima instanță, consideră recurenta că în raport de temeiul pentru care a avut loc concedierea contestatoarei, recurenta-angajatoare nu avea obligația legală de a cuprinde în decizia de concediere precizările cu privire la termenul în care decizia putea fi contestată și instanța la care se contestă.
A extinde aplicarea art. 62 alin. 2 din Codul muncii și cu privire la alte situații decât cele expres prevăzute în ipoteza acestei norme juridice, sub pretextul așa - zisei identități de rațiune, ar echivala cu încălcarea flagrantă a legii și ar da naștere arbitrariului în aprecierea legalității deciziilor de desfacere a contractului individual de muncă.
5. Netemeinicia hotărârii atacate
- instanța a reținut că societatea nu ar fi făcut dovada existenței actului decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei, că societatea nu ar fi făcut dovada caracterului serios și real al desființării postului.
Cu privire la inexistența actului decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei, consideră recurenta că acest motiv nu este unul de natură a invalida decizia de concediere pe considerentul că aceasta nu ar fi fost luată de persoana care deținea atribuții în acest sens ci, acest aspect, eventual, are implicații cu privire la aprecierea caracterului serios și real al desființării postului.
Decizia de concediere a fost emisă de către în calitate de Director General al societății, în temeiul atribuțiilor ce i-au fost conferite prin Contractul de mandat încheiat cu societatea.
Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 65 din Codul Muncii, recurenta precizează că art.65 din Codul Muncii, ce reglementează concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, stabilește la alin. 2 două condiții pentru legalitatea unei astfel de decizii: desființarea locului de muncă să fie efectivă și desființarea să aibă o cauză reală și serioasă, dintre cele prevăzute la alin. 1, respectiv dificultățile economice, transformările tehnologice sau reorganizarea activității societății.
În cazul deciziei de concediere ce face obiectul prezentului litigiu, ambele condiții sunt îndeplinite. Astfel, în ceea ce privește condiția ca desființarea locului de muncă să fie efectivă, consideră că aceasta rezultă din studierea organigramei Societății, organigramă care vine să combată și susținerile intimatei conform cărora condițiile prevăzute de art. 65 din Codul Muncii nu ar fi îndeplinite atât timp cât concomitent cu desfacerea contractului individual de muncă al intimatei, subscrisa am angajat alte două persoane.
Cu privire la reținerea de către prima instanță a lipsei cauzei reale și serioase a reorganizării, învederează recurenta că "diminuarea cheltuielilor", "minimizarea consumurilor", "maximizarea exploatării resurselor existente" reprezintă într-adevăr principii de bază ale unui management economic profitabil pentru a căror punere în aplicare, în cazul de față, s-a apelat la una dintre modalitățile cel mai des întâlnite în contextul economic internațional, și anume desființarea de posturi.
Raționamentul pentru care legiuitorul român a introdus condițiile prevăzute la art. 65 din Codul Muncii este acela de a nu se masca concedieri discreționare sub pretextul reorganizărilor,or, în cauza de față, nimic nu poate conduce la această idee.
Prin recursul său întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9, art.129 pct.4 Cod procedură civilă, recurenta-reclamantă, critică sentința civilă recurată pentru următoarele motive:
- nelegalitate și netemeinicie constând în neadmiterea cererii de plată a daunelor morale în cuantum de 15.000 lei, ca urmare a proastelor tratamente aplicate, constând în următoarele:
În perioada preavizului ca urmare a faptului că a fost lipsită de demnitatea muncii fiind supusă la umilințe permanente ca urmare a "acordării de activități numai așa cum dorea Director General " neexistând nici o fișă a postului pe toata perioada exercitării muncii în perioada 16.06.2008 - 10.10.2008, consideră recurenta-reclamantă că i-a fost distrusă imaginea personală în fața colegilor de serviciu; a avut parte de aplicarea de rele tratamente în perioada preavizului când în data de 30.09.2008 prin violență, bunuri personale (canadiana, rucsac, laptop) au pus scoase și puse în stradă de către, angajat al societății, care a primit un astfel de ordin de la conducerea societății.
A fost lipsita de orice venit pe perioada decembrie 2008 - iunie 2009 ceea ce a condus confruntarea cu serioase dificultăți materiale, imposibilitatea plății unor datorii curente, la slăbirea organismului și ca urmare a deficientelor de alimentație s-a confruntat cu o slaba capacitate de concentrare și efort fizic și intelectual.
A avut accesul îngrădit, de cele mai multe ori fiind folosită forța, de către firma de paza Protection SRL care i-a îngrădit accesul în societate din ordinul conducerii societății și care a făcut să nu poată să se prezinte la serviciu, să își ridice salariul cuvenit cel puțin pentru perioada 13-15 Februarie 2009, așa cum rezultă din condica de prezență pe care a semnat-
Menționează recurenta-reclamantă că decizia Consiliului de Administrație al Societății referitoare la restructurarea postului din data de 07.10.2008 este ulterioară deciziei de concediere nr.10/12.09.2008 completată prin 12/30.09.2008.
Lipsa de temeinicie/fundamentare a deciziei de concediere și de justețe a acestei masuri le-a adus la cunoștința Președintelui Consiliului de Administrație (CA) Domnului - Director Comercial, căruia i-a menționat la data de 29.09.2008 netemeinicia deciziei nr.10/12.09.2008, și faptul că intenționează să o conteste în justiție, acesta asigurând-o că nu va vedea "nici un de la societatea de asigurări".
Dorința și intenția sa au fost de evitarea unui conflict de muncă și o înțelegere pe cale amiabilă, dar față de poziția în forța și de amenințarea exprimată de Președintele a decis în data de 7.10.2008 să depună cererea de chemare în judecată.
Desființarea postului nu a fost efectiva pentru că chiar în perioada de așa zisă restructurare a fost angajata d-ra, și ulterior, la scurt timp, a fost angajată, deci reorganizarea activității și motivele invocate nu au avut cauze reale și serioase.
Pe parcursul dezbaterilor, în prima instanța, chiar la primul termen de judecata a fost pusă în discuție de către completul de judecata, din oficiu, temeinicia încheierii contractului de munca pe perioadă determinată, dar nu și daunele morale, cauze și justificare.
În cursul dezbaterilor a făcut precizarea că nu cunoaște motivul pentru care s-a dispus încheierea unui contract de muncă pe perioada determinat. Societatea nu a prezentat nici un motiv atunci pentru că acesta nu există pentru a justifica încheierea unui contract cu durată determinată.
Arată recurenta că aceasta este o practică curentă și abuzivă în această societate de asigurări pentru orice angajat nou, motiv pentru care consideră că nu a fost încălcat principiul contradictorialității, a dreptului de apărare sau pe cel al disponibilității, deci casarea deciziei in baza art.304 pct.5 si 6 Cod. Procedură civilă nu este justificată.
Conducerea societății nu a respectat prevederile art. 104 alin2 din Legea 53/2002 prin care se prevede obligativitatea de a asigura transparența în prezentarea locurilor de muncă cu normă întreaga și mai ales în facilitarea transferului de la posturile cu fracțiuni de normă în normă întreagă. Lipsa mențiunii legate de locul și termenul în care poate fi contestată decizia de concediere este un alt motiv de anulare al deciziei de concediere.
La data de 28.10.2009, prin Serviciul Registratură al Curții a depus întâmpinare, recurenta-reclamantă, față de motivele de recurs invocate de recurenta-intimată - Asigurări Reasigurări SA, solicitând respingerea recursului acestei recurente, respingerea cererii de suspendare a executării hotărârii formulată, reluând în parte și din motivele cererii de recurs.
La data de 9.11.2009, recurenta-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, prin care reia descrierea cronologică a evenimentelor ce au dus la încetarea (desfacerea) contractului său individual de muncă, considerate abuzive și nelegale și solicită respingerea recursului societății recurente, în speță - Asigurări Reasigurări SA, și în cazul admiterii acestui recurs, să-i fie acordat un minim de cheltuieli de judecată.
Referitor la recursul formulat de recurenta-contestatoare privind neacordarea daunelor morale în cuantum de 15000 lei, Curtea îl apreciază ca nefondat întrucât așa cum în mod corect a stabilit Tribunalul, reclamanta - contestatoare nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu moral din partea angajatorului și nici a cuantumului cheltuielilor efectuate pentru a reduce suferințele morale pricinuite.
În legătură cu motivele de recurs invocate de recurenta-intimată Asigurări Reasigurări SA privind încălcare principiilor disponibilității și contradictorialității de către instanța de fond atunci când a constatat nulitatea clauzei privind perioada determinată a contractului individual de muncă și a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior, Curtea le apreciază ca fiind întemeiate pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București la data de 10.10.2008, reclamanta a solicitat anularea deciziei de concediere nr.10/2008, completată cu decizia nr. 12/2008 emise de intimata - Asigurări Reasigurări SA și obligarea acesteia la plata drepturilor salariale începând cu data de 11.11.2008 până la data terminării contractului, respectiv 16.12.2008 și a sumei de 15000 lei, ca despăgubire personală.
Dat fiind durata determinată, pentru o perioadă de 6 luni, a contractului individual de muncă nr.52/2008, încheiat între părți la data de 14.06.2008 și acceptat de contestatoare, instanța nu putea dispune reintegrarea reclamantei pe vechiul post întrucât la data pronunțării sentinței (17.12.2008), durata contractului a încetat de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 56 lit. j din Codul muncii iar în cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat constatarea nulității contractului și nici reintegrarea pe postul deținut. Faptul că alte persoane au fost angajate pe același post sau posturi similare după concedierea contestatoarei nu constituie temei pentru reintegrare acesteia la vechiul loc de muncă și nici pentru plata drepturilor salariale după data expirării contractului, în absența prestării unei activități.
Pentru aceste considerente, constatând că instanța de fond s-a pronunțat asupra unor chestiuni care s-au cerut, respectiv nulitatea clauzei contractului individual de muncă pe o durată determinată și reintegrarea pe postul deținut anterior, Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 din Codul d e procedură civilă.
În consecință, va admite recursul declarat de - Asigurări Reasigurări SA și va modifica în parte sentința recurată în sensul înlăturării dispozițiilor instanței de fond de obligarea a pârâtei la reintegrare, stabilind totodată obligarea acesteia la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea până la data de 16.12.2008, data expirării contractului individual de muncă.
În ce privește critica recurentei-pârâte vizând netemeinicia măsurii anulării deciziei de concediere, Curtea constată că Tribunalul a stabilit în mod corect din probele administrate că această concediere este neîntemeiată.
Decizia contestată de reclamanta se referă la concedierea acesteia pentru motive care nu țin de persoana salariatului și trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 65 din Codul muncii, care statuează următoarele: "(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă".
Prin urmare o astfel de concediere, așa cum menționează textul de lege menționat, trebuie să fie determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din cel puțin unul sau mai multe motive dar care să nu aibă legătură cu persoana celui concediat.
De asemenea, o altă condiție a acestei desființări a locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În privința caracterului sincer și serios al concedierii, aceasta presupune în conformitate cu prevederile art. 65 și art. 287 din Codul muncii, ca angajatorul atât anterior emiterii deciziei de concediere cât și la judecata în primă instanță să dovedească aceste condiții cerute de lege.
Cauza este reală atunci când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice etc. independentă de buna sau reaua credință angajatorului.
Este serioasă, când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea dar și atunci când face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.
Prin documentele depuse la instanța de fond, recurenta - pârâtă nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții constând în caracterul sincer și serios al desființării locului de muncă ocupat de recurenta-contestator, iar mențiunile din "Nota privind modificarea structurii organizatorice a centralei societății prin restructurarea unui post de economist" depusă de recurentă la ultimul termen, constituie mai degrabă principii generale de management decât obiective ale unei analize economice serioase privind reorganizarea societății.
Totodată, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut, în mod corect, faptul că decizia de concediere nr. 10/12.09.2008 nu a fost precedată de un act decizional al organului competent să dispună modificarea organigramei societății, hotărârea Consiliului de Administrație fiind emisă la data de 07.10.2008 deci, ulterior, deciziei de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.7901/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de recurenta-intimată - ASIGURĂRI REASIGURĂRI SA împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Înlătură dispoziția de obligare la reintegrare și,
Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata până la data de 16.12.2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./16.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 643/2009. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 816/2008. Curtea... → |
|---|
