Contestație decizie de sancționare. Decizia 5645/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(4544/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5645/
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul intimat SPITALUL CLINIC, împotriva sentinței civile nr.1210 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 7323/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimate-contestatoare -, având ca obiect - contestație decizie sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimata contestatoare, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/14.10.2009 atașată la fila 9 dosar, lipsind recurentul intimat Spitalul Clinic.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul intimatei contestatoare, depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1210 pronunțată la data de 13.02.2009, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis, în parte, contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic. A fost anulată decizia nr. 283/30.11.2007 emisă de intimat. A fost obligat intimatul la plata daunelor morale în sumă de 2000 euro în echivalentul în lei la data plății și 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea are calitatea de salariată în cadrul Spitalului Clinic, în funcția de medic conform contractului individual de muncă nr. 25 din 12.05.2003.
Prin decizia nr. 283 din 30.11.2007, emisă de intimat, salariata a fost sancționată cu avertisment, reținându-se că în data de 18.02.2007, contestastoarea a refuzat să examineze un bolnav.
Ca temei de drept reținut au fost dispozițiile art. 264 lit. a Codul muncii.
S-a statuat că, potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Astfel, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
S-a apreciat că, în temeiul art.268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Totodată, potrivit art.268 al. 2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art.267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța comptentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, prima instanță a reținut că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Din analiza deciziei de sancționare emisă și din actele care au stat la baza acesteia, Tribunalul a constatat că cererea contestatoarei este întemeiată, dispoziția de sancționare neîndeplinind condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit art.268 alin.2 lit.b Codul muncii, decizia de sancționare trebuie să cuprindă precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Aceasta constituie motivarea în drept a deciziei, pentru ca instanța să poată verifica dacă într-adevăr fapta salariatului constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează printre obligațiile de a face și a nu face impuse acestuia.
În decizia contestată nu se menționează articolul, alineatul, litera dispoziției legale, reglementare, din contractul colectiv de muncă sau individual de muncă nesocotite de salariat.
S-a reținut de asemenea că, în mod obligatoriu, decizia trebuie să cuprindă și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile art.267 alin.3 nu a fost efectuată cercetarea.
De altfel, potrivit art.267 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În acest sens, a constatat Tribunalul sunt și prevederile art.75 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, respectiv că nici o sancțiune disciplinară nu poate fi aplicată fără efectuarea cercetării disciplinare, sub sancțiunea nulității absolute.
S-a considerat că, cercetarea prealabilă este o condiție imperativă a legii, reprezentînd o garanție a dreptului la apărare pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare și trebuie să respecte metodologia prevăzută de art.267 Codul muncii. Pentru a realiza acest rol, în primul rând salariatului trebuie să i se aducă la cunoștință învinuirea pentru care este cercetat, pentru a-i acorda dreptul să-și formuleze eventualele apărări și să ofere probe și motive în combaterea învinuirii.
Ori, din înscrisurile depuse de intimată a apreciat Tribunalul că, salariata a fost convocată în vederea cercetării disciplinare, aceasta dând o notă explicativă. Însă, motivele pentru care apărările salariatei au fost înlăturate nu au fost menționate în decizia de sancționare, condiție prevăzută la art.268 alin.2 lit.c sub sancțiunea nulității absolute.
Având în vedere că dispoziția de sancționare nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, instanța de fond a conchis că nu poate proceda la analizarea temeiniciei faptelor reținute, întrucât nu poate stabili dacă acestea constituie încălcări ale obligațiilor impuse angajatului.
De altfel, constatarea neîndeplinirii condițiilor de legalitate ale deciziei de sancționare conduce la anularea măsurii de concediere, independent de realitatea faptelor imputate salariatului, reținute ca abateri disciplinare.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a dispus anularea deciziei nr.283/30.11.2007 emisă de intimat.
Ca urmare a existenței acestei sancțiuni disciplinare, contestatoarea nu a putut participa la concursul de angajare ca medic de urgență organizat de Spitalul Militar Central Din adeverința nr. din 07.04.2008, emisă de Spitalul Clinic de Urgență Militar Central, rezultă că motivul respingerii cererii contestatoarei de înscriere la concurs a fost neîndeplinirea prevederilor art.21 alin.2 lit.f din nr.698/2001, potrivit căruia "înscrierea la concurs pentru toate categoriile de posturi publicate se face la nivelul unității sanitare care a publicat postul vacant pentru concurs. (2) La înscrierea pentru concurs a cărui publicitate a fost asigurată conform legii candidații vor depune la unitatea sanitară care a publicat postul un dosar cuprinzând următoarele acte: f) dovezi că în ultimii 5 ani nu a fost sancționat de unitățile în care a activat și de Colegiul Medicilor din România sau de Colegiul Farmaciștilor din România".
S-a apreciat că, prin imposibilitatea participării la concurs, determinată de existența sancțiunii disciplinare a cărei nelegalitate a fost constată de instanță, salariata a suferit un prejudiciu moral, a cărui acoperire se impune față de art.269 Codul muncii, prin acordarea unor despăgubiri apreciate la suma de 2000 Euro, în echivalent în lei la data plății, determinând admiterea în parte a contestației.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, intimatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimatul Spitalul Clinic, criticând-o pentru nelegalitate. . criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se constată că recurentul susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că nelegal ar fi statuat prima instanță că în cuprinsul deciziei de sancționare contestate, decizia nr.283/30.11.2007 emisă de intimat nu s-au menționat dispozițiile legale, reglementările din contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă nesocotite de salariat.
Dimpotrivă, în cuprinsul decizie menționate, arată recurentul se face referire la contractul colectiv de muncă, la nivel de ramură sanitară și la prevederile Codului muncii, sens în care consideră aceasta a fost îndeplinită obligația angajatorului de a preciza normele legale încălcate de către saslariată.
Nelegal, se susține că ar fi reținut Tribunalul aplicabilitatea în cauză a art.75 din contractul colectiv de muncă, la nivel de ramură sanitară pe anii 2007-2010, întrucât raportat la data emiterii deciziei de sancționare, contractul colectiv de muncă, la nivel de ramură sanitară valabil era cel din perioada 2005-2007, respectiv contractul nr.2678/2005. În aceste condiții, obligativitatea recurentei de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă și în cazul sancționării salariatului cu avertisment scris nu are temei legal, în acest sens statuând și dispozițiile art.267 Codul muncii, prin raportare la art.264 alin.1 lit.a Codul muncii.
Consideră recurenta că prima instanță ar fi pronunțat sentința atacată cu greșita interpretare a dispozițiilor art.266 Codul muncii și a probatoriilor administrate în cauză, întrucât au fost avute în vedere toate criteriile stabilite de aceste dispoziții legale, respectiv împrejurările în care a fost săvârșită fapta - în timpul serviciului, gradul de vinovăție al salariatei - refuzul nejustificat de a consulta un pacient; comportarea generală în serviciu al salariatului - existând numeroase referate și atenționări pentru alte abateri disciplinare (adresele nr.7631/7.07.2005, nr.8142/20.07.2005, referatul nr.3233/15.03.2007), eventualele sancțiuni aplicate anterior acesteia au existat atenționări pentru diferite incidente.
De asemenea, se apreciază ca nefondate și pretențiile intimatei privind acordarea daunelor morale de 2000 de Euro, întrucât aceasta nu ar fi probat imposibilitatea participării la concursul de angajare ca medic de urgență organizat de Spitalul Militar Central B la dosarul cauzei nefiind prezentate dovezi în acest sens, sens în care evident se pretinde greșita admitere de prima instanță a acestui capăt de cerere. De altfel, nu trebuie neglijat, că raportat la dispozițiile art.21 alin.2 din Ordinul nr.698/2001 privind "angajarea, transferarea și detașarea medicilor, farmaciștilor, biologilor, biochimiștilor și chimiștilor, precum și a altui personal de specialitate cu studii superioare din unitățile sanitare publice" și documentele impuse de participarea la un astfel de concurs enumerate în dispozițiile sus-menționate, nu se poate concluziona că existența unei sancțiuni disciplinare anterioare reprezintă un posibil motiv de respingere al candidatului, decizia de acceptare sau respingere a respectivului dosasr fiind la aprecierea reprezentanților unității. Invocă recurenta că practica curentă a unităților sanitare, este în sensul că foarte rar sunt respinse dosarele de participare la concurs atunci când există sancțiuni disciplinare și mai ales când acestea sunt sancțiuni minore, precum avertismentul.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prima critică a sentinței atacate este întemeiată, dar nu este de natură a modifica soluția pronunțată în cauză pentru aspectele ce vor fi redate în continuare. Se va avea în vedere astfel că procedura aplicării și executării sancțiunilor disciplinare cuprinde o succesiune de etape. Prima fază a acestei proceduri o constituie, așa cum prevede art.267 alin.1 Codul muncii, cercetarea disciplinară prealabilă, efectuată de persoana împuternicită de către angajator. Această etapă este obligatorie în cazul aplicării oricărei sancțiuni disciplinare, cu excepția avertismentului scris, sub pedeapsa nulității absolute. Cum, în speța dedusă judecății sancțiunea aplicată este cea a avertismentului, evident că raportat la dispozițiile legale sus citate, cercetarea disciplinară nu era obligatorie. Este adevărat că prin contracte colective de muncă se poate deroga de la prevederile Codului muncii în favoarea salariaților. În acest sens dispun dispozițiile art.75 alin.1 din contractul colectiv de muncă, la nivel național pe anii 2007-2010, ce stipulează că: "sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării prealabile", dispoziții reținute în motivarea sentinței atacate.
Numai că aceaste dispoziții nu sunt aplicabile în speța dedusă judecății, întrucât raportat la data întocmirii referatului nr.11588/19.10.2007 (fila 64 dosar fond), referat ce a declanșat procedura cercetării disciplinare a intimatei, era aplicabil cauzei contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe anii 2005-2007, respectiv nr.2678/2005, ce nu conține norme derogatorii de la Codul muncii. Drept urmare, raportat la prevederile art.267 alin.1 Codul muncii și dispozițiile contractului colectiv de muncă pe ramură sanitară sus-citat, pe anii 2005-2007, cercetarea disciplinară prealabilă nu era obligatorie față de sancțiunea avertismentului dispusă în cauză.
Prima instanță a pronunțat sentința atacată cu interpretarea corectă a legii, în ceea ce privește nulitatea deciziei de concediere, în speță fiind aplicabile prevederile art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii. Se va avea în vedere în acest sens că decizia contestată este nulă absolut pe considerentul neînscrierii prevederilor din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil încălcat de salariat. Deși prin fapta pretinsă a fi săvârșită de intimată se invocă a fi încălcate reglementări de natură convențională, cât și de natură legală, totuși în cuprinsul deciziei nu au fost prevăzute explicit reglementările de natură normativă ori convențională încălcate în domeniul muncii, în concret dispozițiile din Regulamentul Intern al intimatei, din statutul de personal, contractul colectiv de muncă, care au fost încălcate. Având în vedere că aceste reglementări nu au fost indicate pentru motivarea în drept a aplicării sancțiunii disciplinare a intimatei, decizia de concediere contestată de aceasta este nulă absolut, legale fiind susținerile primei instanțe pe acest aspect. Indicarea dispozițiilor Codului muncii art.264 lit.a și ale contractului colectiv la nivel de ramură, în conținutul deciziei contestate nu este de natură a complini cerința legii, formulările fiind generice, angajatorul fiind obligat la indicarea concretă a dispozițiilor din Regulamentul Intern al intimatei, din statutul de personal, contractul colectiv de muncă încălcate, așa cum prevăd de altfel dispozițiile art.268 alin.2 pct.b Codul muncii.
Cum analiza cerințelor de legalitate ale deciziei contestate prevalează celor referitoare la temeinicia sa și cum însăși instanța de recurs a confirmat nelegalitatea deciziei de sancționarte pentru aspectele expuse, evident că aceasta face de prisos analiza temeiniciei sale, inclusiv a criteriilor stabilite de art.266 Codul muncii privitoare la individualizarea sancțiunii.
Prima instanță a realizat o corectă interpretare a legii și în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, în concret art.269 alin.1 Codul muncii.
Potrivit acestor dispoziții angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale să îl despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral sau material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
În consecință, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială, în conformitate cu aceste prevederi normative este necesar să se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate. Fapta ilicită a fost dovedită prin emiterea unei decizii de concediere nelegale, fapt ce contravine dispozițiilor art.268 alin.2 lit.b Codul muncii, iar în ceea ce privește prejudiciul și legătura de cauzalitate, acestea au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar (adeverința nr./7.04.2008, emisă de Spitalul Clinic de Urgență Militar, fila 26 dosar fond, adeverința nr.2976/14.03.2008 emisă de Spitalul Clinic - fila 27 dosar fond) respectiv că i-a fost respinsă cererea de înscriere la concursul pentru ocuparea postului de medic specialist la Spitalul Clinic de Urgență Militar, pe considerentul reținerii abaterii disciplinare a avertismentului în sarcina intimatei, aplicată prin decizia contestată și constatată nulă, în prezenta cauză.
Raportat la prevederile art.21 alin.1 lit.f din nr.689/2001 "intimata era obligată să depună dovezi în sensul că în ultimii 5 ani nu a fost sancționată de unitățile în care a activat și de Colegiul Medicilor din România". Cum, adeverința nr.2576/14.03.2008 emisă de recurentă confirma existența unei abateri disciplinare cea a cărei legalitate face obiectul cauzei, prin adresa nr. /7.04.2008 emisă de Spitalul Clinic de Urgență Militar Central B i-a fost respinsă cererea de înscriere la concurs tocmai pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art.21 alin. a lit.f din nr.698/2001, baza fiind adeverința nr.2978 din 14.03.2008 eliberată de Spitalul Clinic ce atestă existența sancțiunii avertismentului conform Deciziei nr.283/30.11.2007.
În aceste condiții, legal a considerat Tribunalul că imposibilitatea participării la concurs a fost determinată de această sancțiune disciplinară a cărei nelegalitate a fost constatată de aceeași instanță și confirmată de instanța de control judiciar, sens în care evident că i-a fost creat un prejudiciu moral, ce se impune a fi reparat conform art.269 Codul muncii, prin acordarea de despăgubiri în cuantum de 2000 Euro, în echivalent în lei la data plății.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata către intimată a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul intimat SPITALUL CLINIC, împotriva sentinței civile nr.1210 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 7323/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimate-contestatoare -.
Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Tehnored.
2 ex./30.10.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5333/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6530/2009. Curtea... → |
|---|
