Contestație decizie de concediere. Decizia 6681/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5121/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.6681/
Ședința publică de la 18.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.3961/13.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2228/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-contestator, prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 și intimata, prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata, prin avocat, invocă excepția tardivității declarării recursului.
Recurentul-contestator, prin avocat, solicită respingerea excepției.
Curtea respinge excepția tardivității declarării recursului invocată de intimată, prin avocat, și constată declarată în termenul legal calea de atac, având în vedere data comunicării hotărârii 30.06.2009 și data de 07.07.2009, dată înscrisă pe plicul poștal.
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Intimata, prin avocat, solicită admiterea probei cu înscrisuri. Depune la dosar "delegare" privind comisia de cercetare disciplinară
Recurentul-contestator se opune admiterii acestei probe. Invocă dispozițiile art.275 alin.3 și art.75 alin.3 din Contractul colectiv de muncă, unde se prevede că delegarea trebuie semnată de toți membrii comisiei. Solicită respingerea acestui înscris.
Apreciind proba cu înscrisuri solicitată de recurentul-contestator, pertinentă, concludentă și utilă cauzei, în temeiul art.167 Cod procedură civilă o va încuviința, având în vedere obiectul cauzei, motivele de recurs și apărările formulate de recurentul-contestator în ceea ce privește legalitatea cercetării disciplinare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-contestator, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinței atacate, având în vedere motivul prevăzut de art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă pe care instanța de fond le-a încălcat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3961/13.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.119 din 22.12.2008 s-a dispus începând cu data de 22.12.2008 încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în baza prevederilor art.61 lit. a) Codul muncii.
În sarcina contestatorului s-a reținut abaterea disciplinată constând în faptul că în data de 1/02.12.2008 salariatul a manifestat neglijență și superficialitate în realizarea sarcinilor de serviciu, împrejurare ce a facilitat pătrunderea în obiectiv a două elemente infractoare care prin forțare au degradat ușile interioare ale birourilor din clădire ce au sustras sumele de bani pe care le-au găsit. Prin fapta săvârșită contestatorul nu a respectat cerințele consemnului particular al postului încălcând prevederile art.24 din Regulamentul Intern. Cercetarea disciplinară s-a efectuat în perioada 3-15.12.2008 rezultând culpa salariatului în săvârșirea abaterii disciplinare. Contestatorul a recunoscut fapta săvârșită.
Potrivit contractului individual de muncă înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă la data de 11.07.2006, contestatorul a îndeplinit funcția de agent de pază începând cu data de 1.07.2006 fiind angajatul intimatului.
Comisia pentru efectuarea Cercetării Disciplinare Prealabile a fost constituită în baza deciziei nr. 112/3.12.2008 fiind compusă dintr-un specialist resurse umane șeful serviciului transport bunuri și valori și șeful serviciului de pază și protecție.
A fost convocat contestatorul cu precizarea datei, orei, locului și a obiectului supus cercetării disciplinare prealabile.
La data la care a fost convocat 03.12.2008, contestatorul a dat o declarație în care a precizat modalitatea în care a preluat schimbul în data de 1/02.12.2008 specificând că nu a apucat să verifice ușile, ulterior o persoană de la întreținere i-a comunicat că ușa de la contabilitate este deschisă.
Față de înscrisurile depuse de angajator în baza art.287 din Codul munciis -a constatat că intimata a respectat prevederile art.267 alin.2 din Codul muncii și ale art.75 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007 -2010.
Intimata prin art. 3 din decizia contestată a arătat că acest act poate fi contestat în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării la Judecătoria sectorului de domiciliu.
Sa constatat că angajatorul a indicat termenul înlăuntrul căruia contestatorul putea să introducă acțiunea; împrejurarea că nu a indicat instanța competentă ci o altă instanță nu constituie un motiv de nulitate absolută deoarece instanța la care s-a introdus cererea de chemare în judecată are obligația ca în baza art.137 Cod procedură civilă rap. la art.158 Cod procedură civilă să stabilească instanța competentă.
Angajatorul nu se impunea să specifice anumite motive pentru care ar fi procedat la înlăturarea apărărilor salariatului.
Temeiul de drept în baza căruia i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a fost prevăzut de către angajator respectiv art.61 lit. a) din Codul muncii.
Potrivit art.268 alin.2 lit. b) din Codul muncii angajatorul a precizat că salariatul a încălcat prevederile art.24 din Regulamentul Intern.
Față de motivarea expusă s-a constat că angajatorul a respectat prevederile art.267 și art.268 alin.2 din Codul muncii.
În ceea ce privește temeinicia faptei, s-a reținut următoarele: contestatorul îndeplinea funcția de agent de pază. Potrivit obligațiilor din planul de pază. Nerespectarea instrucțiunilor de lucru și a procedurilor interne constituie abatere disciplinară conform art.24 din Regulamentul Intern.
Prin fișa postului contestatorul avea obligația să efectueze paza clădirilor și a bunurilor societății, să facă inspecția periodică a acestora și să le protejeze împotriva furtului.
Coroborând obligațiile care îi reveneau contestatorului potrivit fișei postului planului de pază și având în vedere prevederile art.64 din Regulamentul Intern, prin inacțiunea de a nu verifica la intrare în tură a stării în care se aflau ușile de la clădiri contestatorul a săvârșit cu vinovăție abaterea disciplinară descrisă în decizia contestata conform art.263 alin.2 din Codul muncii.
În consecință, s-a înlăturat susținerea acestuia din cererea de chemare în judecată că nu se face vinovat de abaterea disciplinară reținută în sarcina sa prin decizia contestată față de împrejurarea că s-au întocmit procese verbale de către poliție împotriva persoanelor ce efectuau paza în momentul în care persoane străine au intrat în clădire. Fapta contestatorului ce constituie abatere disciplinară este aceea că nu a respectat cerințele consemnului particular al postului la preluarea în tură în sensul că nu a verificat starea obiectivelor pe care le avea în pază și nu a sesizat starea ușii de la contabilitate (forțată), aspect pe care îl relatează și salariatul în declarația dată cu ocazia cercetării disciplinare.
Decizia fiind emisă și cu respectarea prevederilor art.263 alin.2 din Codul munciis -a dispus respingerea contestației ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, având în vedere prevederile art.78 din Codul munciis -utat reintegrarea contestatorului și obligarea angajatorului să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, sau reactualizate de la data concedierii efective până la data reintegrării.
Reținându-se că decizia de concediere este legală și temeinică s-a dispus respingerea ca neîntemeiat și a capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea intimatei la plata primei de C în cazul în care nu era concediat.
Cu probele administrate în cauză, contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.269 din Codul muncii.
Împrejurarea că după ce a fost concediat contestatorul nu a fost selectat de către o instituție a statului pe motiv că i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, nu constituie o faptă ilicită din partea intimatei față de situația că actul de concediere este temeinic și legal.
Ca urmare a respins ca neîntemeiat capătul de cerere ce are ca obiect obligarea angajatorului la daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal contestatorul, criticând sentința pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.7 pr. civ. În motivarea recursului se arată că greșit a reținut instanța că a fost convocat contestatorul cu precizarea datei, orei, locului și a obiectului supus cercetării disciplinare.
Înscrisul intitulat "convocare" nu îmbracă forma unei convocări în sensul art. 275 alin.2 din Codul muncii și art. 75 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
Instanța a greșit atunci când reține că în mod corect angajatorul l- sancționat pe contestator. În realitate, acesta a fost sancționat pentru faptele altei persoane. Din întreg materialul probator a rezultat că pătrunderea persoanelor străine în obiectiv s-a realizat înainte de începerea schimbului.
Se mai arată că în mod greșit instanța a reținut că cercetarea disciplinară s-a efectuat în perioada 03-15.12.2008.
Procesul verbal al cercetării disciplinare nu face referire la poziția, atitudinea, apărările celor cercetați, la motivele pentru care se înlătură apărările.
Recurentul apreciază că cercetarea disciplinară este fundamentată pe cu totul alte aspecte decât cele ce rezultă din procesul verbal al poliției, prin care au fost consemnate și sancționate faptele fiecărui angajat de pază.
Greșit a reținut instanța și că fapta ar fi fost recunoscută de către contestator.
Recurentul mai critică sentința arătând că instanța nu s-a pronunțat în privința unor aspecte sesizate prin contestație.
Astfel, contestatorul a arătat că decizia contestată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 268 alin.2 Codul muncii, în sensul că ea nu cuprinde mențiunea instanței competente a soluționa contestația, nu s-au arătat motivele pentru care apărările au fost înlăturate de comisia de cercetare disciplinară, nu s-au precizat temerile în baza cărora a fost aplicată sancțiunea.
Recurentul-contestator a solicitat instanței să procedeze la verificarea de scripte cu privire la semnătura prezentă pe Regulamentul intern.
Contestatorul a arătat că nu i s-a adus la cunoștință decât în mod verbal acest Regulament și consemnul postului.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Între părți au existat raporturi de muncă, recurentul fiind angajatul societății intimate, ocupând funcția de agent de pază, potrivit contractului de muncă înregistrat la ITM la data de 11.07.2006.
La data de 22.12.2008, societatea intimată a emis decizia nr. 119, potrivit căreia, începând cu data de 22.12.2008, i s-a desfăcut recurentului-contestator contractul de muncă în baza art. 61 lit. a) Codul muncii.
Măsura a fost justificată de "săvârșirea abaterii disciplinare constând în neglijență și superficialitate în realizarea sarcinilor de serviciu, fapt ce a facilitat pătrunderea în obiectiv a 2 elemente infractoare care, prin forțare, au degradat ușile interioare ale birourilor din clădire și au sustras sumele de bani pe care le-au găsit".
În cuprinsul deciziei de concediere se menționează că cercetarea prealabilă disciplinară a fost efectuată în perioada 03-15.12.2008, rezultând culpa salariatului, acesta recunoscând fapta sa.
Prin contestația formulată împotriva deciziei de concediere se critică aceasta invocându-se faptul că recurentul-contestator nu a fost convocat la cercetarea disciplinară, neprimind nicio comunicare în scris, comisia de disciplină nu a fost numită și nu și- desfășurat activitatea conform prevederilor legale, recurentul nu a fost prezent la nicio întrevedere.
În cuprinsul considerentelor sentinței atacate se reține că convocarea contestatorului pentru efectuarea procedurii cercetării disciplinare prealabile a fost efectuată potrivit înscrisului aflat în copie la fila 32 din dosar. Din acest fapt rezultă că a fost convocat contestatorul cu precizarea datei, orei, locului și a obiectului supus cercetării disciplinare.
Curtea a reținut că, potrivit art. 267 alin. 1 Codul muncii, a cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor sale înainte de aplicarea sancțiunii, constituie o condiție esențială a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie deoarece sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerința legii a fost satisfăcută.
Cercetarea prealabilă constituie prima fază a acțiunii disciplinare, acțiune care se finalizează prin emiterea deciziei(în acele situații în care se apreciază că salariatul se face vinovat de săvârșirea unei abaterii disciplinare). Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecție pentru prevenirea aplicării unei sancțiuni disciplinare nejustificată.
Conform alin. 2 al aceluiași articol punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituie convocarea în scris a salariatului cu arătarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, pentru ca în cursul cercetării acesta să aibă cunoștință despre faptele ce i se impută și să se poată apăra corespunzător.
Înscrisul apreciat de tribunal ca fiind dovada efectuării cercetării disciplinare nu îmbracă forma cerută prin art. 75 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
În cuprinsul acestuia (fila 32 dosar fond) recurentul este invitat să se prezinte în ziua de 3.12.2008, ora 930, în vederea clarificării evenimentului semnalat în data de 02.12.2008.
Desigur că prin această formulare nu s-a acoperit cerința informării contestatorului cu privire la obiectul întrevederii, pentru că acesta, în cursul cercetării, să aibă cunoștință despre faptele ce i se impută și să se poată apăra corespunzător.
Astfel, greșit a reținut tribunalul că procedura cercetării disciplinare a fost îndeplinită potrivit cerințelor sus arătate, iar critica din recurs referitoare la acest aspect este întemeiată.
Mai departe, potrivit art. 263 alin. 1 Codul muncii obligarea salariatului de a respecta disciplina muncii este de natură contractuală, deoarece, deși este prevăzută generic în lege, ia naștere în mod concret, în sarcina unei persoane determinate, prin încadrarea acesteia în colectivul de muncă al unui angajator, ca urmare a încheierii contractului de muncă.
2 al aceluiași articol arată că vinovăția salariatului trebuie apreciată în in concreto, de la caz la caz, ținându-se seama de pregătirea, capacitatea, experiența și aptitudinile personale ale autorului.
În sarcina contestatorului s-a reținut că în data de 01-02.12.2008 acesta a manifestat neglijență și superficialitate în realizarea sarcinilor de serviciu iar tribunalul a motivat că prin fapta săvârșită contestatorul nu a respectat cerințele consemnului particular al postului.
Instanța a reținut însă greșit că recurentul se face vinovat de pătrunderea elementelor infracționale.
Așa cum reiese din probele administrate, pătrunderea acelora s-a petrecut cu mult timp înainte de a intra recurentul în serviciu 02.12.2008 ora 700.
În acest sens, Curtea observă că procesul verbal al poliției consemnează că pe timpul nopții alți agenți de pază au efectuat serviciul (fila 6 fond). De asemenea greșit a reținut instanța și că recurentul-contestator a recunoscut fapta, această recunoaștere nu rezultă din niciuna din probele dosarului.
Atât motivarea deciziei de concediere cât și motivarea instanței sunt contradictorii, în sensul că, pe de o parte s-a reținut că abaterea gravă constă în neglijența contestatorului care a condus la pătrunderea elementelor infracționale în unitate, pe de altă parte se reține că abaterea gravă este aceea că nu a respectat cerințele consemnului particular al postului la preluarea în tură - însă la momentul intrării contestatorului în tură pătrunderea în unitate deja se produsese.
Pentru motivele arătate, față de nerespectarea condițiilor de fond și de formă ale deciziei de concediere, ce determină caracterul nelegal și netemeinic al acesteia, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 rap. la art. 304 pct.7 pr. civ. în raport de dispozițiile art. 76 și 78 Codul muncii, va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va admite în parte contestația, va anula decizia nr. 119/22.12.2008 emisă de intimată, va obliga intimata să îl integreze pe contestator (conform art.78 alin.2 Codul muncii ), va obliga intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
Contestatorul a solicitat și obligarea intimatei la plata unor daune morale, în temeiul art. 269 alin.1 Codul muncii.
Deși contestatorul afirmă că un prejudiciul moral se prezumă, prin faptul că a fost pus în situația de a fi concediat nelegal, simpla afirmare a unor suferințe, nesusținută de probe, nu este suficientă pentru admiterea cererii.
În baza art. 274. pr. civ. va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate la fond.
Critica din recurs referitoare la nepronunțarea cu privire la verificarea de scripte cerută de contestator nu va fi analizată, având în vedere concluziile instanței cu privire la legalitatea și temeinicia deciziei contestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, cu domiciliul în com., sat, 57, jud. I și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor procedurale la Societatea Civilă de Avocați " și Asociații"-,.104,.2,.34, sector 5 împotriva sentinței civile nr.3961/13.05.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2228/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata SC SRL, cu sediul în B, nr.64, sector 4 și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocați " " B,-,.24A,.1,.22, sector 1.
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că:
Admite contestația, în parte.
Anulează decizia nr. 119/22.12.2008 emisă de intimată.
Obligă intimata să îl reintegreze pe contestator în postul deținut anterior concedierii.
Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
Respinge cererea privind obligarea intimatei la plata daunelor morale, ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate la fond.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-11.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1040/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2631/2009. Curtea... → |
|---|
