Contestație decizie de concediere. Decizia 7379/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6285/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7379R
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta Camera de Comerț și Industrie a României, a deciziei civile nr.5660R din 15.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuienta prin consilier juridic ce depune delegație la dosar și intimatul personal și asistat de avocat E cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor cererii de revizuire.
Revizuienta, prin consilier juridic solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și motivată. Depune concluzii scrise.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.
Revizuienta, prin consilier juridic solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de intimat.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2065/12.03.2009, pronunțată în dosarul nr.10864/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admisă acțiunea precizată formulată de contestatorul, în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerț și Industrie a României; a fost anulată dispoziția nr.64/25.02.2008, emisă de intimată și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară prin reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior concedierii; a fost obligată intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă; s-a luat act că reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului colectiv de muncă aferent anului 2008; a fost obligată intimata la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În cazul introducerii de noi tehnologii, examinarea salariatului se va referi la acestea numai în măsura în care salariatul în cauză a făcut obiectul formării profesionale în respectiva materie.
profesională poate fi susținută de comisie prin dovezi de îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisă, orală, practică și alte probe.
În cazul în care salariatul își pierde aptitudinile profesionale din motive medicale, angajatorul îi va asigura, în limitele disponibile, un alt loc de muncă. În situația în care nu dispune de astfel de posibilități, angajatorul va apela la autoritatea publică locală pentru ocuparea forței de muncă, în vederea soluționării.
În urma examinării, dacă salariatul este considerat necorespunzător profesional de către comisie, acesta are dreptul de a contesta hotărârea comisiei în termen de 10 zile de la comunicare. Dacă salariatul nu a formulat contestația în termenul prevăzut la alin.(8) sau dacă după formularea contestației și reexaminarea hotărârii comisiei, aceasta este menținută, angajatorul poate emite și comunica decizia de desfacere a contractului individual de muncă al salariatului, pentru motive de necorespundere profesională. Decizia astfel emisă va conține rezultatul cercetării prealabile a salariatului în cauză.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul a constatat că încetarea contractului de munca nu s-a făcut în condițiile de legalitate și temeinicie prevăzute de Codul muncii.
Astfel, concedierea contestatorului a intervenit ca urmare a unei evaluării a întregului personal al Camerei de Comerț, de la directori la șoferi sau personalul necalificat, evaluare ce nu a fost determinată de constatarea unor performante scăzute în activitatea acestora, fapt demonstrat de lipsa unui raport sau a unei sesizări în acest sens, sesizare care să determine începerea procedurii prealabile de evaluare a salariaților.
În fapt, la baza procedurii de evaluare a întregului personal a stat Decizia nr.2 din 15.01.2008 a Colegiului de Conducere și Decizia nr.12 din data de 17.01.2008 privind constituirea comisiei de evaluare a personalului Camerei de Comerț, aceasta din urmă fiind adoptată ca urmare a primei decizii, așa cum rezultă din conținutul actelor depuse la dosar.
Prin Decizia nr.2 din 15.01.2008 a Colegiului de Conducere, printre altele, a fost aprobată o nouă organigramă, fără a se face vorbire de o eventuală necorespundere profesională a salariaților și implicit a contestatorului.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că evaluarea întregului personal a fost determinată de aprobarea acestei organigrame, conducerea stabilind testarea în masă a personalului cu scopul păstrării în cadrul noii structuri doar a celor care erau admiși în urma evaluării astfel organizate. În acest sens, trebuie reținut că prin Dispoziția nr.21/28.01.2008 s-a decis desființarea structurilor de personal prevăzute în organigrama valabilă până la data de 15.01.2008, iar prin Decizia nr.2/15.01.2008 a fost aprobată o nouă organigramă și implementarea unei noi structuri de personal. Dar această "implementare" s-a făcut, așa cum rezultă din chiar conținutul dispoziției respective, prin evaluarea în masă a personalului, urmând să-și continue activitatea în funcție de pregătirea profesională. Prin dispoziția respectivă, angajatorul stabilește un mod de încetare a contractelor de muncă pentru un întreg colectiv, în afara cauzelor expres și limitativ prevăzute de legislația muncii, creând o instituție hibridă prin care dispune concedierea atât ca urmare a reorganizării unității angajatoare, cât și ca urmare a nepromovării testării organizate în vederea evaluării profesionale.
Faptul că s-a încercat concedierea salariaților pentru necorespundere profesională, nu ca urmare a unor deficiente de pregătire constatate în activitatea acestora, ci ca urmare a unei reorganizări interne rezultă și din Regulamentul de evaluare adoptat în urma stabilirii noii organigrame și în scopul "implementării" acesteia, așa cum expres s-a arătat prin Dispoziția nr.21/28.01.2008.
Astfel, în Regulamentul de evaluare la art.8 și 9 se arată că "organigrama aprobată de Colegiul de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României în data de 15.01.2008 în temeiul dispozițiilor Legii nr.335/2007 și Statutului Camerei de Comerț și Industrie a României aprobată în Adunarea Generală din 27.12.2007, are în schemă 114 salariați distribuiți pe Direcții și respectiv birouri. Menținerea ca angajat al Camerei de Comerț și Industrie a României pentru fiecare salariat impune realizarea unui punctai minim de din 10 puncte prevăzute în subiectele 1.2,3."
S-a stabilit totodată, că evaluarea a fost organizată pentru a stabili care salariați urmau a fi concediați ca urmare a adoptării noii organigrame cu 114 posturi, dar concedierea nu se făcea în condițiile art.65 Codul muncii, ci pentru motive ce țineau de persoana salariatului.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că motivul concedierii nu a fost necorespunderea profesională, ci reorganizarea structurilor funcționale ale intimatei.
Aceleași aspecte rezultă și din modul în care întregul personal a fost convocat în vederea evaluării profesionale, fiind făcută o convocare colectivă pentru toți salariații cu funcții de execuție prezentate in organigrama anexată.
Deși Contractul colectiv de muncă prevede că salariatul va fi convocat și i se va comunica în scris, cu cel puțin 15 zile înainte data, ora exactă și locul întrunirii/comisiei, modalitatea în care se va desfășura examinarea, convocarea colectivă făcută prin dispoziția din 17.01.2008, nu respecta această cerință. Din conținutul acesteia nu rezulta care este modalitatea în care se va desfășura examinarea, angajatorul mulțumindu-se să arate că "se va realiza prin metode specifice conform Codului muncii, Contractului Colectiv de Munca la nivel național".
Tribunalul a constatat că salariatul nu a fost convocat cu respectarea prevederilor prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, prin neprecizarea modalității în care urma să se facă evaluarea, dispozițiile în acest sens fiind prevăzute tocmai pentru protejarea drepturilor salariatului, inclusiv dreptului la apărare și înlăturarea unor abuzuri din partea angajatorului.
Aceste abuzuri sunt evidente în cauză, efectuându-se evaluarea colectivă a salariaților, sub sancțiunea desfacerii contractului de muncă, așa cum este prevăzut expres în ultima frază a convocării.
Potrivit dispozițiilor mai sus arătate din Contractul colectiv de muncă la nivel național, examinarea putea avea ca obiect activitățile prevăzute în fișa postului salariatului în cauză. Angajatorul, care avea sarcina probei, potrivit art.287 Codul muncii și obligația de a depune la dosar până la prima zi de înfățișare toate actele necesare soluționării cauzei, nu a făcut dovada că testarea contestatorului, în particular, a respectat cerințele menționate. în acest sens, prima instanță a constatat că s-a depus la dosar rezultatul evaluării, fără a fi anexate înscrisuri din care să rezulte motivul respingerii contestației. Pe de altă parte, obiectul evaluării nu s-a raportat strict la activitățile prevăzute în fișa postului salariatului în cauză care a fost semnată la data de 22.03.2006, iar unele din întrebările din chestionar au avut în vedere noua organigramă implementată în 2008, fără modificarea corespunzătoare a fișei postului contestatorului la nivelul anului 2008.
profesională poate fi susținută de comisie prin dovezi de îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisă, orală, practică și alte probe, potrivit art.77 din Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
Angajatorul nu a oferit în nici un fel dovezi de îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale din partea salariatului, motiv pentru care măsura concedierii acestuia nu este doar nelegală, ci și netemeinică.
În acest sens, trebuia subliniat faptul că nu a existat un raport anterior în sensul unor carențe profesionale ale salariatului, iar evaluarea s-a făcut în mod colectiv în scopul concedierii salariaților care nu se mai regăseau în noua organigramă.
Mai mult, așa cum rezulta din evaluările anuale anterioare ale salariatului, pentru anii 2003, 2005 și 2006, acesta a obținut calificative foarte bune, fără a se constata o scădere a nivelului profesional.
S-a considerat că potrivit art.64 alin.1 și 2 Codul muncii, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art.56 lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
În situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin.(1), acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
Intimata nu a depus la dosar dovezi în sensul că nu existau locuri de muncă vacante în cadrul acesteia, deși instanța a acordat mai multe termene pentru administrarea probei cu acte și a solicitat toate actele care au stat la baza deciziei de concediere.
Mai mult, susținerea intimatei în sensul că nu existau locuri de muncă vacante este contrazisă de anunțurile publicate chiar în perioada imediat anterioară concedierii contestatorului, în sensul că, urmau să se facă noi angajări pe diverse posturi, din care unele ar fi putut fi compatibile cu pregătirea salariatului concediat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Curtea de Comerț și Industrie a României, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.5660/R/15.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată Camera de Comerț și Industrie a României, împotriva sentinței civile nr.2065 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10864/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și a fost obligată recurenta la 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, recurenta apreciază (invocând dispozițiile art.304 pct.4 Cod pr.civilă), că Tribunalul București, dispunând anularea măsurii de concediere și reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii ar fi depășit atribuțiile conferite de lege autorității judecătorești, întrucât postul respectiv nu ar mai exista în organigrama sa la data de 15.01.2008.
Instanța de recurs notează însă că o hotărâre judecătorească poate fi modificată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie că pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea materie, fie și atunci când ea săvârșește orice act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, așa cum este consacrată de Constituție.
Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză.
În aceste limite, recurenta invocă faptul că nu i se poate imputa angajatorului vreo vină dacă dintr-un motiv obiectiv, având o cauză reală și serioasă nu se poate conforma dispoziției instanței de reintegrare a contestatorului în funcția avută anterior concedierii. Deși, instanța susține recurenta, a dispus anularea concedierii dispusă de aceasta ca nelegală și netemeinică, nu mai putea însă hotărî reîncadrarea în funcție pe același post dacă între momentul concedierii și cel al pronunțării hotărârii, contractul individual de muncă a încetat de drept pe un alt temei, fără legătură cu persoana salariatului.
Ori, dispoziția instanței de reintegrare a contestatorului în funcția deținută anterior concedierii, ca efect al anulării deciziei de concediere nu echivalează cu o imixtiune a instanței în sfera altei autorități în stat, executivă sau legislativă, așa cum este consacrată de Constituție. Această dispoziție pune eventual problema cenzurării hotărârii instanței de fond din perspectiva art.304 pct.9 pr.civ. aspect ce va fi analizat în cadrul motivului doi de recurs.
În limitele acestui motiv de recurs, instanța de recurs notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le dă o greșită interpretare.
Această critică nu este întemeiată. Prima instanță a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art.78 Codul muncii incidente în cauză, întrucât în materia litigiilor de muncă, instanțele judecătorești nu pot decât să se conformeze dispozițiilor imperative ale Codului muncii, printre care se regăsește și textul precitat.
În situația în speță, instanței de judecată îi este imposibil să stabilească modalitatea concretă, efectivă, în care trebuie pusă în executare dispoziția de reintegrare a intimatului-contestator, în primul rând pentru că atribuții în acest sens are doar angajatorul Camera de Comerț și Industrie a României, prin reprezentanții săi și în al doilea rând, deoarece această instituție face parte din categoria organelor puterii executive (situație în care nici o instanță nu poate realiza mai mult decât îi permite legea - respectiv art.78 alin.2 Codul muncii ), căci ar însemna să își depășească atribuțiile și să intre în domeniul altei puteri de stat, ceea ce de altfel susține și recurenta că nu ar fi posibil prin invocarea art.304 pct.4 pr.civ.
Dificultățile invocate de recurentă în ce privește punerea în executare a dispoziției de reintegrare nu sunt reale, ci doar aparente, întrucât la o interpretare riguroasă a art.78 alin.2 Codul muncii rezultă că acest text reprezintă aplicațiunea în domeniul dreptului muncii a unuia dintre principiile din materia nulității efectelor actelor juridice civile, potrivit cu care părțile trebuie puse în situația anterioară emiterii actului juridic nul, ca și cum acest act nu ar fi existat niciodată (în cauză - Dispoziția nr.64/25.02.2008).
Ori, tocmai aceasta a dispus prima instanță ca efect al anulării deciziei contestate, respectiv repunerea părților în situația anterioară emiterii actului juridic nul, prin reintegrarea contestatorului pe postul și funcția deținută anterior concedierii, neavând relevanță pe acest aspect desființarea structurii în care figura contestatorul din organigrama de la data de 15.01.2008.
Sub acest aspect, se impune a se reține și incidența în cauză a jurisprudenței, în concret a cauzei Ștefănescu contra României, publicată în Monitorul Oficial - Partea I nr.617/22.08.2008, obligatorie pentru instanțele românești conform art.53 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce relevă o situație similară celei deduse judecății, respectiv refuzul autorităților de a-l reintegra pe contestatorul din cauza respectivă, domnul Ștefănescu, pe postul deținut anterior, ca efect al desființării direcției în care lucra acesta și a fostului minister.
Cum Convenția a devenit parte a dreptului intern are aplicabilitate directă în sistemul român de drept atât prin dispozițiile conținute de textul propriu-zis al acesteia și al protocoalelor adiționale, cât mai ales prin practica judiciară dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
De altfel, textul sus citat obligă statele să se conformeze hotărârilor Curții în litigiile în care sunt părți inclusiv în cauza Ștefănescu contra României.
Drept urmare, cum în această cauză s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul avut anterior concedierii, chiar în condițiile desființării Direcției în care activa acesta și a fostului minister, prin similitudinea de situație și ca efect al aplicării directe în dreptul intern a jurisprudenței, în speță și a cauzei Ștefănescu contra României, pentru aceleași argumente reținute în această cauză, evident că angajatorul era obligat, așa cum corect a dispus prima instanță să-l reintegreze pe contestator pe funcția și postul avut anterior concedierii.
Nu pot fi reținute nici apărările recurentei, în sensul că încetarea contractului de muncă s-ar fi realizat cu respectarea dispozițiilor art.63 alin.2 prin raportare la art.61 lit.d Codul muncii, ce nu prevăd condiția existenței unui raport sau sesizări care să determine declanșarea procedurii prealabile de evaluare.
Ori, în situația concedierii pentru necorespundere profesională, procedura de evaluare profesională este cea stabilită prin negocieri de către partenerii sociali la nivel național și de ramură și se concretizează prin Regulamentul Intern.
În speța dedusă judecății însă, prin dispozițiile Regulamentului Intern așa cum legal a statuat tribunalul, s-a încercat concedierea salariaților, dar nu pentru necorespundere profesională, ci ca urmare a reorganizării structurilor funcționale ale societății.
În acest sens, trebuie avut în vedere că procedura de evaluare ar fi trebuit să permită salariatului să-și motiveze actele, faptele de necorespundere profesională, pentru a-i permite angajatorului să cunoască toate circumstanțele ce au determinat neîndeplinirea ulterioară a sarcinilor de serviciu, cerință de asemenea neîndeplinită în cauză. Raportat la aceste considerente, evident că obținerea mediei de 5,5 puncte la o testare de evaluare profesională fără a stabili dacă este teoretică, practică, nu era de natură a justifica măsura concedierii, întrucât, cum legal a statuat tribunalul necorespunderea profesională trebuie atestată printr-un complex de teste ce presupune examinarea scrisă, orală, practică, conform Contractului colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, testare ce nu a fost realizată în cazul intimatului-contestator, pe toate aspectele menționate.
Nu trebuie neglijat că instanța de recurs, în baza art.3041pr.civ. poate analiza legalitatea și temeinicia deciziei de concediere, sub toate aspectele și în acest context va constata că Decizia nr.64/25.02.2008 emisă de recurenta-intimată este nulă absolut pentru neîndeplinirea condiției motivării în fapt prevăzută de art.62 (2) Codul muncii, aspect invocat de altfel în fața instanței de fond de contestator, cât și prin întâmpinarea formulată în recurs.
Din analiza deciziei de concediere, instanța de recurs a constatat că aceasta nu este motivată în fapt, simpla arătare a împrejurării că încetarea contractului de muncă al contestatorului este urmarea necorespunderii profesionale, întemeiată pe dispozițiile art.61 lit.d, art.63 alin.2 și art.73 Codul muncii, nu constituie o motivare corespunzătoare, întrucât nu se individualizează actele, faptele de necorespundere profesională, carențele profesionale ale salariatului, acesta având dreptul de a cunoaște motivele care justifică măsura încetării contractului său individual de muncă.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurenta-intimată Camera de Comerț și Industrie a României, arătând că urmare a reorganizării și în scopul eficientizării activității organizației noastre, postul și funcția de Director al Direcției Centrul și Integrare Europeană, pe care intimatul - deținea anterior concedierii, nu mai există în structura organizatorică a Camerei de Comerț și Industrie a României, încă din anul 2008.
În aceste condiții, Camera de Comerț și Industrie a României se află în situația în care este nevoită să execute o sentință al cărui dispozitiv face referire la un obiect care nu se mai află în ființă, respectiv Ia un post și funcție care în prezent, din motive reale și serioase, nu mai există. Aceasta situație reprezintă o cauză de imposibilitate de executare a obligației de reintegrare în muncă - efect al anulării de către instanță a deciziei de concediere - fiind axiomatic că ad impossibilum nulla (est) obligatio, iar o obligație care privește o prestație imposibilă este lovită de nulitate absolută pentru simplul motiv că ea nu poate fi executată sau îndeplinită.
Mai mult decât atât, susține revizuienta înființarea funcției de "Director" (al Direcției Centrul si Integrare Europeană) ar fi absurdă și imposibilă întrucât aceasta ar presupune înființarea unei Direcții întregi în cadrul Camerei de Comerț prin crearea altor funcții și posturi pe care intimatul ar trebui să le aibă în subordine.
Astfel, deținerea unei funcții de Director fără subordonați și înființarea unei Direcții fără niciun obiectiv și fără niciun scop, în cadrul căreia există un singur angajat în funcția de Director, fac din "reintegrare" o pură ficțiune.
În susținerea cererii de revizuire, revizuienta a depus, în copie, notificarea nr.2780/2009, certificat de grefă, organigrama Camerei de Comerț și Industrie a României, astfel cum a fost modificată la data de 11.01.2009, adresele nr.498/2009, și nr.486/2009, emise de Camera de Comerț și Industrie a României, sentința civilă nr.2065/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, Curtea reține următoarele
Potrivit art.322 pr.civ. "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri ".
În speță, prin decizia nr.5660/R/15.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată Camera de Comerț și Industrie a României, împotriva sentinței civile nr.2065 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10864/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și a fost obligată recurenta la 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
Prin urmare, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.322 pr.civ. cu privire la obiectul revizuirii, deoarece în cauză, nu este vorba nici despre o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, și nici de o hotărâre pronunțată de instanța de recurs când s-a evocat fondul.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.322 pr.civ. Curtea va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
În baza art.274 pr.civ. va fi obligată revizuienta, la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat redus, de la 3000 lei.
Curtea a apreciat că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat (susținerea și depunerea concluziilor scrise) și complexitatea cauzei, care a fost soluționată în recurs la al doilea termen de judecată, motiv pentru care în baza art.274 alin.3 pr.civ. a procedat la micșorarea onorariului, după cum s-a arătat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta Camera de Comerț și Industrie a României, a deciziei civile nr.5660R din 15.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă revizuienta, la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat redus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
11.01.2010
Jud. recurs:;;
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana
| ← Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... | Contestație decizie de concediere. Decizia 635/2009. Curtea de... → |
|---|
