Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 1101/2010. Curtea de Apel Craiova

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1101

Ședința publică de la 15 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florența Carmen Cojocaru

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Marin

Grefier

***************

Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata - GENERALE SA împotriva sentinței nr.2700 din 06.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect contestație decizie suspendare contract de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul intimat - GENERALE SA prin consilier juridic și intimata contestatoare reprezentată de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s- acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Consilier juridic pentru recurenta intimată - GENERALE SA, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației și menținerea deciziei de încetare de drept a contractului de individual de muncă încheiat pe perioadă determinată și care datorită erorii de interpretare a textelor legale s-ar ajunge la transformarea în contract pe perioadă nedeterminată ceea ce ar fi inadmisibil.

Avocat pentru intimata contestatoare solicită respingerea recursului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Arată că sentința instanței de fond este temeinică și legală și prin admiterea contestației recurentei pârâte nu i s-a produs nici un prejudiciu în sensul că indemnizația de concediu de maternitate și de creșterea copilului este plătită din bugetul fondului național unic de asigurări de sănătate, menționând și doctrina în domeniu a profesorului.

Consilier juridic în replică, opinia profesorului nu este izvor de drept.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 2700 din 06.07.2009 a admis excepția rămânerii fără obiect a petitului nr. 3 de acordare a ajutorului de naștere și în consecință a respins acest capăt de cerere.

A admis în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata GENERAL SA

A anulat decizia nr. 82/2009 emisă de intimată.

A constatat suspendat în condițiile art. 50 lit. a CM, contractul de muncă, începând cu 1.04.2009.

A respins capetele de cerere privind reintegrarea, daunele morale și plata salariului.

A obligat intimata la 750 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Analizând cu prioritate excepția rămânerii fără obiect a petitului nr. 3 de acordare a ajutorului de naștere, în condițiile art. 137 pr.civ. instanța a constatat că în raport și de poziția părților, cererea a rămas fără obiect, în cursul procesului fiind achitate sumele solicitate.

Asupra fondului cauzei a reținut că între părți, la data de 1.09.2008 s-a încheiat contractul individual de muncă pe durată determinată înregistrat sub nr. 1873/VIIE/2008, fila 6. La art. II pct. 1 lit. b s-a prevăzut că durata contractului era de 8 luni, respectiv între 1.09.2008 - 30.04.2009.

La 28.04.2009 s-a emis decizia nr. 82 de încetare a contractului de muncă.

Însă așa cum rezultă din certificatele medicale atașate la dosarul cauzei, filele 51-52, la data desfacerii contractului, contestatoarea se afla în concediu de maternitate (26.04.2009 data nașterii copilului).

Apărarea intimatei vizează inaplicabilitatea disp. art. 50 lit. a CM, în situația contractului de muncă pe durată determinată.

Însă, dispozițiile art. 50 lit. a CM prevăd expres că se suspendă de drept contractul de muncă pe perioada concediului de maternitate.

Textul citat nu cuprinde nici o dispoziție derogatorie pentru contractele de muncă încheiate pe perioadă determinată, motiv pentru care dispozițiile sunt aplicabile și în ipoteza acestui gen de contracte.

Prin urmare, contractul de muncă rămâne suspendat, neputând înceta anterior expirării duratei concediului, chiar dacă durata contractului de muncă ar fi inferioară duratei concediului (atât practica cât și doctrina sunt unanime în acest sens).

Față de aceste considerente, instanța a apreciat că măsura încetării contractului de muncă prin decizia nr. 82/2009 este nelegală, fiind dispusă pe perioada concediului de maternitate potrivit certificatului seria - nr. -, fila 52+76, astfel încât instanța a dispus anularea deciziei emisă de intimată.

Urmare a acestui fapt, instanța a constatat suspendat în condițiile art. 50 lit. a CM, contractul de muncă începând cu 1.04.2009.

Cât privește cererea de reintegrare pe locul de muncă deținut anterior și de plată a salariului instanța a constatat următoarele:

Odată constatat suspendat contractul de muncă potrivit art.50 lit. a CM, instanța nu poate dispune reintegrarea pe postul deținut anterior, cele două noțiuni se exclud reciproc. Numai în ipoteza în care contestatoarea ar solicita angajatorului reluarea raporturilor de muncă după încetarea incapacității, iar acesta refuză, se poate formula cerere de reintegrare. Astfel, cererea de reintegrare formulată în acest stadiu procesual, urmează a fi respinsă.

Cât privește plata salariului începând cu 1.04.2009, se poate observa de asemenea că este nefondată întrucât pe perioada concediului de maternitate, se acordă indemnizația de maternitate ( nu salariu) care se suportă potrivit art. 25 OUG nr. 158/2005 din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, instanța a respins și acest capăt de cerere.

Nici cererea de acordare a daunelor morale nu este fondată întrucât nici în contractul de muncă și nici în cel colectiv nu au fost prevăzute. În acest sens este decizia nr. 40/2007 a ÎCCJ pronunțată în temeiul art. 329 pr.civ. în care s-a stabilit că daunele morale pot fi acordate salariatilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprinde clauze exprese in acest sens. Or, neexistând dispoziții în acest sens în contractul de muncă, instanța va respinge și acest petit.

Fiind în culpă procesuală, potrivit art. 274 pr.civ. instanța a obligat intimata la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată către contestatoare (onorariu avocat).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata - GENERALE SA B, criticând-o pentru nelegalitate, invocând următoarele:

Ca in situația prevăzuta de art. 56 lit.j) Codul muncii contractul individual de munca este afectat de un termen extinctiv cert, ca modalitate a actului juridic civil.

Aceasta este si situația in cauza când, anterior expirării termenului de încetare a contractului individual de munca unitatea a formalizat Decizia nr. 82/28.04.2009, prin care nu a făcut altceva decât sa constate intervenita situația de încetare a raportului de munca.

Ca prin interpretarea data de către instanța de judecata s-a ajuns la prelungirea contractului peste voința unitații pe o durata incerta.

Ca unitatea nu a invocat inaplicabilitatea suspendării contract individual de munca pe perioada concediului de maternitate, ci doar ca odată cu încetarea contractului încetează si suspendarea.

Ca in ceea ce privește presupusul prejudiciu pe care l-a suferit intimata prin încetarea contractului legiuitorul a reglementat o astfel de ipoteze prin dispozițiile art. 23 alin. 2 si art. 32 din OUG 158/2005, pierderea calității de asigurat neducând la încetarea plații indemnizației de maternitate si a indemnizației de creșterea copilului.

Ca prin soluția instanței de fond se ajunge la incălcarea esențiala a art. 82 alin.1 Codul muncii.

Intimata a formulat întâmpinare arătând ca sentința instanței de fond este temeinica si legala, deoarece instanța de fond a întărit motivarea prin amintirea practicii judecătorești si a doctrinei.

Ca in mod eronat recurenta afirma faptul ca prin soluția instanței se ajunge la transformarea unui contract de munca încheiat pe perioada in contract de munca pe perioada nedeterminata

Ca atât timp cat un termen este suspendat, acesta nu poate sa curgă in continuare pentru a expira si a provoca încetarea contractului de munca.

Ca unitatea nu suporta nicio paguba deoarece indemnizația este plătita din bugetul de asigurări.

Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:

In fapt, la data de 01.09.2008 s-a încheiat contractul individual de munca înregistrat sub nr. 1873/VIIE/2008.

Durata contractului a fost determinata, de 8 luni, cuprinsa intre data de 01.09.2008 si 30.04.2009.

In luna decembrie a operat primul caz de suspendare de drept a contractului de munca pentru incapacitate de munca.

La data 26.04.2009 s-a născut fiica contestatoarei, așa cum rezulta din certificatul de naștere depus la dosar, începând cu data de 02.03.2009, salariata intrând in concediul de maternitate.

La data de 28.04.2009, unitatea emițând Decizia nr. 82 de constatare a încetării contractului individual de munca, in conformitate cu art. 56 lit. j Codul muncii.

In drept, se rețin următoarele prevederi legale: potrivit rt. 49(1) Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți. (2) Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator. (3) Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne. (4) În cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat. Potrivit art. 50, contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situații: a) concediu de maternitate; b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;

Potrivit art. 56, contractul individual de muncă încetează de drept: j) la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată; Dispozițiile referitoare la contractul individual de munca pe durata determinata sunt cuprinse in cap. IV Codul muncii, din care reținem: art. 80 - (1) Prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată. (2) Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie. (3) Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, dar numai înăuntrul termenului prevăzut la art. 82 și de cel mult două ori consecutiv. (4) Între aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată, dar numai înăuntrul termenului prevăzut la art. 82. (5) Contractele individuale de muncă pe durată determinată, încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată, sunt considerate contracte succesive. Potrivit art. 23(1) din OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, siguratele au dreptul la concedii pentru sarcină și lăuzie, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizație de maternitate. Potrivit rt. 32(1) din ordonanța, in cazul în care, potrivit legii, angajatorul își suspendă temporar activitatea sau activitatea acestuia încetează prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciară, lichidare judiciară, faliment sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), care s-au născut anterior ivirii acestor situații, se achită din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate. (2) Prevederile alin. (1) se aplică și în situația în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă, a expirat termenul pentru care a fost exercitată funcția publică ori a expirat mandatul în baza căruia a desfășurat activitate în funcții elective sau în funcții numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești. (3) În situațiile prevăzute la alin. (2), baza de calcul a indemnizației de maternitate se constituie din media veniturilor lunare pe baza cărora s-a calculat contribuția pentru concedii și indemnizații, din ultimele 6 luni anterioare datei pierderii calității de asigurat, cu respectarea prevederilor art. 10. In speța, chestiunea juridica supusa judecații este de a ști daca un contract individual de munca încheiat pe durata determinata si aflat intr-o situație de suspendare de drept încetează la data expirării termenului pentru care a fost încheiat. Contractele individuale de munca pe durata determinata se încheie numai in cazurile prevăzute de art. 81 Codul muncii, care reprezintă situații de excepție, temporare raportate la necesitatile conjuncturale ale unitații sau salariatului. Acesta este motivul pentru care legiuitorul, pe de o parte, a limitat durata in timp a unor astfel de contracte iar, pe de alta parte, a reglementat expres obligația prevederii exprese a duratei pentru care se încheie. Suspendarea de drept a contractului individual de munca intervine in temeiul legii, pentru cazurile prevăzute de art. 50 din Codul muncii, reprezentând o instituție juridica specifica dreptului muncii, cu regim juridic propriu. Efectul suspendării consta in suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială. Insa suspendarea nu este una absoluta, fiind posibila exercitarea altor drepturi si obligații de către parți, dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne. Prin urmare suspendarea este una parțiala, privind obligațiile corelative de prestare a muncii si de plata a drepturilor salariale. Astfel, legea prevede posibilitatea exercitării altor drepturi si obligații, grefate pe raportul de munca si după apariția cauzei de suspendare. Încetarea de drept a contractului individual de munca are loc prin efectul legii, independent de voința partii, pentru cazurile prevăzute de art. 56 Codul muncii. Fiind vorba de încetare in temeiul legii,contractul de munca încetează la data apariției cauzei de încetare, fara a mai fi necesara îndeplinirea vreunei formalitati din partea angajatorului. Aceasta este si situația expirării termenului prevăzut in contractul individual de munca, situație care atrage încetarea de drept a acestuia. Prin dispozițiile cuprinse in art. 56 Codul muncii, legiuitorul a instituit o regula legala, potrivit căreia cazurile menționate in cuprinsul normei atrag încetarea de drept a contractului de munca. Orice excepție de la aceasta regula trebuie sa aibă tot o natura legala. Or legiuitorul nu a prevăzut nicio situație de excepție potrivit căreia contractul de munca sa nu înceteze la data expirării duratei pentru care a fost încheiat, afara de aceea a acordului partii potrivit art. 56 alin. 3 Codul muncii. In susținerea acestei argumentări se rețin dispozițiile art. 60 alin.1) Codul muncii, prin care legiuitorul a prevăzut expres interdicția concedierii pe durata concediului de maternitate, cu mențiunea ca încetarea de drept este distincta de concediere. Prin urmare, încetarea de drept a contractului de munca încheiat pe durata determinata, la expirarea termenului pentru care a fost încheiat, are loc si in situația in care acesta este suspendat pentru una din cauzele cuprinse in art. 50 alin. 1(a,b). Interpretarea data de către instanța de fond ar duce la o situație juridica contrara atât voinței părtilor, cat si logicii textului legal, menținând un raport de munca, producător de efecte juridice, dincolo de termenul prevăzut de parti si peste limitele de excepție a cauzelor ce au determinat încheierea contractului pe durata determinata. De altfel, ca aceasta a fost voința legiuitorului rezulta si din reglementarea acestei situații prin dispozițiile art. 23 si 32 din OUG 158/2005. Astfel, plecând de la situațiile in care, in perioada concediului pentru incapacitate de munca sau a concediului de maternitate, expira termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de munca, legiuitorul a creat posibiliatea legala ca fostul salariat sa beneficieze in continuare de drepturile prevăzute de OUG 158/2005.

Urmare a acestor dispoziții, salariatul nu suferă nici un prejudiciu ca urmare a încetării contractului in perioada concediului de maternitate. In mod eronat instanța de fond a reținut nelegalitatea măsurii de încetare a contractului plecând de la argumentul juridic, singurul reținut, ca dispozițiile art. 50 Codul muncii nu cuprind nicio dispoziție derogatorie pentru contractele încheiate pe perioada determinata, fiind aplicabile si acestora. Deși legal argumentul, acesta nu este aplicabil spetei, in cauza nepunându-se problema suspendării contractului de munca pe durata determinata, ci a încetării de drept a unui contract de munca suspendat.

In ceea ce privește susținerea privind existenta unei practici si doctrine unanime cu privire la modul de interpretare a acestei chestiuni juridice, aceasta reprezintă doar o afirmație, neînsoțita de argumente care sa conducă la ideea unei practici juridice existente care sa statueze acest mod de interpretare.

Pentru toate aceste motive, reținând ca motivele de recurs formulate sunt întemeiate, urmează a fi admis recursul, modificata sentința si pe cale de consecința respinsa contestația in tot.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E CI DE:

Admite recursul declarat de intimata - GENERALE SA împotriva sentinței nr.2700 din 06.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect contestație decizie suspendare contract de muncă.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010.

Judecător Judecător

- - -

Grefier

3ex/

Red.jud..03.2010

Jud.fond /

OPINIE SEPARATĂ

În sensul respingerii recursului

Nu împărtășesc punctul de vedere al celorlalți membri ai completului cu privire la soluția ce se impune a fi adoptată în recurs.

Consider că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale reglementând instituția suspendării de drept și că, în consecință, se impunea respingerea recursului, având în vedere următoarele considerente:

În speță, contestatoarea a încheiat cu pârâtul SC - Generale contractul individual de muncă înregistrat sub nr.813/11.02.2008, pe o durată determinată de 8 luni, începând cu data de 01.09.2008 și până la 30.04.2009.

La data de 02.03.2009, reclamanta a intrat în concediu de maternitate ( sarcină și lăuzie) conform art.23 din OUG nr.158/2005, iar în perioada acestui concediu, la data de 28.04.2009, pârâta a emis decizia nr.82, prin care a constatat încetat de drept contractul individual de muncă conform art.56 lit.j, la expirarea termenului pentru care a fost întocmit.

Potrivit art.50 alin.1 lit.a, contractul individual de muncă se suspendă de drept în situația concediului de maternitate.

Textul de lege nu face nicio distincție privind incidența suspendării, după cum contractul individual de muncă a fost încheiat pe durată determinată sau nedeterminată, astfel încât acolo legea nu distinge, nici judecătorul nu trebuie să o facă.

Prin urmare, este de necontestat că, în cauză, a intervenit suspendarea de drept a contractului individual de muncă încheiat de părți, punându-se numai problema de a cunoaște modul în care își produce efectele suspendarea în acest caz, dată fiind și incidența unui caz încetare de drept a contractului.

Pornind de la formularea art.49 alin.2 și 3. conform căruia " suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator" și " pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților decât cele prevăzute de alin.2 dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contractele individuale de muncă sau prin regulamente interne", pârâta susține că, datorită trăsăturilor specifice ale raporturilor de muncă, suspendarea de drept are anumite particularități în cazul contractului individual de muncă, care fac ca aceasta instituție să-și producă efectele doar parțial, în sensul că intervenția suspendării nu determină prelungirea contractului peste termenul convenit de părți și nici nu împiedică încetarea de drept a contractului individual de muncă pe durată determinată, în temeiul art.56 lit.j, în perioada existenței cauzei de suspendare.

Nu împărtășesc acest punct de vedere. În opinia mea, în determinarea efectelor suspendării asupra derulării contractului de muncă încheiat pe durată determinată trebuie plecat de la premisa că acest contract constituie, în primul rând, un act juridic, astfel că se supune principiilor aplicabile actelor juridice, inclusiv sub aspectul instituției suspendării efectelor sale, cât timp legislația muncii nu prevede expres anumite excepții de la aplicarea acestor principii.

Suspendarea efectelor unui act juridic este întâlnită în cazul actelor cu executare succesivă și este analizată, în doctrina civilă, ca o excepție de la principiul forței obligatorii (caz de extindere a forței obligatorii), constând în prelungirea efectelor actului juridic cu executare succesivă, datorită suspendării temporare e executării acestuia pe tot timpul cât durează cauza de suspendare. În această situație, datorită unor împrejurări independente de voința părților, efectele actului juridic nu se mai produc așa cum au prevăzut părțile, ci ele sunt mai extinse decât cele stabilite inițial.

Contractul individual de muncă este și el un act juridic, bilateral, un contract sinalgmatic, oneros, comutativ, consensual, intuitu personae și cu executare succesiva, prestațiile reciproce și corelative pe care le presupune acest contract realizându-se în timp și nu uno ictu.

Din aceste trăsături caracteristice ce se desprind din definiția dată de art.10 reiese că, în cazul contractului individual de muncă, suspendarea efectelor trebuie să se producă potrivit acelorași principii ca și în cazul oricărui act juridic cu executare succesivă.

Faptul că suspendarea operează numai asupra principalelor efecte ale contractului individual de muncă, respectiv asupra obligației de prestare a muncii de către salariat și celei de plată a drepturilor de natură salarială de către angajator, obligații ce dau conținutul raportului juridic de muncă, nu poate conduce la concluzia că, în mod excepțional, contractul individual de muncă se sustrage de la aplicarea suspendării, cu toate efectele recunoscute acestei instituții.

Suspendarea vizează, într-adevăr, numai o parte e efectelor contractului, dar în privința acestora nu operează doar parțial, ci integral, inclusiv prin reluarea producerii acestor efecte ale contractului ( reluarea executării obligațiilor suspendate), după dispariția cauzei de suspendare.

De altfel, efectele suspendării pot fi deduse din chiar semnificația acestei noțiuni juridice. Suspendarea se manifestă printr-o încetaretemporarăa efectelor contractului, spre deosebire de încetarea contractului care presupune dispariția efectelor sale. Ceea ce deosebește, așadar, celor două instituții este că în cazul suspendării, neexecutarea contractului este temporară ( trecătoare). Acest caracter temporar, această situație trecătoare implică reluarea la un moment dat, în viitor, după dispariția cauzelor care au determinat suspendarea, a efectelor contractului și a executării acestuia. Dacă această reluare a executării prestațiilor nu se realizează, atunci încetarea efectelor contractului este definitivă, astfel că nu se mai reține incidența instituției suspendării, ajungându-se ca o împrejurare care constituie potrivit legii o cauză de suspendare de drept a contractului individual de muncă ( inclusiv în cazul celui încheiat pe durată determinată) să se manifeste, în fapt, ca o cauză de încetare a acestui contract, ceea ce în opinia mea este inadmisibil.

Consider că nu se poate face aplicarea automată a prevederilor art.56 alin.1 lit.j, ori de câte ori se împlinește termenul pe care contractul individual de muncă a fost încheiat, fără a se analiza în prealabil eventualele incidentele care au intervenit pe parcursul derulării acestuia și care pot influența modul de producere a efectelor sale.

Este adevărat că, în cazul unui contract încheiat pe o durată determinată, inclusiv în cazul contractului individual de muncă, încetarea de drept operează tocmai ca urmare a voinței părților, a faptului că acestea au convenit și au prevăzut în contract data la care raporurile juridice dintre ele urmează a nu-și mai produce efectele.

Însă, nu se poate ignora faptul că împrejurările ce determină suspendarea de drept a unui contract individual de muncă sunt tocmai incidente ivite în cursul derulării acestuia a căror intervenție părțile nu au putut-o prevedea la momentul încheierii contractului, dovadă fiind că între acestea menționează și forța majoră, carantina.

În cauză, este de necontestat că suspendarea contractului individual de muncă a intervenit și că trebuie să se producă efectele ce dau conținut acestei instituții, nu numai parțial cele din faza existenței cauzei de suspendare, dar și cele din faza ulterioară încetării cauzei de suspendare, de reluarea a executării drepturilor și obligațiilor ce au fost suspendate, neexistând nicio reglementare care să prevadă că, prin excepție, în cazul contractelor individuale de muncă încheiate pe durată determinată, aceste efecte ale suspendării sunt înlăturate.

În caz contrar, s-ar ajunge la situația ca suspendarea să fie o simplă noțiune enunțată de lege, dar ale cărei efecte specifice nu sunt recunoscute și nu se produc în cazul contractului individual de muncă pe durată determinată, deși acesta nu este exceptat, prin prevederile Codului Muncii de la aplicarea suspendării de drept în cazurile prevăzute la art.50.

În ceea ce privește aplicabilitatea OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, consider că acest act normativ nu lămurește problema de drept dedusă judecății, necuprinzând niciun fel de dispoziții din care să rezulte că intenția legiuitorului a fost aceea de a prevede posibilitatea încetării de drept a contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată în timpul concediului de maternitate.

Potrivit art.23 din OUG nr.158/2005:

"(1)Asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcină și lăuzie, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizație de maternitate.

(2) De aceleași drepturi beneficiază și femeile care nu se mai află, din motive neimputabile lor, în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1), dacă în termen de 9 luni de la data pierderii calității de asigurat. Faptul că pierderea calității de asigurat nu s-a produs din motive imputabile persoanei în cauză se dovedește cu acte oficiale eliberate de către angajatori sau asimilații acestora.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (2), baza de calcul a indemnizației de maternitate se constituie din media veniturilor lunare pe baza cărora s-a calculat contribuția pentru concedii și indemnizații, din ultimele 6 luni anterioare datei pierderii calității de asigurat, cu respectarea prevederilor art. 10."

Coroborând aceste prevederi cu disp.50, potrivit cărora suspendarea de drept operează în perioada concediului de maternitate, rezultă că art.23 alin.1 din OUG nr.158/2005 se referă la acordarea indemnizației de maternitate pentru salariatele al căror contract individual de muncă se suspendă de drept, ca urmare a intrării în concediu de maternitate ( concediu pentru sarcină și lăuzie )

Totodată, potrivit art.32 alin.2 din OUG nr.158/2005:

" (1) În cazul în care, potrivit legii, angajatorul își suspendă temporar activitatea sau activitatea acestuia încetează prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciară, lichidare judiciară, faliment sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), care s-au născut anterior ivirii acestor situații, se achită din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate.

(2) Prevederile alin. (1)se aplică și în situația în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă, a expirat termenul pentru care a fost exercitată funcția publică ori a expirat mandatul în baza căruia a desfășurat activitate în funcții elective sau în funcții numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești.

(3) Drepturile achitate în condițiile prevăzute la alin. (1) urmează a fi recuperate de către casele de asigurări de sănătate de la angajator, după caz, conform legii.

Apreciez că art.32 alin.2 din OUG nr.158/2005 reglementează o situație distinctă de cea de la alin.23 alin.1, referindu-se la situația acordării indemnizației de maternitate, în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă prin expirarea termenului pe care a fost încheiat, dacă erau îndeplinite condițiile acordării acestui drept ( prevăzute la art.1 din ordonanță) anterior încetării contractului, în timp ce art.23 alin.1 se referă la situația acordării indemnizației de maternitate pe durata suspendării contractului individual de muncă, în temeiul art.50 alin.1 lit.a, ca urmare a intrării salariatei în concediu de maternitate.

Or, ceea ce invocă reclamanta în cauza de față este că, în cazul său, nu putea opera încetarea de drept a contractului individual de muncă în perioada concediului de maternitate, pentru a se pune măcar problema aplicabilității art.32 alin.2 din OUG nr.158/2005, iar întrucât contractul s-a suspendat de drept, dreptul la indemnizația de maternitate ar fi trebuit recunoscut în temeiul art.23 alin.1 din ordonanță.

Împrejurarea că, indiferent de temeiul acordării, reclamanta ar beneficia oricum de indemnizația de maternitate nu poate conduce la concluzia că ea nu a suferit niciun prejudiciu, ca urmare a încetării contractului individual de muncă în perioada concediului de maternitate. Prejudiciul ar putea consta în această situație în aceea că, nereluându-se efectele contractului, reclamanta nu va mai primi salariul pe perioada celor aproape 2 luni, cât mai rămăseseră din executarea contractului anterior suspendării de drept, deși aceste două luni se includ în cele 8 luni stabilită de părți ca durata a contractului, pe parcursul cărora trebuia să se realizeze prestarea muncii și remunerarea acesteia de către angajator.

Pe de altă parte, aspectele de natură economică nu sunt singurele care trebuie luate în considerare în examinarea existenței vătămării reclamantei prin emiterea deciziei nr.82/28.04.2009, întrucât un contract de muncă suspendat de drept și ale cărui efecte urmează a fi reluate în viitor, după încetarea cauzei de suspendare, nu este același lucru cu un contract de muncă încetat, chiar art.49 alin.2 prevăzând că suspendarea produce efecte numai asupra principalelor efecte ale contractului, cu menținerea altor drepturi și obligații, în timp ce încetarea de drept conduce la dispariția tuturor efectelor.

Pe de altă parte, dacă nu i s-ar produce niciun prejudiciu salariatei prin dispoziția ce constată încetarea de drept a contractului individual de muncă în perioada concediului de maternitate, s-ar impune respingereade planoa oricărei contestații îndreptate împotriva unei astfel de dispoziții ca lipsită de interes, excepție pe care pârâta nu a invocat-o și nici instanța nu a considerat-o incidentă în cauză.

În concluzie, pentru motivele expuse anterior, apreciez că încetarea de drept nu putea să intervină atât timp cât contractul individual de muncă era suspendat de drept, astfel încât emiterea deciziei nr.82/28.04.2009 este nelegală, corect dispunând instanța de fond anularea acesteia.

Judecător

- - -

Președinte:Florența Carmen Cojocaru
Judecători:Florența Carmen Cojocaru, Lucian Bunea, Marin

← Contestație decizie de concediere. Decizia 2210/2009. Curtea...		Contestație decizie de concediere. Decizia 7379/2009. Curtea... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii: