Contestație decizie de concediere. Decizia 756/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 756/R-CM
Ședința publică din 17 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata, cu sediul în Rm.V, cel, nr.2, județul V, împotriva sentinței civile nr.379/CM/22.04.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.626/-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns procurator pentru intimatul-contestator, lipsă fiind recurenta-intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Procuratorul intimatului-contestator depune la dosar procura.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Procurator având cuvântul pentru intimatul-contestator solicită respingere recursului.Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
La data de 20.02.2008, contestatorul a formulat contestația împotriva deciziei de desfacere a contractului său individual de muncă, nr. 70/15.01.2008 emisă de intimata SC SA, contestație înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secția civilă - conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Prin contestație s-a solicitat anularea deciziei dedusă judecății, obligarea intimatei la plata de despăgubiri calculate începând cu data de 1.10.2007, plata concediului de odihnă, a concediului medical, precum și constatarea încetării raporturilor dintre părți prin demisia contestatorului începând cu data de 1.02.2008.
În motivarea contestației s-a susținut de către contestator că a desfășurat activitate la SC SA - Hotel Rm. V, în funcția de director de complex, iar prin decizia nr. 70/15.01.2008 i s-a desfăcut contractul individual de muncă pentru considerentul că absentează nemotivat.
Contestatorul a susținut că măsura luată este nelegală și netemeinică deoarece în data de 12.10.2007, prin cererea înregistrată cu nr. 96, solicita aprobarea concediului de odihnă pe anul 2007 începând cu data de 18.10.2007. După o anumită perioadă s-a îmbolnăvit și, prezentându-se la sediul societății, i s-a eliberat adeverința nr. 204/4.12.2007 pentru a-i servi la medic.
S-a invocat de către contestator că a solicitat ITM Voe xaminare a contractelor (perioadelor) sale de muncă la Hotel și, în urma acestei solicitări, s-au constatat nenumărate nereguli efectuate de către angajator, în tot acest timp angajatorul refuzând să-i plătească salariul pe luna octombrie, indemnizația de concediu de odihnă, precum și indemnizația pentru perioada de incapacitate temporară de muncă.
La data de 9.01.2008, prin adresa nr. 15/8.01.2008, contestatorul a fost invitat la sediul societății pentru clarificarea situației contractuale, în caz contrar urmând a i se desface contractul individual de muncă.
Datorită faptului că se afla în concediu medical, a încercat să anunțe telefonic intimata că nu se poate prezenta.
Contestatorul a mai susținut că a acționat în judecată intimata pentru nerespectarea contractului individual de muncă încheiat între părți și, drept răspuns la acțiunea formulată, intimata a înțeles să emită decizia nr. 70/15.01.2008 prin care i-a desfăcut contractul individual de muncă începând cu data de 5.12.2007, cu toate că în perioada respectivă se afla în concediu medical.
Contestatorul și-a precizat ulterior contestația în sensul că a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 70/15.01.2008 emisă de intimată ca fiind lovită de nulitate absolută, reintegrarea lui în muncă pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate, plata drepturilor salariale care i se cuvin începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea sa efectivă, plata de daune morale în valoare de 5000 lei, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a susținut în cererea completatoare că în cauză nu sunt îndeplinite toate elementele privind răspunderea disciplinară, respectiv nu există o faptă care să constituie abatere disciplinară.
S-a invocat neefectuarea în cauză a cercetării disciplinare prealabile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 267 alin. 1 Codul muncii, în sensul convocării în scris a salariatului pentru realizarea acestei cercetări, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului unde urmează să se efectueze procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate.
S-a invocat, de asemenea, lipsa din decizia dedusă judecății aos erie de elemente obligatorii care trebuie să fie cuprinse într-un astfel de act, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 268 alin. 2 Codul muncii, a căror încălcare atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
În acest context s-a susținut că decizia nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, nici prevederile din Codul muncii sau statutul societății care ar fi fost încălcate de contestator, nici mențiunea efectuării cercetării disciplinare prealabile și nu este indicată corect nici instanța competentă la care se poate introduce contestația.
Contestatorul a susținut că decizia de sancționare nu i-a fost comunicată în termen de 5 zile de la data emiterii, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 3 Codul muncii.
De asemenea, s-a susținut că angajatorul poate aplica sancțiunea disciplinară în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, iar din decizia atacată reiese faptul că ar fi lipsit nemotivat contestatorul din data de 5.12.2007, dată de la care i s-a desfăcut contractul de muncă, iar prin decizie i s-a desfăcut contractul de muncă la data de 15.01.2008, fiind încălcate dispozițiile art. 268 alin. 1 Codul muncii.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, invocând următoarele apărări:
Desfacerea contractului de muncă al contestatorului prin decizia nr. 70/15.01.2008 a avut în vedere absentarea nemotivată a acestuia de la locul de muncă încă din data de 3.12.2007.
S-a susținut că desfacerea contractului individual de muncă s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și că prin adresa nr. 15/8.01.2008 contestatorul a fost înștiințat să se prezinte la sediul societății în termen de 3 zile, fiind îndeplinite prevederile art. 267 alin. 2 Codul muncii.
S-a susținut că adresa menționată a fost trimisă contestatorului la data de 9.01.2008 și primită la data de 10.01.2008, fapt demonstrat de confirmarea de primire pe care o anexează.
După transmiterea adresei în data de 14.01.2008 a fost examinat cazul contestatorului și s-a constatat că acesta lipsește nemotivat încă din data de 3.12.2007.
Având în vedere această situație, administratorul societății a întocmit un referat prin care a motivat că s-a săvârșit oad oua abatere disciplinară de către contestator, împrejurare față de care s-a dispus desfacerea contractului lui individual de muncă, prin decizia nr. 70/15.01.2008.
În ceea ce privește susținerea contestatorului că s-ar fi aflat în concediu în perioada absentată, intimata a susținut că nu i s-a aprobat acestuia cererea de concediu.
Sub aspectul drepturilor bănești aferente perioadei de concediu de odihnă pentru timpul efectiv lucrat, intimata a susținut că l-a invitat pe contestator la sediul societății să-și ridice drepturile bănești, prin adresa nr. 188/19.02.2008.
Cu privire la ultimul certificat medical cu seria -/24.01.2008, pentru perioada 3 - 31 ianuarie 2008, intimata a susținut că nu l-a luat în calcul datorită faptului că la data de 15.01.2008 i se desfăcuse contestatorului contractul individual de muncă.
S-a solicitat ca tribunalul să observe faptul că certificatul medical are același diagnostic ca și cel din primul certificat medical, adică "luxație, entorsă și întindere de ligamente ale articulației reprezentând o leziune traumatică", iar acordarea lui s-a făcut cu mențiunea "în continuare", după care s-a revenit și s-a făcut cu mențiunea "inițial", fapt care ar putea dovedi tendențiozitatea acordării acestuia.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
La dosar au fost depuse copii de pe următoarele înscrisuri: adeverința nr. 204/4.12.2007 emisă de intimată, o cerere depusă de contestator la data de 12.10.2007 la intimată, adresele nr. 15/8.01.2008, 310/01.02.2008, o trimitere poștală din data de 9.01.2008, decizia nr. 70/15.01.2008 emisă de intimată, contractul individual de muncă încheiat între părți, o altă trimitere poștală din data de 6.02.2008, o cerere fără nr. de înregistrare din data de 15.01.2008, formulată de contestator, expediții poștale făcute de contestator, sesizarea înaintată de contestator ITM V și înregistrată sub nr. 405/11.01.2008, referatul înregistrat la intimată sub nr. 70/14.01.2008, foaia colectivă de prezență întocmită de intimată pe luna octombrie 2007, adresa nr. 188/19.02.2008 emisă de intimată, cererea înregistrată la intimată sub nr. 96/12.10.2007, confirmări de trimiteri poștale expediate de intimată contestatorului, procesul-verbal încheiat în data de 14.01.2008 de către intimată.
Prin sentința nr.379/22.04.2008, Tribunalul Vâlceaa admis în parte contestația cu precizarea ulterioară, formulată de contestatorul, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 70/15.01.2008 emisă de intimata SC SA; a fost dispusă reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei menționate și intimata a fost obligată să achite contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data desfacerii contractului lui individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Au fost respinse capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și acordarea cheltuielilor de judecată formulată de contestator.
Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. 70/15.01.2008 emisă de intimată s-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului începând cu data de 5.12.2007.
S-a menționat în decizie că sancțiunea disciplinară se aplică având în vedere prevederile statutului societății (fără ca acestea să fie enunțate în mod explicit), precum și activitatea necorespunzătoare constând în absențe nemotivate și indisciplină la locul de muncă.
S-a menționat, de asemenea, că termenul de contestație este de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Rm.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
Prin dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul munciis -a prevăzută că în decizie se cuprind în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art. 267 alin. 3 Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care poate fi contestată sancțiunea și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Examinând decizia nr. 70/15.01.2008 emisă de intimată în raport de dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, tribunalul reține că aceasta nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulament sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de contestator, nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile și nici temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară.
Atunci când s-a prevăzut sancționarea cu nulitatea absolută a necuprinderii în decizie a descrierii faptei care constituie abatere disciplinată, s-a avut în vedere precizarea în mod concret a faptei cu caracter de abatere disciplinară, și nu enumerarea la modul general a unor pretinse fapte pentru care s-ar impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Mențiunea făcută în decizie în sensul că sancțiunea se aplică contestatorului pentru absențe nemotivate și indisciplină la locul de muncă, fără să se indice explicit datele sau perioadele în care contestatorul a absentat nemotivat și nici în ce constă indisciplina acestuia la locul de muncă vine în contradicție cu dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. a Codul muncii.
Aceeași sancțiune a nulității absolute se aplică deciziei dedusă judecății deoarece modul general în care s-a cuprins în conținutul acesteia că au fost încălcate de către contestator prevederile statutului societății și ale Codului muncii, fără să se facă referire concretă la anume prevederi legale, nu satisface cerințele dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. b Codul muncii.
Chiar dacă s-a pretins de către intimată că s-a efectuat în cauză cercetarea disciplinară, realitatea este contrară, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, această procedură a fost doar formală și nu efectivă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 267 alin. 2 Codul muncii.
Dispozițiile legale mai sus menționate prevăd că, în vederea desfășurării cercetări disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data și ora întrevederii.
Înscrisul despre care intimata pretinde că a reprezentat convocarea contestatorului pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile nu îndeplinește cerințele art. 267 alin. 2 Codul muncii, în sensul că nu cuprinde precizarea datei, a orei și a locului la care s-ar fi stabilit de către intimată efectuarea efectivă a cercetării disciplinare, ceea ce determină concluzia că această procedură prealabilă nu s-a intenționat a fi efectiv efectuată.
Indicarea în decizia contestată a dispozițiilor art. 61 lit. a Codul muncii drept unic temei legal al aplicării sancțiunii disciplinare nu satisface cerințele art. 268 al. 2 lit. d Codul muncii deoarece cele dintâi prevederi legale reprezintă doar cadrul general de reglementare a concedierii pentru motive care țin de persoana salariatului și ele nu pot suplini dispozițiile legale particulare fiecărui caz în parte pentru care angajatorul dispune de prerogativa disciplinară.
Având în vedere împrejurarea că lipsa oricăreia dintre mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul muncii este sancționată cu nulitatea absolută a deciziei de concediere și reținând că în cauză decizia nu cuprinde elementele de la art. 268 alin. 2 lit. a, b, d Codul muncii, tribunalul a constatat că decizia nr. 70/15.01.2008 emisă de intimată este nulă absolut.
Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 1 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța dispune anularea ei și obligă angajatorul la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii deciziei de concediere.
Față de dispozițiile art. 78 Codul muncii, de împrejurarea că decizia dedusă judecății a fost nelegal emisă și de faptul că s-a solicitat de către contestator repunerea în situația anterioară, s-a admis în parte contestația precizată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei nr. 70/15.01.2008 și fost obligată intimata să-i achite acestuia despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data desfacerii contractului lui individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Admiterea în parte a contestației precizate s-a facut în raport de respingerea capătului de cerere privind daunele morale.
Sub aspectul daunelor morale solicitate, cererea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1169 cod civil, cel care face o afirmație în fața instanței de judecată trebuie să o dovedească.
Acordarea daunelor morale este condiționată, potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, de dovada pe care, de această dată, contrar dispozițiilor art. 287 Codul muncii, trebuie să o facă contestatorul, sarcina probei, sub acest aspect, revenindu-
În cauză nu s-a făcut dovada de către contestator a încercării vreunui prejudiciu moral, simpla nelegalitate a deciziei a cărei nulitate urmează a se constata, nereprezentând un temei al acordării daunelor morale.
Contestatorul a solicitat obligarea intimatei la acordarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere faptul că la dosar nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte efectuarea unor astfel de cheltuieli de către contestator, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata SC SA Rm. V, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, intimata reia susținerile din întâmpinarea depusă în cauza de față, la filele 29-30 dosar, emițând decizia nr.70 din 15.01.2008, prin care s-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului, pentru absența nemotivată de la locul de muncă, începând cu data de 3.12.2007, cu mențiunea că acesta nu se afla la prima abatere disciplinară, iar cererea de concediu nu i-a fost aprobată.
În mod greșit, instanța de fond a reținut că în decizia de concediere amintită se face o enumerare la modul general a unor pretinse fapte pentru care s-ar impune aplicarea unor sancțiuni disciplinare, fără a se preciza în mod concret fapta cu caracter de abatere disciplinară. Recurenta a menționat în ce constă această faptă, respectiv absențe nemotivate, ceea ce implică indisciplină la locul de muncă.
De asemenea, greșit s-a reținut că cercetarea prealabilă a fost doar formală, ci nu efectivă, deoarece, anterior emiterii deciziei contestate, în data de 9.01.2008, contestatorul a fost înștiințat să se prezinte la sediul societății în termen de trei zile de la comunicare, pentru stabilirea situației sale, având în vedere că acesta lipsea nemotivat de la serviciu, încă din data de 3.12.2007, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art.267 alin. 1 și 2 Codul muncii.
Recurenta consideră că sunt aplicabile condițiile prevăzute de art.267 alin.3 Codul muncii, salariatul neprezentându-se la convocarea arătată, făcută în condițiile prevăzute la alin.2, fără un motiv obiectiv, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat în data de 14.01.2008, situație care dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea salariatului său, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Cu privire la greșita indicare, în decizia de concediere, a instanței la care se poate face contestație, recurenta susține că este o eroare de dactilografiere, care nu duce la anularea contestației.
În drept se invocă dispozițiile art.3041Cod pr.civilă.
Prin întâmpinarea de la fila 80, intimatul contestator solicită respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea sentinței de la fond, ca temeinică și legală.
Prin încheierea de ședință din 10.09.2008, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza art.242 pct.2 Cod pr.civilă, cauza fiind repusă pe rol la data de 17.12.2008, în urma cererii formulate de intimat.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta este nefondată, urmând a-l respinge ca atare în baza art.312 Cod pr.civilă și pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.70/15.01.2008, emisă de către recurentă s-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului, începând cu data de 5.12.2007, cu mențiunea că sancțiunea disciplinară se aplică în baza prevederilor din statutul societății, fără ca acestea să fie enunțate explicit, și pentru activitatea necorespunzătoare, respectiv absențe nemotivate și indisciplină la locul de muncă.
Dispozițiile art.268 alin.2 Codul muncii, prevăd ca în decizie se cuprind în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei, care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată această cercetare, potrivit dispozițiilor art.267 alin.3 Codul muncii; temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară; termenul în care poate fi contestată sancțiunea și instanța competentă.
Decizia contestată în cauză nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, indicarea prevederilor din statutul de personal, regulament sau contractul colectiv de muncă încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, potrivit art.267 alin.3 Codul muncii și nici temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea disciplinară.
Analizând decizia contestată se constată că nu a fost precizată în concret fapta care constituie abatere disciplinară, neindicându-se perioadele în care intimatul s-a aflat în concediu medical sau a lipsit nemotivat și nici în ce constă indisciplina acestuia. De asemenea, nu s-au indicat conținutul și temeiul de drept din prevederile statului societății și ale Codului muncii, care se pretinde că au fost încălcate, prevăzute de art.268 alin.2 litera b și
Se constată că intimatul a fost convocat, cu mențiunea de a se clarifica situația acestuia, ci nu cu precizarea că urmează să se efectueze cercetarea disciplinară prealabilă, încât susținerea recurentei în sensul îndeplinirii cerințelor art.267 alin.2 Codul muncii este neîntemeiată.
Dispozițiile art.268 alin.2 Codul muncii, prevăd sancțiunea nulității absolute a deciziei de concediere, atunci când aceasta nu cuprinde elementele prevăzute la alin.2 literele a, b, d, încât instanța de fond, în mod legal a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.70/15.01.2008, emisă de către intimată, urmând a menține sentința de la fond ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata, cu sediul în Rm.V, cel, nr.2, județul V, împotriva sentinței civile nr.379/CM/22.04.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.626/-, intimat fiind contestatorul cu domiciliul în Rm. V,-, -.17,. A,.4 jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.;
/2ex/22.12.2008
Jud.fond:;
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță
| ← Contestație decizie de concediere. | Contestație decizie de sancționare. Decizia 142/2009. Curtea... → |
|---|
