Contestație decizie de concediere. Decizia 7648/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 7648
Ședința publică de la 29 August 2008
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Dorina Stoichin
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinței civile nr. 1108/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic și pentru intimatul-reclamant - mandatar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă depune la dosar delegație, iar mandatara intimatului-reclamant - procură specială, certificatul de căsătorie nr. 336/1998, diploma de licență și concluzii scrise.
Instanta interpeleaza partile cu privire la litigiul dintre SC SRL si ARR - Agentia D, daca a fost solutionat irevocabil.
Avand pe rand cuvantul, reprezentantii celor doua parti invedereaza instantei ca ligiul a fost solutionat irevocabil de Curtea de APEL CRAIOVA prin respingerea recursului formulat de SC SRL, fiind astfel mentinuta solutia Tribunalului Dolj care, prin sentinta nr. 594 din 5 martie 2007 pronuntata in dosarul nr- a respins contestatia formulata de SC SRL impotriva deciziei nr. 164/14.08.2006 emisa de ARR - Agentia
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul convențional al recurentei-pârâte solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive și menținerii deciziei de concediere. Susține că potrivit art. 263 din Codul Muncii angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților sau ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară, astfel că tribunalul, constatând că desfacerea contractului de muncă nu poate fi sancționată cu nulitate absolută, nu putea să înlocuiască sancțiunea concedierii cu o sancțiune mai puțin severă.
Mandatar pentru intimatul-reclamant pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală. Arată că nicio dispoziție legală nu interzice instanței de a analiza și aprecia dacă angajatorul aplică sancțiunile potrivit legii, iar adresa emisă către SC SRL, prin care se atesta punctajul vehiculului, nu reprezintă o abatere disciplinară în sensul legii, neexistând așadar vinovăție și de asemenea nu există nicio consecință prejudiciabilă pentru unitatea pârâtă. Ca urmare, tribunalul, având în vedere situația de fapt, a aplicat corect dispozițiile legale în materie.
În replică, consilier juridic pentru recurenta-pârâtă arată că, potrivit literaturii de specialitate, atunci când se dovedește că salariatul a săvârșit o abatere disciplinară, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate se prezumă, condițiile răspunderii disciplinare a salariatului fiind astfel întrunite. Arată că în speță sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. în hotărârea dată existând contradicții între art. 76 și 78 din Codul Muncii.
Mandatara intimatului-reclamant invocă în apărare practica judiciară, arătând că (decizia nr. 4491/2004 a ÎCCJ) s-a apreciat că prerogativa disciplinară aparține doar angajatorului, iar măsura concedierii este disproporționată și excesivă în raport de abaterea săvârșită.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
La data de 22.11.2007 s-a inregistrat pe rolul Tribunalului Dolj contestatia formulata de contestatorul împotriva deciziei 2229/01.11.2007 emisă de intimata Autoritatea Rutieră Română, prin care a solicitat anularea deciziei ca nelegală și netemeinică, cu consecința reîncadrării sale in funcția deținută anterior emiterii decizii, acea de inspector de specialitate gradul II - inspector de trafic - șef de agenție la Agenția D si plata unei despăgubiri egale cu salariul mediu realizat pe ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului individual de muncă.
In motivarea acțiunii a arătat că prin decizia contestata, intimata a dispus sancționarea sa disciplinară prin desfacerea contractului individual de muncă, sancțiune prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. f din L 53/2003, reținându-se că a săvârșit o abatere disciplinară prin emiterea adresei 2618/18.05.2007 către SC SRL.
Sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă este nejustificată și abuzivă, intimata neprecizând ce înțelege in consecințele negative in ceea ce privește răspunderea patrimonială a ARR.
In ceea ce privește presupusa faptă considerată abatere disciplinară, intimata a reținut, prin decizia contestată, că ar fi încălcat dispozitiile pct. 9 din fișa postului, potrivit cărora șeful de agenție răspunde pentru corectitudinea activităților desfășurate și a lucrărilor elaborate in cadrul agenției și art. 70 alin. 2 lit. a și c din Contractul colectiv de muncă potrivit cărora "salariații sunt datori să-și îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine și in mod conștiincios îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii ARR.
Contestatorul apreciaza că și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, încă de la data numirii sale prin concurs in funcția de șef al agenției D (mai 2005), fapt atestat atât de rezultatul ultimei evaluări a activității profesional încheiată cu calificativul foarte bine cât și de conținutul documentelor întocmite in urma controalelor efectuate in perioada 2005 - 2007, care au concluzionat de fiecare dată activitatea tuturor compartimentelor pe care le-a condus a fost realizată cu respectarea normelor legale, neexistând nici un fel de disfuncționalități.
A depus la dosar in acest sens, nota de constatare întocmită de echipa de control a ARR, ca urmare a controlului desfășurat in luna septembrie 2007, precum și nota de constatare întocmită în urma controlului de fond din martie 2007.
In ceea ce privește fapta savarsita de catre SC, cu privire la care a emis adresa 2618/18.05.2007, a precizat următoarele:
In urma controlului efectuat in trafic la data de 8.08.2006, concretizat in nota de control nr. 15 din aceeași dată s-a reținut de către ARR D că SC SRL a folosit pentru transportul in comun un alt autobuz având numărul de înmatriculare -, in locul microbuzului prevăzut in caietul de sarcini aferent licenței de traseu.
Prin decizia 16414 / 14.08.2006 SC SRL a fost sancționată cu suspendarea pe 30 de zile a unei copii conforme de pe licența de transport pentru efectuarea transportului rutier cu alt vehicul decât cel care a participat la ședința de atribuire și pentru care a obținut licența de traseu, abatere produsă de art. 11 alin. 2 lit. u din nr. 1987/2005.
In cazul litigiului aflat pe rolul Tribunalului Dolj, instanța a reținut că societatea nu a contestat starea de fapt reținută și nu a făcut dovada că a obținut "avizul" potrivit legii justificând, insă, in noul vehicul in curs ar fi putut fi folosit in condițiile excepționale prevăzute de art 159/ 1987/2005.
Pentru o motivare riguroasă a deciziei pronunțate, Tribunalul Dolja înlăturat și aceste apărări ale contestatoarei SC SRL deși apărările nu contestau starea de fapt reținută, concluzionând că nici intr-o asemenea ipoteză, aceea a utilizării vehiculului ca dublură, societatea menționată nu îndeplinea condițiile cumulative prevăzute de art. 259 din Ordinul MT.
In aceste condiții, SC SRL a solicitat agenției D emiterea unei adrese privind îndeplinirea condițiilor de punctaj pentru ca vehiculul in cauză să fie folosit ca dublură, probabil, a sustinut contestatorul, cu scopul de a-i servi in fata instanței de recurs,
Cu adresa nr. 2618/18.05.2007, contestatorul a răspuns solicitării în care a precizat că autovehiculul in cauză îndeplinea condițiile pentru a fi folosit ca dublură, acesta având un număr de 28 de puncte față de 27 de puncte cât avea vehiculul dublat.
In mod cu totul eronat și tendențios intimata ARR a făcut, prin decizia contestată, aprecieri cu priviri la legalitatea unei adrese care ar încălca, in opinia sa, considerentele deciziei civile pronunțate de Tribunalul Dolj.
A mai aratat că adresa pe care a emis-o nu contrazice cu nimic considerentele deciziei instanței întrucât instanța a reținut in mod corect ca SC SRL nu a contestat starea de fapt reținută prin decizia de sanctionare, iar apărările acesteia nu aveau nici o legătură cu fondul litigiului și temeiul de drept al sancționării. Mențiunile instanței cu privire la îndeplinirea condițiilor prev. de art. 159 in Ordinul MT nr. 1987/2005 privesc și alte apărări ale societății contestatoare care, deși nu aveau relevantă în cauză trebuiau înlăturate motivat, pentru a da răspuns pertinent tuturor aspectelor de fapt învederate de contestatoare.
Intr-adevăr, a aratat contestatorul, exprimarea folosită la redactarea adresei in discuție este defectuoasă in sensul că o interpretare abuzivă a termenilor folosiți ar genera ideea că ar fi certificat îndeplinirea tuturor condițiilor prev. de art. 159, deși sensul acesta este acela al atestării condiției de punctaj îndeplinite de autovehicul care avea 28 de puncte față de 27 de puncte cât avea vehiculul înlocuit.
In ceea ce privește celelalte două condiții, constatarea îndeplinirii acestora este atributul exclusiv al instanței de judecată care, in virtutea rolului, se va baza cu siguranță pe probe concrete in dovedirea acestora și nu exclusiv pe conținutul adresei menționate care detaliază o singură condiție, aceea a punctajului.
Apreciază contestatorul, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a aprecia că fapta săvârșită, respectiv emiterea adresei in cauză drept o abatere disciplinară în sensul legii, nu există vinovăția sa și de asemenea nu există o consecință prejudiciabilă.
In drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 268 alin. 5 din Codul Muncii.
A solicitat proba cu înscrisuri in care scop a depus in copie decizia 2229/01.11.2007 a ARR D, nota de constatare din 28.09.2007, răspunsuri la convocarea din 9.10.2007, anexă la convocarea din 9.10.2007, adresa 2618/18.05.2007 emisă de SC SRL, adresa ARR D nr. 2618/18.05.2007, decizia 594 / 5.03.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția contencios Administrativ și Fiscal in dosarul -, decizia 16414 / 14.08.2006, nota de constatare 16344/ 8 08 2006, fișa postului șef de agenție ARR, regulamentul intern al Autorității Rutiere Române.
Cu nr. 37877/13.02.2008, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată intrucat, prin fapta sa,contestatorul a încălcat prevederile pct. 9 din fișa postului in conformitate cu care "răspunde pentru corectitudinea activităților desfășurate și a lucrărilor elaborate in cadrul agenției", precum și prevederile art. 70 alin. 2 lit. a și c din contractul colectiv de muncă al Autorității Rutiere Române (ARR) valabil 2007 - 2010 " obligația de a respecta prevederile cuprinse in fișa postului și in Regulamentul intern", ca și art. 70 alin. 3 din același contract potrivit cărora "salariații sunt datori să îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine și în mod conștiincios îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii ARR in desfășurarea activității".
Referitor la aprecierile și calificativul "foarte bine", acestea privesc activitatea desfășurată în anul 2006 și nu cea desfășurată în anul 2007, an in care a fost săvârșită abaterea disciplinară.
Pe de alta parte, însuși contestatorul a recunoscut in contestația sa că adresa emisă a fost solicitată de către societatea petentă " probabil cu scopul de a-i servi in fața instanței de recurs", așadar, contestatorul avea reprezentarea litigiului aflat pe rolul instanțelor și, cu toate acestea, adresa a fost eliberată fără consultarea conducerii sau a serviciului juridic contencios administrativ al ARR.
Sancțiunea aplicată a avut la bază dispozitiile art. 266 din Codul Muncii, iar Comisia de cercetare disciplinară a avut in vedere fiecare aspect al condițiilor pe care le presupune răspunderea disciplinară și, in consecință, instituția intimată a vizat nerespectarea prevederilor legale și nu a urmărit sancționarea contestatorului pentru un posibil prejudiciu (eveniment viitor incert) pe care ar fi putut să-l înregistreze ARR ca urmare a unei hotărâri judecătorești nefavorabile.
Intimata a mai sustinut că adresa către societatea SC SRL a fost emisă cu bună știință in scopul de aoa juta să câștige intr-un litigiu ce purta cu societatea intimată, iar faptul că soluția definitivă și irevocabilă a acestui litigiu a fost favorabilă ARR nu anulează abaterea disciplinară săvârșită de contestator și nu este meritul contestatorului.
In momentul in care contestatorul a emis răspunsul către societatea petentă, litigiul se afla pe rolul instanței spre competentă soluționare și nu se putea cunoaște modul in care instanța urma să se pronunțe și acest fapt nu putea influenta in nici un mod asupra existentei abaterii.
Din analiza prevederilor art. 263 alin. 2, ce definesc abaterea disciplinară, nu reiese condiționarea existentei de un alt eveniment ci, pur și simplu, este definita ca o faptă în legătură cu munca săvârșită.
Nu s-a avut in vedere modul soluționării litigiului și consecințele ce decurg din acest litigiu, ci numai fapta săvârșită de contestator or, Comisia de cercetare disciplinară, in procesul de identificare a împrejurărilor in care a fost săvârșită fapta a ajuns la concluzia vinovăției salariatului și a înlăturat apărările acestuia.
S-a avut in vedere, in principal, faptul că cererea societății SC SRL, înregistrată la data de 18.05.2007, a fost soluționată la aceeași dată, cu toate că existau și alte petiții înregistrate anterior celei formulate de societatea patentă.
Intimata a mai sustinut ca fapta contestatorului este cu atât mai gravă cu cat avea calitatea de șef agenție și, prin natura atribuțiilor, răspunde de corectitudinea activităților desfășurate in cadrul agenției, având posibilitatea de a cenzura formularea răspunsului și de a dispune expedierea acestuia numai după consultarea serviciului juridic.
S-au încălcat de către contestator, susține intimata prevederile fișei postului (pct. 9), Regulamentul intern (art. 25 lit a, c, g, h, i, art. 26 lit. e) și Contractul colectiv de muncă (art. 70 alin. 2 lit a și c).
A depus la dosar următoarele înscrisuri: solicitarea SC SRL și adresa 2618/18 05 2007, raportul ARR nr. 25358/3.10.2007, prin care s-a dispus cercetarea disciplinară, convocarea nr. 25876/9.10.2007 și răspunsurile formulate la întrebările din convocare, referatul privind rezoluția Comisiei de cercetare disciplinară, fișa postului, evaluarea profesională pe anul 2006, extras art. 25 și 26 din Regulamentul Intern și art. 70 din Contractul colectiv de muncă 2007 - 2010.
Prin sentinta nr. 1108 din 6 martie 2008 Tribunalul Dolj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis în parte contestația formulată de în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română si a anulat decizia nr. 2229 din 01 noiembrie 2007emisa de intimata in partea sanctionatorie, fiind mentinute celelalte dispoziții ale deciziei.
A dispus reintegrarea contestatorului și repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere.
A fost obligat angajatorul - intimat către contestator la o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul până la data reintegrării efective.
În baza art. 264 alin 1 lit. e Codul Munciia fost sanctionat salariatul - contestator cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca impotriva salariatului s-a inițiat acțiunea in răspundere disciplinară apreciindu-se că acesta a săvârșit o abatere disciplinară.
Potrivit art. 263 alin. 2 Codul Muncii "abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Elementele esențiale ale răspunderii disciplinare sunt: obiectul, constând in relațiile de muncă, latura obiectivă constând intr-o faptă imputabilă comisivă sau comisivă, subiectul - adică salariatul și latura subiectivă, adică vinovăția in oricare dintre formele sale, la care se adaugă raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul dăunător.
Relațiile de muncă sunt cele ale salariatului, încadrat in funcția de șef al agenției D, prin concurs, relații guvernate de lege, contractul colectiv de muncă, contractul individual de muncă și regulamentul intern, relații ce au format obiectul controalelor de fond asupra activității autorității rutiere, controale consemnate in notele de constatare nr. 241/ARR D 09.02.2007 și 4758 / ARR D / 28.09.2007) întocmite de organele abilitate (filele 22, 30).
In contextul acestor relații de muncă, salariatul a eliberat societății SC SRL Podari adresa nr. 2618/18.05.200, adresă care, in opinia angajatorului, conține date neadevărate și, in consecință, fapta salariatului se constituie intr-o abatere disciplinară, grevată pe o faptă de muncă, comisivă.
In conținutul deciziei nr. 2229/01.11.2007, (fila 8) abaterea disciplinară este caracterizată astfel: " la data de 18 05 2007, urmare a solicitării de către SC SRL a unei dovezi privind punctajul reținut de auto - la data de 6.08.2007, și a îndeplinirii condițiilor legale de către acesta pentru a fi folosit ca dublă, agenția ARR Dae mis adresa (sublinierea instanței) nr. 2816/18.05.2007 confirmându-i îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 159 din nr. 1987/2005, act pe care operatorul de transport l-a depus la instanță ca probă în dosarul de recurs".
La dosarul cauzei s-au depus atât cererea 2618 / 18.05.2007, prin care SC SRL a solicita eliberarea unei dovezi privind: punctajul deținut de auto - la data de 7 08 2006; dacă îndeplinea condițiile legale la acea dată să fie folosită ca dublură(fila 15), cât și răspunsul autorității in forma unei adrese (fila 14), prin care ARR Dac omunicat faptul ca au fost respectate prev. art. 159 din; ca autovehiculul in cauză avea la data respectivă 28 puncte, iar autovehiculul avea un punctaj de 27 puncte.
Tribunalul a apreciat că in ceea ce priveste răspunsul privind punctajul nu exista dubii sau alte discuții, insa referitor la cealaltă cerere, se impun următoarele observații: societatea petentă a cerut un răspuns privind îndeplinirea (sau neîndeplinirea) condițiilor legale pentru ca auto respectiv că fie folosit ca dublură, iar autoritatea a subsumat totalitatea condițiilor legale la prevederile art. 159 din in condițiile in care, însăși petenta, nu a nominalizat actul normativ in materie.
Din această perspectivă, tribunalul a constatat că răspunsul ARR este unul calificat, care depășește așteptările petentului și, in măsura in care nu corespunde adevărului, poate constitui o fapta ce atrage răspunderea disciplinară dacă se constată îndeplinite și celelalte condiții ale răspunderii.
Apărarea salariatului contestator (fila 13 pct 4) in sensul că solicitarea operatorului de transport a fost repartizată unui angajat ARR care a formulat răspunsul in funcție de timpul disponibil nu a fost întemeiată de către autoritate cu ocazia cercetării preliminare, fapt ce pune in discuție însăși existenta unei fapte personale.
Revenind la conținutul deciziei de sanctionare ce caracterizează fapta reținută ca abatere disciplinară, tribunalul a constatat următoarele:
abaterii disciplinare nu este contestatorul din prezenta cauză (salariatul persoană fizică), ci persoana juridică ("și agenția ARR Dae mis adresa "). Este adevărat că potrivit art. 25 din Decretul 31/1954 " persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale )" insă exigentele deciziei de concediere impuse de art. 264 din Codul Muncii sunt încălcate.
Indicarea greșită in chiar considerentele deciziei a subiectului răspunderii disciplinare cu menționarea persoanei juridice in loc de persoană fizică, nu este o simplă eroare materială, ci una de fond care dă naștere la o modificare (schimbare) atât in causa debendi, adică în temeiul dreptului angajatorului de a-l concedia pe salariat, cât și în causa petendi, adică în cauza acțiunii in justiție.
Tribunalul a apreciat că menționarea unei stări de fapt neadevărate in sarcina persoanei juridice (cum este cazul pricinii deduse judecății) ar fi justificat cercetarea prealabilă a organului - persoană fizică (salariat), urmată de desfacerea contractului individual de muncă, dar pe alt temei juridic, eventual, cel al inaptitudinilor fizice și/sau fizice sau cel al necorespunderii profesionale (art. 61 lit. c și d din Codul Muncii ).
Tribunalul a constatat, așadar, că decizia emisă este criticabilă sub aspectul consemnării corecte a subiectului răspunderii disciplinare, ca răspundere personală, nesusceptibilă de a fi angajată in sarcina persoanelor juridice.
S-a reținut că salariatul răspunde pentru corectitudinea activității desfășurate și a lucrărilor elaborate in cadrul Agenției potrivit pct. 9 din fișa postului coroborat cu art. 25 lit. a și h și art. 26 lit. e din regulamentul intern, privind obligația de punere corectă în aplicare a dispozițiilor legale, art. 70 alin. 2 lit. a și c și alin. 3 din contractul colectiv de muncă ( 2007 - 2010 ) conform cărora " salariații sunt datori să-și îndeplinească cu profesionalism, loialitate, corectitudine și in mod conștiincios îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudiciu ARR in desfășurarea activității.
Neîndeplinirea acestor cerințe, a aratat intimata, atrage răspunderea disciplinară și salariatul se află în această situație.
Ținându-se seama de faptul că sancțiunile sunt enumerate de lege in mod gradat de la cea mai blândă la cea mai severă, urmează ca la alegerea uneia dintre ele, pentru a corespunde abaterii săvârșite, trebuie să se recurgă la criteriile generale pe care legea le prevede: împrejurările in care a fost săvârșită fapta, gradul de vinovăție, consecințele abaterii disciplinare, comportamentul general in serviciu al salariatului, eventuale sancțiuni disciplinare anterioare.
Analizând criteriile și modul in care angajatorul a ținut cont de ele, tribunalul a constatat că sancțiunea aplicată este excesivă.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că nu se pune problema, in mod defavorabil salariatului, in ceea ce privește comportarea anterioară și eventualele sancțiuni disciplinare. Există notele de constatare ale activității desfășurate de Agenție, note întocmite de autoritățile competente.
S-a accentuat asupra gradului de vinovăție al salariatului, care a recunoscut că avea cunoștiintă despre existenta unui litigiu dintre ARR și SC SRL, iar înscrisul solicitat de societate urma să fie valorificat in instanța de recurs, înscris eliberat de autoritate cu o celeritate neobișnuită.
Față de această situație, în fapt, tribunalul a constatat că, din punct de vedere al laturii subiective, vinovăția salariatului se manifestă in forma culpei prin nesocotință - salariatul nu a prevăzut efectul, deși putea sau trebuia să prevadă.
Cunoscut că regimul sancționator este condiționat și de gradul de vinovăție (mai pentru fapta săvârșită cu intenție, mai puțin pentru fapta săvârșită din culpă) aplicarea sancțiunii radicale, a desfacerii contractului individual de muncă este excesiv.
Cât privește consecințele abaterii disciplinare, tribunalul a constatat următoarele:
S-a apreciat (decizia - penultimul aliniat din considerente - fila 10) că "abaterea săvârșităpoate avea consecințe negative în ceea ce privește răspunderea patrimonială a ARR".
Angajatorul a avut in vedere, așadar, o faptă ilicită de pericol și nu de rezultat.
Consecințele imediate constau in valorificarea de către societatea petentă a unui înscris cu date nereale intr-un proces civil in faza de recurs, in care exista, din nou, posibilitatea obținerii unei soluții nefavorabile, păgubitoare pentru autoritate.
Susținerile intimatei sunt acceptabile in parte.
De regulă, intr-un proces civil, părțile uzează de toate mijloacele de care dispun pentru a obține câștig de cauză, potrivit propriilor interese și nu întotdeauna mijloacele acestora sunt și cele legale. Insă, instanța este cea care apreciază fiecare probă prezentată și administrată in coroborare cu faptele și împrejurările rezultate din întreg ansamblul probatoriu.
In aflarea adevărului, in procesul civil, legiuitorul a instituit norme cu valoare de principiu, cum sunt cele referitoare la contradictorialitate și intimata avea posibilitatea să zădărnicească susținerii părții adverse, cea ce, de altfel, a și obținut.
Așadar, temerea consecințelor unei hotărâri nefavorabile este excesivă.
Nu in ultimul rând, potrivit normelor referitoare la persoana juridică (art. 35 alin. 4 din Decretul 31/1954 ), organul persoanei juridice răspunde atât față de persoana juridică reprezentată de organ, cât și fată de cel de al treilea.
In consecință, tribunalul, constatând că sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă este excesivă, deci nelegală, a dispus anularea deciziei și înlocuirea acesteia cu sancțiunea reducerii salariului de bază și a indemnizației de conducere, avandu-se in vedere si decizia nr 1319/1992 a Secției Civile a Curții Supreme de Justiție care a reținut că " instanțele, procedând la înlocuirea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă cu o sancțiune mai puțin severă, proporțională cu gravitatea abaterii pusă în sarcina contestatorului, nu s-a substituit altei puteri in stat."
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a formulat recurs intimata ARR, care a criticat-o pentru nelegalitate, in temeiul art. 299 si urm. civ.
Cod PenalSub un prim aspect, recurenta a sustinut ca in mod gresit tribunalul a apreciat ca decizia de sanctionare nu respecta exigentele deciziei de concediere impuse de art. 284. muncii in ceea ce priveste subiectul abaterii disciplinare, in sensul ca din mentiunile deciziei ar rezulta ca acesta este persoana juridica Agentia ARR D, ceea ce ar da nastere, in opinia instantei, la la o modificare atat in ceea ce priveste dreptul angajatorului de a-l concedia pe salariat, cat si in solutionarea cauzei in justitie.
Din preambulul deciziei de concediere rezulta clar ca vinovat de emiterea adresei nr. 2618/18.05.2007 se face contestatorul, in calitatea sa de sef al Agentiei ARR D, care a incalcat mai multe prevederi legale din Regulamentul intern si postului, astfel ca decizia de concediere respecta atat exigentele impuse de art. 264., precum si conditiile de validitate prevazute de art. 268 alin. 2..
Un alt motiv de recurs a vizat modul in care tribunalul a calificat vinovatia cu care a actionat contestatorul, anume culpa prin nesocotinta, desi acesta a cunoscut existenta litigiului dintre Autoritatea Rutiera - si SC SRL, astfel ca nu se poate sustine, in opinia recurentei, ca "salariatul nu a prevazut abaterii sale, desi trebuia sa-l prevada".
Tribunalul nu a tinut seama de temeiurile invocate de parata, care au stat la baza sanctionarii disciplinare a contestatorului, apreciind ca este vorba de o fapta ilicita de pericol si nu de rezultat si, de asemenea, in mod gresit ca temerea paratei pentru consecintele unei hotarari judecatoresti nefavorabile - ca urmare a faptei contestatorului, este excesiva.
In final, a fost criticata solutia tribunalului sub aspectul inlocuirii sanctiunii sanctiunii disciplinare dispuse de angajator, in opinia recurentei neexistand nici un act normativ care sa dea instantei de judecata competenta de a aplica sanctiuni disciplinare atunci cand aceasta este investita cu solutionarea unei contestatii impotriva desfacerii disciplinare a contractului de munca.
Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a probatoriului administrat in cauza, luand in considerare caracterul devolutiv al caii de atac declarate impotriva unei hotarari nesusceptibile de apel, in conditiile art. 304/1, Curtea constata urmatoarele:
In fapt, prin decizia care face obiectul prezentei contestatii, parata Autoritatea Rutiera a dispus sanctionarea disciplinara a contestatorului, in temeiul art. 264 alin. 1 lit. f din Codul Muncii, pentru savarsirea de catre acesta a unei abateri disciplinare constand in emiterea adresei nr. 2618/18.05.2007 catre SC SRL C, fapta de natura sa atraga raspunderea patrimoniala a paratei, in opinia acesteia.
S-a retinut, de asemenea, de catre parata ca reclamantul a incalcat mai multe prevederi din Regulamentul intern si fisa postului, respectiv: art. 9 din fisa postului, art. 25 lit. a, c, g, h, art. 26 lit. e, f, art. 70 alin. 2 lit. a si c, alin. 3 Raspunderea disciplinara, ca forma a raspunderii juridice, specifica dreptului muncii, intervine in cazurile in care un salariat savarseste cu vinovatie o abatere disciplinara.
Desi in legislatia muncii nu exista o definitie a raspunderii disciplinare, se accepta unanim ca elementele esentiale, definitorii ale raspunderii disciplinare, fara a caror existenta cumulata nu poate exista o atare raspundere, sunt: calitatea de salariat, existenta unei fapte ilicite, savarsirea faptei cu vinovatie, un rezultat daunator si legatura de cauzalitate intre fapta si rezultat.
Potrivit art. 263 alin. 2 din Codul Muncii, abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
De asemenea, potrivit art. 9 din fisa postului, contestatorul raspunde pentru corectitudinea activitatilor desfasurate si a lucrarilor elaborate in cadrul Agentiei, potrivit art. 25 lit. a, c, g, h, i are obligatia de a apara in mod loial prestigiul institutiei, precum si de a se abtine de la orice act sau fapt care poate produce prejudicii imginii sau intereselor legale ale acesteia, potrivit art. 26 lit. e, are obligatia de punere corecta in aplicare a dispozitiilor legale, lit. f, art. 70 alin. 2 lit. a si c - obligatia de a respecta prevederile cuprinse in fisa postului si in Regulamentul intern, alin. 3 - salariatii sunt datori sa-si indeplineasca cu profesionalism, loialitate, corectitudine si in mod constiincios indatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice fapta care ar putea sa aduca prejudicii in desfasurarea activitatii.
Acestea fiind dispozitiile legale aplicabile spetei de fata, Curtea urmeaza sa constate ca in urma cercetarii judecatoresti efectuate in cauza, prima instanta a anulat dispozitia nr. 2229 din 01.11.2007, dispunand repunerea partilor in situatia anterioara, reintegrarea contestatorului si obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul pana la data reintegrarii efective. A dispus, de asemenea, sanctionarea salariatului contestator cu reducerea salariului de baza si a indemnizatiei de conducere cu 10 % pe o perioada de 3 luni.
In pronuntarea acestei solutii, instanta de fond a avut in vedere, sub un prim aspect, ca exigentele deciziei de concediere, impuse de art. 264 din Codul Muncii, sunt incalcate prin aceea ca subiectul abaterii disciplinare ar fi persoana juridica Agentia D, care a emis adresa nr. 2618/18.05.2007, nu persoana fizica, in calitate de salariat, astfel ca decizia de concediere contine o eroare de fond care da nastere la o modificare atat in ceea ce priveste dreptul angajatorului de a-l concedia pe salariat, cat si in solutionarea cauzei in justitie.
Sub acest aspect, critica recurentei este intemeiata, consideratiile teoretice ale instantei referitoare la subiectul abaterii disciplinare fiind nu doar inutile, dar si gresite.
Este real ca in cuprinsul deciziei de sanctionare apare mentiunea retinuta de tribunal "- agentia Dae mis adresa-", insa aceasta nu este de natura sa creeze dubii cu privire la subiectul abaterii disciplinare, acesta fiind clar indicat in persoana contestatorului, in calitatea sa de sef al Agentiei D, chestiunea in discutie nefiind contestata nici chiar de catre reclamant.
Din examinarea deciziei de sanctionare nu se poate desprinde concluzia ca aceasta nu respecta dispozitiile legale aplicabile, respectiv exigentele impuse de art. 264 din Codul Muncii sau elementele prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 268 din Codul Muncii, Curtea urmand sa inlature aceasta parte a considerentelor sentintei.
Desi intemeiate sub acest aspect, criticile recurentei nu sunt de natura sa atraga modificarea solutiei instantei de fond, considerentele care au determinat admiterea contestatiei reclamantului si inlocuirea sanctiunii aplicate de intimata fiind cele relative la gradul de pericol social al faptei si vinovatia contestatorului, judecatorii fondului realizand o analiza corecta a celor doua elemente.
Sanctiunile disciplinare sunt prevazute expres si limitativ de lege. Avand la baza principiul legalitatii sanctiunii, aplicarea acestora, sub aspectul duratei si a cuantumului, trebuie sa se faca cu respectarea riguroasa a prevederilor legii.
Desfacerea disciplinara a contractului individual de munca este sanctiunea disciplinara maxima, cea mai severa, care presupune indepartarea salariatului vinovat din colectivul de munca, ca o consecinta a incetarii contractului individual de munca prin vointa unilaterala a angajatorului.
De aceea, la aplicarea acestei sanctiuni trebuie sa se seama de dispozitiile art. 61 alit. a din Codul Muncii, care prevad concedierea "in cazul in care salariatul a savarsit o abatere sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern".
Codul Muncii nu defineste si nici nu enumera abaterile disciplinare grave. Potrivit art. 266.muncii, angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat avand in vedere circumstantele reale ale ale savarsirii faptei si circumstantele personale ale faptuitorului: imprejurarile in care fapta a fost savarsita, gradul de vinovatie a salariatului, consecintele abaterii disciplinare, comportarea generala in serviciu a salariatului, eventuale sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
Revenind la speta de fata, Curtea va retine justetea argumentelor tribunalului, care a apreciat vinovatia reclamantului sub forma culpei prin nesocotinta.
Faptul ca reclamantul a cunoscut existenta litigiului dintre si SC SRL C la data eliberarii adeverintei, nu confera un grad de pericol social sporit faptei sale si nici nu modifica forma vinovatiei, dupa cum sustine recurenta intrucat, la data eliberarii adeverintei, litigiul dintre SC SRL si fusese solutionat in prima instanta de Tribunalul Dolj - Sectia CAF, prin respingerea contestatiei celei dintai ( sentinta nr. 594 din 5 martie 2007 pronuntata in dosarul nr-, filele 16-18), solutia fiind mentinuta ulterior de Curtea de APEL CRAIOVA prin respingerea recursului.
Constatand, asadar, o forma usoara a vinovatiei contestatorului si pericolul social redus al faptei acestuia, in mod corect tribunalul a apreciat ca sanctiunea desfacerii contractului de munca este una excesiva, procedand la inlocuirea acesteia cu o sanctiune mai putin severa.
Chestiunea inlocuirii de catre instanta judecatoreasca a sanctiunii disciplinare aplicate de angajator cu o alta sanctiune mai usoara a avut o evolutie oscilanta, constituind obiect de controversa in jurisprudenta.
Curtea apreciaza insa, sub acest aspect, ca instanta investita cu solutionarea unei contestatii impotriva unei sanctiuni disciplinare poate sa confirme masura, sa o anuleze sau sa o inlocuiasca cu o alta sanctiune mai putin severa, in sprijinul acestei opinii putand fi aduse mai multe argumente.
Astfel, in primul rand, legea nu interzice aceasta prerogativa a instantei, chiar daca nu i-o confera in mod expres. Pe de alta parte, in conformitate cu dreptul comun al procesului civil, instanta, in temeiul rolului sau activ, solutioneaza cauza sub toate aspectele.
In etapa apelului si a recursului instanta poate schimba in tot sau in parte hotararea atacata, iar aplicarea unei alte sanctiuni nu ar fi altceva decat expresia competentei instantei de a solutiona caile de atac.
Nu se poate sustine in mod real ca prin inlocuirea sanctiunii disciplinare cu o alta mai putin severa s-ar ajunge la un conflict de competente intre instanta si angajator, fiecare dintre acestia avand atributii legale bine stabilite. Astfel, prerogativa disciplinara apartine angajatorului, insa dreptul sau de a aplica sanctiuni se epuizeaza odata cu aplicarea sanctiunii, in acest moment intervenind competenta instantei, ca organ investit de lege cu controlul actului de sanctionare. Acest control este devolutiv, instanta avand posibilitatea sa pronunte o solutie proprie.
In considerarea celor expuse, hotararea primei instante fiind data cu aplicarea corecta a legii, neexistand nici motive de ordine publica pe care instanta sa le invoce din oficiu, in temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct. 9, Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat recursul declarat de parata Autoritatea Rutieră Română.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinței civile nr. 1108/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 August 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud. -
Ex.2/29.09.2008
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Dorina Stoichin
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2202/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 370/2008. Curtea... → |
|---|
