Contestație decizie de sancționare. Decizia 911/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 911

Ședința publică de la 2 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu

JUDECĂTORI: Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș Petrina Manuela

- - -

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.228/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul și consilier juridic pentru unitatea intimată.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- procedura de citare legal îndeplinită;

Consilier juridic depune la dosar delegația nr. 7760/01.09.2009 și întâmpinare, înmânând un exemplar și recurentului.

Recurentul arată că nu înțelege să solicite termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare și nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Recurentul, având cuvântul, solicită ca, pe baza probelor administrate în cauză, să fie admis recursul astfel cum a fost formulat în sensul admiterii contestației. Solicită a fi avute în vedere prevederile contractului colectiv de muncă, depus la dosar.

Consilier juridic solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii de la prima instanță, această fiind temeinică și legală. Astfel, arată că recurentul a formulat o cererea de acordare a unui concediu fără plată în perioada în care se afla în executarea unei sancțiuni. În aceste condiții, pe perioada concediului fără plată, executarea sancțiunii a fost suspendată, continuând după expirarea concediului fără plată. Față de aceste considerente solicită respingerea recursului.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 228/C din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata " B" PNa vând ca obiect anularea. nr. 10/27.01.2009 de prelungire a sancțiunii disciplinare prevăzută de Decizia 162/17.11.2008.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că:

Petentului prin decizia contestată i-a fost prelungită măsura sancționării disciplinare a retrogradării în funcție motivat de faptul că în perioada în care acesta se afla retrogradat în funcție a beneficiat de un concediu fără plată la solicitarea acestuia. Acest concediu fără plată a întrerupt curgerea sancțiunii disciplinare, pe perioada concediului, iar ulterior sancțiunea disciplinară i-a fost prelungită până la împlinirea celor 60 de zile de retrogradare în funcție prevăzute în sancțiunea disciplinară.

Instanța a constatat că decizia nr. 10/27.01.2009 a intimatei angajatoare este temeinică și legală. În timpul concediului fără plată contractul de muncă este suspendat în conformitate cu art. 54 Codul Muncii. În momentul suspendării contractului de muncă atât drepturile și obligațiile raportului de muncă se suspendă. Astfel și obligațiile petentului privind îndeplinirea sarcinilor de serviciu au fost suspendate. Fiind suspendate sarcinile de serviciu, corelativ a fost suspendată și măsura sancțiunii disciplinare. Nu au fost reținute susținerile petentului că în speța de față nu s-a realizat acordul de voință în privința suspendării contractului de muncă, acest acord fiind impus în acest caz de către o hotărâre judecătorească, pe care societatea angajatoare și-a însușit-o și a executat-o conform dispozitivului.

Prelungirea măsurii disciplinare este legală pentru perioada de zile cât petentul a avut concediu fără plată. Dacă s-ar admite că decizia intimatei de prelungire a sancțiunii disciplinare ar fi nelegală, atunci petentul ar putea ocoli sancțiunea disciplinară prin diferite cereri de concediu fără plată sau alte situații de suspendare a contractului de muncă, fapt care ar conduce la nerealizarea sancțiunii disciplinare dispuse. Implicit ar conduce la posibilitatea eludării dispozițiilor legale din Codul Muncii și de asemenea ale dispozițiilor societății angajatoare care atât timp cât nu sunt anulate, sunt în vigoare și legale.

Față de drepturile salariale solicitate de către petent, ca urmare a prelungirii măsurii disciplinare, acestea au fost respinse în mod corelativ cu respingerea acțiunii împotriva deciziei 10/27.01.2009, deoarece în speța de cauză s-a analizat doar măsura de prelungire a sancțiunii, nu și fondul sancțiunii disciplinare care urmează a fi soluționate în cauza de pe rolul Tribunalului Neamț -. De asemenea aceste drepturi salariale decurg strict din legalitatea sau nelegalitatea sancțiunii disciplinare. Ori acordarea unor drepturi salariale cuvenite ca urmare a unei sancțiuni nelegale, nu este obiectul prezentei cauze.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a declarat recurs de către contestator, înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.

Criticând hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate, recurentul a invocat următoarele:

- eronata reținere a incidenței suspendării contractului de muncă în condițiile art. 54.muncii, în condițiile absenței unui acord al părților în acest sens și a unei formulări imperative a textului ( "poate fi suspendat" );

- nesocotirea faptului că nici o dispoziție legală nu impune suspendarea contractului de muncă pentru situația valorificării dreptului său la concediu fără plată ( drept recunoscut prin soluția din dosarul - );

- solicitările de ordin material nu au avut doar caracterul unor drepturi salariale, ci și cel de daune materiale.

Legal citată, intimata a reprezentată în instanță de către consilier juridic care a depus întâmpinare (fl.16-18) solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art.300, 3041, 312.pr.civ. constată următoarele:

Situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, pornindu-se de la actele și lucrările dosarului, coroborată cu poziția părților de necontestare; prin urmare nu va mai fi reanalizată în recurs.

În ceea ce privește neaplicarea corectă a legii acestei situații de fapt( respectiv a art. 54.muncii ), prezenta instanță reține că situația de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct.9 pr.civ. nu este incidentă speței deduse judecății întrucât:

- toată legislația muncii se întemeiază pe principiul consensualismului, dar totodată și pe cel al bunei-credințe conform art. 8 alin.1 din Legea 53/2003 cu modif.; În temeiul acestui principiu, angajatorii nu au numai obligații, ci și drepturi ( la fel de altfel ca angajații, ale căror drepturi, trebuie arătat, că nu sunt absolute așa cum încearcă a acredita ideea recurentul ); un astfel de drept este și cel corelativ celui prevăzut de art. 40 alin.1 lit.e din muncii ( dreptul de constata săvârșirea abaterilor disciplinare, de a aplica sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern ), constând în cauză în dreptulde a obține punerea efectivă în aplicare a acestei sancțiuni( aplicată prin decizia 162/2008 ).

În considerarea acestui drept (intimata angajatoare urmărind tocmai o astfel de finalitate ) și în contextul obligării sale de către instanță a acorda recurentului concediu fără plată pentru perioada 12.12.2008-24.12.2008 ( perioadă cuprinsă în intervalul pentru care era operabilă și parte din sancțiunea disciplinară aplicată prin Decizia 162/2008, constatată ca legală prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar - la 12.06.2009 - vezi mențiuni Ecris ), fiind de notorietate că, atât timp cât un angajat este în concediu - fie el și fără plată -, nu poate ispăși și o sancțiune disciplinară indiferent de natura sa ( la fel cum nu poate fi concediat într-o astfel de situație ),intimata a emis decizia nr. 10/2009 contestată în cauză.

- doctrina ( muncii comentat și adnotat - Al. ) și întreaga practică în materie - în tăcerea legii - au statuat în sensul că este îndeplinită cerința acordului cerut de art. 54.muncii în momentul în care angajatul face o cerere de concediu fără plată, iar angajatorul i-o acceptă, considerându-se că prin formularea cererii se lansează de fapt o ofertă de suspendare ( în speță, recurentul chiar și-a susținut-o și în instanță - dosar - ), însușită prin acceptare de angajator ( deci inițiativa aparținând angajatului, nu poate fi invocată vreo intenție de prejudiciere din partea angajatorului); În cauză, acceptarea a survenit în forma însușirii hotărârii instanței (sentința 913/2008 a Tribunalului Neamț ) prin necontestarea sa în recurs.

Referitor la despăgubirile materiale solicitate la fond, chiar dacă nu s-au formulat critici concrete în recurs în legătură cu acestea, se reține de către prezenta instanță că soluția de respingere este întemeiată, atât pentru argumentele expuse de prima instanță cât și pentru faptul că nu s-a cerut și nici dovedit un cuantum al acestora, respectiv suportarea lor de către recurentul contestator; de menționat totodată - față de afirmația recurentului din cererea de recurs -, că acestea nu puteau avea un alt caracter, decât cel de natură salarială, atât timp cât se analizau strict prin prisma relațiilor de muncă avute cu intimata.

În acest context, constatând și că nu sunt alte motive care să fie analizate din oficiu, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.228/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, ca nefundat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș Petrina Manuela

GREFIER,

red.sent./

red.dec./04.09.

tehnored. /4 ex./07.09.

Președinte:Sorina Romașcanu
Judecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș Petrina Manuela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 911/2009. Curtea de Apel Bacau