Contestație decizie de concediere. Decizia 784/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.784

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Benone Fuică

JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu

GREFIER -- -

-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurenta - -, cu sediul în com. sat Boțârlău, jud.V împotriva sentinței civile nr.323/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul- contestator, domiciliat în com. sat, jud.V, având ca obiect contestație decizie de concediere.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.11.2008 care s-au consemnat în încheiere din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 11.11.2008.

CURTEA:

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 323/22.04.2008 a Tribunalului Vrancea, s-a admis contestația formulată de contestatorul și s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 13/04.02.2008 emisă de intimata

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin contestația înreg.la nr-, a solicitat anularea Deciziei nr. 13/04.02.2008 emisă de, prin care o s-a desfăcut contractul de muncă.

In motivarea contestației pe cale de excepție a invocat nulitatea deciziei pentru lipsa cercetării disciplinare prev.de art. 267 al.1 Codul Muncii iar pe fond a susținut că sancțiunea a fost aplicată deși nu se face vinovat de faptele imputate.

Prin întâmpinare, pe cale de excepție a solicitat respingerea contestației ca tardiv formulată, iar pe fond că neîntemeiată. Tot ca neîntemeiate, a solicitat să fie respinsă și excepția nulității prev.de art. 267 al.1 Codul Muncii, avându-se în vedere că s-a făcut convocarea în vederea cercetării disciplinare fără rezultat, situație în care, conf.art. 267 al.3 Codul Muncii, angajatorul poate aplica măsura disciplinară, fără realizarea cercetării disciplinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu legislația care reglementează materia în discuție, instanța a reținut următoarele:

Potrivit disp.art. 268 al.2 lit.b Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare se cuprinde în mod obligatoriu, precizarea prevederilor din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.

Desfacerea contractului de muncă este cea mai gravă sancțiune care se dispune ca urmare a săvârșirii unei abateri grave.

In absența calificării abaterii ca fiind gravă, printr-un statut disciplinar, regulament intern sau contract colectiv de muncă și cu privire la care să se facă precizări în decizia de sancționare, aceasta este lovită de nulitate absolută.

Cum decizia criticată a fost emisă cu încălcarea disp.art. 268 al.2 lit.b Codul Muncii, contestația a fost admisă și constatată nulitatea deciziei.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata - V, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Instanța nu a pus în discuția părților excepția nulității absolute a deciziei nr. 13/2008 pentru încălcarea disp. art. 286 alin. 2 lit. b din Codul Muncii. Instanța a reținut nulitatea absolută abia în considerentele hotărârii, nedând posibilitatea intimatei de a se apăra și a administra probe în acest sens.

Față de această situație, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 299 și urm. pr. civilă.

Intimatul contestator nu a formulat întâmpinare însă, prin apărător, a solicitat, cu ocazia dezbaterilor, respingerea recursului ca nefondat, excepția fiind de fond.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate de recurentă cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că primul motiv de recurs este fondat pentru următoarele considerente:

Așa cum corect a arătat recurenta, contestatorul intimat a invocat excepția nulității absolute a deciziei nr. 13/04.02.2008 emisă de intimata recurentă pentru încălcarea normei imperative cuprinsă în dispozițiile art. 267 alin.1 și 2 din Codul Muncii în sensul că nu s-a efectuat cercetarea disciplinară.

Apărările intimatei recurente exprimate prin întâmpinare precum și înscrisurile depuse la dosar vizează, logic, doar modul în care s-a efectuat cercetarea disciplinară.

La ultimul termen de judecată din data de 22.04.2008, cu ocazia dezbaterilor, contestatorul nu s-a mai prezentat iar instanța a rămas în pronunțare numai asupra excepției așa cum a fost invocată de acesta.

În considerente, instanța arată inițial că, pe cale de excepție, contestatorul a invocat nulitatea deciziei pentru lisa cercetării disciplinare prevăzută de art. 267 alin. 1 din Codul Muncii.

Însă, în continuare, instanța reține aspecte în contradicție cu cele arătate anterior, aspecte ce nu s-au invocat în nici un moment al judecății, nici din oficiu, nici de către părți și nici nu au fost dezbătute verbal așa cum prevăd disp. art. 127 pr. civilă.

Astfel, nu numai că instanța nu se pronunță și nu analizează excepția nulității absolute așa cum a fost invocată de către contestator ci arată că reține totuși nulitatea absolută a deciziei contestate pentru faptul că nu s-ar fi respectat prevederile art. 268 alin. 2 litera b din Codul Muncii în sensul că nu s-au menționat în decizie prevederile din statut, regulament sau contract colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.

Procedând în acest mod, instanța a încălcat principii fundamentale ale dreptului procesual civil și norme europene privind respectarea drepturilor omului și anume principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare inclusiv principiul egalității armelor instituit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul părților la un proces echitabil.

Hotărârea este astfel nelegală, fiind încălcate disp. art. 129 alin. 4 pr. civilă, potrivit cărora judecătorul este obligat să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.

În consecință, fiind vorba de norme imperative ce nu au fost respectate, hotărârea prime instanțe este lovită de nulitate, potrivit disp. art. 105 alin. 2 pr. civilă și astfel este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 pr. civilă, urmând ca, în baza disp. ar. 304 alin. 1,2,3, 5 pr. civilă, recursul să fie admis cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, se vor respecta principiile fundamentale de drept și se vor analiza toate excepțiile, apărările părților și motivele de recurs potrivit disp. art. 315 alin. 3 pr. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimata - -, cu sediul în com. sat Boțârlău, jud.V împotriva sentinței civile nr.323/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Casează sentința civilă nr.323/22.04.2008 a Tribunalului Vrancea -Secția civilă și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

Grefier

Red.

Dact.

2 ex/4.12.2008

FOND: -

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Romeo Jirlăeanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 784/2008. Curtea de Apel Galati