Contestație decizie de concediere. Decizia 7965/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 7965
Ședința publică de la 05 2008
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier:
Pe rol, pronunțarea în recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 4821/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 05.09.2008, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la 11.09.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
La 6 03 2007, contestatorul a chemat in judecată pe pârâta SC" "SRL pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună anularea deciziei nr.190/5 02 2007, anularea demisiei înregistrată sub nr.1468/28 03 2005, și in subsidiar, constatarea ca fiind revocată demisia cu acordul tacit al angajatorului, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești constând in salariul de director economic cu toate indexările ce au avut loc in perioada 23 03 2005 - până la zi, cu luarea in considerare a faptului că din aceste drepturi i s-a achitat deja suma de 16759,121 RON, obligarea pârâtei să radieze din carnetul de muncă mențiunile necorespunzătoare și să completeze corect indexările de salariu ca director economic pe perioada 23 03 2005 și până la reintegrarea efectivă, obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii a arătat că a fost angajat in funcția de director economic in perioada 1998 - 2005 iar in luna martie 2005 pe nedrept i s-a angajat răspunderea patrimonială pentru o presupusă lipsă in gestiune de motorină a societății.
Pe împrejurarea că la 18 03 2005 i s-a comunicat verbal suspendarea din funcție, la 24 03 2005 ( cu numărul 1948) a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin demisie.
Arată contestatorul că cererea de demisie a fost concepută sub presiunile administratorului societății constând in faptul că i s-au imputat un prejudiciu de peste un miliard lei printr-o acțiune la instanță, că există posibilitatea desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Prin decizia 223 / 23 03 2006 societatea pârâtă a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Decizia a fost atacată in instanță și prin nr.3090/9.09.2005 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 892/CM/2005 s-a admis contestația și s-a dispus reintegrarea pe postul avut anterior cu despăgubirile prevăzute de lege.
Hotărârea a devenit irevocabilă prin decizia pronunțată de Curtea de Apel la 18.01.2006 în dosarul nr. 2514/CM/2005.
La 8 03 2006 pârâtul a emis o nouă decizie nr. 1480/8 03 2006 prin care a procedat la concedierea sa pe motiv că s-a desființat postul de director economic.
Si această decizie a fost contestată și prin sentința civilă nr. 1069/13 06 2006 s-a dispus anularea deciziei și reintegrarea pe postul de director economic. Hotărârea a fost menținută de Curtea de Apel Craiova prin decizia 3040/20 09 2006.
Arată contestatorul că, in aceste condiții, societatea pârâtă nu a acceptat niciodată demisia salariatului dar demisia a fost solicitată cu vicierea consimțământului și, in consecință, se impune fie anularea demisiei pentru viciul de consimțământ, fie să se constate că demisia este revocată ca urmare a acordului tacit al angajatorului.
Mai arată că decizia nr. 190 din 5.02.2007 prin care pârâta a dispus încetarea contractului de muncă începând cu 7.04.2005 (retroactiv cu aproape doi ani) este nelegală și se impune anularea acesteia, reintegrarea contestatorului pe post și plata drepturilor bănești.
Cât privește întinderea drepturilor pretinse arată că acestea reprezintă drepturile salariale indexate pe perioada 23 03 2005 - și până la zi, cu luarea in considerare a faptului că pârâta i-a acordat deja suma de 16759,121 RON reprezentând drepturile salariale pe perioada 23 03 2005 - 8 02 2006 insă fără a avea in vedere indexările. Solicită de asemenea drepturile bănești constând in salariile indexate pentru perioada 8 02 2006 - 5 02 2007, ca efect al anulării deciziei 1480/8 03 2006.
Prin întâmpinarea depusă la 17 04 2007, societatea pârâtă arată că anularea deciziei 190/5 02 2007 trebuia solicitată în termen de 30 de zile de la emiterea actului contestat așadar, contestația este tardivă.
Cât privește anularea cererii de demisie, susținerile reclamantului sunt nefondate, demisia reprezentând consimțământul liber exprimat al reclamantului nefiind constrâns prin violentă morală sau fizică.
Raportat la cererea de obligare a societății pârâte la sumele reprezentând drepturile bănești,operează autoritatea de lucru judecat, deoarece prin decizia 3990/2005 pronunțată de Tribunalul Dolj in dosarul 892 / CM / 2005 s-a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă și s-a dispus obligarea angajatorului la plata drepturilor bănești, obligație executată.
Arată că și cererea privind mențiunile din carnetul de muncă intră sub incidenta aceleiași excepții a autorității lucrului judecat.
S-a solicitat de către reclamant, in probatorii, o expertiză contabilă care să stabilească drepturile bănești de orice natură la care era îndreptățit reclamantul in perioada 23 03 2005-08 02 2006 cu toate indexările salariale care au avut loc, sporurile și alte drepturi, precum și stabilirea acelorași drepturi pentru perioada 08 02 2006 la zi.
Proba a fost încuviințată și s-a dispus efectuarea expertizei de către expertul.
Din conținutul raportului de expertiză rezultă că drepturile salariale indexate pentru perioada consemnată în obiectivul 1 stabilit de instanță respectiv 23 03 2005 - 08 02 2006, este de 3197 RON iar pentru perioada 23 03 2005 - la zi, cu luarea in considerare a sumelor deja plătite este de 38287 RON.
Prin sentința nr.4821 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins excepția autorității lucrului judecat privind întinderea despăgubirilor.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în C,-, jud.D, în contradictoriu cu pârâta SC" "SRL cu sediul în C,-, jud.
A fost obligată pârâta către reclamantă la 3197 lei despăgubiri.
A fost obligată pârâta să facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului privind salariul cu luarea în considerare a despăgubirilor.
A fost obligată pârâta să facă mențiunile corespunzătoare și să rectifice poziția 71 din carnetul de muncă în conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr. 1069/24.05.2006.
S-a respins cererea în anularea demisiei solicitate prin cererea 1468/24.03.2005.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția autorității lucrului judecat privind întinderea despăgubirilor, excepție invocată de către societatea pârâtă tribunalul a constatat următoarele:
Este adevărat că prin decizia 3990/2005 pronunțată de Tribunalul Dolj in dosarul 892/CM/2005 s-a dispus anularea deciziei 223/23.03.2005, reintegrarea contestatorului pe funcția deținută anterior și plata despăgubirilor reglementate de art. 78 alin. 1 din codul muncii, fără a se specifica întinderea acestor despăgubiri.
Prin expertiză s-a cuantificat întinderea despăgubirilor, așadar excepția invocată va fi respinsă iar unitatea pârâtă obligată la plata sumelor așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, respectiv 3197 RON.
Urmare a plătii acestor sume unitatea pârâtă va fi obligată și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare in carnetul de muncă și să modifice poziția 71 din carnetul de muncă in conformitate cu dispozițiile nr.1069 /24 05 2006.
Mențiunile de la poziția 71 s-au făcut pe baza deciziei 1480/ 2006,decizie anulată prin sentința nr. 1069/24 05 2006.
Cu privire la cererea in anularea demisiei 1468/24 03 2005 tribunalul a constatat următoarele: Potrivit art. 79 alin 1 din codul muncii, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă după împlinirea unui termen de preaviz ".
Potrivit art. 79 alin. 3 salariatul nu este obligat să-și motiveze demisia dar manifestarea sa de voință trebuie să fie clară, precisă, lipsită de echivoc.
Tribunalul a arătat că înscrisul existent la dosar prin care salariatul și-a manifestat încetarea raporturilor de muncă, este caracterizat de aceste trăsături. Redactarea cererii in maniera " vă prezint demisia și cer încetarea relațiilor contractuale de muncă începând cu data de 24 03 2005", este clară, suficientă și fără echivoc.
Toate celelalte solicitări ale salariatului, solicitări din cuprinsul petitului înaintat societății și înregistrat sub numărul 1468/24 03 2005, nu sunt necesare și nici nu mai interesează pe cineva din perspectiva normelor ce reglementează raporturile de muncă.
Manifestarea de voință a salariatului cu privire la încetarea din inițiativa sa a contractului individual de muncă este irevocabilă și salariatul nu poate pretinde că demisia a fost revocată ca urmare a acordului tacit manifestat de angajator prin actele ulterioare.
Dacă manifestarea de voință a salariatului ce solicită demisia este irevocabilă, manifestarea de voință a angajatorului care primește demisia nici nu contează cât timp demisia este act unilateral al salariatului.
Așadar, in mod netemeinic susține reclamantul că demisia sa ar fi fost revocată.
Cu privire la contestația formulată împotriva deciziei nr. 190/05 02 2007 tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit art. 283 alin 1 cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Luând in considerare acest text de lege, Tribunalul a reținut că, contestația este formulată în termenul prevăzut de lege și excepția invocată de pârâtă pe ideea tardivității este neîntemeiată.
Decizia criticată este emisă cu o întârziere de aproape doi ani pentru a consacra in raporturile dintre angajator și salariat o situație preexistentă și anume faptul încetării raporturilor de muncă la inițiativa salariatului prin demisie.
Fiind vorba de un act unilateral, de o manifestare de voință a salariatului, demisia nu trebuie aprobată de angajator așa cum nu este necesară nici emiterea unei decizii pentru încetarea contractului. Contractul de muncă a încetat pur și simplu prin voința salariatului.
Dacă decizia 190/ 5 02 2007 este criticabilă în ceea ce privește considerentele pe împrejurarea că se raportează la fapte și împrejurări petrecute cu doi ani înainte, in ceea ce privește dispozitivul și anume: faptul că începând cu data de 07 04 2005 ( manifestarea de voință a reclamantului din 24 03 2005 cu luarea in considerare a termenului de preaviz ) contractul individual de muncă încetează prin demisie, aceeași decizie este perfect legală. Ea consacră, in folosul angajatorului preocupat de ordine in firmă, o situație preexistentă. La data emiterii deciziei nici nu se putea desface contractul de muncă deoarece acel contract de muncă nu mai era in ființă, prin manifestarea de voință unilaterală a salariatului.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că deși prin contestație a arătat că demisia cerută la data de 24.03.2005 nu poate fi caracterizată ca un act unilateral al voinței sale libere, ci că a fost determinată de angajator prin constrângere psihică, manifestată prin presiuni, care au fost dovedite ulterior ca neîntemeiate și nefondate prin hotărâri judecătorești irevocabile și rezoluțiile organelor de urmărire penală, instanța nu a motivat în nici un fel soluția pronunțată.
Că, instanța nu a analizat evoluția raporturilor de muncă dintre contestator și intimată în sensul intenției reale de continuare a raporturilor de muncă câtă vreme nici una dintre părți nu a invocat demisia, în litigiile precedente.
Recursul este nefondat.
Art. 79, alin. 1 din Codul muncii prevede că: " prin demisie se înțelege actul unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz."
Salariatul nu este obligat să-și motiveze demisia dar manifestarea sa de voință trebuie să fie clară, precisă și lipsită de echivoc conform dispozițiilor art.79, alin.3 din același cod.
Dată fiind natura juridică, aceea de act juridic unilateral, demisia nu mai poate fi revocată după ajungerea ei la cunoștința angajatorului.
În cauză înscrisul prin care contestatorul a solicitat încetarea raporturilor de muncă, întrunește elementele prevăzute în dispozițiile legale sus menționate.
Astfel, în cuprinsul cererii adresată angajatorului, contestatorul menționează că, "vă prezint demisia și cer încetarea relațiilor contractuale de muncă începând cu data de 24.03.2005".
Așa cum rezultă din cererea depusă la unitate, manifestarea de voință a contestatorului cu privire la încetarea din inițiativa sa a contractului individual de muncă, este clară și fără echivoc, astfel că nu poate pretinde că ar fi fost determinată de presiunile la care ar fi fost supus de conducerea unității.
Invocarea de către intimată a producerii unui prejudiciu important de către contestator, declanșarea unei anchete disciplinare, sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la lipsa cantității de 38,000 litri de motorină, nu constituie, prin ele însele, element ce pot fi caracterizate ca și constrângere psihică de natură a determina pe salariat să formuleze cere de demisie.
Prin soluția adoptată la fond instanța a analizat, în detaliu, evoluția relațiilor de muncă pe care le-a avut contestatorul cu intimata în toată perioada în care a fost angajat.
Astfel, în considerentele sentinței se face vorbire de deciziile emise de intimată, privind pe contestator, cât și cererile formulate de către acesta cu privire la despăgubirile solicitate.
Așa fiind, nici critica formulată de contestator în recurs, sub acest aspect,
nu este întemeiată.
În considerarea celor prezentate recursul este nefundat și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va fi respins.
Recurentul va fi obligat, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, la cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 4821/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Obligă recurentul la 900 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-
Tehn.2 ex
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Marin Covei, Tamara Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 839/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 10295/2008. Curtea... → |
|---|
