Contestație decizie de concediere. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 8

Ședința publică din 12 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta NL-LEASING împotriva sentinței civile nr. 1920/07.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată, avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar copia certificată pentru conformitate cu originalul a chitanței nr. 224/02.05.2009, în dovedirea onorariului avocațial.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta intimată, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile supuse reformării, arătând că în cauză competența teritorială de soluționare aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul angajatului, conform dispozițiilor art. 284 alin. 2 din Codul muncii. Se solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului constată că:

Prin sentința civilă nr. 1920/07.10.2009, Tribunalul Timișa admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș și Tribunalul Arad, a sesizat Curtea de Apel Timișoara cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 298 alin. 2 Codul muncii referitoare la competența teritorială în soluționarea conflictelor de muncă, aceste dispoziții abrogând vechea reglementare cuprinsă în art. 72 din Legea nr.168/1999.

Întrucât, prin sentința civilă nr. 732/05.05.2009, Tribunalul Arad și-a declinat competența teritorială în favoarea Tribunalului Timiș, în cauză s-au apreciat a fi incidente dispozițiile art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, raportat la art. 22 alin. 3 Cod procedură civilă.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului modificarea sentinței în sensul stabilirii competenței teritoriale în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin întâmpinare, intimata s-a opus recursului, arătând că este competentă teritorial instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul astfel cum prevăd dispozițiile art. 284 alin. 2 Codul muncii.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate, Curtea apreciază că nu este întemeiat pentru următoarele argumente:

Reclamanta s-a adresat instanței de judecată prin formularea unei contestații împotriva unei decizii de concediere, natura cauzei fiind astfel un conflict de muncă.

Domiciliul reclamantei se află în A, astfel că, acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, care prin sentința civilă nr. 732/05.05.2009 și-a declinat competența teritorială în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 1920/07.10.2009, Tribunalul Timișa aplicat corect dispozițiile legale în materia stabilirii competenței teritoriale absolute în conflictul de muncă dedus judecății, stabilind că incidente sunt dispozițiile art. 298 alin. 2 Codul muncii, care abrogă dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, acestea din urmă reprezentând dispoziții contrare față de cele prevăzute în Codul muncii, fiind astfel corectă dispoziția instanței - Tribunalul Timiș de a constata că Tribunalul Arad reprezintă instanța competentă în soluționarea litigiului.

În considerarea celor de mai sus potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul în baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga pârâta să-i plătească reclamantei suma de 40 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta NL-LEASING împotriva sentinței civile nr. 1920/07.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 02.02.2010

Tehnored / 02.02.2010/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul Timiș

Președinte:Dumitru Popescu
Judecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Timisoara