Contestație decizie de concediere. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 82/

Ședința publică de la 11 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

JUDECĂTOR 1: Virginia Filipescu

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în Focșani,-, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 520/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu intimata SRL F - prin reprezentant, având ca obiect "contestație decizie de concediere" împotriva deciziei numărul 66/06.07.2007 emisă de societatea intimată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurentul contestator și intimata SRL F - prin reprezentant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la al doilea termen de judecată, motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; recurentul contestator a depus la dosar concluzii scrise, după care:

Curtea reiterează excepția de tardivitate a recursului declarat de contestatorul, invocată la termenul din 14.01.2008 și față de această excepție, având în vedere că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare pe excepție.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 520/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Vranceas -a constatat ca rămasă fără obiect acțiunea civilă privind conflictul de muncă intervenit între reclamantul și pârâta SC SRL Focșani.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată la numărul - la ribunalul Vrancea N. a chemat în judecată pârâta SC SRL Focșani solicitând anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost salariatul societății pârâte începând cu 24 mai 2007, fiind angajat pe perioada nedeterminată, conform contractului individual de munca înregistrat la. sub nr. 9703/12.06.2007. La 7 iulie 2007 angajatorul i-a adus la cunoștință că a dispus desfacerea contractului de muncă, ca urmare a unor abateri disciplinare. Contestatorul a arătat că decizia este neîntemeiată pentru că nu se face vinovat de săvârșirea unor abateri disciplinare și nelegală deoarece nu respectă prevederile art. 267 al. 1 din Codul muncii și nu i s-a respectat dreptul la un preaviz de 20 de zile.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că prin decizia 73/27.07.2007 a dispus revocarea deciziei 66/06.07.2007 și a invitat reclamantul să-și reia activitatea, conform prevederilor din contractul individual de muncă.

Părțile au administrat proba cu acte.

Examinând actele și lucrările dosarului raportate la prevederile legale, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, anularea deciziei de desfacere a contractului individual de munca nr. 66/06.07.2007.

Din apărările formulate de pârâtă reiese că aceasta a sesizat că la emiterea deciziei nu au fost respectate condițiile imperative impuse de Codul muncii în cazul luării unei masuri extreme, cum este desfacerea contractului de munca pentru motive disciplinare, aceasta a înțeles să revoce decizia contestată, conform dispozițiilor din decizia 73/27.07.2007.

Instanța, constatând că a operat revocarea deciziei contestate, a luat act de aceasta și a constatat acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.

Prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2007 contestatorul a declarat recurs, criticând hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică.

În esență a arătat că hotărârea recurată nu a soluționat nici una din cererile sale pe care și le-a menținut și în cadrul motivelor de recurs.

Recursul este tardiv.

Potrivit art. 301 Cod procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 284 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.

Cu titlu special, în cazul conflictelor de muncă dispozițiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevăd că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.

În speță, sentința civilă nr. 520/19.09.2007 a Tribunalului Vranceaa fost comunicată contestatorului la data de 11.10.2007 (fila 61 din dosarul de fond) astfel că termenul legal de recurs s-a împlinit la data de 22.10.2007.

Se au în vedere astfel dispozițiile art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici până când s-a sfârșit termenul.

În conformitate cu dispozițiile art. 102 Cod procedură civilă termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data comunicării actului de procedură, respectiv 11.10.2007, moment de la care s-a născut și dreptul contestatorului la exercitarea căii de atac, considerându-se împlinit la data de 22.10.2007.

Ca atare, declararea în cauză a recursului la data de 24.10.2007 apare ca fiind îndeplinită cu nesocotirea termenului prevăzut de lege în mod imperativ, fapt ce atrage stingerea dreptului procedural pe baza căruia ar fi putut avea loc examinarea căii de atac.

În consecință, urmează a fi respins ca tardiv recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 520/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca fiind tardiv recursul declarat de contestatorul, domiciliat în Focșani,-, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 520/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2008.

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Benone Fuică

JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci

-

Grefier,

:

: 2 ex.//29 Februarie 2008

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Galati