Contestație decizie de concediere. Decizia 842/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROM NIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.842/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- - - - JUDECĂTOR 3: Anamaria Monica
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâtul Primarul orașului împotriva sentinței civile nr.1527/2.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, dosarul fiind la a doua strigare, a răspuns av. pentru intimatul-reclamant, lipsă fiind apărătorul recurentului-pârât și a intimatului-pârât, respectiv av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Av., pentru intimatul-reclamant, solicită instanței emiterea unei adrese recurentei, ca aceasta să depună în original certificatele medicale și statele de plată depuse în copie la dosar, precizând că intimatul-reclamant a fost în concediu medical doar în perioada care rezultă din certificatele medicale depuse la dosarul de fond iar în perioada lunii octombrie a fost la serviciu.
Instanța dispune respingerea probei solicitate, ca neutilă cauzei, cu opinia separată a doamnei judecător care apreciază ca utilă proba cu emiterea unei adrese doctorului care a emis certificatele medicale, pentru a comunica dacă din registrele lui rezultă că a emis certificatele medicale despre care av. afirmă că intimatul-reclamant nu le-a depus la unitatea angajatoare.
La solicitarea instanței, apărătorul intimatului-reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av., având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond. Actele medicale depuse în recurs nu pot fi luate în considerare. La dosarul cauzei există un referat întocmit de șeful parcului auto, de care primarul a luat cunoștință în aceeași zi. Față de actele depuse la fond, apreciază că hotărârea pronunțată este legală și temeinică și solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului declarat de recurentul Primarul Orașului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1527/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a constatat prescris dreptul angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară și a fost anulată astfel dispoziția nr.2574/6.11.2006, s-a dispus reintegrarea contestatorului în același loc de muncă, cu obligarea intimatului la plata tuturor drepturilor cuvenite conform art.78 Codul muncii, de la concediere și până la reintegrare, au fost respinse cererile contestatorului privind obligarea intimatului la plata de daune materiale și morale și de daune cominatorii, iar intimatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că intimatul nu a respectat termenul prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii la emiterea dispoziției de concediere 2574 din 6.11.2006 și nu a făcut dovada susținerii că la data de 29.09.2006 contestatorul se afla în concediu medical, pentru a se reține, în acest temei, suspendarea termenului prevăzut pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către intimat. Acesta a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit s-a reținut că nu a fost respectat termenul prevăzut de art.268 Codul muncii la emiterea dispoziției de concediere, în condițiile în care curgerea acestui termen a fost suspendată pe perioadele succesive în care contestatorul s-a aflat în concediu medical.
În ce privește aspectele de fond, recurentul a arătat că au fost respectate prevederile art.266 Codul muncii, sancțiunea fiind corect individualizată și aplicată, având în vedere gravitatea abaterii săvârșite, situația de fapt fiind reliefată de probatoriile administrate.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Prin dispoziția nr.2574/6.11.2006 emisă de Primarul Orașului s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului, începând cu data de 20.11.2006, motivat de abaterile săvârșite de acesta la data de 25.08.2006, prin faptul că nu s-a conformat dispozițiilor date de șefii ierarhici, cu privire la preluarea gunoiului menajer, abătându-se de la traseul stabilit și abandonând în timpul programului tractorul și remorca din dotare pe o arteră de circulație interzisă acestui tip de mijloace auto, lăsând tractorul cu motorul pornit și deranjând astfel circulația.
Prima instanță, pe cale de excepție, a reținut că recurentul, la emiterea dispoziției menționată anterior, nu a respectat termenul prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii.
Referitor la această excepție, se reține că recurentul a luat cunoștință de abaterea săvârșită de către contestator la data de 25.08.2006, chiar în ziua săvârșirii acesteia, prin referatul 25667/25.08.2006 întocmit de responsabilul parcului auto, astfel cum rezultă din dispoziția 811/15.09.2006, prin care a fost stabilită comisia pentru cercetarea administrativă.
Contestatorul s-a aflat în concediu medical în perioadele 7.09.2006 - 13.09.2006 (certificat medical nr.- - fl.28 dosar recurs); 14.09.2006 - 20.09.2006 (certificat medical nr.- - fl.29 dosar recurs); 21.09.2006 - 29.09.2006 (certificat medical nr.- - fl.30 dosar recurs); 2.10.2006 - 16.10.2006 (certificat medical - - fl.31 dosar recurs); 17.10.2006 - 31.10.2006 (certificat medical nr.- - fl.32 dosar recurs); 10.11.2006 - 16.11.2006 (certificat medical nr.- - fl.35 dosar fond); 17.11.2006 - 20.11.2006 (certificat medical nr.- - fl.36 dosar fond).
Față de data la care recurentul a luat cunoștință despre abaterea săvârșită, respectiv 25.08.2006 și perioadele menționate, în care contestatorul s-a aflat în concediu medical, termenul de 30 zile stabilit de art.268 alin.1 Codul muncii pentru aplicarea sancțiunii disciplinare s-a împlinit la data de 30.11.2006, întrucât în considerarea dispozițiilor art.60 alin.1 lit.a Codul muncii, curgerea acestui termen este suspendată pe perioadele în care contestatorul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.
În perioada 25.08.2006 - 20.11.2006, contestatorul s-a aflat la serviciu între 25.08.2006 - 7.09.2006 și apoi între zilele de 1.11.2006 - 9.11.2006, astfel încât dispoziția de concediere emisă la data de 6.11.2006 este legală raportat la prevederile art.268 alin.1 coroborat cu art.60 alin.1 lit.a Codul muncii, fiind emisă în termenul de 30 de zile stipulat de art.268 alin.1 Codul muncii și într-o zi în care contestatorul nu se afla în incapacitate temporară de muncă, deci în care contractul de muncă al acestuia nu era suspendat de drept, conform art.50 lit.b Codul muncii.
Având în vedere aceste considerente, rezultă că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe excepția privind prescripția dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară, iar față de faptul că nu au fost analizate de către prima instanță criticile vizând aspectele de fond ale emiterii dispoziției de concediere, în temeiul art.81 alin.2, art.82 din Legea nr.168/1999 coroborate cu art.312 alin.5 Cod procedură civilă și în considerarea deciziei nr. XXI/12.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii vizând aplicarea dispozițiilor art.81 și art.82 din Legea nr.168/1999, va fi admis recursul declarat, casată hotărârea primei instanțe, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea, pe fond, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul
Casează sentința civilă nr.1527/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău și trimite cauza pentru rejudecare, pe fond, la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
red.sent./
red.dec.rec.
tehnored./2.12.2008/3 ex.
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Anamaria Monica
← Contestație decizie de pensionare. Decizia 269/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 438/2008. Curtea de... → |
---|