Contestație decizie de concediere. Decizia 86/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.86
Ședința publică din 25.01.2010
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - SRL, împotriva sentinței civile nr.1476/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu contestatoarea, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar de către recurentă în copie xerox note de ședință, o plângere penală îndreptată împotriva intimatei, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1476/19.10.2009 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SRL
S-a anulat decizia de concediere nr. 6/19.05.2009 emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe funcția deținută anterior emiterii deciziei și a fost obligată intimata să îi plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata - SRL O, constatarea nulității absolute a deciziei de concediere nr. 6/19.05.2009, reintegrarea în funcția avută anterior emiterii deciziei, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la integrarea efectivă, precum și cheltuieli de judecată.
Motivându-și în fapt contestația, contestatoarea a arătat că la data de 19.05.2009, intimata a emis decizia nr. 6 de desfacere a contractului individual de muncă nr. 11/3.11.2008, în temeiul disp. art. 65 al.1 din Codul Muncii.
A susținut că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde mențiunea cu privire la instanța competentă să soluționeze contestația și că nu se regăsesc motivele de fapt și de drept în cuprinsul acesteia.
De asemenea, decizia de concediere este nelegală pentru că încalcă disp. art. 65 al.2 din Codul Muncii care prevăd că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În acest sens, a arătat că desființarea locului de muncă nu a avut loc niciodată, în prezent în aceeași funcție fiind angajată o altă persoană și că la 2 zile după emiterea deciziei de concediere, angajatorul a dat anunț de angajare pentru postul de agent de vânzări, pe site-ul ejobs.
În susținerea cererii, s-a folosit de înscrisuri.
În drept, a invocat disp. art. 281 și urm. din Codul Muncii.
Intimata - SRL O a formulat întâmpinare (filele 15-18 la dosar) prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată pentru următoarele considerente:
Consideră intimata că decizia nr. 6/19.05.2009 nu este nulă absolut, întrucât încetarea contractului individual de muncă al reclamantei s-a efectuat în baza disp. art. 65 al.(1), iar Codul Muncii nu prevede nicio obligație în sarcina angajatorului privind indicarea instanței la care se adresează contestația.
Susține intimata că nu se poate reține sancțiunea nulității absolute a deciziei nici pentru lipsa motivării în fapt, în Codul Muncii în Cap. V, Secțiunea 4 neexistând nicio prevedere care să instituie o asemenea obligație în sarcina angajatorului.
De asemenea, se menționează că s-au respectat disp. art. 65 al.2 din Codul Muncii, întrucât desființarea postului este efectivă și are o cauză reală și serioasă, postul despre care se face vorbire nemairegăsindu-se în organigrama intimatei, astfel cum a rezultat și din Procesul-verbal al AGA din 27 aprilie 2009.
În probatoriu, a depus înscrisuri.
În drept, a invocat disp. art. 65 și art. 66 din Codul Muncii.
În temeiul disp. art. 137 (1) pr.civilă, instanța a analizat excepția nulității absolute a Deciziei nr. 6/19.05.2009, invocată de contestatoare.
Asupra excepției invocate, instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost salariata societății intimate - SRL O în funcția de agent comercial, potrivit copiei contractului individual de muncă înregistrat sub nr. - (filele 6-8 la dosar).
Prin Decizia nr. 6 din 19.05.2009 (fila 5 la dosar), intimata a dispus concedierea contestatoarei în temeiul disp. art. 65 al.1 din Codul Muncii, respectiv pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În conformitate cu disp. art. 76 Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.
În temeiul disp. art. 74 Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 69 al.2 lit.d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
În prezenta cauză, din cuprinsul Deciziei nr. 6 din 19.05.2009, nu rezultă motivele care au determinat concedierea contestatoarei în sensul disp. art. 64 lit.a) din Codul Muncii, în decizie fiind menționat de către intimată "acordul salariatului" și invocate ca temei disp. art. 65 al.1 din Codul Muncii, care se referă la încetarea contractului individual determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Având în vedere disp. art. 74 și 76 din Codul Muncii, instanța a admis excepția nulității absolute a Deciziei nr. 6 din 19.05.2009, a dispus anularea acesteia, reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior emiterii deciziei, și a obligat intimata, în temeiul disp. art. 78 (1) (2) din Codul Muncii la plata unei despăgubiri egală cu salariile majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
A respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondat, contestatoarea nefăcând dovada acestora.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata O, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Dintr-o regretabilă eroare s-a omis menționarea faptului că decizia nr. 6/19.05.2009 a fost anulată prin decizia nr. 7 din 02.07.2009, ceea ce schimbă total starea de fapt, sentința pronunțată de Tribunalul Galați nemaiavând temei juridic.
De asemenea, declarațiile contestatoarei în sensul că desființarea locului de muncă nu a avut loc niciodată iar societatea a angajat o altă persoană în funcția respectivă sunt false și constituie mărturie mincinoasă conform art. 260 din Codul penal, motiv pentru care a depus plângere penală.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, anularea sentinței civile recurate, constatarea nulității deciziei nr. 6/22.05.2009 și constatarea legalității deciziei nr. 7/02.07.2009.
În drept a întemeiat recursul pe disp. art. 65 și 66 din Codul muncii.
Intimata contestatoare a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Recurenta a depus la dosar înscrisuri care vizează fondul cauzei, decizia nr. 7/02.07.2009, plângerea penală.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, recurenta nu indică nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii pronunțată de prima instanță și nu indică nici un temei de drept al cererii de recurs, întrucât art. 65 și 66 din Codul muncii se referă la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului și nu se referă la cererea de recurs.
În acest caz instanța de recurs va avea în vedere prev. art. 304 indice 1.pr. civilă.
În al doilea rând, în urma admiterii recursului nu se poate anula o sentință civilă, neexistând nici un temei de drept pentru aceasta. Prev. art. 312 alin. 2.pr. civilă dispun ca, în urma admiterii recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte, nicidecum anulată.
În al treilea rând, recurenta solicită ca, în urma admiterii prezentului recurs, să se constate nulitatea deciziei nr. 6/22.05.2009 privind încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei intimate.
Ori, recurenta nu are nici un interes să solicite constatarea nulității deciziei respective prin prezentul recurs, întrucât prima instanță a dispus chiar anularea deciziei de concediere nr. 6/19.05.2009. Practic recurenta solicită ca instanța de recurs să procedeze întocmai ca și instanța de fond, ceea ce este o situație imposibilă întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, hotărârile recurate, în cazul admiterii recursului, se modifică sau se casează, ceea ce recurenta nu solicită în acest caz, ci dimpotrivă, aceasta este de acord chiar cu capătul de cerere așa cum a fost solicitat de către contestatoare, privind nulitatea deciziei de concediere.
În al patrulea rând, recurenta solicită instanței de recurs constatarea legalității deciziei nr. 7/02.07.2009.
Ori, recurenta pierde din vedere faptul că, potrivit disp. art. 316 în ref. la art. 294.pr. civilă, în recurs nu se pot formula cereri noi și nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată.
În cadrul primei judecăți recurenta intimată nu a formulat nici o cerere reconvențională prin care să solicite constatarea legalității deciziei nr. 7/02.07.2009, în condițiile în care decizia era deja emisă, sentința recurată fiind pronunțată la data de 19.10.2009. Deci, nu se pot analiza cereri noi formulate pentru prima oară în calea extraordinară de atac a recursului, rolul instanței de recurs fiind acela de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțată de prima instanță, în limitele cadrului procesual deja fixat în cadrul primului ciclu procesual.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, Curtea constată că hotărârea este corectă, decizia nr. 6/19.05.2009 fiind lovită de nulitate absolută întrucât nu rezultă motivele care au determinat concedierea contestatoarei conform art. 64 lit. a din Codul muncii, mențiunea din decizie fiind acordul salariatului iar temeiul de drept este indicat, în mod contradictoriu, ca fiind disp. art. 65 alin. 1 din Codul muncii care se referă la desființarea locului de muncă și nu la acordul salariatului.
Așa fiind, prima instanță s-a pronunțat pe excepție, analizând legalitatea condițiilor de formă ale deciziei contestate și nu fondul cauzei, astfel că plângerea penală formulată împotriva contestatoarei nu are nici o relevanță în cauză iar înscrisurile noi depuse se referă la fondul cauzei și nu la excepția nulității deciziei de concediere.
În consecință, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică din toate punctele de vedere iar motivele de recurs sunt neîntemeiate, astfel că, față de considerentele arătate, se va respinge recursul ca nefondat în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - SRL, cu sediul în O,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.1476/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - -
Grefier
-
Red./11.02.2010
Dact./4 ex/15.02.2010
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 55/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2/2010. Curtea de... → |
|---|
